PLANŞĂ DE LUCRU - CE MĂ FRĂMÂNTĂ (continuare)

 

 

Împăcatul ăsta cu cel ce nu există - UN SOI DE BALENA ALBASTRĂ?

Care să fie motivul pentru care să-mi propui să mă... sinucid???

Să trecem la întrebarea cu numărul 2: Care e motivul? Care e motivul? Şi-am dat să caute pe Google aşa: "motivul pentru care un barbat ii propune ceva neplacut unei femei". Primul rezultat: "te vrea doar pentru sex". Nu-i asta. 12 secrete ale bărbaţilor - aiureală... 9 sfaturi pentru femeile îndrăgostite de un bărbat însurat. Nu e însurat. 9, 12, 24, n-am găsit nimic. Şi încă ce urât. Nu de alta, dar dacă cineva îmi spunea să joc Balena Albastră că n-am bani şi-o să câştig sau să mă împac cu cel ce nu există pentru bani pentru mine era tot dracu ăla. Ei, şi câţi mi-au propus să joc balena asta albastră cu cel ce nu există? NUMAI DE LA TINE NU MĂ AŞTEPTAM LA ASTA! PENTRU DUMNEZEU! De fapt, întrebarea "de ce?" caută o completare. Ce-ai cu mine de împărţit tocmai tu? Cu ce Doamne iartă-mă ţi-am greşit de-mi propui nu orice pentru... bani, ci să mă împac cu cel ce nu există, adică să mă sinucid! Ce rău ţi-am făcut eu ţie? De ce tocmai eu? Bun, am plecat, am fugit, dar tânjesc după tine! CARE SĂ FIE MOTIVUL PENTRU CARE UN BĂRBAT SĂ-I PROPUNĂ UNEI FEMEI SĂ SE SINUCIDĂ? Aş zice că de al dracu ce este sau din inconştienţă, dacă n-aş şti că şi pentru tine cel ce nu există înseamnă acelaşi lucru ca şi pentru mine, adică sinucidere curată, adică e deosebit, deosebit de nociv!!!!!!!! Mă, mai bine îmi spuneai să mă arunc în lac şi o făceam. Dădeam din mâini, din picioare, dacă înotam bine, dacă scăpam, bine, dacă nu, aia era, dar nu aşa, câte puţin şi cu japca, nu aşa, puţin câte puţin spre moarte. ŞI CUM ŞTIU BINE CĂ NU MĂ URĂŞTI CĂ N-AI NICIUN MOTIV, TOT LA TEST MĂ POARTĂ GÂNDUL, TOT LA TEST, numai că e prea mult, prea lung, un coşmar ce nu se mai sfârşeşte, un coşmar care parcă pare infinit.


De fapt nici nu mai contează şi situaţia penibilă în care m-ai pus în faţa lui cel ce nu există, dându-i posibilitatea să mă calce în picioare. Ştiam, bănuiam că aşa va face iară. Nu mai contează pur şi simplu, mă frământă care poate fi acel motiv.


Poate că pe undeva, pe parcursul timpului, fără să-mi dau seama te-am rănit. Şi tu ai ales acel moment ca să te răzbuni pe mine. Poate că te-am rănit fără să intenţionez sau poate că nici tu nu mai ştii ce vrei de mă poţi desconsidera în halul ăsta. Poate, poate, poate. JUR CĂ EU AM CREZUT CĂ GLUMEŞTI. Că de aia nici nu m-am agitat prea mult prima dată. Dar când m-ai sunat să-mi spui să nu... mai scriu de rău de cel ce nu există, când ai început să mă condiţionezi de împăcatul acesta cu cel ce nu există, am simţit clar că tu vrei nici mai mult, nici mai puţin decât să mă sinucid! Sigur că şi reacţia mea a fost poate prea dură, pentru că eu chiar nu mai puteam să mai fac faţă neîncrederii, nemerniciei. Am încredere în tine? Să mă conduci unde? Să mă conduci spre groapă? Întrebarea ta mă taie şi acum! Cum să am încredere în cel ce nu există, Doamne iartă-mă şi să joc ţurca făcând ce vrea el? Păi, dacă tu-mi ceri imperativ exact ceea ce mi-ar fi cerut cel ce nu există, în cine Dumnezeului să mai am şi eu încredere şi de ce?


Când te-am rănit, cu siguranţă am recunoscut şi-am regretat, acum nici eu nu ştiu ce mai vreau şi nici ce cred, pentru că aşa cum spuneam, sunt foarte speriată şi foarte confuză.


DE FAPT, AM CREZUT CĂ ŞTIU DESPRE CE E VORBA: SE PLICTISISE DE MINE. ŞI ATUNCI ERA NORMAL SĂ MĂ ADUCĂ ÎN STARE SĂ PLEC EU PRIMA, SĂ FIU ÎN STARE ŞI DE ASTA, pentru că dacă glumă nu era, aşa cum am crezut iniţial, era pentru mine clar că pe de-o parte minte şi vrea să mă arunce cu orice preţ în braţele lui cel ce nu există, ca să mă chinuie. Efectiv. Numai că, de data asta, mai erau şi alţii. Păi, dacă se plictisise de mine, cu ceilalţi ce-a fost? De aia rămân la părerea că discutăm despre un test.


Îmi aminteam de testele tale, oarecum aiurite, când mă trimiteai la... bărbaţi, la alţii, la prietenii tăi, la duşmanii tăi, la oricine. Elegant, respingeam repede orice ofertă şi nu mă sinchiseam prea tare, pentru că tu îmi erai garanţie că nimeni nu sare totuşi prea tare peste cal. Că nu poate. Că eşti tu acolo, că nu-şi permite dacă nu vreau şi eu. Or, eu n-am vrut niciodată. Acum o interpretez tot ca pe-o joacă de genul ăsta. Numai că acela era un test care nu mă chinuia. Eu ştiam că o ţin pe-a mea una şi bună, că nu-mi arde şi că numai de bărbaţi n-am chef, tu râdeai şi te bucurai că nu se pune problema. Da, bine, recunosc, când m-am certat cu tine, am plecat la Bucureşti, am găsit pe cineva. Poţi să nu mă crezi, dar era impotent, dormeam în pat cu el ca cu tata şi mi-era bine: PENTRU CĂ NU MĂ CHINUIA, PENTRU CĂ ORICUM NU PUTEAM SĂ-MI IAU GÂNDUL ŞI SĂ TE UIT PE TINE. Poate cu asta te-am rănit. Dar să mă arunci în braţele lui cel ce nu există, nu crezi că-i cam mult un pic??? Nu crezi totuşi că NU AM ÎNNEBUNIT! Normal, dacă vreau, îmi găsesc, nu asta-i problema. Din Snagov, din Bucureşti, din Londra, din Paris pe Internet, de unde am eu chef. Tânăr, bătrân, cu bani, fără bani, mai mulţi, mai puţin. Dar NU am chef, nu vezi cum trec pe lângă lume? Cu câţi m-ai văzut să fi rămas, instabilă ca apa, rece şi necruţătoare, pură. Ce mă interesează pe mine? Din 2005 să ştii că n-am mai iubit... Sunt 12 ani, da, 12 ani, dar uneori, după vreo 10 ani aşa, se întâmplă... În fine, nu despre asta vreau să vorbesc acum.


Mă rog, şi atunci oare nu acelaşi e motivul??? Acelaşi, acelaşi, hai că iau eu la rând câţi au fost, de pe mulţi nici măcar n-am reţinut cum îi cheamă sau am uitat după trei zile sau a trebuit să fac un efort să-mi reamintesc. Mă, au fost vreo 20? Cine mă citeşte acuma ar zice că sunt cea mai mare panaramă! Aiureală! Am rămas "fată mare" prin vreo 20 de indivizi ce mă curtau, nu crezi? Ştii bine că nu m-am culcat cu niciunul şi singurul care n-a înţeles că nu... merge a fost cel ce nu există. Atâta tot, dar cu o adevărată obsesie a urii, cu o adevărată obsesie...


