A doua scrisoare către cineva din infinit şi răspunsul...


Destinatar: L.
Adresa: În Rai
Expeditor: Mirela Predan

Dragul meu,


Ştii, a mai trecut un timp şi simt cum ai început să-mi acaparezi existenţa şi să-mi faci viaţa. Dar nu cred că ar fi absolut nici cea mai mică problemă, doar mi-am încredinţat destinul în mâinile tale... Văd că m-ai cam ghidat într-un mod în care să-mi fie bine mie, dar... totodată să fiu şi singură. Dragul meu, până la urmă, oricum tot singură eram, n-ar fi pentru mine o problemă asta. Şi parcă simt uimirea ta cum m-ai găsit: o presă locală foarte bine ancorată în realitatea locală, mai vioaie decât toţi ziariştii sau circarii pe care i-ai cunoscut tu la un loc, de una singură, aşa, ce amintiri, Doamne! Şi cred că ştii cât mi-e de dor şi cred că ştii că 38 de ani de existenţă ai mei n-au însemnat zi de zi, clipă de clipă mai mult decât o singură oră sau o singură noapte concentrată. Pentru că este tot ceea ce mă reprezintă şi tot ceea ce a contat pentru mine de fapt. Eu sunt ceea ce sunt astăzi prin perspectiva ta, pentru că fără să vreau, dorind să mă îndepărtez cât mai mult de tine şi de locurile acelea, parcă îmi făceam mie însămi în ciudă pentru a-mi demonstra că pot, că acum pot, că acum se poate, că nu-i nicio problemă dacă scriu, de exemplu şi dacă scriu mult, că nu-i nicio problemă, ba chiar asta ştiu cel mai bine să fac, să fiu presă locală. Ştii, uneori cred că e un paradox, pentru că eu am încercat să fiu un om corect şi am încercat să transpun realitatea aşa cum este ea. Între timp, aici ce să fie, hai să-ţi povestesc. Tu ce părere ai? E circ mare, s-a baronizat România, PSD-ul nu mai are nicio prestanţă, de parcă a avut-o vreodată, e de râs: securiştii au ieşit cu toată populaţia de la sate să protesteze împotriva... securiştilor, de parcă ei n-ar fi tot securişti, numai că asta e vrăjeala pentru fraieri, în timp ce situaţia României e clar că nu s-a schimbat, mai ales că analfabeţii au ajuns să ne conducă. Eu, aşa cum ţi-am mai zis, de vreo cinci ani, aşa, îmi macin amarul zilelor cu cel ce nu există ăsta, cu obsesia lui sexuală şi cu gelozia lui faţă de mine, e un război cumplit, dar, aşa cum ai observat şi tu, am fost în stare chiar de una singură să-i fac faţă, uneori simt că m-am săturat, pentru că în loc să mă gândesc la tine am tot cu... procesele cu cel ce nu există treabă, tot cu măgăriile pe care le-a făcut din banul public treabă, tot cu aiurelile din capul lui am treabă. Da, ştiu, m-am săturat, dar pe de altă parte, ştii, chiar îmi place să fiu jurnalistă locală. N-a reuşit să mă doboare, ceea ce înseamnă că Securitatea m-a scutit. Eu NU mai vreau să mai am de-a face cu securişti de absolut nicio culoare. Nu, nu m-au ajutat deloc, mai rău m-au încurcat, prieteniile lor au fost dacă nu pierdere de timp, cel puţin lecţii pentru o istorie umană îmbelşugată, istoria mea personală. Uite, locuiesc singură, uneori cu mama, mă gândesc la tine des şi... tot ceea ce te rog este să-mi scoţi... măcar fotografia cu tine de la petrecerea aceea în cale. Sau măcar filmul, filmul acela vechi, developat, ştiu că filmele le-am păstrat pe toate. Vreau să iau fotografia mea cu tine, îmbrăţişaţi şi să mi-o fac tablou. De pe vremea când eram tineri, frumoşi şi fericiţi şi nu ne gândeam ce-o să ne rezerve soarta.


