PLANŞĂ DE LUCRU - CE MĂ FRĂMÂNTĂ (continuare)

 

La ce moment ne aflăm? În ce etapă?

 

ÎNTR-O ETAPĂ DIFICILĂ, TREBUIE SĂ RECUNOSC. La etapa de aproape după război. Or, după război, reconstrucţia e dificilă, încă mai există teama să nu reizbucnească iară, chiar dacă s-a proclamat victoria, cu toate astea oamenii te privesc ciudat. Ce faci imediat după război? Păi, în primul rând O REORGANIZARE. Înainte de a trece la reconstrucţie, este nevoie de reorganizare. ÎN PRIMUL RÂND, SĂ VEŢI CÂŢI AU MAI RĂMAS DIN REGIMENT. Şi nu mă refer neapărat la morţi pe frontul de luptă, ci şi la cei care au dezertat, şi la cei care s-au aliat cu duşmanul, care n-au crezut în tine, care şi-au dorit pacea în orice condiţii. Este absolut normal să te reorganizezi. Pe acest front de luptă, ia-mă ca pe o rănită. O curajoasă dârză, dar care a picat la un moment dat răpusă de gloanţe. Îndurerată, însângerată, încă mai mişc. Mă vindec, încet, încet, n-am dezertat, nu te-am trădat, nu m-a interesat nicio pace ruşioasă. N-am cedat un milimetru şi m-am sculat. Se simte în aer pacea, dar se simte şi victoria, adică nu pacea aia ruşinoasă pe care şi-au dorit-o ei. DE ACEEA TE ROG SĂ ŞI FACI ABSTRACŢIE DE CEEA CE AM SCRIS PE SITE-URI ŞI ŢI-AM SPUS DIN PRIMA CLIPĂ. Pentru că eu te văd absent din josnicia aia, chiar dacă uneori eşti chiar prezent fizic.


DAR RĂZBOIUL SE SFÂRŞEŞTE, SE SIMTE ŞI NU AŞA CUM AU VRUT EI, CI PRINTR-O VICTORIE. Nemernicii dezertori şi trădători se află pe undeva absenţi, ai rămas cam singur, fără oaste, problema este că acum nici nu-ţi trebuie, pentru că mai e puţin şi se termină totul. Mai este deosebit de puţin, deosebit de puţin. Eu intuiesc şi bănuiesc ce pui la cale, ba CHIAR SPER DIN ABSOLUT TOT SUFLETUL AŞA SĂ FIE. Cu ocazia asta şi coşmarul meu se va sfârşi. Te-a trădat în sensul bun al cuvântului un prieten şi mi-a zis. Nu, nu, nu, nu-ţi zic cine e, nu te răzbuna pe el, omul a fost singurul care prin ceea ce mi-a spus că ai de gând m-a liniştit. Când? Penultima dată când ne-am văzut, mi-a spus. Dacă e aşa, este absolut bine, e o speranţă şi pentru mine, dar mi-a mai spus că nu acum că... nu se poate acum. Şi eu nu am înţeles de ce nu se poate la momentul acela, acuma probabil că am înţeles de ce nu se poate în acel moment. Pentru că sunt şi dezertorii ăştia, pentru că e multă mizerie, e mult praf de puşcă, într-o lume din ce în ce mai obscură, ÎN CARE MI-AR PLĂCEA SĂ CRED CU DISPERARE CĂ EU AM FOST CEA CARE AM ÎNŢELES CORECT. E ca o lecţie predată mai multora, dar pe care prea puţini o înţeleg, fie că nu le stă gândul la carte, fie că nu le place materia. Dar mie mi-a stat şi gândul la carte, mi-a plăcut şi materia şi sper cu disperare să trec acest examen, pentru că altfel chiar nu ştiu ce va fi cu mine şi cu viaţa mea, serios vorbesc.


Momentul este unul dificil, ştii bine. Ce s-a întâmplat? Cunoşti ce s-a întâmplat. Lumea te privea cu milă, toţi încercau să profite, erai ca bolnavul acela pe care toată lumea deja îl vedea mort. CREDE-MĂ PE CUVÂNT CĂ NUMAI EU AM AVUT ÎNCREDERE ÎN TINE şi iată acuma că eşti vindecat şi decizia ta nu mă surprinde, numai că NU AVEAM CE SĂ CAUT ÎN JOCUL ACESTA TERIFIANT DE BALENA ALBASTRĂ ŞI EU! Dar tu ai avut încredere în tine, jur că şi eu am avut încredere în tine. Sufletul meu era plin de revoltă neputincioasă, sufletul meu voia să exprime, eram deosebit, deosebit de revoltată, ştii bine. Şi am avut emoţii, şi m-a interesat, când alţii se pregăteau simbolic să cumpere lumânări, eu am zbierat ştii bine, prima, simbolic: "OPERAŢIA A REUUUŞIT!!!!! URA!!!!!!" Ştii când te-am sunat atunci şi eram atât de fericită, atât de fericită, atât de fericită. Eu realmente am trăit momentele astea pe viu. ŞI ATUNCI DE CE EU? DE CE TAMAN EU? DE CE? Ce caut eu inclusă în acelaşi program cu masa asta de idioţi infectă? Ce caut eu cu laşii ăştia care îşi făceau planurile deja simbolic cum să împartă totul între ei. Şi care au alergat la cel ce nu există. Eu n-am realizat pe moment. Mi-am amintit de altă unanimitate: cel prin care tu ai fost condamnat. Cică s-ar fi opus unul singur, posibil, posibil. Măi, dar n-a fost dureros? Oameni cu care ai stat la aceiaşi masă, oameni pe care i-ai omenit, oameni care au fost cu tine, lângă tine? Sigur că s-a repetat jocul, dar hai să caut în cutia cu amintiri. Mi-a spus că n-ai fi crezut, că l-ai strâns în braţe şi ai izbucnit în lacrimi pe acel singurul care s-a opus. Nu ştiu, cel puţin el aşa mi-a spus. Iar eu de atunci tot izbucnesc în lacrimi. Tot în lacrimi izbucnesc şi nu mai pot efectiv. Ce caut eu în turma aia nesimţită?


