Hai să trăim într-o poveste fantastică de Mircea Eliade! Ce zici? Hai!!!

 


Mi-e dor de tine mai mult decât niciodată, TE IUBESC MAI MULT DECÂT NICIODATĂ, sunt vremuri tulburi, vremuri în care am sentimentul că nu mai pot rezista, alte valuri, altă luptă, alte teste, atâta nesiguranţă şi atâta nemernicie, toate mă doboară. Ca un blestem care nu se mai sfârşeşte niciodată! Mi-e mai rău decât oricând, pentru că sinceră să fiu, nu mă aşteptam. NU mă aşteptam ca după atâta timp, să fiu din nou în nesiguranţă, în calea tuturor furtunilor, nu mă aşteptam să n-ai încredere în mine nici după atâta timp, să-mi macin amarul şi nemernicia singurătăţii, să ne creăm probleme inutil, revoltător, să ne batjocorim unii pe alţii, în timp ce alţii să se lăfăie. În timp ce comediile astea să stea şi să urmeze, prelungindu-se, ca într-un coşmar, ca într-un film de groază ce nu se mai sfârşeşte, iar toate astea pentru că aşa vrea cel ce nu există, IAR NOI ÎI FACEM PE PLAC.


A trecut atâta timp şi disperarea mea rezultă tocmai din desconsiderarea asta a neîncrederii, din tratamentul ăsta duşmănos la adresa mea, din judecata tot asupra mea, nu asupra adevăraţilor călăi, ai mei, ai tăi. Într-o lume plină de indiferenţă, doar ţie ţi-a păsat cândva, doar mie îmi pasă, într-o lume în care cu banii se poate cumpăra orice, mai puţin dragoste şi apreciere reală, într-o lume în care ar fi trebuit măcar să te gândeşti la toate cele pe care ţi le-am spus, luând în calcul că POT FI ŞI SINCERĂ. O lume duşmănoasă, rece şi interesată, în care disperarea mea e luată în derâdere, în care iar mizeriile lui cel ce nu există contează, în care mă simt distrusă şi batjocorită tocmai pentru că nu credeam vreodată că la modul real, acest nenorocit mai are întâietate faţă de mine. Cel puţin nu în faţa ta. De aia mă doare şi cu cât timpul trece, cu atât mă simt mai disperată. Nu ştii cine sunt, nu ai încredere, dar ai încercat, ai vrut vreodată chiar să mă cunoşti de fapt?


Mda, scriu, tot felul de lucruri, merg pe la tribunale, dar sunt un om cu suflet, cu suferinţe, cu păreri, cu idei, cu convingeri, cu raţiune, cu sentimente, cu de toate, un om pe care nu l-ai cunoscut niciodată, din păcate, un om care s-a simţit nedreptăţit, trădat, batjocorit. Iar de cel ce nu există, iar de mizerabili, un om care cu greu mai poate suporta tot acest chin, purtat nu prin zile, nu prin săptămâni, ci ani! M-am săturat să tot aştept şi să nu ştiu ce să fac ca să se sfârşească nemernicia asta. M-am săturat să fiu chemată doar când este nevoie de mine, deşi nevoie de mine cred că este absolut tot timpul, mai ales că fără mine este clar ce se întâmplă, este clar ce s-a întâmplat. M-am săturat să fiu tot timpul suspectată de trădare, de minciună, de interes. Taman eu, care, poate că am fost unul dintre puţinii oameni dezinteresaţi, nu de alta, dar am înţeles că banii nu sunt totul pe lumea asta, sunt doar un mijloc de trai mai bun sau mai prost, iar toate averile de pe lumea asta nu pot cumpăra ochii tăi verzi de care mi-e aşa de dor. Da, am nevoie de tine, am nevoie de sfaturile tale, normale, nu şocante, nu aiuritoare, precum acelea de a mă împăca cu cel ce nu există, de ce nu vreau să mă împac cu cel ce nu există. AM NEVOIE DE TINE, NU DE CEL CE NU EXISTĂ, CEL CE NU EXISTĂ NICIODATĂ NU MAI ARE CE SĂ CAUTE ÎN VIAŢA MEA!