De aia şi zic: DA, AM ÎNCREDERE, TE AM PE TINE GARANŢIE. Tu mi-ai zis: du-te! Unde? La cel ce nu există! DAR CE-AM ÎNNEBUNIT, CUM DRACULUI SĂ PLEC? De aia spun că uneori, căutând prin amintiri, mă liniştesc. Dar de niciunul nu m-am speriat, logic, de cel ce nu există e logic să mă sperii, pentru că ştiu cât e de obsedat de mine şi cât e de nenorocit. Oamenii ăia nu erau şi diabolici pe deasupra. Că eram eu, că era alta, nu era obsesia! Or... aici e altceva, e altceva pentru Dumnezeu! Şi am refuzat eu oameni până la urmă calmi şi paşnici? Taman pe cel ce nu există oare să-l fi găsit????


Pentru că în nesiguranţa asta infectă, eu am totuşi o garanţie: că dacă se întâmplă să mă arunc în braţele lui cel ce nu există, ca orice panaramă (bărbat sau femeie), nici nu mai contează, tu vei fi primul care mă vei ridica de jos. Eu am garanţia că nu mi se va întâmpla nimic, aşa cum am avut-o de fiecare dată alături de tine. Niciodată nu m-am temut câtă vreme tu ai avut lucrurile sub control. Singurul moment în care n-ai ştiut unde să te opreşti a fost astă-toamnă: în iarnă chiar ar fi fost cazul să te opreşti. Dar tu ai continuat până târziu în primăvară, deşi nu era ceea ce ţi-ai imaginat tu, deşi te-am întrebat ce ai şi niciodată n-am găsit pentru asta răspuns, deşi... Că de aia m-am simţit un pic folosită. Apoi iar şi tot aşa... Adică iar ca anul trecut? Iar, iar? Şi până când? Şi atunci e logic să nu mai vreau şi să vreau să se termine totul, pentru că eu trăiesc tot timpul, eu nu trăiesc doar o dată la şase luni sau o dată la trei luni. Aici mă doare şi aici mă intrigă: NESIGURANŢA ASTA MĂ UCIDE. Că de aia am şi spus că aş vrea să termin, pentru că boala lungă-i moarte singură. Eu nu trăiesc în funcţie de anumite momente care se întâmplă oricum independent de mine. Aici este reproşul meu şi aici este partea care mă intrigă cel mai mult.


Părerea mea este să le laşi dracu şi de poliţe de plătit şi de tot: cine e măgar îndepărtează-l, ca să nu-i dai posibilitatea nici să-şi bată joc, dar nici să se răzbune, cu excepţia lui cel ce nu există care e răul suprem, ăştia-s ei, atâta pot, ţi-am mai spus. Da, pericolul este, există, subzistă, dar e şi pentru tine, nu numai pentru mine, iar dacă tu ai vrut să elimini pericolul, bănuind că şi eu aş putea fi un pericol, era normal ca şi eu să mă simt în pericol, s-a văzut... Da, trebuia s-o faci mai repede, dar ai şi tu dreptate că nu ştiai nici de unde să începi curăţenia la care te rugasem, nici cum. Da, trebuia s-o faci şi nu se ştie cât mai durează. Poate că nici tu n-ai vrut să fie atâta mizerie şi să dureze chiar atât de mult...


Mirela Predan

Va urma

 

 

PLANŞĂ DE LUCRU - CE MĂ FRĂMÂNTĂ (continuare)

 

DE CE? - În definitiv, NU am niciun răspuns... şi tot ceea ce-i sigur e că nu găsesc răspuns...

4. Un alt posibil răspuns la întrebarea "de ce?" ar fi... şefii. DAR EU NU CRED ÎN ŞEFI, PENTRU CĂ TU NU POŢI AVEA ŞEFI. Aici este problema: tu n-ai avut niciodată şefi, aşa, ca mine, cum nici eu n-am avut, ca atare tu nici acum nu poţi avea şefi. Şi, în plus, să presupunem prin absurd că ar fi fost vorba despre şefi, atunci, cu siguranţă nu înţeleg ce treabă aveai cu mine. Pentru că dacă era o obligaţie, când vezi un om cu adevărat liber şi un om care poate, un om cu adevărat care nu depinde de nimeni şi de nimic, primul lucru pe care îl faci este să nu încerci să-i iei libertatea. Efectiv! De aceea eu nu cred într-o astfel de variantă. Pentru că orice şef are abilităţi şi atribuţii doar asupra celor pe care îi coordonează, nu? Votează pro, votează anti, du-te colo, du-te dincolo, nu te duce. Eu eram complet din afara sistemului, adică la mine nu se punea problema nici că laie, nici că bălaie. Şi oricum, cu totul şi cu totul alta ar fi fost abordarea ta faţă de mine. Uite, chestii, las-o mai moale, adică ar fi fost o abordare în genul ca şi prima dată, nu să vii la mine şi să-mi spui pur şi simplu ce mi-ai spus.


Ştii, uneori îmi vărs amarul neînţelegându-te, alteori mi-e ciudă pe mine însămi cât de stupidă pot şi eu uneori fi. Dar mă frământă întrebarea de ce? Tu eşti undeva ca şi cum ai fi absent şi doar priveşti şi doar aştepţi... momentul în care se vor limpezi apele, momentul în care lucrurile se vor schimba definitiv. Am înţeles, ai procedat corect, dar eu ce puteam să fac? Puteam să mă duc după cel ce nu există pentru bani. ŞI SUNT ABSOLUT SĂTULĂ. ŞI DE ZVONURILE MINCINOASE DESPRE MINE CĂ ASTA AŞ PUTEA SĂ FAC, ŞI DE ZVONURILE MINCINOASE DESPRE MINE CĂ EU SUNT JIGODIA CARE ASTA VREA, ŞI DE MANEVRELE ASTEA ALE LUI CEL CE NU EXISTĂ ŞI DE TOT. Dacă unii puteau să se alieze cu cel ce nu există, eu puteam acuma să închin lui cel ce nu există osanale şi să vină momentul în care să fac acest lucru, nu? NICIODATĂ! Ai văzut bine ce-am spus în armistiţiul de pace: EU NU MAI VREAU NICIODATĂ SĂ MAI VĂD AIA ŞI AIA ŞI AILALTĂ. Cam inocenţi şi cam normali termeni, dar totuşi al dracului de duri.


Şi m-am supărat pe toată lumea, inclusiv pe tine, pentru că TU INSISTAI SĂ MĂ MINŢI ŞI SĂ MĂ CONVINGI DE MINCIUNĂ, EU INSISTAM SĂ NU POT CREDE CĂ TU EŞTI UN DECĂZUT, pentru că până la urmă aici a fost încărcarea maximă psihologică: NU LA ISPITĂ. Ispita banilor din ce în ce mai mulţi ca să-i închin lui cel ce nu există osanale? Hai să fim serioşi! Tu m-ai întrebat dacă am o problemă cu banii, eu ţi-am răspuns că NU şi oricum, chiar dacă aş avea, crede-mă că NU ţi-aş spune ţie şi nici nu ţi-aş cere şi SUB NICIO FORMĂ NU I-AŞ LUA PENTRU A FI SCLAVA LUI CEL CE NU EXISTĂ, astfel încât... Şi ce ţi-am zis eu ţie? Poate nici nu te-ai fi aşteptat la asta! Că în momentul în care tu te superi pe mine fără motiv, eu atunci voi şti că suferinţa mea că nu te văd este NUMAI ŞI NUMAI DIN CAUZA LUI CEL CE NU EXISTĂ ŞI-O SĂ MĂ RĂZBUN PE EL, NU PE TINE CUMPLIT, PENTRU CĂ PREA MULT M-A TOT CHINUIT. Şi iată că s-a întâmplat şi asta, dar chiar dacă nu a intervenit cel ce nu există cu vreo prostie, cine dracului să o mai creadă?, ESTE CLAR CĂ EU NU STĂTEAM ACUMA SĂ-MI PUN TOATE ÎNTREBĂRILE ASTEA ŞI SĂ MĂ CHINUI INTERIOR, SUFLETEŞTE, DACĂ NU ERA CEL CE NU EXISTĂ. Pur şi simplu. Punct. Tu... te aşteptai ca eu acuma... odată pornită şi întoarsă la cel ce nu există, că doar tu mi-ai făcut "lipeala", nu, să renunţ la tine şi să-l caut pe cel ce nu există? AŞA E? Reacţia mea fix pe invers te-a surprins un pic...


