Ce dă vieţii mele un sens...

Nu ascund şi chiar vreau să fac un ţel în viaţă din a face o cercetare concretă şi concludentă, dar mai ales liberă, eliberată de orice constrângeri, de orice interese meschine a personalităţii lui L. Voi aduna materiale şi lucrarea va începe cam în 2 ani, pentru că am aşteptat 15 ani, 2 ani vor fi puţini. De ce 2 ani? Pentru că mai întâi va trebui să scap de cel ce nu există şi să-mi duc la bun sfârşit această misiune aiuritoare care pur şi simplu m-a căpiat, pe care nu o mai vreau... Când la Snagov va fi un primar sănătos la cap, iar cel ce nu există pe la puşcărie, cu certitudine voi putea să stau liniştită şi să mă ocup de ceea ce cu adevărat contează, fără să mai pierd vremea cu inepţiile unui obsedat de prostie. Pe de altă parte, odată cu trecerea timpului, se vor elibera şi alţii de tâmpenii şi voi putea face o cercetare fără părtinire, în mod liber, fără bariere şi fără interese meschine. Eliberată şi de orice partizanate, şi de politică, şi de interese de reclamă şi de tot ceea ce nu este normal într-o cerectare jurnalistică (pentru că voi merge pe investigaţia jurnalistică, aceasta fiind meseria mea) concretă şi sper eu valoroasă, în vederea redării adevărului despre o epocă şi despre un exponent al acesteia de marcă. Pentru că ce-a fost val, ca valul a trecut şi n-are sens să mai reiau obscurantismele acelea, decât prin prisma aducerii la lumină a adevărului. Şi, evident, că în mod liber, repet, neghidată decât de un spirit şi de o spiritualitate marcantă. Sunt sigură că oricum nu am nicio concurenţă. Treaba cu reclama, treaba cu interesele meschine s-au terminat şi e normal să se fi terminat. Numai dragostea mă împinge, dar şi spiritul de dreptate, pentru că dacă valurile au trecut, atât pasiunea, cât şi dorinţa de adevăr, un adevăr extrem de simplu, extrem de constant şi de constatat prin propriile-mi simţuri au rămas, ca lucruri perene, infinite, care nu vor putea să se sfârşească undeva.


Sigur, cunosc foarte multe lucruri din cercetarea directă, le pot expune, se vede bine, chiar şi după 15 ani, însă o cercetare amănunţită pentru a reda adevărul, aşa cum a fost el, netrunchiat, nepervertit, mi se pare firească. Pentru că vor veni probabil generaţii de tineri care ar trebui să cunoască realitatea. Vorbim deja despre istorie şi Securitatea sper să nu mai aibă niciun rol în a mai face de acum înainte ceva.


Aşa cum vă spuneam, am fost la Biblioteca Naţională, pentru a începe cercetarea, culmea, cu exact ceea ce am scris chiar eu despre L. cândva. Dacă ar fi fost Ion Popescu, cu siguranţă, tot ceea ce am scris eu atunci ar fi fost o suavă banalitate şi ar fi trecut extrem de neobservat. Dar fiind vorba despre L., am stârnit reacţii: de cenzură, de persecuţie, de toate tipurile. Şi până la urmă, nu era absolut nimic de tip senzaţional. Relatările erau foarte seci, înfloririle erau extrem de puţine, eu acum scriu mult mai stufos, cu mult mai multe opinii personale, cu mult mai multe judecăţi de valoare, la vremea aceea era destul de complicat să scrii aşa, mai ales când ai limitări pe mai multe planuri: de natura numărului de caractere pentru tehnoredactare, de natura coordonării unor şefi, de natura lipsei de democraţie care era la vremea respectivă. Sigur, răspândirea masivă a internetului a dat peste cap planurile Securităţii de menţinere sub control a libertăţii de expresie, ceea ce este, în definitiv, un lucru grozav. Toată lumea are acum internet pe telefon, toată lumea poate accesa de unde doreşte ceea ce doreşte, nu mai este chiar o problematică majoră exprimarea, din simplu motiv că oricine are chef se poate exprima. Problema astăzi este că majoritatea oamenilor nu au chef să se exprime sau se exprimă incredibil de greşit în limba română, ceea ce face, evident, ca tipul de comunicare să fie extrem de deficitar. Ceea ce vream să subliniez este faptul că oricum nu se mai poate impune cenzura în acest context, oricât s-ar dori şi oricât s-ar mai încerca totuşi.


