Un şarpe-fată

Literatura

era demult
cu ani în urmă
când porneam într-o călătorie pe care
astăzi o regret
dar în care
am discutat despre tine
şi m-am întors
scriindu-ţi din autobuz mesaje pe Net
şi gândul a început să-mi zburde doar
la tine de atunci
gândul mai îmi zburdă şi azi
dar eşti tot mai departe şi mai rece

nu văd nimic altceva
nu vreau să văd nimic altceva
decât pe tine
m-am întors acasă
şi e atât de rece

ieri nu am mai plecat în nicio călătorie
dar au venit ei pe aici
cei cu care discutasem atunci despre tine
dar n-am mai discutat tot despre tine
deşi ceva, ceva, am auzit fugitiv de la o masă
şi-mi venea să reacţionez în stilul meu caracteristic

astă-vară
mama avea două inele din aur în formă de şarpe
aproape identice
dar unul mai mare, unul mai mic
unul pentru inelar, celălalt pentru degetul mic
i le-am cerut
şi mi-a zis: "ia-le!"
şi mi le-a dat
eu am crezut că-i mama-şarpe cu copilul-şarpe
dar nu era aşa
erau şarpele-băiat şi cu şarpele fată

zadarnic
azi-noapte am căutat toată noaptea pe sub pat, prin duş, pe sub mochetă, peste tot
şarpele meu fată a cărui încolăcire nu am mai simţit-o pe degetul mic
rebelă ca mine
a fugit
şi s-a asuns
şi n-a mai vrut să mai ştie de mine,
supărată de mine

nu, aş fi putut să-mi iau o sută de inele din aur
nu conta
mă durea că nu aş fi putut să împac
niciodată pe degetul meu doar şarpele-băiat singur
şi tu ai rămas singur
şi eu am fugit
şi doar cei care ne-au despărţit
erau acum pomeniţi în încăperea de hotel caldă
tu, nu
şi eu m-am supărat
demult, nu de ieri de azi
pe mine,
pe tine
şi m-am ascuns să nu mă mai găseşti
exact aşa, precum şarpele-fată

şi noaptea a trecut, odihnă n-am avut
m-am tot gândit la inel,
probabil că şi tu te-ai gândit tot la mine

eu n-am venit
eu n-am mai apărut
bosumflată ca un şarpe-fată şi rece ca un şarpe-fată
dar,
când să plec definitiv plângând
a apărut inelul
mi-a căzut speriată de gândul
c-aş putea să plec şi s-o las
cui s-o las?
a strigat s-o iert şi s-o iau şi pe ea înapoi cu mine.

mă uit la ei pe degetele mele
şi-mi par aşa frumoşi
încolăciţi cuminţi, cu unduiri gingaşe şi ochii din rubine
aşa de frumoşi cum nu mi s-au mai părut niciodată

revăd aleiele pe ploaie
când veneam la tine
nu, nu mai vreau să te mai văd, să te mai simt aproape, nu mai vreau nimic
timpul trece
totu-i rece
şi în jurul vieţii mele s-a încolăcit o sârmă ruginită
exact ca un şarpe-băiat
şi în jurul tău s-a încolăcit un cablu scorojit
exact ca un şarpe-fată

mă uit pe degetele mele
şerpii din aur tac
ca şi cum ar vrea să zbiere suferinţa noastră
s-au împăcat şi ei,
noi încă nu ne-am regăsit
dar am să rămân, să ştii, aceeaşi
tot un şarpe-fată!

Mirela Predan

martie 2010

 
 Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta 

Flori presate

Literatura

Anul trecut,
de 1 şi 8 martie
am primit flori de la tine
când am ajuns acasă
am scos din bibliotecă o carte şi le-am pus la presat
întâmplător se intitula "Mafia şi mafioţii".

nu te-am mai văzut
din luna martie a anului trecut
şi adeseori mi-e dor de atingerea ta speriată de prezenţa mea
mi-ai dat florile şi-ai trecut cât mai repede mai departe
şi eu trec
acum
tot mai departe
între tine şi nimic
presată
în aceeaşi carte aleasă întâmplător pentru că avea coperţile mai tari
ce se numeşte "Mafia şi mafioţii"
dar oare de ce te-ai speriat aşa de prezenţa mea?

