Ce înseamnă dragostea pământească dintre un bărbat şi o femeie din perspectiva lumii de dincolo... (Lecţia a II-a)


"Experienţa mea din 2005 a fost următoarea: am văzut moartea, era mare, urâtă, înfiorătoare, mi-am văzut păcatele care au generat chinuri fizice, am văzut lumina, spritele morţilor mei, m-am întors în această lume respirând şi canalul de comunicare cu lumea de dincolo s-a închis. Din ce în ce mai mult tot mai bine ancorată în carnal. Tu ce-ai văzut din acest punct de vedere?" "În primul rând, hai s-o luăm cu începutul. Înainte de momentul morţii efectiv, eu am mai stat angrenat între două lumi. La primul accident vascular când am intrat în comă, am văzut exact moartea mare şi urâtă, apoi am realizat că faptele bune pe care le-am făcut nu sunt suficiente şi m-am speriat. M-am speriat că mândria, aprecierea de sine, părerea bună despre mine mă pot trage în jos...". "Dar tu nu erai deloc un om mândru, în ciuda măreţiei tale. Tu n-ai făcut niciodată diferenţa între ministru şi cerşetor, între duşman şi prieten, tu ai avut un suflet de aur". "Dar eu m-am speriat, crezând că nu-s suficient de vrednic pentru rai şi am considerat că trebuie să vin să mai fac fapte bune. Altfel, nu ştiu dacă mă mai întorceam, pentru că era clar că mi-e mai bine în altă dimensiune..." "Te-a durut?". "Şi da şi nu. La început m-a durut cumplit, pe urmă intrasem într-o stare de ameţeală, similară cam cu stările tale, aşa, în care durerea se estompează. Cel mai groaznic sentiment a fost atunci când eu, deşi nu puteam vorbi, auzeam tot. A fost o dezamăgire cumplită ca atunci când rudele mele crezând că nu le mai aud, că dorm şi sunt în comă, au început să vorbească despre mine la modul că ar trebui să... mor mai repede, ca să nu mai stea să cheltuie atâţia bani prin spitale cu mine. Asta a fost ceea ce m-a durut cel mai mult. De ce crezi că am venit la tine? Tu încă simţeai iubire şi milă faţă de mine, nu ştiai de suferinţa mea, dar dacă ai fi putut ţi-ai fi dat şi sufletul să mă salvezi pe mine. Pe tine nu te-a caracterizat răutatea niciodată, cu atât mai puţin cinismul". "Dumnezeule, dar chiar mă şochează ce-mi spui". "Ei, nu ţi-am spus şi nici n-o să-ţi mai spun. Amintirile negative nu-mi fac bine. Eu am ajuns la un nivel acum la care mă simt extraordinar de bine". "Şi? Ce-ai mai văzut?". "Eram între două lumi, nu mă mai durea nimic. Perfuziile nu mă mai enervau până când am decis că vreau la mama înapoi, ca să-i las pe ei aici doar temporar fericiţi, pentru că să nu creadă ei că-i iau în rai cu mine...". "Care ei? "Cutărica, mătuşa, chiar şi Cutare...". "Cutare? Cum cutare, domnule? Mi se pare incredibil". "Doar fata, de aceea am încercat să te pun în legătură cu ea". "Ştiu, dar nu pot să vorbesc cu ea. Ar fi o încărcătură emoţională prea puternică. Nu, ea nu cred că mă mai ştie, nu... Pe vremea aia era mică. Ştii, eu uitasem că ai o fată, pentru că 15 ani uitasem absolut tot despre tine. De aceea am stat un pic uimită: cum fată? Care fată? A, da... Nu mai ştiam nici cum o cheamă, mă ţăcănisem. Pe urmă în minte mi-a apărut brusc imaginea ei de când era copil de şcoală, iar eu eram cu tine. Venisem cu bunica şi-a venit la mine în braţe şi la ea şi chiar i-am spus: vai, ce fată frumoasă are, ai văzut? N-am avut ocazia nici să mă joc cu ea, nici nimic, am plecat deşi tare mi-era dragă mie..." "Ehe, acum e mare, se descurcă singură, vezi bine. Fizic seamănă cu maică-sa, aşa cum ai remarcat, dar interior seamănă foarte bine cu mine...". "Bravo ei, dar crede-mă că nu pot. Cel puţin nu acum. Sunt prea afectată. Habar n-am ce părere o să aibă despre mine". "O să vă reîmprieteniţi, o să vă direcţionez eu, dar nu acum, acum mai scrie... scrie..." " Dumnezeule, era elevă de şcoală generală, acuma e o doamnă, cum de-a trecut în halul ăsta timpul?". "Timpul trece oricum, trebuie să percepem veşnicia... Hai să-ţi mai spun că ştiu că vrei să ştii. Despre ideea de dreptate divină. Păi, eu când am pornit pe drumul către Dumnezeu, păşind în cealaltă dimensiune, plictisit să