Acum e vremea de luptă, s-a terminat vremea de iubit...

 

Vreme de 15 ani nu l-am visat. Deloc. Aiureală şi cu transpunerea asta a subconştientului şi cu psihologia... Deci 15 ani l-am şers din memorie, din vise, din tot. Acum, ca o continuare parcă a tradiţiei, eu nu l-am visat, de asemenea, deloc. Dar am visat altceva, foarte ciudat. Şi ideea este că dacă visezi pe cineva trecut în lumea de dincolo, în definitiv, oricine poate să viseze şi nu-i nimic ciudat. Vă spun eu: ar fi groaznic ca lumea de dincolo să fie aşa... cum ar fi un oarecare vis, pentru că în vise e multă ilogică, e mult fabulos, e multă lipsă de concret. Nu, lumea de dincolo e clară şi concisă, cu legile ei, cu normele ei, mai bune decât ale noastre, evident, lumea de dincolo nu-i vis! E o stare mai conştientă decât noi cei în stare de conştienţă. Da, e adevărat că uneori în visele noastre interferează forţe, dar asta nu înseamnă că lumea de dincolo e ca în vis. Eu am avut două vise care, fără să însemne neapărat ceva m-au şocat prin realitatea a ceea ce-au reprezentat, prin concreteţe. Am visat cum un mesaj ciudat în engleză mi-a apărut pe telefonul mobil şi nişte litere aiurea. Nu mai ţin minte exact mesajul, însă când m-am trezit, ACELAŞI MESAJ ERA PE TELEFON, EXACT ÎN ENGLEZĂ, CU ACELAŞI CIFRE CIUDATE. Cine mi l-a transmis cu atâta claritate şi în vis? Şi un alt vis de care m-am speriat: adormisem cu televizorul aprins. Şi după vreo câteva ore bune de somn, în jur de vreo 4 dimineaţa, aud o voce clară parcă nici n-ar fi fost în vis, o întrepătrundere între voce reală şi vis: "scoală-te şi aprinde lumina, scoală-te şi aprinde lumina, scoală-te şi aprinde lumina". Eram singură la garsonieră. Buimacă, m-am sculat şi am aprins lumina la propriu, nu în vis. Nici măcar un minut mai târziu, televizorul s-a stins.... Poftim? Normal că m-am speriat puţin. Cine a fost şi pentru ce a vrut lumină vocea din vis? Acum ştiu când vine L. şi începe să trosnească în noapte şi vrea să aprind candela, lumânarea, mai are un minut, două, cinci şi se stinge. Dar pe vremea aceea L. era viu. O fi fost tata, o fi fost alt mort, cine ştie cine avea nevoie de lumină, chiar şi de la televizor sau ce înger păzitor o fi fost să nu stau în întuneric complet că vin demoni şi mă tem... Habar n-am...


Cum spuneam, pe L. al meu nu l-am visat niciodată, însă tot la fel e adevărat că l-am simţit în stare de veghe venind cu tot felul de lumini, de aburi şi de zgomote ciudate, ceea ce poate fi o confirmare: nu era nicio scofală până la urmă dacă era în vis! E cu atât mai bine când e concret, pentru că evident că se dă forţă, greutate. N-am halucinaţii, n-am consumat nimic, dar se întâmplă lucruri stranii, paranormale (zgomote, lumini, vocea lui în urechile minţii mele, de parcă aş fi medium), comprimări de... spaţiu şi de timp... deja-vu-uri, toate într-o absolut extrem de strânsă corelaţie şi un tot unitar, pe care NICIODATĂ PÂNĂ ACUM L-AM MAI SIMŢIT. Visul se putea interpreta oricum, inclusiv ca un subconştient care apare, pentru că visele în definitiv sunt vise, starea de veghe, de conştienţă însă e incombatibilă efectiv. Chiar dacă am avut visele ciudate mai sus relatate, au mai fost şi vise premonitorii, înainte de evenimentul prin care era să-mi pierd viaţa în 2005, cu vreo trei nopţi, aşa, l-am visat pe tata, care îmi spunea că eu o să rezolv problema, voi supravieţui. Nu ştiam la ce se referă, am crezut că la anchetele mele de presă, deşi fusesem ameninţată cu moartea, nu eram deloc convinsă cu vreo trei zile înainte că eu chiar voi muri... În 2014, când cel ce nu există şi cea ce nu există au vrut să mă omoare prin electrocutare, cu vreo două nopţi înainte l-am visat pe tatăl de-al doilea. Era exact cu... un cablu electric parcă deasupra capului şi n-a mai putut să meargă, s-a aşezat la pământ, dar mi-a garantat că va fi bine. Deci astea au fost vise premonitorii. Am visat că voi câştiga procese, le-am câştigat, am visat că le voi pierde, pe acelea le-am pierdut. Am visat că sunt moartă şi cam ce face sufletul imediat după ce moare şi cum simte pomana şi nu-l vede nimeni şi aşa mai departe... Probabil că exact aşa o fi. Eu în 2005 n-am mai apucat să văd momentele astea, pentru că am revenit repede în corp, doar preţ de nici 5 minute l-am văzut pe Dumnezeu, am ştiut că viaţă dincolo de moarte există, n-am plecat prea mult şi prea departe de trupul meu...