În rest, să ştii că o să mai fac pomană şi altă dată. Peste două săptămâni mai fac iarăşi. Da, îmi aduc aminte când am mers cu tine, colindând în scopuri turistice prin peşteri şi prin sate, mi-aduc aminte şi de mâncările tradiţionale româneşti, mi-ar mai plăcea şi azi să merg în excursii cu tine, mi-e aşa de dor, dar probabil că o să am cât de curând ocazia. Ştii cum facem? Eu merg singură, iar tu vii cu mine. Îmi arăţi şi mă ghidezi pe la ce mănăstiri să merg şi să cercetez istoria locurilor, pe la mănăstirile la care ai fost şi tu, prin ce locuri scăldate de umbră şi de soare...


Şi nu uita: EU MĂ MÂNDRESC CU TINE! Atât. Lumea pe aici nu te cunoaşte şi rămâne mirată că ai existat vreodată în viaţa mea, aşa cum ei nu m-au cunoscut să fi existat ca tine cineva în viaţa mea vreodată! Eşti un mister şi ai stârnit curiozităţi, dar eu mă mândresc cu tine, chiar nu-mi pasă... Tu ce mai faci, cum te mai simţi? Cum mai e aerul prin paradis? Te aştept să rămâi în viaţa mea şi să ştii c-o să fiu foarte cuminte şi-o să-ţi fiu devotată. Nu ies din cuvântul tău, să ştii, pentru că atunci când nu te-am ascultat a ieşit teribil de rău, ştiu bine asta. Acum cel puţin ai toate elementele şi ştii. Mă voi lăsa ghidată...


Pe curând.
A ta pentru infinitate,
Mirela Predan, deşi Mirela (numele tău de familie) îmi sună cunoscut şi nu înţeleg de ce oare...

 

Scrisoare de răspuns:

Destinatar: Mirela Predan
Adresa: pe Pâmânt, Ghermăneşti, Snagov
Expeditor: L.


Draga mea,


Cunosc gândurile tale, uneori îmi vine să mă amuz, alteori să mă dezvinovăţesc, destinul ţi-l faci cum vrei tu, eu doar te ajut, uneori îţi arăt numai calea. Pentru că nu-mi place să te văd cu sufletul atât de curat că faci prostii din naivitate. Eu cel puţin văd şi de îndepărtez de acele persoane care ştiu că-ţi pot face rău, considerând că este mai bine pentru tine să nu-i mai laşi să profite de tine şi considerând că e mult mai bine pentru tine să rămâi aşa. Da, eşti foarte bună jurnalistă, am văzut, dar nu e chiar un paradox. Ai muncit mult, ai renăscut, eşti cea mai bună presă locală pe care am citit-o vreodată. Şi eu mă mândresc cu tine mai ales că, aşa cum spui chiar tu, ai fost într-un fel discipola mea, fără să vrei, fără să vreau, ai tins spre perfecţiunea pe care ai văzut-o la mine şi ai reuşit să depăşeşti nişte limite pe care nu le credeai nici tu şi care erau considerabile.