Acest nemernic va fi veşnic un nemernic, va minţi şi va manipula, nu e nicio virtute că eu îl cunosc mai bine, cunosc şi de ce e în stare, cunosc şi cât e de mizerabil, cunosc şi că eşti o victimă a lui şi oricând vei putea fi din nou victimă a inocenţei. Cu disperare mă agăţ să NU-L mai crezi şi să nu mai laşi să treacă ani şi ani. Ani şi ani. Fără să ştiu de fapt nici ce-am făcut, nici care este motivul de supărare, nici ce ar trebui să fac pentru tine. ORICE ÎN AFARĂ DE CEL CE NU EXISTĂ, CARE ÎŞI BATE JOC ŞI DE MINE ŞI DE TINE ŞI VREA SĂ FACĂ ASTA SEPARAT.


Măcar încearcă să mă asculţi, măcar încearcă să te gândeşti că poate am şi eu dreptate, măcar crede-mă că dacă greşesc fie şi-un pic, atunci mă poţi judeca. Dar eu nu greşesc, pentru că pe mine intuiţia niciodată nu mă înşeală, eu trăiesc într-un univers al meu, care niciodată nu va da greş. Hai să unim clarviziunea mea şi puterea ta într-un liant indestructibil. Ar mişca munţi, crede-mă.


NU, nu vreau cadouri, nu mă lua iar aşa. Cadoul meu eşti tu, n-ai înţeles asta? Eşti cadoul vieţii mele şi de aia niciodată nu mă pot supăra pe tine la modul real, dar tu încă mă chinui, pentru că nu ai încredere, asta este drama mea. Asta este drama mea. Eu ştiu... eu ştiu şi când minţi şi de ce-o faci, şi când găseşti pretexte, şi când n-ai chef. Eu sunt tristă, reală şi bărbată: când spun că m-am supărat, eu chiar m-am supărat, când spun că am iertat, înseamnă că am iertat, când spun că iubesc, înseamnă că iubesc, când spun că urăsc, înseamnă că urăsc, când spun că nu vreau bani, înseamnă că nu vreau bani, când spun că am nevoie de bani, înseamnă că chiar am nevoie de bani, când spun că am nevoie de tine, înseamnă că am nevoie de tine, când spun că mi-e dor, înseamnă că mi-e dor. AŞA SUNT EU, CĂ DE AIA NU MĂ ÎNGHITE MULTĂ LUME. Eu sunt reală, trăiesc real, scriu în metafore, dar vorbesc în clar şi cuvântul e cuvânt la mine, ce-am spus că fac, întotdeauna numai aia fac. N-are rost nici să vorbesc în plus, nici să mă joc, spun multe, promit multe, dar ştiu că mă ţin de cuvânt cu absolut toate, iar dacă nu pot atunci spun că nu pot chestia asta în clar.


A trecut ceva timp, însă nici acum nu am lămurit problema: problema prieteniei noastre departe de cel ce nu există. ERA TOT CEEA CE-MI DOREAM DE FAPT. Problema prieteniei noastre NECONDIŢIONATE de cel ce nu există. Ştii, acolo rămăsesem parcă prin... primăvară, nici eu nu mai ştiu de când, trebuie să reluăm despărţirea de acolo de unde am plecat...


Omule, tu înţelegi că dacă eu chiar credeam în cel ce nu există şi în faptul că se va ţine de cuvânt, RISCAM TOTUL, ABSOLUT TOTUL. Aşa am stat cuminte aşteptând doar ca furtuna să treacă, la adăpost întrucâtva. Nimeni nu mă poate condamna pentru asta! Dar a fost ca mine, dacă eu nu ştiam că iau cele mai bune decizii la momentele potrivite în funcţie de evoluţia lucrurilor, că-mi aleg cele mai potrivite cuvinte în scris, tu realizezi că eu eram pierdută, adică cu mine nu mergea nici la bal, nici la spital. Am mers pe mâna mea, pe cont propriu, am reuşit să demonstrez că e ca mine, dar am trecut printr-un alt coşmar, complicat, inutil, disperat, îndelungat, în condiţiile în care deja sunt bătrână şi nu mai am răbdare. ASTA ESTE PROBLEMA MEA DE FAPT, ASTA ESTE PROBLEMA MEA DE FAPT: CĂ NU MAI VREAU, NU MAI VREAU SĂ MAI TREC PRIN ASTFEL DE COŞMARURI, ELE NEFĂCÂND NIMĂNUI NICIUN BINE, NUMAI MINCIUNI, NUMAI AIURELI, NUMAI TÂMPENII, IAR ASTEA PERPETUATE ANI ŞI ANI ŞI ANI.


