Când mori, se ştie: din ce-ai adunat material, nu iei cu tine nimic. Ci doar povara păcatelor pe care le-ai făcut pentru a avea. Atât iei cu tine. Şi mergi la judecată şi vezi ce-ai făcut, voit sau fără voie, adică un soi de intenţie ori culpă. Pe de-o parte, pentru tine şi pentru sufletul tău, urmând etapele acelea cu filmul vieţii, cu tot. Dar... pe de altă parte, aici pe pământ laşi în urmă un nume.


Da, el a murit, dar a lăsat în urmă ceva: a lăsat în urmă gloria. Şi trebuie să recunosc că era un om foarte inteligent. Şi muncea enorm. Îmi amintesc un anume moment în care era într-o după-amiază. Cu mine. După dragoste, s-a uitat la ceas şi mi-a spus că are timp să doarmă o... oră, rugându-mă să-l trezesc fix după o oră. Sigur, m-am cuibărit la pipetul lui cu drag, l-am privit în somn şi l-am trezit fix după o oră. S-a îmbrăcat şi-a plecat. Iar eu am fost atunci şocată de-un lucru: dacă el doarme când are... timp, atunci totuşi când se mai odihneşte. Şi noaptea aceea petrecută într-un... birou, când... m-a rugat să-i sărut degetele de la picioare. Ciudat. Foarte ciudat. Mă şi gândeam: pe mine m-ar fi gâdilat treaba asta. Şi dimineaţa... eu rămasă singură în birou, dormeam. Şi vine şi mă găseşte... secretara. Vai, bună-dimineaţa, vreţi o cafea? Toată deschiderea şi toată jovialitatea. Înseamnă că era clar: n-am fost nici prima, nici singura. Rămasă acolo până dimineaţa. Nu, am plecat. Tot ce-mi doream era să... fumez o ţigară. Şi în biroul lui se fuma. Am respectat situaţia.


Pe el puteai să-l iubeşti sau să-l urăşti. Pe lângă el nu puteai trece fără să-l observi niciodată. Era omul care tot timpul făcea ceva. Şi făcea ceva memorabil chiar şi în cele mai mici gesturi. Eu l-am iubit şi l-am urât, acum regretele probabil că sunt reciproci dar prea târzii. Şi pentru el în gloria eternă, şi pentru mine care chiar îndurerată scriu acum rândurile acestea. Cărţi scrise de el, ştiu, m-am enervat, le-am aruncat pe toate. Şi când i-am cerut autograf pe ele, îmi amintesc reacţia lui: "Hai, mă, ce naiba, tu chiar n-ai avut pe ce da banii?". Cel mai rău îmi pare că nu mai ştiu pe unde e fotografia cu noi doi îmbrăţişaţi. Nu mai ştiu dacă mai e pe undeva sau dacă am aruncat-o. Oricum nu mai voiam s-o văd având în vedere halul în care am plecat de acolo, dar mi-a rămas în memorie imprimată. Parcă o văd în ochii minţii. Eram îmbrăcată în negru, era îmbrăcat cu o cămaşă albastră.

 Nu, nu mima, el chiar era puterea, forţa, şeful, împăratul, regele. Era lider înnăscut şi da, avea puterea de mic Dumnezeu, puterea de a schimba sau ca prin el, mai degrabă, să facă să se împlinească destine. Aşa cum spuneam, mie mi-a schimbat roata vieţii, adică n-aş fi ajuns niciodată aici, în Snagov, dacă n-ar fi fost această ruptură de paradisul său, dacă nu mi-ar fi spus fără să-mi spună niciodată: "Du-te de aici, pleacă". Şi-am plecat, oriunde, ca într-un exil, am ajuns în Snagov. Coşmaruri. Mă temeam că n-o să mai pot cumpăra niciodată o casă. Dar am cumpărat. Acesta a fost destinul meu. Am riscat şi-am sacrificat totul pentru el (casă, serviciu, viaţă personală) şi-am pierdut totul, luând-o fix de la capăt. Renăscând ca o Phoenix departe. Deci hai să ne înţelegem: n-a fost o aventură, o joacă.

 

Ce simt acum? Acum? Sincer? Tot ceea ce simt e dragostea, o neţărmuită dragoste, o eternă dragoste, o durere imensă şi-un regret care probabil că mi-a fost transmis legat de fosta dragoste. Dacă n-aş fi rămas atât de singură şi de stingheră într-o lume total necunoscută, în care lumea se întreba ce anume caut, cu siguranţă aş fi rămas şi eu alături de el, umilă, ştearsă, uitată, în umbra lui. ŞI TOT CEEA CE RĂMÂNE DUPĂ NOI E GLORIA, NU-I AŞA? IAR EL CHIAR A AVUT O NOTORIETATE IMPRESIONANTĂ. Nu, aşa e, recunosc: eu n-aş fi putut ajunge la un asemenea nivel ca el niciodată. Nu toţi ne naştem egali, pentru că nu toţi ne naştem cu creierele egale, iar ca inteligenţă era deasupra mea. Şi ca putere, inclusiv ca putere interioară. Era mai puternic interior şi mai inteligent decât mine. Iar acum stau şi mă uit în jurul meu: da, lumea, lumea aceasta e în culori, aceleaşi culori. A fost şi-a fost al meu cândva. Acum e şef peste îngeri să-i mai şocheze poate şi pe ei puţin, cu personalitatea sa fulminantă, cu felul său unic de-a fi, oaia albă în turma neagră...


Da, a fost marele El şi-a fost cândva al meu şi uneori mă întreb ce caut eu cu... cel ce nu există, de exemplu să disput... dezacordul dintre subiect şi predicat! Câtă decadenţă umilioare pentru mine... Păi, asta aş fi disputat cu El, marele El, autor de zeci de cărţi, cum se scrie: "aceasta este declaraţia după ceam citito". Ce dracu? Ce caut eu în lumea asta? Uneori mă minunez, la naiba...!

Tot ceea ce rămâne după noi în particular este GLORIA. Iar dacă în interior era un delicat, un sensibil, un copilaş ce plânge impresionat (da, eu l-am văzut plângând, iar când... băieţii plâng uneori...), în exterior, unanim recunoscut şi acceptat de toată lumea, A FOST UN MUNTE, UN URIAŞ. Nu, n-a murit, va fi legendă pe Pământ şi înger în cer. Din simplu motiv, că zeii NU mor niciodată. Şi exact asta înseamnă să rămâi legendă şi să fii zeu: renumele, notorieteatea... Am înţeles mai mult decât oricând asta!


Mirela Predan



uCoz
Mirela Predan© 2018