Ador să depozitez... secrete, secrete, secrete, pentru că starea naturală a omului e paradisiaca libertate...


Destinatar: L.
Adresa: În Rai

 

Nu ţi-am mai scris de o vreme, deşi te-am simţit prin preajma mea tot timpul, iar tu m-ai lăsat să lucrez de data asta. Acum simt realmente nevoia să discutăm. Ascultă-mă, pentru că ştiu că şi tu ai fost la petrecerea aceea. Adorai petrecerile şi viaţa. Nu, nu mă certa deloc. Ştiu ce crezi. Dar vreau să-ţi spun câteva lucruri despre mine. Mă simt atât de bine într-un astfel de mediu. Mă simt atât de OK şi aseară am simţit ceva. Am simţit că mi-am recăpătat un prieten. Un prieten pierdut prin acaparare, pentru că uneori se mai întâmplă şi asta. Nu, nu-l vreau sobru, "însurat", cu program şi cu obligaţii "de casă". Nu merită aşa ceva. Da, aşa îmi place, să-l văd cu 1000 de femei, nu cu restricţii. Acela e prietenul meu. Sunt sătulă de restricţii, de prieteni pe care îi pierd pentru că se "însoară". Vreau să ştiu şi eu câteva lucruri şi rămâne secretul nostru: a terminat pentru totdeauna cu individa aia greţoasă şi scârboasă care îi făcea programul? Starea naturală a omului e libertatea, nu evadarea, din când în când. Vreau un prieten liber. Vreau un prieten în jurul căruia să nu mă privească nimeni cu gelozie şi infatuare. Mai ales că era deosebit de aiuritor. Sobrietate... Nu mai îmi regăseam prietenul. Te rog ajută-mă! Nu mai vreau să o mai văd niciodată! Nu, nu vreau să mă înţelegi greşit. Eu n-am nevoie să văd libertate în scop de sex, pentru mine sexul prea puţin contează. Dar vreau starea aceea naturală, cu atmosfera aceea de tip petrecere pe care şi tu o adorai, pentru că acesta este de fapt paradisul, beţia aceea de sentimente tabu care se dezinhibă deodată, savoarea aceea aparte. Nu te supăra pe mine, dar nici nu ştii cât m-am bucurat că am revăzut libertatea. Am stat şi m-am gândit, apropo de ce-ţi spuneam şi în legătură cu articolul acela mare cu poze multe din 2003. Nu, nu discutăm despre perversitate, departe de mine asta, acum m-am autoînţeles: atunci când sunt depozitara unor secrete, mă simt excelent. Excelent. Şi atunci sunt două motivaţii interioare pentru care scriu exact pe invers decât este: 1. Pentru ca nimeni, sub nicio formă să nu bănuiască că eu ştiu ceva şi ce ştiu şi care este realitatea şi 2. Pentru ca persoanele cu care împărtăşesc secretele în cauză să nu aibă impresia că eu le voi trăda. E ca o întărire, ca o confirmare a faptului că din gura mea nu vor ieşi niciodată. Nu, nu ştiu de ce mă simt bine când fac asta, dar îmi place să cunosc secrete pe care să nu le spun niciodată, niciodată, întru confirmarea libertăţii, a libertăţii fără limite, pentru că starea naturală a omului este libertatea. Iar însuşi Dumnezeu este SECRET pentru că Dumnezeu se revelează numai cui vrea el, iar ceilalţi nu-l pot cunoaşte, adorarea lui Dumnezeu cel adevărat se face în SECRET, iar tu ştii bine asta şi cunoşti valoarea secretului aşa cum o cunosc şi eu, concluzionând că degeaba, sunt lucruri care scapă. Nu este vorba despre perversitate, ci despre garanţia libertăţii şi-o să-ţi spun şi de ce: dacă pe tine te iubeam, incontestabil, atunci când am scris exact pe invers decât ce era, cu multă savoare, dacă pentru prietenul meu redat, iată, libertăţii, pot spune că nutresc oareşce sentimente, sunt oameni neutri din punct de vedere sentimental faţă de care am simţit nevoia să fac acelaşi lucru. Ai văzut bine în legătură cu cine am făcut acelaşi lucru aseară. Fără să am nicio treabă de natură sentimentală. Da, ştiu, mi-am amintit de tinereţea mea, niciodată nu e timpul trecut să faci ceea ce făceai când erai tânăr, iar distracţia aceasta îmi place. Chiar dacă acum nu doar că m-am lăsat de sportul ăsta, dar nu l-aş mai practica niciodată! Nu doar că fizicul nu mă ajută acum. Când eşti gras nu mai poţi practica niciun sport, ci lipsa de disponibilitate. Asta nu înseamnă că n-aş putea să devin un soi de... antrenoare. De fapt, asta mi-am dorit demult: să stau şi să privesc neutră, să depozitez secrete, ale altora şi să mă distrez. Una e să-ţi placă fotbalul şi să te uiţi la toate meciurile cu pasiune, alta e să fii în teren. Iar eu îmi doresc, simt nevoia rolului de spectator activ, nu de jucător în teren, nu, sub nicio formă jucător în teren. Mă pot răni, pot fi faultată, nu am disponibilitate...  Asta nu înseamnă că nu ador să mă distrez.  Inocent, inofensiv, plăcută modalitate de distracţie... O muzică, un dans, un pahar de vin, o terasă... Da, e adevărat, eu am reuşit să demonstrez tuturor altceva, am creier, am reuşit să-mi capăt respectul, de aceea îmi place. Oamenii se feresc de mine, treaba asta mă enervează, pentru că exact contravine cu pasiunea mea de a depozita secrete şi de a nu le dezvălui niciodată...! Nu, nu era ceva banal, petrecerea de aseară mi-a plăcut, mi s-a părut frumoasă, păcat că uneori nu sunt oamenii potriviţi, unii mai dau din clanţă. Iar asta mi se pare o restricţie a libertăţii pentru că nu e în regulă treaba asta.