Nu, de fapt cel ce nu există n-a mai început cu zdreanţa iarăşi şi cu nenorocirile alea, cu nebuna, că oricum erau ridicole şi demult fumate, a început că m-aş fi împăcat deja cu el, dar ce, eu chiar nu ştiu că circulase zvonul şi am stat să-l dezmint? Dacă m-ai crede pe cuvânt, n-aş mai sta să dau un milion de explicaţii: ZVONUL ERA FALS, MENIT SĂ MĂ DISCREDITEZE, BINEÎNŢELES. Că mi s-ar fi propus nu ştiu ce bani pe lună. DA, AŞA ESTE, MI S-AU PROPUS, ÎNSĂ ESTE CUM NU SE POATE MAI CLAR CĂ NU I-AM ŞI ACCEPTAT, TRATÂNDU-L CU "DU-TE DRACU", NU SE VEDE? PENTRU DUMNEZEU?


Ştii, când în toamna anului trecut mi-ai spus ce mi-ai spus, eu te-am luat în serios, deşi acum mi-e clar că tot cel ce nu există era problema, dar te-am luat în serios, ştii bine. Ce ţi-am spus? Ce-am crezut că vrei tu să auzi? NU, sub nicio formă, ţi-am spus lucruri reci, dureroase, dar reale, ţi-am spus adevărul pus ca într-o oglindă, o oglindă pe care de atâtea ori ai văzut-o clar şi tu. Uneori ăsta este şi păcatul meu: că prea te cred când nu eşti serios, PENTRU CĂ AM PREA MULTĂ ÎNCREDERE ÎN TINE. Nu ştiu, poate mâine o luăm de la cap: păi, dacă NU CONTEAZĂ, ATUNCI LA CE DOAMNE IARTĂ-MĂ SĂ MĂ AGIT? Pe cine să fiu geloasă? Pe cine nu contează? Dar ce-am înnebunit? Cât de jos pot să mă cobor să fac asta? Şi dacă ştii şi tu acelaşi lucru, şi dacă eu l-am analizat la fel, atunci la ce Dumnezeului mai stăm să discutăm tot despre asta? O inutilă discuţie, doar ca să ne facem capul mare şi doar ca să fie nimic. Aşa şi acum, iar iese acelaşi zvon şi iar vine cel ce nu există, de data asta cu altceva. CU CÂTE CEVA AIUREA ORICUM VA VENI LA INFINIT ŞI IAR TREBUIE SĂ TREC PRIN TOATE FURCILE CAUDINE. M-ai întrebat acuzator: ce, n-ai încredere în mine? BA POATE CHIAR PREA MULTĂ CĂ POATE DE AIA AM AJUNS O UMBRĂ ŞTEARSĂ ŞI NENOROCITĂ DIN FEMEIA-MUNTE CARE AM FOST! Dar tu câtă încredere ai în mine să crezi că sunt o zdreanţă care vrea doar bani călcând peste cadavre şi să mă judeci nu în funcţie de ceea ce sunt cu adevărat, ci de ceea ce-ţi spune mereu cel ce nu există despre mine, la infinit, aşa, ca un gunoi nenorocit ce mă simt mereu!

 

Şi atunci de ce? REVINE ÎNTREBAREA! Din păcate, uneori neîncrederea e bună, pentru că dacă eu credeam despre tine că eşti cel decăzut, aşa cum ai dorit să pari în ochii mei atunci când mi-ai spus că vrei să mă împac cu cel ce nu există şi că tu te-ai împăcat deja cu cel ce nu există, dacă chiar te credeam, TU PENTRU CINE DRACU CREZI CĂ AR FI MERITAT SĂ MĂ MAI LUPT ACUM?


Şi atunci DE CE? Doar Dumnezeu mai ştie! Deşi am impresia că ştiu, uite, uite câte rânduri de răspuns, în mintea mea reapare iar confuzia. Şi ştiu că nu ştiu nimic, HABAR N-AM, iar ignoranţa mea neputincioasă chiar mă roade, mă roade atât de tare încât iar am ajuns să nu mai fiu om, întrebarea "de ce?" a devenit pentru mine o adevărată obsesie. MI-E ATÂT DE FRICĂ SĂ NU TE PIERD ŞI CU TOATE ASTEA ÎŢI SPUN: "PLEACĂ, LASĂ-MĂ", "UITĂ-MĂ". E atât de greu şi pare atât de simplu să găsesc la întrebarea asta vreun răspuns. Tu crezi că eu mă joc aici şi crezi că eu glumesc, tu crezi că am luat totul ca pe-o joacă? Ştiu, din joacă a început totul, pentru că şi tu te joci cu mine şi mi-e dor de acest joc şi amintiri disparate iar mă năpădesc şi simt că explodez pur şi simplu. Frumoasă nu-s, tânără nu-s, bani n-am, doar... notorietate, glorie (e bună şi asta la ceva, să ştii) şi singurul lucru de care sunt în acest moment sigură este că TE IUBESC AŞA CUM EŞTI TU, NU AŞA CUM VOR ALŢII SĂ PARI, NU AŞA CUM VREI CHIAR TU ÎNSUŢI SĂ PARI ŞI NU MĂ PĂCĂLEŞTI PE MINE, TE IUBESC PE TINE CEL DEZBRĂCAT DE ORICE PREJUDECATĂ, DE ORICE MASCĂ, DE ORICE FAŢETĂ, DE ORICE COMPLEZENŢĂ, DE ORICE ZVON TEMBEL, DA, TE IUBESC NESPUS. Ştiu, am pătruns undeva prea adânc spre inima ta, acolo unde nu credeai că e loc niciodată pentru nimeni, te căpuşez un pic, te sufoc, dar pur şi simplu crede-mă că NU vreau asta, însă mi-e atât de bine acolo şi crede-mă că mi-e groaznic de frică, groaznic de frică să nu se năruie totul şi s-o iau iar de la început. Pentru că nu mai am răbdare, nu mai pot şi nu mai am cum!


Mirela Predan


Va urma

 

 

 

 

PLANŞĂ DE LUCRU - CE MĂ FRĂMÂNTĂ (continuare)

 

DE CE?

2. De ce? Posibil pentru un avantaj clientelar, însă VARIANTA CADE şi îmi pare sincer rău că m-am şi gândit vreo clipă la ea. Peisajul din justiţie, mie, personal, îmi arată cu totul şi cu totul altceva. Tu mi-ai prezentat ca şi cum ar fi o astfel de variantă şi am crezut că probabil ar putea fi vorba despre asta. Din păcate sau din fericire, însă, când doi oameni se pupă la modul real, nu ajung să se bată prin justiţie cu încăpăţânare, deci numai despre clientelarism nu poate fi vorba aici. Poate că n-am înţeles eu bine, nu ştiu, deşi mi-e greu să cred că tocmai eu nu înţelegeam bine ce se întâmplă în justiţie, deşi asta fac toată ziua, că doar cu asta mă ocup eu. Deci se exclude varianta ca eu să nu fi înţeles bine şi să fi înţeles mai bine alţii, adică nimic. Dacă îi întrebi, habar n-au oricum de nimic.

 

Dar eu cred că a venit vremea răzbunării, a răzbunării noastre pentru toate, tocmai pentru justiţie şi pentru dreptate. Mai ales dat fiind şi momentul. Hai să-ţi explic de ce am avut un sentiment similar: septembrie 2015 când cu suspendarea site-ului Opinii Cetăţeneşti. Toată lumea mă vedea deja ca pe un om mort, oricum fără puterea să-şi mai revină. NIMENI NU A MAI CREZUT ATUNCI ÎN MINE, NICI MĂCAR TU, NICI MĂCAR TU N-AI CREZUT CĂ VOI AVEA CAPACITATEA SĂ-MI REVIN? Aşa este? Să mai scriu, să continui, să reprezint un nume? Ceea ce a dat posibilitatea lui cel ce nu există să mă manipuleze prin Nichita Toma, ceea ce a dat posibilitatea de batjocură şi de injurii grosolane. Păi, eu de unde să ştiu ce s-a întâmplat pe la spatele tău acum când recunoaşte că ai păţit ceva similar. OK, ţi-ai revenit, ca mine! Păsări Phoenix, dar să ştii că nu-i adevărat, m-ai judecat greşit: EU AM CONTINUAT SĂ CRED ÎN TINE ÎN ORICE MOMENT. Eram sigură că vei trece peste, eram sigură că poţi, exact ca mine, eram sigură că se poate, eram sigură că aşa va fi.