Dacă nu cred că voi avea concurenţă în demersurile mele, pentru că nu cred că va fi nimeni interesat de cercetarea dintr-o altă perspectivă, eu voi fi preocupată de redarea adevărului, până la urmă istoric, dintr-o perspectivă începută, e drept, acum 15 ani dar lăsată neterminată, mai ales că, încă de la vremea respectivă, mi-am dorit mult nimic altceva decât redarea adevărului. N-am putut-o face atunci din cauza lipsei de încredere în mine, din cauza cenzurii, din cauza intervenţiilor Securităţii, aşa cum spuneam, însă eu cred că voi putea să fac asta liber şi nederanjat cel mai probabil imediat ce se termină povestea cu cel ce nu există, pentru că şi eu m-am săturat de ea, pe de-o parte, iar pe de altă parte, după ce apele se vor mai aranja puţin, pentru a nu mai exista nicio suspiciune de interese meschine, aşa cum a trăit toată viaţa numai printre interese meschine ale altora de nu s-a mai putut ieşi din această perspectivă a percepţiei publice niciodată la liman. Bun, atunci L. nu ştia ce pot, acum ştie şi este clar că se pune altfel problema. E o dorinţă a mea, mai ales că această dorinţă, exprimată demult, a fost reprimată de context, un context în care, din cauza intrigilor, care au generat neîncredere, la un moment dat, L., din păcate, a acţionat chiar împotriva sa, neînţelegând importanţa promovării agresive a adevărului care să contrabalanseze minciunii şi prostiei, aiurelilor şi propagandei jalnice. Sunt multe, sunt extrem de multe de spus, în ani probabil că am adunat în mine o adevărată enciclopedie de adevăruri, dar adevăruri care nu au transpărut niciodată la lumină, pentru că nu se putea. Alţii normal că nu erau interesaţi să o facă, iar lipsa de încredere a lui însuşi L. în mine, în contextul în care eu eram o domnişoară fizic, în niciun caz un războinic în armură deghizat, a condus, la rândul ei, la imposibilitatea de a face ceva. Voi începe aceste demersuri cu siguranţă, o să printez ceea ce încă mai există pe Internet şi mi se pare relevant, voi mai aduna informaţii şi cred că va fi un demers absolut necesar.


Din păcate, viaţa trece pe lângă noi şi nu ne preocupăm niciodată de ceea ce este pentru noi cu adevărat important şi relevant. Probabil că nu era nici atât de sfâşietoare despărţirea dacă nu însemna de fapt o revedere şi o regăsire, cu o comunicare din alte dimensiuni după 15 ani, în care mi se transmite că de fapt nu s-a dorit această despărţire, numai că... alţii au fost de vină (ceea ce coroborând cu realitatea materială a faptelor trăite chiar de mine este perfect adevărat). N-aş mai vrea să mai pierd timpul, pentru că încă am sentimentul pierderii majore de timp într-o viaţă şi, dacă stau să mă gândesc că mi-am pierdut timpul 15 ani, acele câteva luni cât am fost cu L. fiind cele cu adevărat definitorii pentru mine şi de o importanţă majoră pentru viaţa mea, ca un concentrat care depăşeşte cu mult banalitatea celor 15 ani petrecuţi fără, dacă stau să mă gândesc că încă mai trebuie să mai stau să pierd ani cu cel ce nu există şi cu o luptă surdă cu cel ce nu există şi cu imbecilităţile sale, realizez că va veni o bună zi în care va veni moartea şi voi constata că nu m-am ales cu nimic din ceea ce-a contat cu adevărat şi din ceea ce voiam cu adevărat să fac...


Ca atare, consider că este absolut necesar să mă organizez puţin în minte şi să fac ceea ce, aşa cum spuneam contează cu adevărat, pentru că dacă au trecut 15 ani, iar eu mă raportez acum tot la L., ba chiar mai mult decât atât, din perspectiva a ceea ce îmi doream să fac acum 15 ani şi a rămas neterminat, considerând că s-a încheiat şi că oricum nu voi mai face niciodată, acuma cred că a meritat inclusiv efortul de atunci, inclusiv consider că ar fi meritat să nu renunţ atât de uşor la acea bătălie şi să nu mă mai intereseze, acum consider că am făcut cea mai mare idioţenie că am cedat. M-am ales cu o linişte de 15 ani, care nu a fost tocmai linişte, aşa cum bine s-a văzut, dar cel puţin eu asta îmi doream: o linişte, care n-a durat decât, hai să-i spun, un singur an şi jumătate (2004 şi jumătate din 2005), după care liniştea dorită s-a transformat în tentativă de moarte, în suferinţă, în renaştere, după care iar am luat-o de la cap, constatând că oricum nimic nu contează din ceea ce fac.


