Lungul drum de la Mercur la Lună

Un drum lung şi anevoios în care în loc să mă întreb ce caut eu pe Lună, mai bine m-aş gândi că a trecut viaţa pe lângă mine şi nu m-am ales cu nimic decât cu seriozitate şi cu "trebuie". Senzaţii pe care nu le-am mai trăit niciodată se desprind din mintea mea, din corpul meu, din sufletul meu, cu toată splendoarea lor şi cu toată adoraţia faţă de omul care, la 36 de ani ai mei şi la grăsimea mea, mă face să mă simt realmente ca o adolescentă rebelă! Ciudat sentiment şi dulce sentiment, pentru că alături de eforturile serioase, comportamentele noastre nebunatice creează trăiri unice, pe care în afara viselor niciodată nu le-am încercat şi mă înalţă pe un întreg munte.


Da, a fost greu, extrem de dificil lungul drum de la Mercur la Lună şi adesea era să mă şi pierd pe el, dar uite că am ajuns să fiu prima femeie care a păşit pe Lună. O Lună pe care mă simt infinit mai bine decât pe Pământ, o Lună care mă atrage cu fiecare clipă în care o percep şi în care cred că mi-am regăsit sensul existenţei. Şi eu am fost odată tânără, şi eu am trăit, acum, peste specificul maturităţii, nu faci decât să mă întorci la tinereţe...


A fost greu?


Da, aşa e, 99% dintre femei s-ar fi îngrozit şi n-ar fi trecut mai departe, iar 1%, într-adevăr, ar fi acceptat, dar numai partea fără munţi, fără coline de pe lună... Iar pe mine mă interesau colinele de pe Lună... Exact colinele m-atrăgeau ca o fantastică fascinaţie şi voiam în vârful lor, aşa, exact ca toţi ceilalţi bărbaţi şi tare greu mi-a fost să urc cu paşi de Lună... Nu, n-a fost nici pe departe teamă, a fost teatralitate din partea mea. Păi, dacă 99% dintre femei aşa ar fi reacţionat, de ce să nu mă prefac şi eu că mă îngrozesc şi uite că am făcut cea mai mare tâmpenie, însă suficient de inteligentă, în definitiv, încât acum să nu bănuiască nimeni că eu, de fapt, chiar am ajuns în vârful celei mai înalte coline de pe Lună. Da, aşa e, toţi s-au întrebat, ce caut eu, o femeie, sus pe Lună! Dar voi ce căutaţi în vieţile voastre şterse? A, vreţi numai Luna şi vă miraţi că eu vreau să ajung în vârful celei mai înalte coline de pe Lună?


Comunicare


N-am bănuit niciodată că nişte texte efemere, nişte texte care au trăit o singură noapte scrise de mine au ajuns să fie atât de celebre, poate cele mai celebre. N-am bănuit niciodată că în acest amalgam, în definitiv, tainele sunt reciproce, dar acum am sărit peste acel hop şi în mintea mea se revarsă ca un amalgam de dulce anormalitate de toate: de la poliţişti şi procurori până la oameni mari în stat, care mi-au ghidat paşii spre vârful colinei de pe Lună, pentru că tu m-ai chemat acolo unde eşti tu, în vârful colinei de pe Lună! Şi cu cât realizez că sunt unică, cu cât realizez că sunt atât de încordată să nu cad din vârful acesta de colină de pe Lună, viaţa mea capătă din nou un sens, cel mai frumos şi cel mai inteligent sens al vieţii mele. De parcă aş vrea să urlu: EXISTĂ, atunci când l-am văzut pe Dumnezeu, de parcă aş vrea să strig că e mirific!!!!

 

Să ne învingem temerile...


Ştiu că ţi-e greu să crezi că există o femeie ca mine şi totuşi ştii bine din punct de vedere fizic cât sunt de femeie... Ştiu că mi-e greu să cred că te-am întâlnit, în sfârşit, atunci când renunţasem să mai caut în astă lume obosită. Te temi aşa cum şi eu mă tem, dar nu de coline şi de vârful lor, nu de Luna care există în toată splendoarea ei de mă împietreşte într-o tinereţe demult trăită, ci tu te temi pentru că nu crezi că exist şi încă mai crezi că ar fi adevărate alte şi alte faţete reflectate în lacul trist din mijlocul colinelor de pe Lună, eu mă tem că tu vei crede că una din acele faţete trecute chiar sunt eu şi să mă alungi ca pe o fantomă, deşi din nou aş vrea să zbier: "ŞTIU TOTUL DESPRE TINE, ŞTIU TOTUL DESPRE LUNĂ, ACUM AM AJUNS SĂ ŞTIU ŞI SĂ ÎMI PLACĂ, SĂ ÎMI PLACĂ, SĂ ÎMI PLACĂ ATÂT DE MULT PE LUNĂ". Da, ştiu, cum să nu ştiu? Ştiu tot: şi oamenii aceia, şi oamenii ceilalţi, ca într-un schimb de drumuri intergalactice spre Lună, mi-au arătat, ei crezând că deja ştiu exact calea spre vârful colinei în care mă aşteptai tu, pentru că acuma să nu crezi că lor nu le place pe Lună...! Şi cum sunt singura femeie de pe Lună, iar femeia e întotdeauna protejată de bărbaţi, chiar îmi conferă un sentiment aparte. Deci hai să ne învingem temerile, pentru că acolo, sus, în vârful colinei, vedem un Univers întreg şi nu ne mai punem întrebări, din vorbe puţine şi priviri, noi suntem de aceeaşi parte a baricadei colinei de pe Lună...


