Mda, nu ştiu de ce să mă îngrozesc! Poate de mine însămi, pentru că, privindu-mă în oglindă, constat că eu sunt acolo, e copia mea fidelă, e exact prinţul pe care îl aşteptam în visele mele de fecioară. Exact aşa, pentru că mă excită psihic ideea că este aşa şi nu altfel, că procedează aşa şi nu altfel. La modul general, poate că e rău, e imoral ceea ce îmi place mie, dar dacă mi-aş pune frâu, barieră, în definitiv, unde ar fi pasiunea vieţii mele? Trăiesc 36 de ani degeaba şi când, în sfârşit, întâlnesc şi-mi trăiesc visul, crezând într-un viitor la care să contribui, ultimul lucru la care să mă gândesc ar fi să am bariere! Lăsaţi-mă în pace, nu mă judecaţi, eu vreau să-mi savurez visul, care, în orice moment mă tem să nu se destrame, mă tem să nu plece, mă tem să nu mai pot retrăi cele mai frumoase momente ale vieţii mele. Acum ştiu că există o persoană care chiar face parte din visul meu, prea real ca să fie adevărat, prea aproape ca să se destrame. Un om. Un om cu zâmbet şi priviri necruţătoare, dar în acelaşi timp, un zeu. Zeul vieţii mele. Aşa cum am simţit încă din prima clipă că el este. Şi chiar dacă viaţa ne-a despărţit, ne-a reunit, a fost dragoste la prima vedere. O dragoste pe care n-am putut s-o uit nicio clipă, o dragoste pe care n-am putut să mi-o scot din minte ani, o dragoste care mă reprezintă, o dragoste care e reflecţia mea din oglindă, în cele mai frumoase poeme, în cele mai inspirate momente, o dragoste care mă contopeşte pentru că suntem la fel, o dragoste pe un munte înalt, acolo unde nicio altă femeie nu a mai putut urca, pentru că acolo n-am putut să mă caţăr decât eu, conform idealurilor mele... În sobrietatea vieţii, trăiesc a doua tinereţe, abia acum realizez, pentru că mereu mergeam spre ideal şi seara când mă aşezam în pat, începeam să-mi imaginez poveşti, poveşti, în care eroina feminină eram eu, iar bărbatul era cel care era el. Era cel fără nume care acţiona şi gândea exact ca el, era forţa care mă făcea să trăiesc şi ţelul vieţii mele. Pentru că numai eu eram unica persoană care naram în mintea mea aceste poveşti, dar aşteptam degeaba să se întâmple. Da, da, ai văzut, pe mine m-au ţinut curelele. M-au ţinut curelele şi ceea ce mi-ai arătat m-a fascinat, aşa cum mă fascinează şi acum, nu m-a oripilat, pentru că doar eu pe lumea asta sunt parte integrantă din visul meu. Şi fiind un vis atât de puternic, am început să mă sperii. DAR NU DE TINE, CULMEA, CI DE MINE AM ÎNCEPUT SĂ MĂ SPERII. Cel mai mare rău al vieţii mele ai putea să mi-l faci doar tu şi anume să pleci iar de lângă mine şi să mă laşi iar în hăţişurile disperate ale vieţii. Hai, ţi-am promis ceva, lasă-mă să mă ţin de cuvânt, hai, fii al meu, eu cred atât de mult în tine! În tine, cel care eşti tu, aşa cum eşti tu, nu în altul, nu vreau să te schimb, pentru că eu aşa te-am visat, aşa cum eşti, n-au decât să rămână alţii oripilaţi, eu cred în tine, pentru că eu cred în mine! Da, eu cred în mine, cred în mine, cred în mine! Hai, nu te mai ascunde după umbrele-mi împietrite fugind în noapte, pentru că eu ştiu sigur că tu ai fost, pentru că ştiu sigur că eşti cel care mi te-ai arătat şi-am rămas fascinată, pur şi simplu... Ştii? Eu n-am trăit oarecum aşa? Dar am trăit fad şi fără plăcere până să te întâlnesc pe tine. Şi atunci pentru ce mă agit că ceea ce trăiam până acuma fad, acum trăiesc cu atâta pasiune, întâlnindu-te pe tine???


Şi ploaia nu trece, şi totul e rece, mi-e atât de dor, mi-e atât de dor de tine... Ai vrut să vezi dacă te pot iubi? Şi ce-ai aflat, la modul cel mai sincer? Tu ai dezlănţuit fiara din mine, tu ai dezlănţuit acea Mirela de copil, din visele-mi perverse şi adolescentine. Te-am căutat DE ZECI DE ANI EXACT AŞA CUM EŞTI, ACUMA TE IMPOR SĂ NU MAI PLECI DE LÂNGĂ MINE!!! Ştii ceva? E numai "vina" ta, pentru că tu m-ai ales, tu mi-ai arătat cine eşti, NU te-a obligat nimeni... Normal că m-am îndrăgostit şi mai mult de tine. Pentru că eram la fel... Şi normal că mă iubeam, cu aceleaşi defecte, cu aceleaşi calităţi, atât de mult pe mine...

 

Mirela Predan



uCoz
Mirela Predan© 2018