Momentul este unul delicat şi nu atât pentru faptul că nu s-ar fi depăşit tehnic momentul, momentul de cumpănă, ci pentru că pur şi simplu, MOMENTUL PSIHOLOGIC E DEOSEBIT DE DIFICIL. Tu chiar crezi că eu n-am simţit că tu sperai să nu fiu şi eu o zdreanţă ca alţii? De aia te-ai ascuns, de aia ai fugit de mine. Pentru că era clar că nu puteai avea argumente la problemele puse de mine. Păi, ce explicaţii puteai să-mi dai tu şi ce răspuns la întrebări? Nu vezi întrebările? UITE-LE AICEA, ÎNCERC EU SĂ RĂSPUND ACUM LA ELE, DAR NU CREZI CĂ ŢI LE-AM PUS ŞI ŢIE, BA CHIAR CU DISPERARE, FĂRĂ SĂ PRIMESC NICIUN RĂSPUNS. De ce-ai fugit de mine? Pentru că ştiai bine că nu mai poţi minţi că tu te-ai fi împăcat cu cel ce nu există şi totul e OK şi cel ce nu există este aşa, un soi de demiurg al binelui şi că nu ştiu ce.


Bun, OK, OK, OK, exista riscul să fiu într-adevăr dezamăgită de treaba cu cel ce nu există şi săr în cealaltă tabără, în cealaltă barcă. Doamne fereşte! Nici pomeneală, să ştii! Ştiu, i-ai dat şi lui o lecţie, cam multe gunoaie se cred regi şi îţi vizează tronul, dar ce treabă am eu cu chestia asta până la urmă, pentru Dumnezeu, în sensul că altceva decât să mă revolt, vezi bine şi să fac circ, în definitiv. Ştii, apropo de chestia asta, ai şi tu dreptatea ta, în sensul că cel ce nu există ar fi bun: să se răzbune pe gunoaiele astea, să le arate o lecţie dură, să facă de fapt treaba murdară, pe care din delicateţe şi nobleţe niciodată nu vei putea s-o faci tu. Aici da, sunt perfect de acord. Ce-au căutat la cel ce nu există, pe cel ce nu există să-l găsească, până la urmă nici nu poate fi răzbunare mai mare, serios! Şi fără nicio implicare, în definitiv, dar iarăşi revenim la aceeaşi problemă: NU VEZI CE NEMERNICI SUNT, ASTA AU VRUT EI, ASTA AU ALES EI: CEL CE NU EXISTĂ. DAR EU N-AM ALES TOT CEL CE NU EXISTĂ, PENTRU DUMNEZEU. Şi culmea e că eu mă chinui cel mai rău în toată povestea asta, pentru că nu am avut nicio clipă nicio intenţie şi, cu toate astea, pe mine despărţirea asta mă afectează cel mai tare, aşa cum m-a afectat de fiecare dată, pentru că simt ceva fără de care nu se mai poate trece. TU CHIAR CONTEZI PENTRU MINE ŞI ATUNCI E NORMAL SĂ-MI FIE MULT MAI GREU DECÂT ALTORA. Greu sufleteşte, nu aş vrea să mă înţelegi din nou greşit! Deosebit de greu!