sigur
aş vrea să te mai sperii încă o dată
şi să mă măsori
din cap până picioare cu privirea-ţi
o intrusă prinsă-n lanţul de himere care apar
abia o dată la patru ani
pentru două luni de zile

şi
am prins florile de la tine cu şnur de mărţişor cu tot
(erau galbene şi violet)
în cartea despre mafie şi mafioţi
pe care recunosc că n-am mai recitit-o de atunci
ar despre al cărei conţinut am început să vorbesc tot timpul şi cu oricine

mi-e dor de prilejul de-a putea să te revăd
măcar atât
cât să mai pun nişte flori la presat
şi să nu mă mai pun pe mine
însă
văd că eşti chiar tu pus în aceeaşi carte la pesat
şi nu vrei să mai ieşi de acolo, din păcate
atât pentru mine, cât şi pentru tine...

Mirela Predan

martie 2010

 

 Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta 

Cadou de Anul Nou

Literatura De Anul Nou
îmi fac cadou
cadouri mai vechi de-ale mele,
cumpărate tot de mine şi nedespachetate
de luni sau poate ani
şi îngrămădite prin cotloane de încăpere
două parfumuri, nişte rujuri, nişte CD-uri
nişte inele din argint
ştii că sunt drăguţe şi sunt fresh?
chiar sunt o surpriză pentru mine

De Anul Nou
îmi fac cadou
toate amintirile cu tine
mă uit prin sutele de poze din acest calculator cu tine
sunt vechi
sunt şi de anul trecut tot aici
dar de unele nici măcar nu-mi mai aminteam
şi eşti atât de frumos în ele
îţi stă atât de bine!

De Anul Nou,
îmi fac singură cadou
toate clipele mele pe care ţi le-am dedicat tot anul acesta
şi anul trecut
şi-n anii anteriori
sunt miliarde, miliarde, miliarde de clipe
ce dau năvală
şi mă invadează
ce fericită mă simt să petrec Revelionul cu ele!

De Anul Nou
ca şi anul trecut,
ca şi în 2004
şi-n 2005 şi probabil ca şi-n 2015
îmi fac cadou
aceleaşi iluzii plăcute
cu tine
iar cu tine
şi numai cu tine!

Mirela Predan

decembrie 2009

 

 

Doar furtună...

Literatura

Lui Mircea Micu,

În fiecare după-amiază plouă
Şi lacrimile unei ploi întregi nu sunt de ajuns
Să scalde în lumini de vrajă şi de rouă
Frumosu-ţi chip pentru vecie apus

În fiecare după-amiază e furtună
Ca un regret uitat prin colţ de veşnicie
Prea multe amintiri pe ceruri se adună
Şi a rămas icoana de foc de-a pururi vie.

În fiecare după-amiază n-ajung atâtea lacrimi
Vărsate şi de norii care s-au prins să ude
Apusul negru care se pierde printre patimi
Doliul ce se propagă spre ale tale unde

Ce rece e acum zarea, ce crudă despărţirea!
Tu mergi sus, mai departe, aici e doar furtună
Şi de când urci în pace, rămâne doar privirea
Norilor ce jalnic fulgeră şi tună!

Mirela Predan

iulie 2010

 
 Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta 

SUB FLAMURA LIBERTĂŢII

Literatura


Aici îţi scriu ce vreau
înfăşurată
în flamura libertăţii unei poezii
ia această poezie ca pe un cadou
îţi scriu că atunci când lacrima s-a despărţit de cuvinte
când durerea fizică mi-a dispărut şi mintea mi-a revenit
te-am iubit

te mai iubesc şi acum
mai mult decât niciodată
aşa cum toate cuvintele de pe forumuri pot explica
economic,
strategic,
politic,
individual
cât de mult însemni tu pentru mine

În caz că mă citeşti accidental,
să nu te superi
eu te iubesc
ca pe o anchetă bine realizată şi umplută cu vorbe
în spatele căreia se ascunde acest sentiment steril, stingher de iubire
te iubesc
ca pe un articol care inundă privirea-ţi caldă
şi te face să zâmbeşti
te iubesc
ca pe o idee economică

eu sunt adevărata poetă!
ce, nu mă crezi?
o poetă care s-a strecurat până în inima ta, până în mintea ta
trecând prin mii şi mii de lanţuri ferecate
intrând în locuri nebântuite decât de tine, nebănuite decât de tine
nu te speria de mine
eu te iubesc

ştiu,
ţi se pare ciudat, ţi se pare anapoda
dar are logică, nu-i aşa?
cu trupu-mi învelit doar în flamura libertăţii unei poezii
să te iubesc pe tine...