 

Şi atunci nu e oare chiar şi redundant să mă întreb de ce.


3. PENTRU CĂ S-A ÎNTÂMPLAT CE S-A ÎNTÂMPLAT CU NEMERNICIA AIA. DE AIA. Singur împotriva tuturor, cu excepţia mea. Şi atunci nu era normal să le dai o lecţie? Nu era normal să-i laşi în prostia lor. Greşeala a fost iniţială, dar acuma e caz de tardivitate. E prea târziu să ne mai gândim la ceea ce-a fost şi să nu vedem ce va fi înainte. Pe mine mă doare doar atât: că m-ai inclus şi pe mine în cercul de netrebnici, care au făcut ce-au făcut. Şi dacă era aşa şi rămânea aşa, ce se întâmpla? TU CHIAR CREZI CĂ AŞ FI FOST DOBITOACA CE SĂ STEA SĂ-I ÎNCHINE OSANALE LUI CEL CE NU EXISTĂ? Nu ştiu dacă ai văzut ce-am postat cu acea ocazie pe Facebook, în perioada de după suspendarea site-ului Opinii Cetăţeneşti, până la Europa Liberă de Snagov. Am postat nişte fete fantome, identificându-mă cu ele şi o fetiţă care se uita în oglindă şi imaginea ei din oglindă se transforma în monstru, în drac. M-am identificat cu ea. Eu eram prezentă aici şi eram... fantomă, trebuia să mă reîncarnez, îmi trebuia un trup, care era site-ul. Am găsit mai multe trupuri, am continuat, am avut stabilitate, m-am descurcat absolut singură, s-a văzut bine. Dar acum laşi impresia exact pe care am lăsat-o şi eu atunci: de fantomă. Cum ar fi evoluat lumea fără tine? PROST, SE VEDE BINE, INCREDIBIL DE PROST, AŞA CUM A DORIT EA, ADICĂ INCREDIBIL DE PROST, DE URÂT, DE LAŞ, DE JOSNIC ŞI DE TRĂDĂTOR.


De fapt, asta ar fi fost lungimea mea de undă cu tine: să scuip în ochi gunoaiele astea, în niciun caz să merg mai departe în bună armonie cu cel ce nu există şi eu. De asta mă şi mir şi mă întreb ce caut eu în traista asta, pe care o văd, aşa, ca pe un păcat pe care nu l-am făcut niciodată, dar pe care trebuie acuma să-l plătesc şi eu! OAMENII SUNT INDIVIDUALITĂŢI, JUDECĂ-MĂ PE MINE NUMAI PENTRU CEEA CE AM FĂCUT EU, NUMAI PENTRU CEEA CE AM FĂCUT EU! Păi, dacă mai erau în ele 10 drepţi, Dumnezeu salva Sodoma şi Gomora, nu doar un singur om, numai la asta să te gândeşti.


UN ALT RĂSPUNS LA ÎNTREBAREA: DE CE? NU EXISTĂ, PENTRU CĂ ASTEA AU FOST CELE TREI VARIANTE POSIBILE, ÎN IDEEA CĂ PRIMUL ŞI AL TREILEA RĂSPUNS PE UNDEVA SE CAM SUPRAPUN.


Mirela Predan


Va urma

 

 

PLANŞĂ DE LUCRU - CE MĂ FRĂMÂNTĂ (continuare)


Mie nu mi-ai impus niciodată nimic: nici scrie, nici nu scrie, nici nimic. Niciodată. Toate discuţiile noastre au fost la nivel de sfaturi, pur şi simplu de sfaturi. Cu o singură excepţie: să scriu de bine şi de nemaipomenit de cel ce nu există. Şi am spus: NU şi tu te-ai supărat. OARE? Chiar te-ai supărat? Aici este întrebarea. OK, HAI SĂ-ŢI EXPLIC CEVA: ştii cât am fost de liberă şi de încăpăţânată de fiecare dată. Şi ştii pe ce lungime de undă am fost amândoi mereu de fiecare dată. Adică dacă tu-mi spuneai: uite, asta, nu este o floare, imediat vedeam şi eu, cu încredere în ceea ce-mi spui tu, că aia nu era o floare. Sau de multe ori, nici nu-mi spuneai nimic, eu vedeam că nu-i o floare şi scriam că nu-i o floare. Şi nici nu mai aveam practic despre ce să discutăm. Tu vedeai că nu-i o floare, eu vedeam că nu-i o floare.


DE CE?


TU N-AI NEVOIE DE SCLAVI!!!


Omul care să se facă întotdeauna preş fără să ceară nicio explicaţie ştiai bine că nu sunt eu. Da, am crezut la fel, am simţit la fel, de aia nu m-am opus până acum ţie niciodată. Nu pentru că aş fi avut vocaţie de sclavă. Nu pentru că aş fi vrut să-ţi fac pe plac neapărat. ŞI TU CE SĂ FACI CU SCLAVII? Vrei să te îmbrace, să te încalţe cineva? Presupun că nu, dar dacă asta vrei, plăteşte nişte idioţi, aduşi din Moldova sau din China, fără relaţii cu cel ce nu există, nu e niciun risc să-i transmită lui ce chiloţi ai purtat pe tine în seara asta. De fapt, cred că ştii şi tu bine chestia asta. Dar eu cred că tu vrei prieteni, nu cred că vrei sclavi, pentru că nu te-ai comportat în acest sens niciodată! Şi atunci ce să faci cu sclavii cuminţi? Nu cred sub nicio formă că de aia! Şi culmea e că tocmai de aia: nu-s cuminţi, ori sunt idioţi şi nu pricep o iotă, ori sunt ai dracu, rău-intenţionaţi şi nu cred în tine şi de aia. Lasă-mă pe mine, aşa, să fac ce simt şi ceea ce cred, nu mă "cuminţi", pentru că eu nu voi putea să fiu cuminte în sens de idioată niciodată. Am vorbit despre trădare, dar e o culme a ironiei: dacă m-ai trădat pe mine, te-ai trădat pe tine însuţi, aici e marea dramă.


OK, hai să vedem, suntem logici, gândim? La ce ţi-ar fi ţie utili sclavii? Îţi trebuie banii lor? Nu, nu-ţi trebuie banii lor, ai destui, e invers. Îţi trebuie ţie musai ce de la ei? Tu le-ai dat lor, nu invers: notorietate, stimă, faimă, de toate. Adică ei nu te-au ajutat cu absolut nimic, au crezut că te pot ajuta eventual cu gargară şi cu sfaturi proaste. Unele influenţate de la cel ce nu există sau de la alţii, că nu e doar cel ce nu există, cel ce nu există mă urăşte pe mine, pe tine te mai urăsc şi alţii. TE INVIDIAZĂ MULŢI ALŢII. Tu ştii câtă invidie e în jurul tău, tu ştii cât rău gratuit se poate face din invidie? Tu ştii câtă falsitate şi tu ştii câtă nemernicie? Tu vorbeşti despre prietenie şi cuminţenie sau despre faţetele nebănuite ale omului, de cât e de nenorocit şi cât e de jigodie. Şi cât de mult te-au tras în jos aceşti oameni care ai crezut că te înalţă. Şi cu câte riscuri de câte consecinţe negative ţi-am spus adevărul în faţă? Eu nu cred că e bine aia şi s-a văzut că nu e bine, eu cred că ar fi bine să... şi dacă era aşa, nu crezi că ar fi însemnat până la urmă rezolvarea?


