Confirmarea

Mergând pe firul concretului, am rămas şocată să constat ceva: după ce-am scris anumite dialoguri, poate cu har, poate imaginare, după ce-am simţit anumite lucruri, poate pur şi simplu, poate, într-adevăr, venite din alte lumi, poate preluate ca un medium, aşa cum m-am simţit în clipele alea, deci după am aflat ca o lovitură a concretului că L. aşa gândea încă din viaţă. Relatări fără echivoc despre el şi despre moarte. Idei despre care eu HABAR NU AM AVUT. Păi, şi atunci mie de unde mi-au venit? Pentru că eu nu l-am auzit pe el niciodată vorbind despre moarte, habar n-aveam despre imagini pe care le-am văzut aievea şi care s-au dovedit a fi reale. Pentru că nu erau deloc ideile mele, vă rog să mă credeţi pe cuvânt. Iar eu realmente nu ştiam ce părere are despre... viaţa de apoi şi moarte. Despre periplurile sale de reculegere pe la mănăstiri nu cunoşteam, o serie de imagini care mi-au apărut în minte brusc, n-au fost imagini pe care să le fi trăit eu personal, în viaţă. Şi atunci ideile astea mie de unde mi-au venit??? Mă întreb. Da, e clar, am asistat la un fenomen de mediumnitate real. L. chiar a venit să discute cu mine. Nu e nimic nou sub soare în asta... Am avut întâmplător, pur întâmplător primele confirmări. Lipsite de orice echivoc. Dar am mai aflat ceva inclusiv din asta: poate că fiecare trăieşte dincolo aşa cum îşi imaginează că e dincolo, ca o reflecţie a gândurilor bune din timpul vieţii sau poate pur şi simplu era clarvizionar: da, într-adevăr, aşa e dincolo de moarte. Pentru că toate ideile acestea ale lui se pliază perfect pe concepţiile creştine despre lumea de apoi şi despre viaţa de dincolo şi despre viaţă şi moarte. Perfect. Absolut perfect. Am găsit pe Net, tot căutând, aşa... o foarte veche emisiune în care L. fusese invitat. Pe teme şcolare. Şi la un moment dat (cu mulţi ani în urmă, repet), a început să vorbească despre moarte. La fel, la fel, la fel ca în mesajele pe care mi le transmite mie acum. Eu n-am văzut niciodată emisiunea aceea până azi. Niciodată. Cu el n-am discutat despre moarte niciodată, niciodată. Numai la asta nu mă gândeam atunci şi numai despre asta nu avea vreun sens să discutăm... normal. Deci L. vorbind despre... moarte şi viaţa de apoi. Viu, savuros, radiant, aşa cum îl ştiam. La fel, la fel, la fel ca în "şedinţele" mele de spiritism cu el, prin care îmi transmite mesaje. Aceleaşi idei... Sigur, e clar că omul avea, la rândul său, o putere spirituală deosebită. Biserici, mănăstiri, s-a ocupat de acte de caritate, de sprijinire a bisericilor, a mănăstirilor, eu asta n-am ştiut despre el niciodată.  Ştiam că crede în Dumnezeu, pe de-o parte, ştiam că este un om bun şi generos, pe de alta, dar nu ştiam despre activitatea aceasta a sa implicată, pe care, eu, personal, n-am cunoscut-o niciodată. Da, e ceva şi e clar: un sfânt s-a întors la mine să mă liniştească! Un sfânt pe care l-am cunoscut, un sfânt care mi-a fost cândva iubit. Acuma să nu credeţi că nu orice om ajuns dincolo, în cealaltă dimensiune, n-ar vrea să ia legătura cu noi, cei rămaşi, cu fiinţele pe care le-a iubit, dar nu... toată lumea poate, nu toate spiritele pot face asta. Corect? Aici s-au îmbinat, e drept, şi capacităţile mele extrasenzoriale latente, pe care ştiam că le am, dar pe care nu m-am axat să le dezvolt, cu posibilitatea sa... de a face miracole.


Şi am avut confirmări nu doar despre idei despre viaţă şi moarte. Am regăsit expresii pe care eu nu le ştiam ca aparţinându-i lui şi care mi-au venit în minte, brusc, iar acum le-am regăsit acolo în concret. Am regăsit idei, am regăsit gesturi. Pe care eu nu le ştiam şi care... mi-au venit. Uneori sunt mândră, alteori mă doare...

 

Să nu vi-l imaginaţi pe L. ca pe un sfânt cu barbă şi plete, meditator şi static nu, L. era un zăpăcit şi jumătate, plin de viaţă, iubitor de petreceri, de muzică, de dans, fără barbă, fără plete, cu ochi strălucitori şi radiind a poftă de viaţă... Îi plăcea să mănânce, să bea, să facă dragoste, nu fuma. Dar nici rău n-a făcut, cred, nimănui niciodată. Nimănui niciodată. Oricum nu conştient că asta face: rău. Uneori se enerva, mai înjura, reacţiona ca mine, doar era sufletul meu geamăn... Mai calm decât mine, evident, cu mai multă răbdare şi bunăvoinţă şi mai social decât mine, în contextul în care eu mi-am dorit oarecum pustinicia ca şi consimţământ liber ales. Şi totuşi a purtat o cruce şi-a devenit sfânt. Credeţi că dacă l-aţi fi văzut pe Isus Cristos şi aţi fi fost contemporani cu el, l-aţi fi văzut vreodată static? Nu, Isus umbla, Isus era vioi, Isus şoca, Isus îşi arăta învăţăturile şi miracolele sale, în Biblie îl descoperim ca fiind plin de viaţă. De aceea nu standardele acelea... plicticoase ar trebui să fie un criteriu, ci intensitatea binelui făcut într-o viaţă sau pe care ai crezut că-l faci într-o viaţă...


Mirela Predan


Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (05.16.2018)
Vizualizări: 32 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018