Mirela Predan

iulie 2010

 

 Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta 

Ascunşi după degete

Literatura

în umbra degetelor
mă ascund
aşa cum nimeni nu a făcut-o vreodată
şi dincoace de degete
e numai platitudine
lucruri de nimic, din care nu poate ieşi nimic
drame umane, particulare, într-un univers atât de mare
ce încarcă memoria până când hard-ul creierului e plin
şi nu mai poate salva şi altceva
de ce l-ar interesa să caute, să vadă?
şi când descoperă în sfârşit constată ce?
ce se ascunde după degete...
ce alţii folosesc în mod ostentativ şi la vedere
dar, în ocultul tău imperiu
eu sunt singura lumină ce se vede,
însă nimeni nu cunoaşte asta
şi mie îmi place
dincolo de degete găsesc
alte lucruri, o altă logică prea puţin înţeleasă de muritori
în care am îndrăznit să pătrund
şi să caut
altceva decât livresc
să mă uit cu ochi curioşi
la o mulţime de foldere ce ascund
fiecare câte o chestiune
normală,
anormală
uneori e firesc ca şi cum ai spune că este firesc să cumperi ieftin şi să vinzi scump
şi totuşi
ceea ce mie uneori mi se pare firesc
adeseori îmi dă fiori plăcuţi
dar dacă nu ar fi ceea ce ştiu eu că este
cred că ar fi fost mult mai bine
dar oare existau soluţii?
nu ştiu
intuitiv
în umbra degetelor groase
mă ascund chiar eu
şi uneori rămâi uimit cum de-am ajuns acolo
ce-am căutat
ce-am cercetat şi ce-am visat azi-noapte
şi în umbra degetelor mele, eu te văd, să ştii
nu, nu mă întreb ce cauţi
mi se pare firesc
dincolo
domneşte platitudinea unor oameni normali cărora li se întâmplă lucruri ciudate
numai eu ştiu să fiu un om ciudat
care să facă numai lucruri normale
ca o ironie a sorţii
eu mă ascund după degetele tale
şi scot la lumină tot ce se întâmplă dincolo de ele
tu te ascunzi
după degetele mele şi crezi că nu te văd
şi ţie îţi place să mă vezi
şi mie îmi place să te văd
dar între noi doi nu e nicio legătură!
deşi sunt ani şi ani de când ne cunoaştem
şi încă mă mai adulmeci să vezi ce caut eu
cu nasul prin treburile tale
şi ce vreau
în timp ce eu am renunţat de mult timp
să mă mai întreb cine
şi nu vreau nimic
dar pot să spun doar atât: că îmi place!
ca tu să ascunzi
iar eu să fiu un soi de oglindă a intereselor tale
şi cu cât e mai opac faţă de restul lumii ceea ce găsesc
cu atât îmi place mai mult
să depozitez în mine şi să apăr
lucrurile tale doar de mine înţelese
sigur
eşti victorios
dar dacă nu erau atâtea lucruri
ascunse după degete
în timp ce alţii se agitau la lumina zilei
să şi le apere...
asta a fost strategia ta
iar dincolo de această noapte am pătruns doar eu
şi m-am agitat pe zi
dar nimeni nu a ştiut că mă agit pentru tine...
că de aia mă bucur!

