Dacă eram "nebuna" descrisă de cel ce nu există, de ce 15 ani n-aţi ştiut nimic că am avut cândva... o mare dragoste?!?


Nu, eu nu sunt aşa, aşa precum cea descrisă de cel ce nu există. Probabil că aţi aflat despre mine lucruri uluitoare. Da, am avut un iubit, un iubit pe care l-am adorat în 2003 şi de care m-am despărţit. Din cauza percepţiei greşite, atât a mea despre el, cât şi a lui despre mine, în condiţii nu tocmai cordiale. Ca să fiu mai francă, din cauza lui era să rămân fără casă. Acum când lucrurile s-au desluşit oarecum, am aflat şi eu că nu din cauza lui. Dar eu ani de zile am crezut că acel nenorocit care m-a făcut pe mine la bani cu casa e pus de el să facă treaba asta. Acum am aflat că nu, că a fost o percepţie greşită de-a mea. Oricum decizia de schimbare mi-a aparţinut în totalitate. Poate doar indiferenţa lui m-a costat, atunci când putea să facă ceva pentru mine şi n-a făcut, din cauză că fugea de mine, că n-am putut avea o discuţie clară. Încotro cu viaţa mea? Când viaţa mea i-o încredinţasem. Era foarte important pentru mine să nu fiu tratată cu indiferenţă sau cu sugestii în asta, ci cu ceva clar, concis, concret, într-un dialog concret care să-mi genereze încrederea şi siguranţa. Iar el a fugit de acest dialog clar, probabil şi el speriat şi temându-se de mine că am venit să-i fac rău şi că sunt... prea aproape. Dar ideea că el a contribuit la necazul meu mi-a dispărut. Acum am aflat că n-a fost aşa. Pe mine doar... indiferenţa era să mă doboare. În rest, nemernicia lumii, a celorlalţi, clară treabă, a celui care a vrut să mă facă efectiv la bani, un şarlatan nemernic, el nu L., în fine. Nu despre asta vream să discut acum. Au fost 15 ani în care voi nici n-aţi ştiut nimic despre povestea asta. Dacă eram nemernica precum cea descrisă de cel ce nu există într-o relaţie, cu siguranţă m-aţi fi auzit. Un nenorocit, un dobitoc, un prost, un... NU, PENTRU CĂ NU ERA NICI NENOROCIT, NICI DOBITOC, NICI PROST ŞI INDIFERENT DE MINE ŞI DE RELAŢIA CU MINE, EU AM JUDECAT LUCRURILE ŞI MI-A PLĂCUT SĂ DAU ÎNTOTDEAUNA CEZARULUI CE E AL CEZARULUI. Am tăcut, ani de zile, 15 ani, iar acum în niciun caz n-am despre el cuvinte de ocară. Aş vrea să mut munţi acum, numai să mai fie cu mine sau fără mine în viaţă, dar ştiu că asta nu se poate, pentru că viaţa în concret ca această dimensiune nu se mai întoarce şi atunci nu-mi rămâne decât să mă împac cu gândul că voi fi din nou cu el în infinit, atunci când îmi va veni şi mie rândul, pentru că bietul om era inocent, pentru că eu am crezut altceva şi pentru că am avut despre el gânduri negative, blesteme şi cu siguranţă nu merita asta.