Acum voi structura mult mai bine ceea ce este cu adevărat necesar să fac. Evident, sunt încă o serie de condiţionări, aşa cum spuneam, ca de exemplu: trebuie să mă ocup de cel ce nu există, am termene de procese, nu se pune problema să renunţ la ceva, iar de L. din perspectiva serioasă a cercetării şi a scierii jurnalistico-istorice, am de gând să mă ocup mai târziu nu neapărat din cauza lipsei de timp, ci pentru că este necesar ca lucrurile să mai treacă şi pentru că este necesar ca apele să se mai aşeze oarecum şi pentru că este necesară o trecere într-o nouă etapă, inclusiv să mă liniştesc şi eu în contextul celor mai sus expuse, adică să realizez ceea ce a contat şi ce nu cu adevărat în viaţa mea. Iar L. a contat enorm, cât pentru o veşnicie, nu pot începe lucruri pripite, neverificate la modul real.


Am aceeaşi tristeţe, chiar dacă, aşa cum relatam, mesajele lui către mine acum sunt de pace, cea mai profundă pace şi cea mai profundă iubire. Iar confirmarea încrederii în mine m-a bucurat la modul real. Am constatat nu doar cât de efemeră, ci cât de fără sens e viaţa, am sentimentul că au fost ani în care am trăit degeaba, au fost ani în care n-am făcut nimic, deşi puteam să fac. Au fost ani în care am suferit cu tot felul de evenimente neplăcute, în loc să înţeleg că nu trebuia să fi plecat de lângă L. niciodată, că răul era la alţii, în singurătatea mea, în izolarea mea, L. nu mi-a făcut rău niciodată. Într-o lume meschină şi desacralizată, interesată, în care dragostea nu există şi totul e în van, am uitată să-mi mai amintesc că am avut pe lumea asta totuşi o iubire la superlativ, că singurele mele clipe care au contat sau în care am fost la modul real fericită au fost cele petrecute alături de L. Da, aşa e, singurele mele clipe fericite în viaţă au fost cele pe care le-am petrecut alături de el, de aceea nu pot percepe paradisul fără el, ar fi infernul, un infern al nonesului într-o lume mizeră, într-o lume în care m-am născut degeaba pentru a muri degeaba! Dacă merit paradisul, aceasta nu poate însemna decât prezenţa lui L., pentru mine asta este clar. Cu povara speranţei paradisului, faţă de care trebuie să fac fapte bune, am trecut la reconsiderare totală şi completă a existenţei mele. Marcată profund de personalitatea sa fără de care mă consider oricum o nimeni şi un zero barat, pentru că alminteri n-am reuşit să găsesc sensul existenţei mele. Prea târziu am realizat că... L. era SENSUL existenţei mele, iar acum redevine acelaşi sens existenţial, cu regrete, cu dureri, cu nefericire, cu tot ceea ce este uman de suferinţă, al iadului din viaţă. Am aşa: o inimă frântă de regrete pentru alegerea mea nepotrivită de a nu depăşi alături dificultăţile, ci de a alege să plec pentru comoditate, dar care comoditate s-a dovedit a fi un fiasco total pentru viaţa mea, o UNICĂ iubire la superlativ, care s-a perpetuat se vede bine, dincolo de marea trecere spre lumea de dincolo, un suflet neîmpăcat fără mine, care m-a căutat de dincolo, o mirare totală ca în faţa unui miracol şi mai am şi o idee completă despre ce a însemnat viaţa mea. O misiune sacră care m-apasă va fi această studiere a vieţii şi operei lui L., ca un sens regăsit total. Bilanţul este unul tragic pentru mine deocamdată, însă... e doar o aparenţă în iluzia timpului, pentru că... am înţeles că viaţa nu este decât un lung drum de pregătire către moarte, contează ce laşi în urma ta (iar el a lăsat destulă valoare culturală, istorică, artistică, astfel încât să am ce cerceta), contează şi ce iei cu tine (iar el a luat cu el destulă valoare umană, destule fapte bune, destulă dragoste). Am pierdut un iubit, un curajos, un temerar, un om de maximă valoare, un martir al suferinţei nemeritate într-o lume meschină şi inumană, am câştigat un sfânt care va dăinui veşnic în inima mea.


Ca un efect întârziat, ştiu că se va trece într-o altă etapă. Am foarte multă treabă. În linişte şi în singurătate, o să mă pregătesc de... parastas...


Mirela Predan


Va urma

 

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (06.08.2018)
Vizualizări: 25 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018