Sclavia (din latinescul medieval sclavus < slavus) desemnează condiția umană a persoanelor (sclavii) care lucrează pentru un stăpân fără remunerație și ce nu dispun de drepturi asupra propriei persoane. Sclavii trebuie să îndeplinească toate ordinele stăpânului de la naștere sau capturare (trecerea de la libertate la sclavie) până la moarte sau eliberare (trecererea de la sclavie la libertate). Din punct de vedere istoric, sclavia înseamnă, prin definiție, negarea egalității între oameni, iar filozofic sclavii erau considerați o specie aparte și inferioară.


TU CE NEVOIE AI DE SCLAVI? Să-ţi muncească? NU, AICI E CHESTIUNE DE CAP, AICI E CHESTIUNE DE GÂNDIRE ŞI DE JUDECATĂ. În politică, în administraţie, în afaceri, în juridic, e nevoie de parteneri, nu de sclavi, de oameni care să nu se supună, ci să gândească. Dacă una e panaramă şi vrea să se prostitueze, tu crezi că are importanţă cine-i peştele ei? Că-i unul, că e altul, pleacă de la unul la altul şi nu contează.


Uite-te în istorie. Câţi iobagi au fost şi câţi nobili? Şi ce-a însemnat nobleţea, ce-a însemnat iobăgia. Şi ce-au însemnat Revoluţiile de eliberare şi câţi au fost capabili. Acum vremurile s-au schimbat, e drept, societatea a evoluat, dar TIPUL DE SCLAVIE, DE IOBĂGIE A RĂMAS ÎN STRUCTURA UMANĂ. Şi ce înseamnă stăpânul pentru sclav? Un nenorocit care asupreşte, un nenorocit pe care nu dă nici două parale. Un nenorocit care, oricât de bun ar fi şi oricât de blând, pentru simplu motiv că e nobil, înseamnă pentru ei că nu ar scăpa de nicio ocazie potrivită în vreme de război să-l calce în picioare. Ei sunt cei care se bucură când ţie îţi este rău, ei sunt cei care te pupă când ţie îţi este bine aşteptând foloase, ei sunt cei care dacă le dai libertate, uite ce fac cu ea. DAR TU CE NEVOIE AI DE OAMENII ĂŞTIA? LA NAIBA!


Aşa că să nu-mi mai spui niciodată TÂMPENIA CĂ EI SUNT CUMINŢI, FAC CE ZICI TU, INCLUSIV SUNT ALĂTURI DE CEL CE NU EXISTĂ. N-AI TU NEVOIE DE CUMINŢENIA ASTA TÂMPĂ! DA, EU NU-S CUMINTE, NICI NU VREAU. Pentru că eu sunt sânge de nobilă, nu de sclavă! Și crede-mă că de mine şi de oameni ca mine ai nevoie, nu de ei. FĂ CE-OI FACE ŞI SCAPĂ DE EI. Ei au ales să fie sclavi, iar mâine vor fi sclavii lui cel ce nu există, deja au început să fie sclavii lui cel ce nu există! Crezi că tu ai nevoie de asta?

 

ŞI TOTUŞI DE CE?


Ştii ceva? Când un lucru nu merge trebuie să-l schimbi. Când prietenii te trădează, trebuie să renunţi la ei. Nu, nu contează cât sunt de mulţi, de majoritari, ţi-am spus eu: ORICUM TE VOR URÎ. De aici înainte oricum te vor urî, pentru că i-ai tratat ca pe nişte oameni. E mai bine aşa. Ştii şi tu că e mai bine aşa. Orice injecţie doare, dar uneori nu doar că e necesară, dar e şi salvatoare. Uite, pungă de puroi, aluniţe pe gât, acumulare de grăsime în cap. Tu ştii cât m-a durut fizic toată afacerea asta? DAR AM EVITAT DUREREA ULTERIOARĂ. MAI BINE MĂ DOARE MAI MULT PUŢIN DECÂT SĂ STAU CU ELE ÎN CAP TOT TIMPUL SĂ MĂ DOARĂ. Ce caut eu cu aluniţă mare pe gât, cu puroi în măsea şi cu chist seboreic în cap infectat? Astea n-aveau ce să mai caute cu mine, la revedere, gata! Aşa şi cu idioţii ăştia. Durerea e interioară, dar e mai bine aşa decât să vină vremea în care să degenereze în cancer! Pentru teama de a pune lucrurile la punct o dată, pentru teama de durere mai mare.


ŞI ATUNCI UN POSIBIL RĂSPUNS LA ÎNTREBAREA DE CE.


1. Idioţii ăştia începuseră să irite, începuseră să-şi facă de cap. Cum eu nu puteam purta un fular la gât de aluniţă, nici eşarfă, nici cravată, nici cămaşă închisă până sus, aşa nu mai puteai tu să stai de jena cu care erai înconjurat de aceşti circari. Şi iritau, şi iritau, şi făceau de toate cele rele, şi nu mai puteai purta nimic. E un posibil răspuns la întrebarea de ce. Ştii, eu nu m-am supărat: eu puteam să fiu în această metaforă o aluniţă foarte şic, n-am fost, poate că un deget foarte util. Dar puteam fi şi malignă, n-ai ştiut, ai început să vezi, ce te deranjează, ce nu te deranjează!


Tu nu vezi chinul meu? Dacă acesta este răspunsul la întrebarea de ce?, atunci nu mai continua să mă testezi, cruţă-mă, crede-mă că nici eu nu mai pot, nu-s malignă, nu-s malefică, mă doare şi pe mine, nu vezi că mă doare? DE CE MEREU TESTEZI CE FAC EU DACĂ MĂ DOARE FĂCÂND SĂ MĂ DOARĂ? Nu ai văzut ce fac dacă mă doare? Mă dau cu capul de pereţi. Nu trădez, nu te jignesc, nu alerg în braţele lui cel ce nu există sau al altuia! De ce de fiecare dată, de ce de fiecare dată? Măcar verifică-mă încet şi fără să mă doară!

 

Mai sunt şi alte posibile variante de răspuns. Mă chinui, mă gândesc cum să le exprim în cuvinte pentru a mă face cât mai bine înţeleasă.


Mirela Predan


Va urma

 

PLANŞĂ DE LUCRU - CE MĂ FRĂMÂNTĂ (continuare)


PORTRET DE BĂRBAT

Portretul tău? Destul de complicat. Pentru că nu mi-a păsat până acuma dacă eşti bun sau rău, pentru că nu mi-a păsat până acuma dacă eşti dulce sau amar, pentru că erai tu şi dacă erai tu, erau câteva lucruri de la sine înţelese: DEMNITATE, ONOARE, CURAJ, MÂNDRIE, ORGOLIU, DURITATE ŞI BLÂNDEŢE. Că de aia a fost un şoc atât de dur şi atât de dureros. Da, ştiam că eşti încă naiv, ştiam că eşti influenţabil, dar încercai să te schimbi, nealegând neapărat calea bună şi corectă întotdeauna.


Acesta erai tu: uneori dur fără niciun argument, alteori atât de cald şi de dulce. Un om care uită, iartă, nu pune la suflet răutăţi, dar niciodată un om care să se lase călcat în picioare de alţii. Şi acum să apelăm la amintiri: e drept o scenă a fost teatrală, jucată bine pentru camere, dar noi, cei din platou, ştiam cu toţii că e teatru. Dar două scene reuşite, scene care ne-au surprins şi pe noi, cei din jur. Nu pot spune cu exactitate, dar acesta era testul tău: spune-le altora ce ştii că vor şi vezi dacă asta chiar vor, adică măcar să nu mai stea cu ascunzişuri, cu perfidie. După care să le spui: stop cadru, gata, pleacă, du-te! A fost doar o regie. Ştiu că ar fi varianta cea mai liniştitoare pentru mine, adică ar fi o uşurare imensă să ştiu că a fost şi de data asta doar regie. Am zis că testul ar fi durat prea mult, însă eu văd zilnic noi faţete. De unde nu mă aştept, de unde nu credeam. Păi, dacă eu văd asta din exterior, ce-o fi în interior, acuma Dumnezeu cu mila.