Mirela Predan

martie 2010

 

Mă bucur mult să te regăsesc, Clara"

Literatura Acestea reprezintă gândurile răvăşite ale unui mare procuror, consemnate în jurnalul său personal după cum urmează. Orice coincidenţă cu realitatea nu este decât o coincidenţă, această poezie fiind pură ficţiune:


"Adeseori m-am întrebat
de pe ce planetă vii tu, fetiţo,
de mi-ai luat-o cu atâtea luni, cu atâţia ani înainte în investigarea unei cauze care părea că agită întreg universul
şi nu te-am cunoscut
decât prin notiţele informative care mi-au parvenit
semnate simplu: Clara

M-am întrebat ca să pot să înţeleg mersul universului
şi drumul cunoaşterii către Dumnezeu
atâtea conexiuni reale unite într-un fenomen paranormal
atâtea ramuri ale unei fiinţe într-un trup care se zice după relatările unor martori că ar fi de femeie
atâta mister reunit sub doi ochi albaştri care au pătruns complet neautorizat
până la mine
dar cine mai poate cere autorizaţie
pentru interceptarea a doi ochi albaştri?
Nimeni!

şi ţi-am citit cu regularitate pe parcursul anilor
atâtea note informative semnate simplu: Clara
care se îmbinau cu atâtea dureri din lacăte nedeschise
dincolo de care ai pătruns
printr-o metodă nouă, numai de tine ştiută
şi numai tu, Clara!

acum te regăsesc
şi am atâtea emoţii încât mă rog la Dumnezeu
să mă transforme iar în procurorul neînfricat
pentru a le ascunde
dar simt că universul crapă sub prinvirea ta
privirea cu care mă vei săgeta în curând, Clara
şi eu n-am ce să fac
n-am unde să mă ascund de privirea ta
n-am cum să fac
pentru că trebuie să respect legea şi n-am aşadar cum să mai fug de tine
deşi mă tem atât de tare
de undele tale cu care ai ştiut să culegi fiecare informaţie
în vederea stabilirii unui plan infracţional care reprezintă un abis
un abis în care s-a scăldat până în prezent chiar viaţa ta
care îmi dă atâţia fiori
până chiar şi mie.
viaţa ta mă tulbură atât de mult şi e pentru mine un atât de mare mister
încât te-aş cerceta in rem
doar pentru a descoperi "ocultum lapidem", Clara!

Nu ştiu cu ce să încep: recitind în noapte notele tale informative am ajuns să mă sperii de tine ca de un înger
ce-mi apare din senin.
Am elucidat atâtea cazuri, dar pe tine nu pot să te transpun
în nicio lege a firii
nu pot să te încadrez
în niciun articol legislativ al nemuririi.

una peste alta, ar fi mai simplu dacă ţi-aş transmite doar atât:
"ce mult mă bucur să te regăsesc, Clara!"

Mirela Predan

aprilie 2012

 
 Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta 

Nişte poze cu tine, cu mine şi-un infinit...

Literatura


întoarsă
din chinurille unei lumi nedrepte care mă apăsa tot singură
cu ghearele morţii încă prinse în părul meu şi încârlionţate
acasă
doream să te caut
şi-am aşteptat pe la uşi ferecate cu priviri şi cu vorbe
alţi ani
apucaseşi să calci peste inima mea şi n-am mai putut
scoate niciodată rana de acolo
o rană ce nu s-a cicatrizat nici astăzi...
iar asta după ce venisem după alte şi alte răni
cu schiţa unei camere pe-o foaie de hârtie
şi acum e chiar camera mea
2
2
2
22
şi mereu tot cifra 2, ca să nu fiu parcă singură niciodată

până la urmă m-am resemnat
şi cu ghearele morţii din părul meu
şi cu singurătatea-mi din paturi străine
şi cu cheile cu care eram încuiată după o uşă mare
şi cu cheile cu care era încuiată inima mea
şi ruşinea care nici măcar nu trebuia să-mi aparţină mie
şi n-am scos nici măcar o singură lacrimă

mai târziu, când m-am întors acasă
am stat
închisă în camera mea cu poza ta mare, prinsă într-un tablou pe perete
cu atâtea poze cu tine înconjurată
şi nu mai vream să ies
nici din camera mea
nici de sub privirea ta
şi ani de-a rândul mi-am dorit să te pot strânge în braţe

vise contopite cu atâta noroi
din care au rezultat veşnicii ascunse
sânge nestins curs printr-o inimă singură
şi gânduri nerostite vreodată îngheţate într-un sărut combinat cu teamă
şi ruj contopit pe celulele feţei tale
şi nimic ars în sufletul meu gol, măcinat, mistuit
într-o omniprezenţă