Ştiu, ştiu, ştiu că am fost o miză importantă a bolii psihice din capul lui cel ce nu există care a dorit distrugerea mea. Cu orice preţ distrugerea mea. Inclusiv aşa, paradoxal, inclusiv prin tine, care ştiu că nu mi-ai vrut răul niciodată. Dar asta a ţinut de voinţa ta să nu-mi vrei răul, în rest, răul meu oricum nu a mai ţinut de voinţa ta.


NU UITA: MI-E DOR DE TINE ŞI TE IUBESC MAI MULT DECÂT NICIODATĂ. AM O PROPUNERE REALĂ PENTRU TINE, DE FAPT MAI MULTE PROPUNERI. Acum, cea imediată este SĂ UITĂM. Nu ştiu, nu mi-ai zis nimic în primăvară, tot timpul ăsta de la sârşitul lunii aprilie şi până azi se suprimă, n-a existat niciodată, nu l-am trăit niciodată, RELUĂM DE ACOLO TOTUL, DE LA PAŞTE, DE DUPĂ PAŞTE. Jumătatea asta de an n-a existat. Ştii ce spunea despre timp Mircea Eliade? Că există timp sacru şi timp profan, timp comprimat şi timp diluat, iar în povestirile sale fantastice, Mircea Eliade arăta cum se pot trăi lucruri şi aievea, trezindu-te deodată în alte epoci, apoi înapoi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.


Bun, hai să trăim atunci o poveste fantastică de Mircea Eliade. EŞTI DE ACORD? TIMPUL ACESTA DE DUPĂ PAŞTE ÎNCOACE NICIODATĂ NU A EXISTAT ÎNTRE NOI, ISTORIA S-A OPRIT, CEASUL A ÎNCETAT SĂ MAI TICĂIE, ÎN MAI, ÎN IUNIE, ÎN IULIE, ÎN AUGUST, ABSOLUT NIMIC NU S-A ÎNTÂMPLAT. Hai să facem lucrurile astea şi să uităm coşmarul. Totul e la fel, hai să reluăm de atunci. Ce aveam de făcut la vremea respectivă, ce-mi propuneai să fac? Era vrema în care încă nu te păcălise din nou cel ce nu există, deci aşa, ca în nuvela 19 trandafiri de Mircea Eliade, să căpătăm din nou libertatea absolută. 19 trandafiri primiţi de Paşte de la o persoană care dispăruse fără urmă. OK, nimic nu s-a întâmplat. Care e problema? Am fost doar absenţi, doar plecaţi, acum ne-am întors, este toamnă, ÎNTRE TIMP NIMIC NU S-A ÎNTÂMPLAT. Oricum nimic important, nu-i aşa?


Deci asta este propunerea mea: să se comprime timpul, să luăm lucrurile exact acolo unde le lăsasem de Paşte. ÎNCEARCĂ DOAR ŞI EU ÎŢI VOI OFERI O LUME, AŞA CUM ŢI-AM PROMIS-O, CREDE-MĂ DOAR PE CUVÂNT, ACCEPTĂ-MĂ, AŞA CUM SUNT ŞI ACCEPTĂ DOAR CĂ TE IUBESC ŞI CĂ N-O SĂ-ŢI FAC RĂU NICIODATĂ. Paştele a trecut cam de o săptămână şi mie mi-e dor de tine. O săptămână? Nu ne-am mai văzut demult. Să ştii că între timp am mai descoperit nişte nelegiuiri ale lui cel ce nu există cu bugetul. Să ştii că mi-e cald şi că spray-urile de muşte nu sunt bune şi muştele nu mă lasă să dorm. Să ştii că am pierdut vremea şi-am cheltuit banii pe farduri şi prostii ca să fiu frumoasă pentru tine. Afară bate vântul, mă întreb cu îngrijorare dacă nu vine furtuna. Uite 19 trandafiri! Primeşte-i şi hai în zbor cu mine! HAI!!!!!!!!!


Mirela Predan



uCoz
Mirela Predan© 2018