mai stau atârnat şi dezamăgit, am mers nu doar să colind faptele din viaţă, ci şi iadul. Unde... o să-ţi spun ceva: am regăsit câţiva dintre cei care în timpul vieţii mi-au făcut mie rău. Zbierau la mine implorându-mă să-i iert şi normal că am vrut să-i iert înduioşat, ca să-i alin, dar îngerul m-a tras nelăsându-mă s-o fac. De fapt, pedeapsa lor nu depindea de iertarea mea, ci de... justiţia divină. Iertarea mea de fapt însemna şi mai mare chin pentru ei, pentru că eu eram om bun şi iertător, iar ei îmi făcuseră rău fără să le fi făcut vreun rău, doar din pură răutate şi invidie. De aceea ţi-am spus să stai calmă că există recompensă divină şi echitate divină. Totul se plăteşte, nu poţi desconsidera nimic şi pe nimeni. Nu poţi să spui: a, un dobitoc sau o cerşetoare, ce să-mi fac eu pentru ei probleme. Fiecare fiinţă are sufletul ei, demnitatea ei, dacă o răneşti, Dumnezeu te răneşte şi dincolo toate gândurile astea negative de desconsiderare se revarsă asupra ta. Ştii, era un general de securitate care a dat ordinul de mazilire a mea, i se părea lui că nişte aiureli, era comunist, n-avea deschidere spre oameni şi nu mă înghiţea el pe mine... A murit înaintea mea, l-am regăsit în iad, atunci când am vizitat iadul. Nici nu ştiu ce sentiment să-ţi spun că a fost când el m-a învins pe mine mişeleşte pe pământ, din ordinul lui, dar acum era în iad, eu am trecut pe lângă el, spre Lumină, m-a văzut, a ştiut că eu am obţinut raiul, meritându-l, iar el a rămas să se chinuie veşnic... De aia îţi spun cât de puţin contează în acestă lume ce se întâmplă pe pământ, contează ce e veşnic. Dacă pierzi Împărăţia lui Dumnezeu prin faptele tale de pe pământ, eşti chiar pierdut. Eu m-am chinuit în timp, cei care m-au chinuit se vor chinui veşnic... Nu, nu eu am decis, ei au preferat să stea cu diavolul, nu eu am ales pentru ei. Încă din timpul vieţii... Au avut liber arbitru, au ales răul şi nu s-au căit ca să obţină iertarea prin ispăşire. E un echilibru perfect. Universul, infinitul este sferic. Universul este rotund şi aşa cum Pământul se învârte în jurul Soarelui după mereu aceleaşi legi, ca toate planetele în jurul unui soare, tot aşa ca o lege pe care fizica nu a putut-o constata şi emite încă ştiinţific o formulă, binele şi răul se compensează într-un echilibru perfect. Da, toţi greşim, toţi avem păcate, dar... unii ne căim că le-am făcut şi atunci intervine iertarea şi ispăşirea lor în purgatoriu, ca un proces de conştiinţă. Ne simţim înconjuraţi puternic de dragostea lui Dumnezeu. Pentru că am ales dragostea încă din timpul vieţii şi nu ura diavolului. Care ne urăşte şi ne invidiază pe toţi că suntem fiinţe create din Dumnezeu, particule desprinse din forţa sa mare şi că noi suntem fericiţi alături de Dumnezeu, iar el, diavolul, se va chinui veşnic. De aceea diavolul vrea să atragă cât mai mulţi cu el, iar noi, avem liber arbitru să-l respingem sau să mergem. Iar chemarea aceasta a diavolului poate îmbrăca diverse forme de răspuns: nu doar satanismul, spiritismul satanic, iubirea faţă de diavol. Astea sunt cazuri rare şi extreme. Ateismul, invidia, patima faţă de cele rele sunt tot atâtea forme de acceptare a diavolului, nu a lui Dumnezeu". "E realmente terifiant ceea ce-mi spui. Şi cred cu fermitate în asta, pentru că oricum se adevereşte. Şi ce-a urmat?". "Ştii, eu am mers în iad ca simplu musafir, pentru a vedea ce înseamnă iadul pentru alţii, pe mine nu m-a durut nimic, eu nu m-am înfiorat de nimic, eu eram suflet mântuit şi ispăşit, alături de îngerul meu păzitor pe care l-am avut drept călăuză". "Uneori am puternice sentimente de iubire, le simt ca pe un concentrat aşa, privesc tot ce s-a întâmplat prin perspectiva iubirii". "Da, pentru că tu eşti un om curat sufleteşte, simţi iubirea, dăruieşti iubirea, ţi-am transmis iubirea. Gândeşte-te că Dumnnezeu ne iubeşte pe toţi. Fără gelozie, fără exclusivitate, fără toate cele, iar noi, când ne iubim unii pe alţii facem asemeni lui. De aceea este un sentiment înălţător iubirea. Dumnezeu ne vrea pe fiecare