şi mai târziu
peste câţiva ani
singur
tu, închis într-o cameră
stai
cu poza mea lângă tine
şi-ai vrea să mă strângi în braţe
dar ştii că nu se poate
şi ştiu că nu se poate
şi doar telepatia mai smulge lacrimi însângerate din două inimi rănite
şi doar o întreagă lume mai vibrează pustiită
de atâta singurătate.
şi viaţa mea e ecuaţia infinită dintre dorinţa mea la momentul t
şi dorinţa ta la momentul t1
şi viaţa mea a devenit un desen geometric în care fericirea e o dreaptă paralelă la momentul infinit
şi acum ne luptăm amândoi ca să demolăm infinitul!

ce luptă mai aprigă a putut fi vreodată pe planetă decât aceea de-a dinamita prin dragoste infinitul?

şi dacă chiar vom reuşi?!?
ce e plus şi ce e minus infinit?
hai, curaj, eu am curaj, ştiu că se poate să topim timpul
ca pe-o smoală şi să comasăm
durerea într-un sărut
şi viaţa noastră efemeră pe planetă într-o floare grena!!!

să fim din nou, eu, tu
fata cu părul lung şi ochi albaştri
băiatul blond şi drag cu ochii de smaralde

Mirela Predan

ianuarie 2012

 
 Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta 

Doar o păupuşă

Literatura

şi-n seara aia de spectacol
m-am dus la o tarabă
şi-am cumpărat o păpuşă
ca să-mi amintească de tine
am ţinut-o mult timp pe şifonier
lângă tabloul tău

acum constat că nu doar rama goală de tablou
ci chiar şi cerul îmi amintesc de tine
şi-am amestecat
atâţia ani trecuţi degeaba
cu cerul şi cu apele
cu ochii şi cu zâmbetele
cu acest film în care joc şi care e chiar viaţa mea
în care nu credeam vreodată că actorul principal vei fi tu
ca să am ce regreta
ca să ai ce regreta:
o iubire regăsită încuiată-ntr-o lacrimă
mare cât România

era în ajun de Crăciun
când mi-ai făcut cadouri într-un coş plin de crenguţe proaspete de brad, cozonaci şi globuleţe
a stat mult timp pe şifonier
lângă păpuşă

acum când apele se pierd înn marea de nedreptate şi de chinuri
doar frunze uscate de brad îmi mai cuprind privirea
îmi smulg uscate, aşa cum le-am păstrat
cu vârfurile lor atâtea lacrimi
ca să am ce regreta
ca să ai ce regreta
o iubire regăsită şi încuiată
într-o privire atât de mare
încât şi acum mă inundă
o privire ce-a străbătut lateral
o sală veche, tristă şi urâtă.

doar ochii tăi îi port
contopiţi în sufletul meu
şi ochii tăi plâng în sufletul meu
şi ochii mei plâng
într-o durere seacă şi mare
cât universul

anii au trecut
am îmbătrânit amândoi
ne-am regăsit uniţi într-un ocean plin de durere
acum eşti mai departe fizic şi atât de aproape sufleteşte încât
în noaptea de Anul Nou
am colindat propriile-mi amintiri prin întunericul rece
şi m-am trezit la trecerea dintre ani plângând
cu un globuleţ în mână şi-n braţe cu o păupuşă.

şi-am vrut s-o fotografiez
şi pe aparat mi-a apărut o amintire ce de ani nu mai era acolo
o poză cu lumina ochilor tăi superbi şi atât de trişti
ca s-o pun în ramă şi să-mi fac tablou
aici
la mine-n suflet
aceasta e cea mai pură, platonică şi înlăcrimată din lume iubire!