Şi alaltăieri noapte am avut un vis ciudat, care nu ştiu ce să însemne: se făcea că eram cu... bunică-mea (culmea, şi ea moartă cam în aceeaşi perioadă de timp) la L. acasă, dar el era plecat, într-o călătorie. Stăteam de vreo cinci zile, voiajul era de o săptămână, nu ştiu în ce scop venisem, exact ca cu bunică-mea când am mers în 2003, în fine... Şi femeia cu care stătea el deodată a început să se certe cu bunică-mea. Şi eu i-am zis bunicii să nu se mai certe cu nimeni, pentru că oricum a doua zi plecăm, iar eu în cinci zile cât am stat acolo, NU am vorbit nimic cu ea şi nici nu vreau să vorbesc. Şi atunci femeia aceea a început să-mi reproşeze că am scris de rău de tine. Poftim? Nu-i adevărat! Cum să scriu? Spiritul de revoltă din mine s-a materializat şi am început s-o contrazic că nu-i adevărat, eu ştiam bine ce-am scris, în niciun caz de rău de tine pe site-uri, aşa cum pretindea ea. Şi i-am zis: "oricum mâine plec şi aşa ne-a fost înţelegerea: să nu vorbim. Păi, şi atunci de ce vorbim? Aveam de gând să vă vorbesc mâine, la plecare, nu acuma, dar dacă m-aţi provocat să mă apăr, am încălcat interdicţia şi-am vorbit". Eram ferm hotărâtă să merg după L. şi să-i ţin calea şi să vorbesc cu el, pentru că eu ştiam că L.  nu este de acord cu ea, ci cu mine, nu, nu era mort, ci plecat undeva de acasă, într-o călătorie, când eu trebuia să plec, el trebuia să vină, ceva foarte aiurea, ca nu cumva să ne întâlnim. Habar n-am ce să însemne acest vis...