NU se compara cu cel ce nu există sub nicio formă şi de nicio culoare. Cum nici pe mine nu m-aţi auzit să denigrez pe cineva, să am obsesie faţă de cineva, să dau de pământ cu cineva, aşa nu cred că m-aţi auzit vreodată să susţin că mă hărţuieşte cineva, că e obsedat de persoana mea, că intervine ca să-mi facă rău. Dacă eram nebuna cea descrisă de cel ce nu există, 15 ani puteam să-l denigrez pe L şi să susţin că... e obsedat de mine şi că nu mă lasă în pace. E corect ce spun? Un L. cu numele întreg, cu poze, cu de toate... Nu ştiu dacă pe el l-a mai întrebat de mine cineva, pe mine de el m-au întrebat mulţi după despărţirea noastră, de la colegii de serviciu incredibili de miraţi că nu mai suntem împreună, până la cunoştinţele lui neînţelegând ce s-a întâmplat şi care e situaţia. Nu am dat detalii niciodată, aşa cum probabil că dacă l-ar fi întrebat cineva, el ar fi avut despre mine numai cuvinte frumoase. Deci iată diferenţa dintre calitatea umană. Deşi poate că uneori o fi fost mirat de ce am dispărut, poate că uneori o fi fost mirat de ce m-am supărat, poate că uneori o fi fost mirat de ce nu-l mai caut. Nu i-am spus nici că plec, nu i-am spus nici să nu mă mai caute niciodată, mi-am schimbat şi numărul de telefon, e drept, dar nici nu m-a mai căutat niciodată. Or, L. chiar a fost iubitul meu, adică cel ce nu există a fost aşa, un simulacru doar de hărţuire şi de aiureală, de gelozie a nevestei şi de comedii, cu cel ce nu există n-am avut o relaţie sexuală. Şi n-a fost la cel ce nu există decât obsesie, frustrare şi ură revărsată, denigrări peste denigrări, care, evident, m-au făcut şi pe mine să mă apăr, fără să-i fi făcut nici cel mai mic rău lui cel ce nu există, fără să fi meritat asta. Probabil că aşa cum l-a pedepsit şi pe el Dumnezeu de a avut parte de o serie de suferinţe şi de rele în viaţă după despărţirea de mine, nici bănuite la vremea respectivă, probabil că aşa m-a pedepsit şi pe mine Dumnezeu să găsesc pe unul al dracu la modul real, ca să văd şi eu ce înseamnă nemernicia din partea unui bărbat, obsesia sexuală reală, nu atunci când e asentiment reciproc total şi ambii vrem, să văd şi eu ce înseamnă la modul real un bărbat cu lipsă de caracter care deţine puterea şi ar face orice să mă distrugă. Nu L. L. a fost un om atât de cuminte, de blând, de puternic, deşi nu doar mie, ci multora putea să le facă rău şi a stat indiferent şi paşnic, oarecum lăsându-se pe el, pentru că el s-a consumat doar interior şi uite unde a ajuns în delicateţea şi mărinimia lui: în groapă trupeşte, printre îngeri spiritual, dar poate cu împăcarea că la inteligenţa lui şi la puterea lui, a rămas un om printre oameni. Fără aroganţă, deşi avea motive mult mai mari decât cel ce nu există să aibă aroganţă, fără să facă rău şi i-au făcut alţii rău şi tot aşa... n-a mai scos-o cu răutatea lumii la capăt. Pentru că ei, dobitocii ăia care mi-au făcut şi mie rău şi din cauza cărora am plecat fără să mai vreau să mai ştiu de nimic au fost, în definitiv, aceiaşi care l-au băgat şi pe el în groapă. Nu sunt stupidă să nu realizez asta. Eu am fugit, inclusiv renegată de L., neputând să facem o echipă, el a rămas şi a ajuns treptat, prin stilul lui de a-i lăsa în pace, fix în groapă.


OAMENI BUNI CARE M-AŢI JUDECAT PROBABIL CĂ AM CEVA CU CEA CE NU EXISTĂ, CĂ SUNT GELOASĂ, INVIDIOASĂ, PANARAMĂ ŞI TOATE ALEA... ŢIN SĂ VĂ ANUNŢ CĂ ASTA SUNT EU, CEA REALĂ ÎNTR-O RELAŢIE, NU CEA DESCRISĂ DE CEL CE NU EXISTĂ CU AIUREALĂ. Logic că habar n-a avut, era în stare să scrie cine ştie ce aberaţii în acţiunea aia de chemare a mea în judecată, ca să aibă lumea de ce să râdă de el. Cum m-a legat stupid de Mircea Micu (un om deosebit, Dumnezeu să-l odihnească, fiindu-mi şef) sau de Călin Popescu-Tăriceanu, ca să fie comedie întruchipată, cu siguranţă ar fi măcănit şi despre L. verzi, uscate, înaripate, aiuritoare. Şi-ar fi trebuit să stau să le fac faţă, paradoxal, apărându-l pe L., dar normal că atunci când ai sufletul negru şi strivit de paranoia, precum cel ce nu există, ţeşi absolut orice tip de poveşti pe fapte reale sau imaginare. Dacă eu eram nemernica faţă de cel ce nu există şi aşa era stilul meu de a denigra şi de a fi obsedată, de ce naiba 15 ani nu mi-aţi auzit gura despre cel care a fost cândva iubitul meu, deşi nu mai era iubitul meu, deşi am considerat că trebuie să uit, în niciun caz să mă răzbun? Pentru că L. NU a fost nemernicul obsedat de mine şi de distrugerea mea, care să nu mă lase în pace. De aia! Şi cred că cu asta am spus tot.