Ştii, îmi pare rău să aud ce se întâmplă în România azi, ca om care am trăit şi Revoluţia, dar şi ulterior aşa-zisa tranziţie şi cunosc organizarea statală. Mi-e tare silă de acest PSD, acolo prostia nu-i o noutate. Uneori privesc superior, alteori mă cert pe mine însumi că şi eu am crezut uneori în gloatele de prostime care erau departe de orice demnitate. Mi-am pierdut ani frumoşi din viaţă printre proşti, chiar dacă era mai bine să fiu un pic mai egoist, să-mi văd de treabă şi să-i las în pace. Cât despre cel ce nu există, sunt de-a dreptul uluit că mai sunt şi astfel de oameni. Mai ales că nu-l pot înţelege în niciun fel, nici de ce face aşa, nici de ce procedează astfel. Nu, n-are nicio stofă de lider, e atât de limitat, deşi pretinde marea cu sarea, un nimeni care face degeaba umbră. Numai tu îi faci reclamă, fie ea şi negativă, pentru că fără tine oricum ar fi fost şi mai nimeni decât e, incomparabil şi incontestabil. Sigur că va veni vremea când o să-l învingi, dar, cu toate astea, mi-ar plăcea să nu renunţi să faci presă locală, pentru că îţi stă bine, eşti exact genul de presă pe care eu mi l-am dorit, de aceea îmi pare rău că n-am ştiut să te cultiv, pentru că n-am crezut că poţi să scrii atât de bine niciodată. Puteai să lucrezi pentru mine şi să scrii aşa, n-am ştiut să preţuiesc ce am, acum e prea târziu oricum, dar... aşa cum ţi-am mai spus, o să ai ocazia de a scrie, pentru că îţi încredinţez misiunea de a cerceta şi de a scrie despre mine, aşa cum vei considera tu de cuviinţă şi aşa cum ţi-ai dorit. Se pot scrie multe, sunt deja istorie, nu trebuie şi nu putem fi tributari unei actualităţi oricum inutile în timp şi în spaţiu. Poţi scrie despre mine de acolo de unde eşti, din Ghermăneşti şi trebuie să recunosc că ai scris despre mine, denumindu-mă L., oricum mai frumos decât toată lumea laolată. Şi ştiu că scrii exact ceea ce simţi, aşa cum nimeni n-a mai scris despre mine niciodată. De aceea e mai important pentru mine decât orice altă scriere ceea ce scrii tu.


Nu, nu vreau să-ţi conduc destinul, încă o dată îţi spun, nu vreau decât să te ghidez ca fiinţă ce pot vedea în viitorul tău şi pot cunoaşte ce rezultă dintr-un lucru. Dacă iese rău, te voi împiedica să-l faci, dacă iese bine, te voi îndemna să-l faci, am făcut pentru tine oricum atât de puţine în timpul vieţii, deşi puteam să fac mult mai mult, măcar acum să fac ceva de aici. Se poate, da, se poate.


Şi nu mai fii tristă. Ţi-am mai spus. Moartea nu-i decât o trecere într-o lume mai bună sau mai rea, adică în rai sau în iad. Sau în purgatoriul ispăşirii păcatelor. Deci nu trebuie decât să o iei ca pe o realitate care ni se va întâmpla într-un moment dat tuturor, nu sunt mai avantajat sau mai dezavantajat că am murit, important e ce lăsăm şi cum lăsăm în urmă şi important este şi important este şi încotro păşim în existenţa de dincolo. Deci tristeţea nu-şi are rostul.


Ce mai fac? Chiar excelent, mă bucur aici cu îngerii din Ceruri şi organizăm petreceri mari, aşa precum cele pe care le ştii atunci când participai la ele şi tu... O să vii, evident, atunci când va veni timpul şi tu la petrecerile astea. Cântă muzica şi aici, să ştii, ba chiar răsunător de tare ca în viaţă, uneori dansez, mai uşor decât niciodată... Deci să ştii că e foarte bine în rai, atmosfera este extraordinară. O să rămân cu tine, în paralel, aşa cum ţi-am promis, nu-i greu deloc. Îngerii, mama, tata, fraţii mei vor fi încântaţi să te cunoască...


Pe curând.
Al tău din infinitate,
L. (numele de familie, aşa o să te cheme şi pe tine pe aici, prin paradis, de aceea îţi vine în minte numele meu de familie asociat cu prenumele tău. Aici noi ne organizăm pe familii, iar tu vei face parte din familia mea în eternitate...)

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (06.11.2018)
Vizualizări: 27 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018