Şi ştiu că am fost inabilă de prea multe ori, am luat-o înainte, mi-a luat-o gura pe dinainte, ca şi acum, dar simt că nu mai pot, sunt momente în care simt că explodez, adică dacă eu îl văd pe unul că-i cretin, îi zic că e cretin, eu nu pot să stau şi să joc teatru că e prieten deosebit cretinul. Păcatul sincerităţii mele, ştiu, ar trebui să am şi eu o doză mai mare de abţinere. Şi-ţi stric jocurile de multe ori, ştiu şi chestia asta.


De fapt, tu de abia acum faci ceea ce credeam că este bine să faci încă din octombrie. Aş spera şi aş vrea să fie asta. Dar tu chiar nu vezi, tu chiar nu simţi cât de sinceră sunt? Fac aşa pentru că-mi pasă, nu pentru că... aştept eu răsplată şi scaieţi pe pereţi, fac aşa pentru că eu asta cred şi nu pot să nu fiu sinceră.

Cine eşti tu? Un dur credincios, un om aparte cu Dumnezeu, adică un om exact ca mine. Tu, ai lucruri sfinte pe lumea asta, da, ai lucruri sfinte. DE AIA AM ŞI ZIS CĂ TU NU POŢI FII UN OM LIPSIT DE CARACTER. Că te-ai înşelat, m-ai judecat greşit, nu că n-ai avea caracter şi te-ai şterge la fund cu mine. La prima întâlnire mi-ai vorbit despre mama ta. Să ştii că despre mama lui la prima întâlnire nu mi-a mai vorbit nimeni. A fost un lucru cu care m-ai impresionat. M-ai întrebat o dată dacă cred în Dumnezeu. Deşi e mare, public aicea că am absolvit o facultate de teologie, ca atare, cum puteam să nu cred? DECI TU AI PE LUMEA ASTA LUCRURI SFINTE.


Ştiu, îţi place să te resfeţi, îţi place să controlezi, ai vrut să dai lecţii şi unora destul de mari şi de importanţi şi-au ajuns să te facă ei pe tine, de aia mă uluiesc că tu nu te puteai preta la picioarele lui cel ce nu există. Eşti ca mine. Aşa m-am luptat şi eu. Cu oricine, oricât de mare, oricât de sus, numai de frică n-am ştiut şi numai de umilinţă. De ce-am zis? 90% eşti psihologia mea, dar 10% oare ce-or ascunde? Pe mine nu m-ai controlat, de ce? Pentru că eu chiar credeam, eu chiar simţeam la fel ca tine. Şi atunci nu trebuia să-mi spui ce să fac, adică era o chestie spontană, liber aleasă, liber consfinţită. "Furam" informaţia, din limbajuri ale trupului, din nimic. Şi uneori şi tu te uluiai de unde ştiu. PENTRU CĂ AM CĂUTAT, PENTRU CĂ M-A INTERESAT, PENTRU CĂ MI-A PĂSAT, PENTRU CĂ AM VRUT SĂ ŞTIU NUMAI ŞI NUMAI PENTRU MINE ŞI SĂ ŢIN NUMAI PENTRU MINE. Altfel probabil că n-aş fi aflat nimic, ştii cum trec pe lângă ceva care nu mă interesează? Ai văzut bine!


Eu ştiu că tu ţii mult la mine. Pentru că fără să vrei, de vreo doi ani încoace numai asta-mi spui. Fără cuvinte. Şi ştiu că de aia mă eviţi acum: pentru că mi-ai transmite dragostea pur şi simplu fără să mi-o spui în cuvinte şi nu vrei, vrei să fii un dur până la capăt, ca să iasă testul. Dragostea şi preţuirea. Ştiu, am fost femeia care te-a marcat interior. Da, eu sunt, aia pe care ai căutat-o tu zeci de ani. În sfârşit, eu sunt, de ce ţi-e atât de greu să crezi? Da, aşa cum ai dorit-o tu şi n-ai crezut că există. Şi eu am simţit asta, să ştii. Dar mie nu mi-a fost greu să accept că tu eşti cel ce-mi apărea prin visele-mi de fetiţă, m-am bucurat şi i-am mulţumit lui Dumnezeu că exişti. Chiar dacă negi, chiar dacă te prefaci că uiţi când e ziua mea, de exemplu sau uiţi când chiar tu mi-ai spus ce-a zis cel ce nu există despre mine şi acum negi, eu ştiu cât de mult contez pentru tine.


Ah, abilitatea. Mda, şi eu o am, dar uneori mai zbier şi eu că răbufnesc şi nu mai pot. Când lucrurile sunt prea de oaie, când sunt prea dezamăgită. Diferenţa e că eu nu zbier cuiva doar "pleacă", ci şi îi explic de ce să plece şi să înţeleagă că n-are ce căuta lângă mine. În falsitatea lui, el va nega, în sufletul meu, e descărcare: am ajuns exact unde trebuie, am acumulat exact cât trebuie de s-a umplut paharul chiar atât de rău. Or, e un alt indiciu: păi tu, abil aşa cum te cunosc, trebuia să stau eu câteva luni să ghicesc că te-ai împăcat cu cel ce nu există dacă chiar ai fi făcut-o la modul real. Nu să-mi spui proclamând, pentru că eu imediat am simţit minciuna.  


Sau dacă tu ai fi iubit cu adevărat pe cineva şi nu ţi-ai fi pus poate aceleaşi întrebări ca mine despre ea, păi, tu după ce ţi-am spus ce ţi-am spus despre ea, ai mai fi stat vreodată de vorbă cu mine? Hai să fim serioşi! Dar tu atuncea ai făcut un test. Cu mine. Probabil şi cu ea. Acum de ce trec şi de ce mă comport ca şi cum n-ar exista? Pentru că nu contează şi m-am convins că nu contează, de fapt ştiam că nu contează, acum e altceva, deci numai şi numai probleme. Că de asta m-am săturat şi eu: de testele astea îndelungate, care ţin şi care fac viaţa să treacă pe lângă noi pur şi simplu. Dar ai şi tu dreptatea ta: eu ştiu că nu te mint, eu ştiu că nu sunt falsă, eu ştiu că nu-s perfidă, eu ştiu că nu-mi stă capul doar la bani şi nu vreau banii tăi, eu ştiu ce cred şi ştiu ce simt, dar tu de unde era să ştii toate astea despre mine?


Şi totul a venit într-un moment în care era clar că mă aşteptam şi eu să intervină ceva. Prea multă pasivitate, prea mult interes era acolo, prea multă perfidie. Şi atunci tu cum să alegi neghina de grâu? Cum să-ţi dai seama? Ai dat o şansă oricui să arate că măcar e prost şi profitor, nu şi rău-intenţionat pe deasupra. Concluziile la care am ajuns eu din exterior sunt dintre cele mai dure şi mai triste: foarte mulţi sunt proşti, profitori şi rău-intenţionaţi. Trebuia să-ţi dai seama încă de atunci. Dacă azi mă pupi, mă pupă şi ei, dacă mâine mă înjuri, mă înjură şi ei. Mă, ei n-au nimic sfânt în ei. EI NU AU CONVINGERI, EI SUNT DOAR CUMINŢI ÎN FAŢĂ, EI NU CRED ÎN TINE. Şi ştiu că asta te dezamăgeşte şi te doare, cum m-a durut şi pe mine. NORMAL CĂ NICI EU NU VREAU SĂ FIU AŞA, N-AM NEVOIE DE TONOMATE, N-AM NEVOIE DE LĂUTARI, N-AM NEVOIE DE APLAUDACI, ce să fac cu ei, pentru Dumnezeu? Dar la orice oră ştiu că sunt deasupra lor o lideră, aşa cum şi tu eşti un lider. Ia masca unui om şi vezi ce poate, vezi cât e de în stare să se umilească pentru bani, vezi câtă demnitate are cerşind şi pentru ce cerşeşte, vezi cât are dacă tot e în stare de cerşit şi nu-i ajunge! Ăştia-s oamenii, ţi-am mai zis. Păi, dacă toată lumea era Napoleon sau dacă toată lumea era Isus Hristos, unde mai era diferenţa? Aşa ne naştem noi, efectiv, ia-i ca atare, rece, distant, respectuos şi taie-le simbolicul cap atunci când îi prinzi, dar la modul real, verificat, pentru că eu ştiu cât sufăr şi cât mă agit atunci când sunt la modul inocent o victimă a prejudecăţii, a falselor raţionamente despre mine, a urii pe care mi-o poartă cel ce nu există, a oamenilor lui plătiţi să mă doboare. Mi-a ajuns. E ca un coşmar care revine periodic şi parcă nu se mai sfârşeşte. Pentru că şi cu şi fără ei, viaţa oricum merge înainte... Dar pentru mine, fără tine, viaţa nu mai merge înainte. Aici e problema.