Simbol...


Tu-mi sugerezi, eu îţi sugerez şi uite aşa există mii şi mii de forme de transpuneri artistice ale unui lucru cum nu se poate mai concret. Nu era nimic nou pentru mine mersul acesta pe Lună, nu era nimic nou pentru mine nici să merg în paşi de Lună, noutatea mea e vârful colinei de pe Lună, la care nu vreau niciodată să renunţ, pentru că vezi tu, ai ştiut şi tu, ai vrut să ascunzi vârful colinei, însă n-ai avut cum, din simplu motiv că e atât de vizibil până şi de pe Pământ, iar eu exact asta aşteptam: vârful colinei de pe Lună. Şi tu mă înţelegi atât de bine, şi eu te înţeleg atât de bine şi uite că suntem din acelaşi aluat amândoi: pământeni cărora ne place să trăim pe Lună...


Hai, dă-mi mâna!!!


Dă-mi mâna ta, eu niciodată n-o să te refuz, şi-o să te protejez deşi ţipai şi nu credeai nicio clipă că poţi fi apărat de-o... femeie. În lumea asta misogină de pe Lună, adică pe planeta ta, nu s-a mai întâlnit aşa ceva, iar eu eram un soi de Isis cu voal şi nu voiam oricum deloc să arăt nimănui, nici ţie faţa, de aceea a şi fost ca un consens reciproc în care tu m-ai dezbrăcat de voal încet, arătându-mi-te pe tine...! Şi ai văzut? Că pământenii n-au ştiut de pe Pământ nimic...! Oricum, în niciun caz de la mine. Şi am fost prima care am început să zbier: PE LUNĂ NU SUNT, NU SUNT, NU SUNT COLINE, DEŞI EU ŞTIAM BINE CĂ SUNT ATÂTEA COLINE ŞI EU ŞTIAM BINE CĂ SPRE ELE ASPIR ŞI MĂ ENERVA SĂ SE VORBEASCĂ TOCMAI DESPRE ACESTE COLINE... Hai, dă-mi mâna ta, pentru că e clar că am nevoie şi eu de ea, e clar că şi tu ai nevoie de mine...


Şi încă mai mi-e greu, pentru că uite ce mi s-a întâmplat: cel mai probabil fără nicio explicaţie i-a spus ei să nu mă mai caute. De ce? Ca nu cumva să afle şi să-i spună surorii treaba cu colinele. Măi, oameni buni, voi chiar mă credeaţi atât de stupidă încât să mă apuc să povestesc treaba cu colinele? Chiar nu credeţi că mi-e de ajuns că m-am cocoţat în vârful lor, ce caut să vorbesc despre trăirile unice de pe coline? Pe urmă şi tu te temi, deşi cred că am fost prima care ţi-am spus asta, deşi cred că am fost prima care ţi-am spus că e mai bine aşa şi că accept şi că am un plan, un plan necunoscut, pentru că nu trebuie să ştie nimeni... în afară de mine şi de tine...! Acuma, gata, din nou s-au schimbat lucrurile, ce Dumnezeu! Ştiu să lucrez şi aşa, ba chiar lucrez muuult mai bine... Apoi treaba cu domnul X, măi, nu se poate...! Tuturor le place pe Lună, tuturor le place Soarele, dar de Soare nu se apropie nimeni... Uite că eu, da, ei şi? Când două flăcări se întâlnesc nu se mistuie reciproc, ci se unesc, formând o vâlvătaie şi mai mare. Exact aşa mă simt eu cu tine...


Dă-mi mâna ta şi hai să păşim amândoi. Eu ştiu paşii aceştia de dans al mersului pe Lună, tu îi cunoşti, de asemenea, cât de fericită eram ieri că am putut să fiu de folos, chiar dacă discutăm în parabole şi despre furtuni. Ei, vezi ce înseamnă mâna mea? Dar şi eu fără mâna ta n-aş fi putut să înaintez. Hai, ia-mă de mână, planul meu e unul foarte bun, hai sus pe coline...!

 

Mirela Predan


 8 iulie 2016



uCoz
Mirela Predan© 2018