Când povestea din vis se termină brusc, niciodată eu nu trebuie s-o continui imaginativ...

Am învăţat că atunci când visele se întrerup brusc şi mă trezesc, să nu le mai găsesc continuări niciodată. Asta e, se întrerup şi nu ştim cum se va termina povestea. Uneori m-am grăbit, pentru că am vrut să văd finalul visului, conştientă că visez şi că mă voi trezi, alteori am dat alene peste ceasul sunând, doar să-mi continui visul şi să-i ştiu finalul, dar alteori m-am trezit efectiv şi nu am mai aflat finalul. S-a întâmplat să am un vis, un vis în care eram alături de o persoană, şi eu îi spuneam ceva, iar el reacţiona într-un anume mod. Şi m-am trezit brusc. Şi n-am mai aflat finalul. Şi atunci i-am dat eu un final, crezând că asta a vrut de fapt să însemne visul. N-am realizat că era doar propria-mi imaginaţie debordantă şi nimic mai mult. Au trecut vreo două săptămâni şi, în realitate, m-am întâlnit cu acea persoană. Şi eu îi spuneam ceva, iar el reacţiona exact ca în vis. Finalul a fost dezamăgirea. Şi m-am supărat degeaba pe vise şi pe premoniţii, am vrut să arunc degeaba la gunoi capacitatea mea de clarvizionară, din simplu motiv că lucrurile au decurs exact ca în vis, numai că finalul a fost altul decât mi-am imaginat eu, unul dezamăgitor. Şi atunci cu ce să fie oare visul de vină? Cum nu suntem Dumnezei să citim gânduri, trebuie să ne ghidăm exact după vise, dar până unde se sfârşesc, nu mai mult de atât. Nu putem adăuga viselor nimic, regiile au fost deja făcute, dacă noi n-am apucat să vedem finalul unui film, trebuie să ne întoarcem, să-l vedem eventual în reluare, să derulăm până acolo unde am văzut din film, nu să rămânem dezamăgiţi că filmul nu are finalul conceput de noi. Am învăţat o lecţie tristă, am învăţat că Dumnezeu îţi dă filmul vieţii până unde vrea el în vis. Iar visele, la mine, sunt frânturi atât de sacre din realitatea viitoare, premoniţii atât de adânci încât nu se poate să mai adaug de la mine nimic. Adorm târziu şi mă rog să visez alt vis. Alt vis care să-mi explice ce se întâmplă cu mine, ce voi trăi. Şi mă gândesc la una, dar mereu visez alta şi trece o vreme şi din nou se întâmplă. Exact ca în vis. S-a întâmplat mai demult să visez că mă cert cu o persoană, că-l caut şi nu-l mai găsesc, că tot aştept să vină şi m-am trezit brusc şi mi-am zis că e de rău. A trecut un timp şi m-am certat cu acea persoană. L-am căutat peste tot, nu l-am mai găsit o vreme, dar până la urmă, el a venit. Pentru că visul n-a fost complet. M-am trezit brusc şi n-am ştiut care-i finalul, eu prevăzând un final nefericit. Când te trezeşti brusc, nu e bine să faci tu finalul. Atât a vrut să-ţi arate Dumnezeu. Atât. În rest, e bine să ne trăim viaţa... Şi uneori aş vrea să trăiesc şi eu viaţa exact ca orice om, fără să ştiu ce mă aşteaptă, dar... când adorm visez şi se petrece după aceea aievea. Exact ca în vis. Plutind parcă într-un viitor, cu comprimarea timpului şi a spaţiului. Aş vrea uneori să am şi eu ca toată lumea vise banale, să nu se întâmple niciodată, niciodată. Dar cu exactitate matematică, tot ce visez se întâmplă şi dacă visul se curmă, realitatea oricum continuă şi de aia şi fac uneori erori. Pentru că văzând că am mai trăit asta cândva, dar neştiind finalul, anticipez greşit, anticipez greşit, greşit, greşit!

Când un vis se termină brusc, e bine să nu-i dau eu final niciodată. Lasă frântura de viitor să se dezlănţuie şi apoi să vină timpul nevisat. Eu nu înţeleg de ce toată lumea vrea... să i se împlinească un vis. Unele vise sunt rele, sunt sumbre, sunt adevărate coşmaruri, se întrerup brusc, dar în realitate au un final fericit. Altele sunt dulci, romantice, mieroase, se întrerup brusc şi au un final în realitate cu dezamăgiri. "Let the dreams come true" nu-i o expresie care să mă satisfacă. Visele nu trebuie să fie niciodată lăsate la voia întâmplării. De aceea urăsc ceasurile care sună dimineaţa. Când adorm, adorm natural, şi-mi place ca abia atunci când visul se termină să mă trezesc. Şi eu realizez că-i doar vis şi că vine vremea să mă trezesc şi mă grăbesc, mă grăbesc să-l trăiesc ca să ştiu cât mai mult din ceea ce va urma să se întâmple. La mine, visele s-au împlinit întotdeauna, numai că... nu toate au fost fericite. Premoniţiile nu te fac deloc mai fericit. Cu ce te încântă să ştii că vei avea un necaz dacă tot e să-l ai? Nu poţi decât să speri că-i vis de noapte şi că nu se va întâmpla la fel şi în realitate, dar realitatea vine şi visul se adevereşte, nu poţi fugi din faţa destinului cu nimic.

Mirela Predan

Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (08.08.2018)
Vizualizări: 16 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018