A rămas iubirea...


Chiar dacă manifestările ciudate, paranormale, ca să zic aşa, au încetat, iubirea nu-mi iese din suflet, dimpotrivă, o simt tot mai puternic, tot mai mistuitor şi sentimentele mele sunt şi mai puternice. Ceea ce înseamnă, aşa cum simt, că el a plecat mai sus, mai aproape de Dumnezeu, dar legătura indestructibilă de iubire se menţine şi se va menţine veşnic. Acum nu mai poate să se manifeste în lumea mea materială, pentru că şi-a găsit liniştea, dar iubirea, cu siguranţă, ne dă amândurora o stare de bine, de împlinire. Inspiraţia din nou o simt din ce în ce mai puternică, am de scris, trebuie să termin ceva pentru nişte procese, trebuie să fac o muncă de rutină şi legată de lumea materială a lui cel ce nu există, ca să demonstrez că-i hoţ, am inspiraţie şi totodată, trăiesc un soi de reverie. Dacă rememorările aievea a ceea ce a fost cândva m-au lăsat, ele au fost înlocuite de un sentiment abstract de bine şi de reverie. Acum nu mai văd în concret obiecte şi persoane de acum 15 ani, acum trăiesc puternic sentimente de acum 15 ani, ceea ce înseamnă că am trecut şi eu, odată cu el, într-un stadiu mai superior, într-o stare de mai mult bine. Acum nimic nu mai e înspăimântător, el a trecut de perioada călătoriilor în care să-i fie arătată lumea inferioară, a demonilor, a spiritelor decăzute care l-ar fi acaparat dacă n-ar fi ales binele în viaţă şi dacă nu şi-ar fi găsit liniştea. Lucrurile rămase neterminate din timpul vieţii s-au clarificat, relaţia lui cu mine din timpul vieţii s-a clarificat, eu i-am acceptat iubirea veşnică şi sufletul poate fi liniştit acum. Nu mai trebuie să bântuie... pe la mine ca să mă... convingă că... merită. De fapt, tot acest periplu al lui, prin care mi-a arătat lucruri frumoase, amintiri frumoase, trăiri a fost aşa... ca un soi de demonstraţie prin care el a dorit să mă convingă. De sentimentele sale pentru mine, de faptul că mă iubeşte... de regretele sale. Mi-a dat imboldul să fac exact ce vreau eu, adică să mă ocup inclusiv de el, să scriu despre el, aşa cum mi-am dorit, să mă ocup de cel ce nu există şi să câştig în această bătălie, arătându-mi că oricum aveam şi cu el o libertate deplină, doar eu am considerat, în mod greşit, că pot avea restricţii. Cel puţin eu aşa am simţit acest interval de şase săptămâni, iar confirmarea iubirii mele, i-a adus sufletului său liniştea. Au fost clarificate lucrurile începute şi neterminate în viaţă, care probabil că nu i-au dat linişte. Am simţit că el s-a gândit mult la mine după ce eu am plecat, eu nu m-am mai gândit deloc la el, am simţit că el ar fi vrut să reia legătura cu mine după ce eu am plecat, îi lipsea ceva, eu nu m-am mai gândit la asta nicio clipă. Pentru că de aceea am avut şi-un sentiment culpabil oarecum faţă de el: atunci când lui i-a fost greu, eu am fost departe şi indiferentă, ca o nesimţită. Cu toate astea, el tot la mine a venit, să-mi amintească faptul că l-am iubit şi că nu mai pot da înapoi, pentru că iubirea oricum este eternă. A fost ceva de genul: "hai, nu-ţi mai aminteşti acest moment, şi acest moment şi uite aş mai vrea să ţi-l arăt şi pe ăsta, şi pe ăsta, momente netrăite de tine, ci de mine, dar care te fac să mă vezi şi să mă simţi aşa cum am fost eu ca om, ca tânăr, ca copil... Chiar eşti indiferentă?". Şi dacă eu i-am confirmat iubirea, acum sufletul e liniştit... Eu am rămas simţindu-mă atât de prost, de tristă şi de... neliniştită...


Mirela Predan

Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (05.27.2018)
Vizualizări: 28 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018