Tu crezi că nu m-am gândit şi la chestia asta? Da, la mine exista riscul invers, ca din cauza dezamăgirii să săr în cealaltă barcă. Ştii, hai să-ţi spun ceva: astă vară cam pe vremea asta mi-ai întins o capcană: să laud pe celălalt. OK, sigur eu tot ce-am avut de gând să scriu, adică judecăţi reale am scris, în definitiv. DAR ERA ALTCEVA DECÂT CEL CE NU EXISTĂ. ERA ALTCEVA PENTRU CĂ E UN IDIOT, ÎNTR-ADEVĂR ŞI UN NEMERNIC, DAR DACĂ EU SCRIU ACUMA DESPRE EL UN ARTICOL LAUDATIV, MÂINE NU I SE PUNE PATA PE MINE CĂ-L IUBESC DE NU MAI POT, AŞA CUM FACE CEL CE NU EXISTĂ. Pentru că dacă stai şi te uiţi bine eu nu fac nimic altceva decât să reflect realitatea, adică ori tac, ori scriu şi atunci când scriu, în definitiv, nici măcar nu scriu negativ sau pozitiv, ci pur şi simplu reflect realitatea, aşa cum o percep eu, aşa cum consider eu că este ea, aşa cum judec şi deduc eu. Că nu scriu aici "prostule", "idiotule", "du-te dracu", aşa cum de multe ori s-a întâmplat la adresa mea fără niciun argument, eu pur şi simplu scot mizeria de sub preş, o fotografiez şi scriu că pute. Normal că pute, cine crede că eu scriu prostii, că n-ar puţi?


Deci nu e vorba nici despre sărit în altă barcă, ştii bine, pe mine mă lasă rece. Ce să fac acolo? Hai să fim serioşi! N-am ce căuta acolo, cum n-am ce să caut nici lângă cel ce nu există, numai că, spre deosebire de lângă cel ce nu există, care mă face tot timpul şi se răzbună şi vrea distrugerea mea cu orice preţ, dincolo, nu există o obsesie în acest sens. Adică sunt tratată cu ceva de genul: "s-o ia dracu" pur şi simplu, "n-am păcălit-o nici de data asta să tacă", nu sunt tratată cu dorinţă de a intra la puşcărie sau cu dorinţă de a mă sinucide eu. Adică e totuşi o diferenţă. Cum să-ţi spun: unul este nemernic, dar celălalt e foarte nemernic, la o adică nu era decât o eventual o alegere de răul cel mai mic, alegere pe care ai făcut-o şi tu, ştii bine, în definitiv. Adică locul I îl are o singură persoană, rar e egalitate pe podium, acuma chiar nu este ŞI LOCUL I ĂSTA ÎN MATERIE DE NEMERNICIE ÎI REVINE DETAŞAT LUI CEL CE NU EXISTĂ, ÎN DEFINITIV. De la el nu mă aşteptam la altceva, pe bune, ce dracu să te-aştepţi de la cineva care a procedat cum ştii bine că a procedat şi după aia s-a dat în stambă şi nu ştiu ce?


DAR TU NU EŞTI CA EI, ADICĂ STOFA TA UMANĂ E CU TOTUL ALTA. Tu ai caracter, tu ai onoare, tu nu eşti ca ei, TU N-AI CE SĂ CAUŢI CU EI, nu în sensul că te întâlneşti şi asta ar fi o mare nenorocire, nu asta, ci pur şi simplu TU NU AI CE SĂ CAUŢI CU EI ÎN ACEEAŞI CLOACĂ. Despre asta de fapt discutăm aici.

DECI ÎN CONCLUZIE: ACESTA ERA TRENDUL. De aia te şi prefaci şi laşi impresia că eşti complet absent. Ăsta era trendul, mda, sunt ferm convinsă de asta, lumea e a dracu, nu mă mir deloc, ci dimpotrivă, m-ar mirat să fie altfel şi e normal să nu vrei să păstrezi aparenţele. NU DE ALTA, DAR DUPĂ RĂZBOI E NEVOIE IMEDIAT DE REORGANIZARE, DUPĂ ACEEA DE RECONSTRUCŢIE. Păi, nu se vede clar? Când preiei puterea, trebuie să ştii pe cine pui prim-ministru, care sunt miniştrii, nu ţi se pare corect? Adică cu cine vei face reconstrucţia asta, în definitiv? Adică ştii că atunci când pisica nu e acasă, joacă şoarecii pe masă. De aia tu te prefaci acum o pisică împietrită şi stai şi te uiţi cum joacă pe masă şoarecii şi îi încurajezi să joace, nu le interzici nimic... DAR PÂNĂ CÂND? AICI E ÎNTREBAREA MEA! Eu sper că foarte repede, cât mai repede. Iartă-mă încă o dată, dar nici eu nu mai pot, pentru că nu mai am răbdare, realmente sunt sătulă, NU MAI AM RĂBDARE. Sunt deja bătrână, hâdă şi urâtă, am senzaţia că voi muri de bătrâneţe şi nu voi mai apuca ziua eliberării totale, a victoriei şi a păcii ulterioare, am senzaţia că realmente nu mai pot. NU mai pot, efectiv!


Am răspuns de abia la trei întrebări. Oare? Chiar am răspuns? Nu ştiu. Mai am patru, totul merge dificil, extrem, extrem de dificil, extrem de dificil. Sunt atât de multe lucruri care s-au adunat şi pe care de abia aşteptam să ţi le zic. Ascultă-mă, în acest rece monolog. Şi fii cinstit cu tine însuţi, în definitiv!


Mirela Predan


Va urma



uCoz
Mirela Predan© 2018