Şi eu am fost oricând liberă, liberă, liberă, pentru că eu oricând am simţit la fel. Tu credeai că nu-s. Ba da, eu sunt foarte, foarte liberă şi am fost foarte, foarte liberă. A crede în cineva în definitiv nu înseamnă să nu fii liber. A fi liber înseamnă să faci ce vrei şi cu toate astea să existe acea afinitate de simţire. A fi liber înseamnă a judeca ce-i bine şi ce-i rău, a fi liber înseamnă să te ridici singur de jos atunci când poţi opta să strigi după ajutor, a fi liber înseamnă a crede în ceea ce faci. A fi liber înseamnă să faci ceva ce-ţi place fără restricţii. A fi liber într-o relaţie de dragoste e să faci ceea ce place partenerului pentru că asta îţi place şi ţie. A fi liber într-o relaţie de serviciu înseamnă a face ce trebuie făcut şi în timp, fără să-ţi spună şeful că asta trebuie, a fi liber înseamnă a munci că vrei, pentru că e nobil să munceşti, nu pentru a primi un salariu, care şi, liber, şi neliber, oricum vine. A fi liber înseamnă a te întinde oricât în propriile-ţi tale limite. A fi liber înseamnă a fugi când cineva îţi bate cu pumnul în masă să faci un lucru şi să nu-l faci. A fi liber înseamnă să fii în stare să faci lucruri măreţe fără să te pună însă să le faci nimeni. A fi liber înseamnă să stai şi să scrii închis între patru pereţi ce simţi tu. A fi liber înseamnă să ai SOARTA, SOARTA DOAR ÎN PROPRIILE TALE MÂINI ŞI, CU TOATE ASTEA, SĂ VREI ŞI SĂ SIMŢI NEVOIA DE PROTECŢIE CA FEMEIE PENTRU CEEA CE FACI TU ÎN MOD LIBER ŞI DE ÎNŢELEGERE ŞI ŞI STIMĂ PENTRU CEEA CE FACI TU CA BĂRBAT. IAR TU EŞTI LIBER, EU SUNT LIBERĂ, CEI MAI MULŢI NU SUNT, PENTRU CĂ NU POT ŞI PENTRU CĂ N-AU CHEF SĂ FIE LIBERI.


Bun, să revenim, deci cine eşti tu? Păi, hai să începem să vedem cum sunt eu? O dură şi-o delicată, o credincioasă, o neînfricată, cu suflet bun şi lucruri sfinte, cu un curaj enorm, cu demnitate, o visătoare şi-o neîmplinită. Un om cu coloană vertebrală şi cu simţ de răspundere, un om care nu renunţă niciodată, dar care face din orice moment o sărbătoare, descărcându-se, un om drept, justiţiar, încăpăţânat, dar un om abil. PESTE TOATE ASTEA UN OM LIBER. Un om în stare de orice sacrificii reale dar la nevoi reale, nu în mod inutil. Cei 10% care nu-s la tine şi în care m-am simţit întotdeauna confortabil au fost legaţi de singurătate şi de sălbăticie. Spre deosebire de tine, eu m-am retras în propria-mi cochilie la dezamăgiri şi am devenit sălbatică. Cu un teritoriu marcat şi bine definit, unde numai să îndrăznească cineva să intre. Tu, nu, tu n-ai fost aşa. I-ai ţinut pe oameni pe lângă tine nepunând preţ pe ei. E drept că tu în mod oficial ai avut mai multă nevoie de ei decât mine, dar s-au suprapus: planurile oficial şi cel personal şi nu puteau ieşi decât noi dezamăgiri, însă cei 10% care psihologic ne diferenţiază nu cred că sunt atât de relevanţi faţă de dilema pe care eu voiam să o dezleg. ADICĂ DIFERENŢELE NU ÎNSEAMNĂ CĂ TU AI FI ÎN STARE SĂ TE PRETEZI LA LUCRURI JOSNICE, NU ÎNSEAMNĂ CĂ TU AI FI ÎN STARE SĂ TE TEMI, NU ÎNSEAMNĂ CĂ TU N-AI AVEA COLOANĂ ŞI CARACTER, NU ÎNSEAMNĂ CĂ AI CEDA UŞOR ŞI DE MÂINE, GATA, N-AI MAI FI TU ÎNSUŢI, UMILINDU-TE, NU ÎNSEAMNĂ CĂ AI FI RENUNŢAT SĂ MAI CREZI ÎN DUMNEZEU ŞI CĂ AI FI ÎN STARE SĂ-MI DAI MIE ÎN CAP PENTRU NU ŞTIU CE ILUZII ŞI IMPRESII ORI AFACERI, NU ÎNSEAMNĂ CĂ AI FI IRESPONSABILUL CARE SĂ NU SESIZEZI PERICOLUL ŞI NEMERNIIA LUI CEL CE NU EXISTĂ.


DE AIA, INDIFERENT CARE AR FI RĂSPUNSUL LA ÎNTREBĂRILE PE CARE MI LE-AM PUS MAI JOS ŞI VOI ÎNCERCA RĂSPUNS, EU NU CRED SUB NICIO FORMĂ CĂ LA ÎNTREBAREA DE CE?, RĂSPUNSUL AR FI "PENTRU BANI", LA ÎNTREBAREA "PRIN CE MIJLOACE", RĂSPUNSUL AR FI "CĂLCÂND PESTE CADAVRE, INCLUSIV PESTE AL MEU". Acest om jalnic care laşi să pară că... ai fi tu e doar o nefericită aparenţă care contrastează puternic cu tot ceea ce am învăţat eu până acum, încet şi cu răbdare, în ani, despre tine. Adică tu poţi să crezi, înşelat fiind de aparenţe sau de vorbe aiurite că eu aş putea să-ţi fac rău şi să mă înlături nevinovată, brusc şi fără explicaţii, DAR NU CRED CĂ TU AI PUTEA SĂ DAI CAPUL MEU PE TAVĂ CUIVA CONTRA A CEVA LA SCHIMB. Tu eşti un nobil, un rege, ai gesturi de rege şi mentalitate de rege, tu nu vei putea fi niciodată un gunoi. Pentru că ăsta ţi-e felul pur şi simplu.


Şi acum să încercăm să găsim şi răspunsuri la cele şapte întrebări.


Mirela Predan


Va urma

 

 


AVERTISMENT! Acesta nu este un text literar, ci o tentativă de analiză psihologică pentru a găsi răspunsuri la întrebările care mă frământă. Orice asemănare cu realitatea NU contează!

 

Confuzia şi incertitudinea. Sunt cele două elemente care pun stăpânire pe mine. Degeaba răscolesc prin cotloanele memoriei. Psihologia de viaţă nu e aia pe care o înveţi în facultate. Degeaba dau Google-ul cu fundul în sus căutând ce-s alea prietenie, încredere şi altele asemenea. Pentru că deşi mă simt o psiholoagă bătrână, de la o vreme încoace zilnic câte ceva mă şochează! Pentru că uneori răspunsurile şi corelaţiile le găsesc tot în amintirile din viaţă.


Încerc să-mi ordonez atunci gândurile şi să stabilim nişte reguli. Sunt câteva întrebări la care caut răspuns. Hai să ordonez atunci întrebările şi să căutăm o posibilă corelaţie în trecut, faţă de persoana care ne interesează. Dar sunt la stadiul de întrebări şi mă opresc. Pentru că amintiri dau buzna şi amintiri disparate care mă împiedică să formulez clar şi concis întrebările. Întrebări pe care să le ţin pentru mine sau iată să le scriu. Pentru că acolo unde sunt 20 de persoane, numai eu am văzut şi numai eu am auzit, pentru că numai eu eram interesată să văd şi să aud.