Mirela Predan

ianuarie 2012

 
 Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta 

UN MUNTE DE DURERE

Literatura

prea înalt ca să-l pot escalada
prea tare ca să mai pot înveli cu el o inimă
se înalţă în fiinţa mea
un munte de durere
şi din miliarde şi miliarde de oameni trebuia să mi se întâmple taman mie
şi din miliarde şi miliarde de oameni trebuia să ţi se întâmple taman ţie
în inima mea rece se zbate un infern

şi ce contează că nu m-ai iubit şi tu?
şi ce contează că eu n-am contat pentru tine?
acum
în sufletul meu rece se întinde un infern
suficient
te-am iubit eu pe tine!!!

uscat se întinde acum sufletul meu chinuit
în ochii mei ce ning atâta suferinţă
alături şi departe uniţi pe veci vom fi
şi între noi se întinde un munte de durere

şi singură îmi fac atâta rău cocoţată pe acest teanc de amintiri
pe care le-am scos acum special din fiecare colţ de lume şi de casă ca să mă biciuiască
şi dacă era petrecere, plictistă, n-aş fi venit şi nu m-ar mai fi interesat, să ştii
aşa stau cocoţată pe-un munte de durere

de nu erai acolo n-aş mai fi plâns de dor
puteam să nu te văd cu anii
aşa îmi cos pe suflet lacrimile tale moi
ca să-mi înec în ele
penuria-mi de cuvinte

doar somnul să-mi aline în recele meu pat
sclipiri ce nu sunt astăzi şi n-or mai fi vreodată
mă leagă orice clipă de amintirea ta
c-o sârmă, mare, groasă şi dezumanizată

tu plângi
eu plâng
tu eşti acolo
şi tare rău îmi este
şi singură-mi fac rău probând toate amintirile
c-o sticlă mare în mână mă îmbăt alene în gând
şi nu vei ştii vreodată cât plâng azi pentru tine

şi mă întreabă lumea de ce am ochii umflaţi
la toţi le spun că este doar o banală gripă
secret suprem în mine durerea mea mă ţine
ca într-o închisoare rece şi fără de lumină

şi dacă era serbare să ştii că nu veneam
şi n-aveam timp de tine ca odinioară
acum am timp cu carul să plâng
aşa-s eu blestemată să fiu mereu prezentă
la rău şi nu la bine!

şi peste zarea rece
cu lacăt mă închid
într-o durere oarbă şi pustie
eu singură
tu singur
şi-un singur sărut
mă aşez să mă strivească
un munte de durere

Mirela Predan

24 decembrie 2011

 
 Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta 

CADOU DIN LACRIMI USCATE

Literatura

Poate
că locul meu a fost întotdeauna ocupat de altcineva
poate
că niciodată nu m-am ales cu nimic
în afara himerelor înşirate pe pereţii prea bolnăvicioşi
pentru că ochii mei nu plâng niciodată
nici din dragoste, nici din alte motive
ochii mei nu plâng decât atunci când moare cineva
acum n-a murit nimeni
şi-am promis că nu-ţi mai dedic poezii
dar nu pot
şi nu pot, pentru că nimeni nu ştie că ţie ţi-am dedicat
de fapt toate poeziile
pentru că nimeni nu ştie cât te-am iubit
cât de mult ţi-am iubit banalul sărut
rămas ştampilat şi acum pe buzele-mi ca o veşnicie
nimeni nu ştie cât te-am adorat de mult
şi probabil că nimeni nu va şti niciodată

de acest Crăciun
o să te servesc eu pe tine
cu lacrimi uscate prin coluţurile ochilor mei care nu plâng niciodată
de acest trist Crăciun
numai eu ştiu cât de îndurerată sunt şi nimeni nu va afla niciodată

ştii?
cu opt ani în urmă, singură, veneam aici
şi-am rămas atât de singură într-un sărut rece ca zarea
ştii?
să te hrăneşti opt ani de zile cu un singur sărut şi câteva mângâieri...
ştii?
abia acum îmi dau seama cât de dor îmi va fi de tine

da
anul acesta de Revelion
te voi servi eu pe tine
cu atâtea lacrimi nenăscute în colţul ochilor mei ce nu mai ştiu să mai plângă
şi uitasem că fiecare colţ de piatră de aici, fiecare creangă de copac şi fiecare strop de apă îmi amintesc de tine
uitasem să te mai iubesc
dar
deodată
mi-a amintit de această dragoste pierdută chiar durerea
o dragoste la care oricum nu mai sper, dar tot ce vreau e să te văd bine, liniştit
mă îneacă chiar durerea