lângă El. Cine îl respinge pe Dumnezeu, prin fapte rele, prin invidie, prin rău intenţionat făcut altuia, e ca într-o relaţie de iubire, în care partenerul vrea pe altcineva. Din păcate, dacă noi nu-l vrem pe Dumnezeu, deşi Dumnezeu ne iubeşte şi ne vrea pe noi toţi, automat îl alegem pe diavol şi nu ne va fi bine". "Ce-i sexualitatea în acest context?". "Sexualitatea este o formă fizică de manifestare care poate fi a iubirii sau a purei plăceri. De aceea este un păcat şi este pentru că unitatea aceasta frumoasă a fost dată tocmai pentru a simţi iubirea, unitatea în iubire. Nu, sexualitatea n-are scop doar reproductiv, aşa cum se vehiculează uneori prin biserici, are rol de unitate liber consfinţită între două suflete care se iubesc în timpul vieţii. De unitate trupească şi mai departe eterică spirituală. Sexul fără dragoste este păcat, pentru că el dezechilibrează universul prin unitatea aceea din pură plăcere, fără iubire. Actul este desacralizat, de aceea e păcat. Nu-i păcat nici dacă e adulterin sau între două persoane libere din afara căsătoriei dacă se bazează pe IUBIRE. Dacă nu se bazează pe iubire atunci intervine păcatul şi e absolut firesc în menţinerea echilibrului la care m-am referit mai devreme. Homosexualitatea strică echilibrul, pentru că unitatea în iubire, perfecţiunea nu poate fi atinsă decât de un întreg care nu se poate forma decât între un bărbat şi o femeie. Regulile stricte impuse iubirii sincere între un bărbat şi o femeie, dogmele, mai degrabă au martirizat, au creat nefericiri, ca de exemplu, neacceptarea divorţului de către biserică, dar cei care s-au iubit, aici tot împreună au rămas, chiar dacă nu făceau parte dintr-o morală admisibilă pe pământ de-a lungul istoriei. E ridicol să crezi că numai dacă ai cununiile puse cu o persoană, cu aceea vei rămâne. Nu, aici rămâi cu cel sau cu cea pe care ai iubit-o tu, fără ritualurile lumii. M-am regăsit cu un prieten care e cu amanta pe aici prin rai, iar soţia e în iad, că a făcut lucruri rele. Nu râde... Nu-i nicio regulă. Aici e doar un echilibru nedogmatic în care cine face bine ajunge prin iubire spirituală la Dumnezeu, cine face rău ajunge la diavol. E O REGULĂ CEA MAI SIMPLĂ. La fel cum 1 plus 1 fac întotdeauna doi, aşa orice faptă produce un efect aici, în infinit şi calculul faptelor bune şi al celor rele este unul matematic, exact, perfect, fără greşeală. Se adună cele bune, se adună şi cele rele, evident se observă care sunt mai multe, după care cele rele se înmulţesc cu de trei ori gradul de căinţă pe care l-ai avut. Şi de cele mai multe ori rezultă că meriţi viaţa veşnică în fericire veşnică. Apropo, să ştii că în rai sunt infinit mai multe suflete decât în iad. Iar Dumnezeu e foarte bucuros de această alegere a oamenilor net superioară". "Foarte interesant. E foarte interesant ce-mi spui. Un singur lucru vreau să-mi mai spui azi: ce fac persoanele singure, care au iubit sau au fost respinse?". "Sunt foarte multe persoane singure, unele suflete se caută şi formează un cuplu aici, chiar dacă nu s-au cunoscut pe parcursul vieţii, alţii stau foarte bine şi singuri. Nu-i neapărat. Eşti cu cine vrei şi dacă vrei. Da, este posibil ca dragostea cuiva pentru o persoană decăzută, care ar fi meritat iadul, să o înalţe şi să o aducă la Cer. Asta este posibil. Dragostea cuiva să nu o lase jos, dar mai întâi e nevoie de ispăşire, de pocăinţă..." "Mulţumesc. Ştii, aşa îmi încheiam eu toate interviurile când lucram, eu nu ţi-am luat niciodată un interviu, deşi... a apărut. Îl luase Nicu în locul meu şi mi-l adusese pe reportofon, eu doar am transcris banda pentru că noi am făcut alte alea, pe post de interviu, ştii bine...". "Hi, hi, hi, da, eu i-am spus că ar fi bine, ca să nu pierdem vremea degeaba când eram cu tine...". "Ei, acum stai că te-am prins. Toate cele de mai sus înseamnă... interviu, da? Zău că a ieşit bine..."


Mirela Predan


Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (05.19.2018)
Vizualizări: 17 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018