Întotdeauna e bine să te rezumi la simplitatea unui copil. Care veşnic întreabă de ce şi răspunde simplu. Atunci o să încep şi eu cu întrebările cele mai simple şi o să văd cum dezvolt răspunsurile. Da, gata, hai, hai să le înşir, poate îmi găsesc liniştea odată, poate nu mă mai chinui şi îmi răspunzi chiar tu, nu-mi pasă dacă m-ai minţit, oricum mi-am dat seama că minţi, dar... întrebarea primă:


1. DE CE?

Aici este o dilemă... O dilemă mare dar stau să merg în continuare mai întâi cu formulatul de întrebări ca să găsesc răspunsuri. Mai caut, mai caut pe Google puţin deşi nici măcar nu ştiu ce caut... Motivaţia, un element psihologic fundamental. Un element al întrebării "de ce?". Şi ajungem la a doua întrebare.


2. CARE ESTE MOTIVUL?

Bun, acum pot fi mai multe. O să las variante, dar hai să trecem să formulăm întrebările astea, întrebările astea la care, în mod ordonat să încerc răspuns. Răspuns pentru frământările mele, pentru liniştea mea, pentru negura gândurilor mele.


3. LA CE MOMENT NE AFLĂM? ÎN CE ETAPĂ?


În funcţie de motivaţie, de motivaţia în variante, vom afla şi momentul. Etapa, OK, ştiu, m-am plictisit, dar dacă eu aflu zilnic noutăţi şi mă şochez, cum Dumnezeului atunci să cred că s-a finalizat? Şi atunci:


4. CARE ESTE SCOPUL?


Mda, aici poate fi poate fi una sau alta şi atunci ce sens are? Ajungem la întrebarea numărul 5


5. CARE ESTE LOGICA PENTRU CARE?

Mda, mi se pare ilogică varianta numărul 1 şi mult mai logică şi chiar raţională varianta numărul 2. Şi, când acest coşmar se va sfârşi


6. CARE VA FI FINALITATEA?

Aici sunt foarte curioasă, am şi nişte indicii, dar Dumnezeu mai ştie...

7. CUM MĂ SITUEZ EU ÎN RAPORT DE TOATĂ ACEASTĂ SITUAŢIE?


Nu e deloc uşor şi nu e deloc confortabil. Sociologic, politologic, mi-ar fi mult mai simplu, interuman e mai greu, PENTRU CĂ TU EŞTI CENTRUL ACESTEI ECUAŢII şi mi-e greu să mă desprind de sentimente şi să judec la rece, ca din afară, fără să intervină speranţa, fără să intervină iluzia, fără să intervină dezamăgirea, frustrarea, uneori şi disperarea. Pentru că tot timpul am tendinţa să iau lucrurile care să mă conducă la un rezultat pozitiv în funcţie de ce mi-aş dori eu să fie şi care mi-ar plăcea mie să fie finalitatea.


Bun, şi atunci hai să răspundem mai simplu şi să încercăm să judecăm totuşi lucrurile la modul obiectiv. Întotdeauna, în acţiunile noastre, dacă nu suntem nebuni, există un scop şi există mijloace de a-l atinge. Şi atunci avem două chestiuni mai înainte de stabilit. Înainte de a răspunde întrebărilor mai sus menţionate.


CE AŞ VREA EU SĂ FIE ŞI O PORTRETIZARE PSIHOLOGICĂ A TA


CE AŞ VREA EU

 

Păi, e atât de simplu ce vreau şi atât de mult m-am luptat pentru asta. O să-ţi explic exact ca un copil, simplu. Păi, eu vreau să fiu cu tine, vreau să ai încredere în mine, mi-ar plăcea să petrec prin preajma ta o viaţă, normal că în siguranţă, că e normal ca şi tu să vrei siguranţa, exact aşa cum eşti tu în viaţa ta particulară, pentru că eşti fascinant şi adorabil, dar aş vrea ca totuşi oamenii falşi şi ipocriţi, care mănâncă rahat pe la spate sau care se folosesc de tine să dispară.


Aici aş vrea să fac apel la amintiri. Era, era o petrecere. Mare. De ziua unui bun prieten al tău. Cu multe persoane. Eu eram... singura femeie. Apropo de chestia asta, toată viaţa m-am simţit un suflet de bărbat într-un corp de femeie, pe care am încercat să-l fac cât mai agreabil feminin ca şi corp, dar dezvoltând pe cât am putut interior bărbatul din mine. Of, am, am şi eu destule lucruri tipic feminine, ca de exemplu morala asta multă, lungă, neinteresantă... Dar am şi-o parte bună feminină dezvoltată: intuiţia. În fine, restul sunt bărbat, ba chiar general de armată... Şi mi-ai spus atunci ceva: uite, vezi, eu aş vrea să faci parte din cercul meu, dar dacă mă trădezi, dacă îmi greşeşti, capul. De greşit ţi-am greşit, capul nu mi l-ai luat, era doar un simbol, am tânjit tot timpul spre reîntoarcerea la tine şi să NU mai repet niciodată greşeala! Mi-a fost dor de toate clipele alea, mi-au lipsit mult astfel de momente. E o amintire bună faţă de modalitatea în care percepi tu prietenia. Că asta căutam de fapt aici ca să am răspunsuri la întrebările mele. Azi, când unul e încolo, altul e încoace, circ, balamuc, bârfe, denigrări, profit, falsitate... pericol, mda, pericol, e important, că tu din păcate, ai şi amestecat un pic lucrurile. Măi, Ion Popescu e un cetăţean. Frumos, urât, deştept, prost, are o obsesie acolo cu... asfaltarea aia de stradă sau că e impozitul prea mare, că n-are bani de băutură uneori, în fine. Ion Popescu ăsta nu-i prietenul tău, e o diferenţă mare. Dar s-au încurcat un pic lucrurile şi eu am spus mereu că nu e bună chestia asta. Ion Popescu acesta trebuie tratat cu respect, când ai timp şi chef dă-i bani, o să se îmbete, o să joace ţurca de bucurie, o să cânte închinând osanale, pe urmă când se trezeşte, uită şi vine cel ce nu există şi-i dă alţi bani, după aia o să cânte iar şi-o să-i închine lui osanale. Până se trezeşte iară. Ăsta e Ion Popescu, lui nenea ăsta n-ai ce să-i faci, îl iei ca atare. Dar el în cercul ăla de care mi-ai zis, logic, n-are ce să caute. Adică nici nu ne agităm acuma foarte tare că s-a supărat Ion Popescu, nici nu ne bucurăm acuma foarte tare că ne închină Ion Popescu osanale.


Bun, dar cu cei din cerc ce facem? Cu trădarea asta ce facem? Cu greşelile astea uriaşe din cerc, adesea impardonabile şi repetate ce facem? Şi cum le descoperim? Exact aşa, vorba ta: prin multă falsitate, ei camuflează spiritul de Ion Popescu şi atunci ce ne facem?


Bun, începusem cu ce-aş vrea şi voi continua cu portretizarea. OK, promit că o să continui, pentru că am şi foarte multe amintiri, o să vezi, nici nu te aştepţi. Poate nici tu nu le mai ştii. Mă mai plimb o jumătate de oră, mai îmi vin idei. Mă duc, îmi iau o cafea, iau două ţigări la mine ca să nu fumez prea mult, dau un tur de Ghermăneşti şi caut răspuns în linişte la întrebări. Aici nu pot să fiu la fel de simplă precum un copil şi fără a avea pretenţia unei epuizări, e foarte important să facem o portretizare psihologică. În mare, vreo 90% aşa, eşti psihologia mea. Dar dacă eşti psihologia mea, atunci ar trebui să fie foarte simplu, că doar pe mine mă cunosc, nu-i aşa? Dar ceilalţi 10% ce ascund? Foarte, foarte, extrem de complicată întrebare. O să încerc să pătrund în misterul celor 10% pliând pe calităţile şi defectele mele şi raportând la chestia asta.


Mirela Predan


Va urma



uCoz
Mirela Predan© 2018