DECIZIA ORICÂT DE DURĂ E MAI BUNĂ DECÂT ORICE INDECIZIE ŞI NECLARITATE!

Nu zic că nu mi-ai făcut şi mult bine la viaţa mea. Foarte mult bine, un bine pe care a trebuit să-l presupun, un bine pentru care a trebuit să caut argumente, un bine pe care l-am realizat abia târziu uneori, alteori am realizat că vine de la tine şi au fost clipe în care ţi-am mulţumit, au fost clipe în care n-am ştiut cum să-ţi mai mulţumesc de fapt. Dar la fel de mult cum mi-ai făcut şi mult bine, aşa, inopinat, neaşteptat, fără să te arăţi şi fără să-mi spui că tu eşti de fapt, la fel MI-AI FĂCUT ŞI FOARTE MULT RĂU şi păcat că nu ai înţeles că făcându-mi mie rău, îţi faci de fapt singur rău şi păcat că n-ai înţeles că sunt mult mai deşteaptă decât m-ai considerat: adică păcat că nu ai înţeles că eu, până la urmă, am înţeles şi că tu eşti în spatele acelui bine, şi în spatele acelui rău, chiar dacă, din senin, o prietenă, venea să-mi aducă ceva de mâncare şi bani, atunci când poate că aş fi murit de foame dacă tu nu i-ai fi dat să-mi aducă acei bani, chiar dacă, din senin, o vecină a venit că vrea să repare nu ştiu ce, chiar dacă, din senin, m-am trezit respectată prin secţia de Poliţie şi aşa mai departe. De aia nu pot să uit şi de aia nu voi putea muşca niciodată mâna care m-a hrănit, omul căruia i-a păsat. Însă tu nu ai înţeles că îţi faci rău şi mi-ai făcut şi mie rău în alte privinţe şi iar a ieşit rău şi tot aşa. De aceea am zis că cel mai bine ar fi ca fiecare să aibă drumul său, personal, EU NU MĂ SIMT CU NIMIC VINOVATĂ, dar este absolut clar că uneori inclusiv despărţirea face parte din viaţă şi că uneori despărţirea este mai bună decât suferinţa şi că un adevăr, oricât de dur ar fi este preferabil minciunii şi că sunt prea inteligentă ca să nu înţeleg şi de unde vine nu doar binele, ci şi răul, de fapt! În fine, poate că am crezut prea mult că eşti la fel ca mine, că gândeşti la fel, că simţi la fel. M-am înşelat. Dar din punctul meu de vedere e clar: eu trăiesc în timp, gândesc şi acţionez în funcţie de ceea ce văd, de ceea ce înseamnă convingerile şi necesităţile mele, e clar că trebuie să iau o decizie, chiar dacă uneori deciziile sunt dureroase, chiar dacă e greu. Asta e de fapt. Când situaţia este alambicată, dacă nu te decizi, iese şi mai rău, de fapt. Pentru că se prelungeşte o agonie pe care eu nu cred că am meritat-o pur şi simplu, pentru că se prelungeşte o metastază care, pentru mine cel puţin devine din ce în ce mai greu de suportat.


Ca atare, îmi voi lua destinul în propriile-mi mâini, ca atare, destinul meu va fi unul clar, ca atare, este cum nu se poate mai indicat să-mi văd de treaba mea, cu viziunea mea, aşa cum eu am conceput-o practic, mi-a ajuns şi mie cel ce nu există, mi-a ajuns şi mie obsesia lui cel ce nu există de care nu mai scap, mi-a ajuns să şi scriu lucruri mult prea simple, dar mult prea elevate pentru niveluri reduse de cultură gen cel ce nu există, mi-a ajuns să repet la infinit că nu mă împac, că eu nu sunt genul de om care să renunţe sau care să construiască castele de nisip, M-AM SĂTURAT SĂ REPET LA INFINIT ÎN VAN CĂ MI-AM ALES ALT DRUM DECÂT ACELA AL ÎMPĂCĂRII CU CEL CE NU EXISTĂ, M-AM SĂTURAT SĂ TOT EXPLIC ÎN ZADAR CINE ESTE CEL CE NU EXISTĂ ŞI CE FACE DE FAPT. M-am săturat şi cred că nu mai vreau!


Cu un gust din ce în ce mai amar, constat că asta este, asta-i realitatea, ca atare, nu cred că mai are vreun rost să se mai continue aşa. Nici nu contează ce va fi în viitor sau într-un final. Da, asta este, aşadar şi, ca atare, este cum nu se poate mai clar că e nevoie de schimbare. E nevoie de schimbare, de ordine pe care să mi-o pun şi eu în viaţă, nu de alta, dar nu se poate trăi, la infinit aşa. Sincer? Eu, personal, am stabilit deja. Ce-am stabilit? Că de dragoste NU AM NICIO NEVOIE. Dragostea oricum nu e pentru mine, ci pentru unii proşti, care n-au ce face, nu ştiu cum să spun, aşa... Bani? Lucrez, mai am şi o moştenire, mi-o voi recupera. Informaţii? Am găsit şi în altă parte şi de acolo n-au fost niciodată contradictorii, cam aşa ceva... Şi până la urmă, ce n-am de îmi trebuie. Păi, linişte n-am, nu se vede bine! Siguranţa că ceea ce fac eu, cu mâna mea, aia este, siguranţa de a-mi asuma şi greşeala, dar şi victoria, libertatea de a face ce cred eu de cuviinţă. Cam astea îmi lipsesc: LINIŞTEA, SIGURANŢA, STABILITATEA ŞI LIBERTATEA. Nu-i nicio problemă, pentru că de aia am şi luat această decizie: CA SĂ LE AM! De una singură dacă împreună, eu nu le pot avea. Şi se vede clar că am încercat degeaba şi cu extrem de multă răbdare tot să iasă ceva. N-a ieşit nimic. Atunci nici că va ieşi vreodată. Eu mi-am pierdut încrederea şi e clar că NU se poate aşa!


Mirela Predan



uCoz
Mirela Predan© 2018