În schimb, simt altceva, simt că L, pătrunzând în lumea mea, după 15 ani de zile, a început să se lămurească ce-am făcut eu în toţi aceşti 15 ani. Eu am mai adunat câte ceva despre L. şi despre ce-a făcut el în cei 15 ani de zile de la cunoscuţii comuni, de la persoanele pe care le respingeam ori de câte ori îmi vorbeau despre el. Dar acum când am început să simt că şi el a fost interesat şi a aflat o groază de lucruri despre mine, despre viaţa mea, despre modul în care am trăit, am simţit aşa, un soi de revoltă: şi faţă de faptul că erau să mă omoare alţii în 2005 şi faţă de tot ceea ce am trăit şi pătimit cu cel ce nu există şi chiar îl simt ca pe o încurajare, un îndemn incontestabil să-mi continui misiunea mea cu cel ce nu există şi să înving. Am simţit că îi e ciudă pe faptul că el m-a alungat de lângă el, eu am plecat şi n-am mai avut răbdare şi m-am întors unde? La Cronica Română, de unde, în anul 2005 era să plec direct la cimitir. Şi-i mai e ciudă pentru că au fost zile în care eu n-am avut serviciu, n-aveam ce mânca, luptându-mă cu morile de vânt, ulterior şi cu mizeriile lui cel ce nu există. El n-a fost lângă mine să mă ajute financiar deşi cu siguranţă ar fi vrut şi-ar fi avut posibilitatea. Şi el îşi făcea pomană cu duşmanii, eu muream de foame... Pe el l-am iubit, cel ce nu există, incomparabil intelectual cu el, m-a denigrat, m-a batjocorit şi m-a tratat cu obsesie, nedându-mi pace. Adică e o imensă diferenţă de cultură, de educaţie, de absolut tot. Şi cu toate astea, L. nu m-a jignit niciodată, cel ce nu există a scos toate aberaţiile despre mine de la maşina lui Tăriceanu şi "bolnava de schizofrenie" în plus a vrut să-mi ia şi viaţa şi toate astea. Şi despre el cam ceva la mod identic s-a minţit (sigur, mai plauzibil decât culmea paranoiei cu maşina lui Tăriceanu, dar tot minciuni, care l-au afectat până când s-a îmbolnăvit şi-a murit). Şi chiar aud ca o poruncă din partea lui (în 2003 nu l-am ascultat şi a ieşit prost, o să-l scult măcar acuma) să NU cumva să renunţ la acest război cu cel ce nu există pentru că şi el e revoltat de ce-a putut face acest cel ce nu există. Mă încurajează să lucrez, mă încurajează să-mi reiau activitatea şi să nu mai fiu tristă, pentru că până la urmă, toţi trecem dincolo, dar eu mai am ceva aici de terminat pe Pământ, drept pentru care nu pot scăpa acum de obligaţii şi griji. Mă încurajează să lucrez şi prezenţa lui e benefică, uneori e chiar izvor de energie. Acum realizeaz şi eu că el abia acum descoperă universul meu şi îi e milă, drag şi e mândru de mine. Aşa cum aceleaşi lucruri pentru el le nutresc şi eu! Am fost o vară şi-o toamnă împreună. Şi-o lună de primăvară târzie, luna mai. Ce-am fost anterior şi ulterior, însă, el n-a ştiut nimic şi poate că m-a intrigat şi pe mine că nu-l interesează despre mine, că el crede că mint, că el crede că bravez. Şi n-am bravat şi a crezut că am venit să-i fac rău şi în fine şi povestea s-a terminat urât rău de tot... Nu putea să sune la Cronica Română, să-mi facă rău, să fie obsedat de mine, să mă dea afară, să mintă că-s nebună, să nu mă lase în pace? Doamne fereşte! Ce-ar fi însemnat şi eu să mă duc şi să spun: domnule, m-a violat, a vrut să mă omoare, s-a ţinut de capul meu cu gelozia! Doamne fereşte! În ciuda iubirii imense, cred că a fost o despărţire, fără cuvinte, mai mult decât civilizată între noi! Eu am zis aşa: "N-a fost să fie! Şi am riscat pentru tine şi-am pierdut... asta e, acum o iau de la început", el probabil c-o fi zis: "Bine că nu mă mai bâzâie la cap nimeni". Şi uite că lucrurile neterminate s-au întors chiar împotriva noastră şi acum, privind în urmă, ne revoltăm amândoi exact pe ce putea să fie frumos între noi 15 ani şi n-a fost. Dar acum când chiar a văzut cine sunt, ce cred, care sunt problemele mele, chiar simt că se revoltă inclusiv pentru ceea ce am păţit eu 15 ani de zile şi mă simt mai motivată decât oricând să-mi continui lupta mea cu cel ce nu există, să continui până la victorie şi să mă ocup în continuare de procese. Ca să nu-l dezamăgesc pe L. E un pariu cu mine însămi până la urmă. Şi apoi când voi muri, va fi o încântare şi voi rămâne cu imaginea lui L. în mintea mea vie, pentru că oricum alminteri NU mă revendică nimeni, nu mă iubeşte nimeni, nici nu-mi trebuie, se vede bine. Voi nu-l vedeţi, dar mie mi-e clar că nu mai sunt singură, pentru că odinioară, în viaţa asta, am iubit. Şi acum e vremea de luptă, oricum s-a terminat vremea de iubit...


Mirela Predan


Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (05.10.2018)
Vizualizări: 23 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018