ACUM PARCĂ AŞ VREA SĂ-I SPUN CĂ ÎL ADOR PE CEL CARE E AŞA. Pentru că e cel mai bun prieten al meu aşa. Când discuta cu cel ce nu există, am simţit că cel ce nu există îmi răpeşte un prieten, un prieten bun de care aveam nevoie, când credea că e mai bine să fie într-o relaţie stabilă, am simţit că individa aceea greţoasă şi geloasă îmi răpeşte prietenul. Prietenul de suflet al petrecerii, prietenul care mă face să mă simt OK tocmai pentru însufleţirea pe care o are. AŞ VREA SĂ-I SPUN, SĂ-I SPUN, SĂ-I SPUN, ORICUM O SĂ-I SPUN, O SĂ-I SPUN, O SĂ-I SPUN, DAR... NU ŞTIU CUM SĂ FAC SĂ MĂ ŞI ÎNŢELEAGĂ ŞI SĂ MĂ ŞI CREADĂ. Pentru că aici e partea cea mai delicată: cum să fac să mă creadă şi pe mine cineva vreodată?


Da, ştiu părerea ta, o s-o transcriu altă dată. Eu oricum trebuia să mă nasc băiat, iar dacă mă năşteam băiat eram preot. Probabil că ceva în genul părintelui Teodor pe care tu mi l-ai prezentat. Mai vreau, mai vreau, mai vreau şi mă rog la tine, sfântul meu: să mai ies şi eu cu băieţii la un pahar, aşa, ca între băieţi şi altă dată! Să discutăm despre politică şi femei, să vorbim porocos ca între bărbaţi, să ne îmbătăm şi să plecăm acasă, unde... pe mine nu mă aşteaptă nicio nevastă! Da, eu îmi vreau prietenul, amicul de pahar înapoi! Nu merită să schimbe libertatea asta pentru nicio panaramă "de casă".

Mirela Predan


Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (07.27.2018)
Vizualizări: 18 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018