 

Pe mine atunci indiferenţa lui m-a costat, dar poate că nici eu n-am ştiut să pun radical problema şi să explic în concret situaţia. Poate că m-ar fi ajutat dacă i-aş fi spus în concret: "S.O.S., am nevoie de ajutor, nu te fofila, nu-i timp, vreau să ştiu şi eu în concret tu ce-ai de gând să faci în raport cu mine?!" Cinci cuvinte, care să-l facă să nu mai stea pasiv faţă de situaţie, pentru că era o situaţie delicată, neaşteptată, tocmai pentru că m-am bazat pe încrederea sa şi uite că m-a lăsat baltă, de-am ieşit cu greutate din situaţia dificilă şi cu toate astea, am ieşit prin forţe prorprii şi din situaţie. Acum mă costă... fix invers (că de aia spun că m-a bătut Dumnezeu): nu indiferenţa după o relaţie de dragoste şi de apropiere inclusiv fizică existentă în faţa destinului celuilalt, CI O PREA MARE IMPLICARE ÎN DESTINUL MEU, ÎN MOD NEAUTORIZAT DIN PARTEA LUI CEL CE NU EXISTĂ, în loc să mă fi lăsat măcar dracului în pace. Măcar în pace... Păi, ce-a zis Dumnezeu: "a, tu gândeşti că L. a fost rău, nicio problemă, hai să-ţi dau un cel ce nu există pe cap să vezi diferenţa şi comparaţia". Mda, am văzut, eu nu mai judec, nu mai vreau decât să-l înving pe cel ce nu există şi să mor, ca să merg în Ceruri lângă L., sătulă, obosită, nerăbdătoare de a mă reîntâlni cu cea mai mare iubire a vieţii mele, L., care acum mă priveşte din altă dimensiune şi îi pare rău de situaţie...!


Comparaţiile sunt inutile, diferenţa între L. şi cel ce nu există e uriaşă. Şi de cultură, şi de caracter. Un zeu pe un piedestal, care mi-a insuflat respect fără să ţipe la mine o singură dată, fără să mă jignească fie şi o singură dată, un respect perpetuat în ani, ca un loc intangibil, sfânt, chiar dacă prea orbitor pentru mine să-l mai caut iară şi un demon pe pământ, analfabet, frustrat, ajuns în funcţie naiba ştie cum, ranchiunos, răzbunător, plin de obsesii şi de patimi. Da, asta sunt eu, oameni buni, cea din relaţia cu L., în niciun caz cu cel ce nu există. Când mă supăr, tac şi ca să pot trăi, şterg din memorie amintiri. Nu zbier, nu-l denigrez, nu mă simt o frustrată. Condiţia este să mă lase şi el în pace... Ceea ce cel ce nu există NU a înţeles, avea o problemă cu mine, ceea ce n-a făcut nimic altceva decât să accentueze şi mai mult situaţia şi să-şi îngreuneze practic situaţia, pentru că aducându-mă până la limitele paroxismului cu aberaţiile sale inculte şi anormale, n-a făcut decât să irite stânca din mine şi să mă determine cu aceeaşi intensitate a urii să mă apăr! Dacă tu faci pe dictatorul cu mine, stai că vezi tu dictatură, dacă tu faci pe gelosul şi pe obsedatul cu mine, stai că-ţi arăt eu gelozie şi obsesie, dacă tu faci pe şeful cu mine, stai că-ţi arăt eu şefie. Doamne, şi L. chiar era şef, dar un şef real, nu maimuţoi din ăsta, de ce n-a avut astfel de comportamente niciodată? Nu de alta, dar a plecat tot de jos, din sărăcie, n-a fost copil de bani gata să nu ştie ce înseamnă şi s-a lansat numai pe inteligenţă, nu pe... întâmplări cum au fost la cel ce nu există, hai să dăm... mită electorală. Şi cu toate că avea substrat, L. numai pe dictatorul, pe şeful, pe gelosul şi pe arogantul cu mine n-a făcut. Aşa cum n-a făcut cu nimeni chestia asta. Cu oameni mult mai jos decât el, mult mai proşti, murdari pe mâini şi mirosind a transpiraţie, venind să-i ceară de pomană pentru ca pe la colţuri să-l înjure zgomotos, iar el auzindu-i să nu-i bage în seamă...


Dacă e în deplinătatea facultăţilor mintale, mai învaţă şi cel ce nu există despre mine ceva, despre mine Mirela Predan cea care sunt ca fiinţă umană şi ca femeie, mai înţelege şi cât a greşit că a avut chef să mă incite la luptă nelăsându-mă în pace şi să fie obsedat de persoana mea şi să încerce cu gelozia să nu-mi dea pace. E drept că paradoxul l-a făcut Dumnezeu: să fug de cel care poate că mi-a fost predestinat ca suflet pereche şi să dau de... cel ce nu există, aşa demonic, necioplit şi toate celelalte. Aşa suntem noi şi aşa e uneori destinul nostru trist, de oameni...


Mirela Predan



uCoz
Mirela Predan© 2018