ştii?
azi-noapte te-am visat
foarte ciudat după atâţia ani în care am dormit fără vise să te visez chiar pe tine
am văzut că toate sunt aici
şi şcoala, şi parcul, şi copacii, şi pietrele, şi cerul fumuriu
numai tu nu eşti
şi mi-a venit să plâng
ştii?
după atâţia ani am început din nou să plâng
singură, aici, nevăzută de nimeni
şi fiecare lacrimă se contopeşte
cu ochişorii tăi candizi, plânşi şi obosiţi
verzi-albaştri-cenuşii
ca apele Snagovului
îţi pare atât de rău că nu eşti acum aici
nu-i aşa că era mai bine cu mine?
mă doare atât de mult durerea ta cum nici nu ştii, iubitule!

Mirela Predan

22 decembrie 2011

 
 

Mini-eseu despre fraiereală

Literatura Acest articol nu este un editorial, ci este, dacă vreţi un text literar (ori de câte ori n-am chef să spun ceva pe faţă, mă refugiez în literatură), un text care aşadar nu prea are legătură şi are cu personaje reale. Era unul cică Sorin Ovidiu îi zicea, care s-a decis să fure de la cei mulţi şi amărâţi. Unora le-a luat banii adunaţi pentru înmormântare, altora le-a luat banii adunaţi cu multă sudoare pentru a face cine ştie ce cu ei. Sigur, a ieşit revoltă mare, toată lumea a sărit la gâtul acelui nenorocit, cum dracului de e posibil să facă aşa ceva. Cu disperare, desigur. Mai era unul, cică Felix Mircea pe numele lui, care el a preferat să fure de la stat: ba de colo, ba de dincolo, ba de nu ştiu unde. Bineînţeles că în contextul în care banii pentru lucruri importante erau puţini, a scumpi energia, de exemplu şi a lua de la gura celor mulţi şi amărâţi, iarăşi era absolut condamnabil. Dar între timp, lucrurile s-au schimbat şi oamenii au început să-şi mai construiască o brumă de avere în anii de prosperitate prin care a trecut România. Şi atunci a venit unul, incontestabil mai deştept decât toţi aceştia, nu ştiu cum îl cheamă şi nu mă bag să-l botez, care nu a mai zis că pui un leu şi scoţi din el şapte, n-a mai spus că statul e cel care trebuie să se ocupe de toate şi de tot, ci a zis aşa: haideţi, băi, oameni buni, care aveţi bani, să facem afaceri! Deja era altceva: adică afacere, clar, o idee strălucită, nu-i aşa? Nu mai sta cu burta pe butuci, aşteptând să se înmulţească banii, vino încoace să-i înmulţim împreună. Bineînţeles că a fost vorba despre o mare, mare ţeapă, persoanei cu pricina nu prea i-au trebuit prea multe lucruri în afară de nişte pile pe la Parchet, să nu dea naiba să vină şi să facă marea cu sarea şi uite aşa s-a ales omul şi mai bogat. Concluzia fabulei: de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere, nu lua de la cei săraci să dai la cei bogaţi, dar de la cei bogaţi pentru a da bogaţilor se poate! Sigur n-o să fie nici revoltă în stradă, că vorba aia, "oamenii de afaceri", chiar şi fraieriţi sunt oameni selecţi şi ne descurcăm foarte bine! Eu atâta am avut de spus. Şi, fireşte, rămân o admiratoare incontestabilă a unei minţi luminate!


Mirela Predan

 
 Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta 

Şi ce-ai zice dacă ţi-aş spune că te iubesc?

Literatura

O iubire la distanţă,
cuibărită prin aceste taste
atât de intensă
încât a trebuit să schimb tastatura!

O iubire posibilă, nu, nu,. nimic nu-i imposibil!
care pâlăpâie pe aici pe undeva
cu led-ul dintre două antene de Internet
oare chiar aş muri de emoţie dacă te-aş vedea faţă în faţă?

uneori îmi vine să fărâm acest calculator
şi toate calculatoarele pe care le am în juru-mi
păi, ce, tu de acolo n-ai de gând să ieşi?
atât de nemernic, de drag şi de dulce!

O iubire atât de veche încât calculatorul ăsta s-a uzat cam rău!!!
şi cooler-ul îmi pâlpâie albastru
o iubire ce mă înfioară şi îmi dă aripi să zbor
da, te iubesc, afli acum ce nu ţi-am spus niciodată, dar cred că bănuiai
mi-e dor de ziua din mai 2004 când fără să mă cunoşti pe vremea aceea am trecut pe lângă tine şi parcă uşor te-am atins pe mână
eram într-o sală de conferinţe

aş vrea să mă încarc cu privirea ochilor negri
ştii, hai să-ţi spun ceva: mi-ar plăcea să te sărut!
şi să mă caţăr aşa, uşor, până la nivelul buzelor tale
Ce dracului să fac cu banii, cu averile şi cu prostiile astea de pe pământ?
bă, ştiu că nu mă crezi, dar eu chiar te iubesc pe tine!

Mirela Predan

septembrie 2011

 
 Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta 

Gelozie

Literatura

Cândva
era un cont de ceva pe Internet
eu scriam nişte mesaje
le citea altcineva
cândva
cineva citea pe Internet ceva
şi tot citea
şi dacă am văzut aşa
m-am apucat şi eu să fac circ!

Cândva,
cu multă vreme în urmă
pe la TV
două personalităţi publice fuseseră invitate
şi unul zicea despre ceva, altul despre altceva, unul i-a zis ceva după emisiune, celălalt a scris ce i-a zis
bineînţeles că el nici nu ştia ce face
am simţit în aer un parfum de gelozie

a mai trecut o vreme
şi iarăşi cineva citea pe Internet ceva
altcineva nu citea
cineva şi-a băgat coada pe undeva, potrivit descrierii mele care mă enervase
am văzut eu treaba asta cu ochii mei
iar am simţit în aer un parfum de gelozie

şi cineva tot insista în legătură cu ceva
oare chiar meritam efortul acesta?

prietenul atunci când n-ai nevoie se cunoaşte
unui din cei doi prieteni e prea bleg, altul e prea pervers
şi unul dintre ei se juca
dragă acel cineva
păi, să ştii că şi mie mi-eşti drag
şi atunci, hai, domnule, să stăm de vorbă!!!!!

Mirela Predan

septembrie 2011

 
 Trimite stirea unui prieten Vezi Versiunea pentru Imprimanta 

Căutări post-pascale

Literatura

Când trece o perioadă
Şi gândurile noastre nu se mai pot săruta
Uneori caut pe Google
După săruturi mai vechi
Şi încerc să-mi fac de lucru
Chiar şi cu altceva
Ca să nu mă doară chiar atât de tare
Dorul cuibărit într-o măsea cariată
Pentru că iar m-a tras curentul.

Nu-mi place
Când peste atâtea vise care s-au întărit ca o pâine cumpărată de cinci zile
Se aşterne tăcerea
Nu-mi place
Nici tăcerea gândurilor tale
Pentru că mâine nu se ştie ce va fi
Şi vreau să ne împreunăm gândurile astăzi
Nu pot să mor mâine -
Mai am atâtea de făcut
Am atâtea treburi legate de gândurile tale
Şi gândurile tale sunt materia primă cu care lucrez eu aici
Şi nimeni nu ştie s-o prelucreze ca mine.

Să ştii că spaţiul nu contează, numai timpul
Vin după gândurile tale la mii de kilometri distanţă imediat
Acum nu le pot localiza, aici e problema mea
Dar ce e azi? Miercuri.
Aha, mâine e joi şi s-ar putea să le găsesc...!
Nu, nu le mai cert, promit
De data asta o să le mângâi
O să le frecţionez uşor cu buricul degetelor şi-o să le relaxez
Într-o odă desprinsă parcă din alte vremuri
Ţie oare nu ţi-e dor de mine?
Chiar aşa...

Mirela Predan

aprilie 2011



uCoz
Mirela Predan© 2018