Cupluri şi iubiri pentru noi ca oameni şi ca spirite - L. mi-a relevat existenţa unui potenţial partener viu... Dialoguri celeste


"Ia ascultă ce-ţi spun. Lasă-mă să spun tot ceea ce am de spus în legătură cu asta. Este pentru a doua oară când îl visez pe A., într-o relaţie apropiată, ceea ce înseamnă că e clar: tu intervii în acest sens. Simt eu asta. Şi acum chiar aş vrea să discutăm cinstit, pentru că ştiu cam ce gândeşti despre această chestiune. Şi acum sunt mai multe variante. Te-am certat că ai fi gelos atunci când mi-ai spus că persoana la care mă gândesc eu nu mă merită, iar tu mi-ai spus atunci că nu ai avea nicio problemă cu un bărbat viu prin preajma mea, dar care să mă merite cu adevărat. Eu glumeam, bineînţeles. Ştii bine că de ani şi ani sunt singură şi nici prin cap nu-mi trece să mă mărit. O altă variantă ar fi că ţi-ai pus în cap să mă măriţi, ceea ce nu e deloc bine. Ţi-o spun încă de pe acum că NU am deloc de gând să mă mărit. În ceea ce-l priveşte pe A., ştiu că mi-ai spus la un moment dat că îl apreciezi foarte mult. Aşa este, psihologic şi ca situaţie de viaţă seamănă cel mai mult cu tine, a trecut prin experienţe similare, aşa că poţi relaţiona empatic cu el cel mai mult. Aşa este, după despărţirea de tine, inconştient am căutat persoane care să reprezinte într-un fel sau altul reflecţii ale tale. A. s-a apropiat de această reflecţie a persoanei tale cel mai mult. Dar n-a fost nimic între noi altceva decât o frumoasă amiciţie. Ştii bine şi asta. Nu, nu aş nega că poate aş accepta cu A. o relaţie mai apropiată, mai ales că ştiu că e singur şi mai ales că ar putea fi un punct de sprijin moral pentru mine în lumea materială. În plus, n-aş vrea să treacă viaţa pe lângă noi şi să ajung la un moment în care să spun că puteam să fac mai multe, au trecut ocaziile să fiu fericită pe lângă mine şi nu am făcut. Cred că ne-am potrivi în existenţa materială, dar de măritat oricum n-o să mă mărit niciodată cu A. pentru că nu am de gând să mă mărit cu nimeni. Acum spune-mi tu de ce-mi ceri această apropiere de A. şi de ce mi-ai arătat că ar urma sau că ar trebui să am o relaţie mai apropiată cu el". (M. Predan)


"Ştii, atunci când tu te-ai întâlnit întâmplător cu A. după mai multă vreme, eu eram acolo. Evident că nimeni nu mă vedea, că doar sunt spirit, bineînţeles. Am văzut bucuria reală datorată revederii pe care aţi resimţit-o amândoi. Nu, eu sunt spirit, cu mine nu poţi fi acum. Tu eşti în existenţa materială şi ai nevoie în existenţa materială de un bărbat viu. Nu ştiu, poate că sunt subiectiv, aşa cum ai spus şi tu că, dintre toţi, el seamănă cel mai bine cu mine interior, psihologic şi ca experienţă similară de viaţă. Şi cum sunt spirit şi ştiu orice gânduri, am aflat că, deşi nu a existat niciodată între voi vreo apropiere fizică sexuală, sufleteşte tu l-ai iubit mult. Nu nega, nu, nu, ştiu ce gândeşti, nu l-ai iubit ca pe un frate, nu mă poţi minţi că nu au existat momente în viaţa ta în care ţi-ai fi dorit să fii ca femeie cu el. Or, dacă tot ai avut astfel de sentimente pentru A. cândva, eu pot să-ţi spun că, din verificările mele de spirit, ar fi singurul care te-ar merita, mai ales în contextul mai sus amintit. De ce ţi-am arătat asta şi de ce am vrut să am o discuţie cu tine despre asta? Pentru că el chiar ar avea sufleteşte nevoie de tine pentru vindecarea rănilor lui sufleteşti. Eu văd cu ochii mei de spirit că tu ai putea fi singura care ai putea să-i vindeci aceste răni şi văd că ai putea fi fericită cu el. Nu vorbesc despre o căsătorie cu acte neapărat, asta voi veţi decide, ci pur şi simplu am vrut să-ţi atrag atenţia că omul cu care ai putea fi şi-ai mai putea fi şi fericită pe deasupra chiar există şi este în jurul tău, îl cunoşti, ştiu că eşti reticentă la nou şi la orice căutare, numai un... anunţ matrimonial ţi-ar mai lipsi acum. Nu, să nu mă înţelegi greşit, nu vreau să intermediez o relaţie. Aici vei putea fi şi cu mine şi cu oricine vei mai dori, pentru că aici suntem ca îngerii Domnului, nu ne căsătorim, gelozia este doar un atribut al lumii materiale. De aceea nici nu am cum să fiu gelos. Chiar dacă ne păstrăm trăsăturile din timpul vieţii în alura noastră veşnică, ce-am fost cândva, bărbaţi sau femei. Tu vei avea o înfăţişare feminină, eu, una masculină, dar asta nu înseamnă relaţie în sensul în care e ea percepută pe planetă. Posesivitatea e imposibilă aici". (L.)


"Vream să te mai întreb câteva lucruri, pentru că tot am intrat în acest dialog cu tine. Am văzut mai multe filmuleţe pe Internet şi unele dintre ele chiar mi s-au părut trucaje grosolane. Pentru că atunci când chiar se arată ochilor materiali şi poate fi perceput în lumea materială, el nu va fi niciodată altfel decât translucid, lipsit de consistenţă materială. Greşesc?". "Nu, nu greşeşti deloc şi ai dreptate şi când spui că astfel de apariţii sunt greu, dar e adevărat că nu imposibil de trucat. Un abur cu înfăţişare de om care merge nu poate fi obţinut chiar uşor ca efect într-un computer. Drept dovadă, nu avem decât filme de groază în care apariţiile misterioase sunt cum nu se poate mai grosiere. De ce? E foarte simplu: fantomele acelea sunt, la rândul lor, actori şi, ca orice actor care trăieşte, n-are cum să fie inconsistent material". "Este adevărat că sufletul este exact ca starea gazoasă care, în anumite condiţii bine determinate, se poate materializa, aşa cum şi aerul, de fapt apa, se poate materializa prin aburi sau arderile se pot materializa în fum? Nu ştiu, eu cel puţin aşa percep...". "În mod simplu spus, e bine. Ca o comparaţie. Lucrurile sunt mult mai profunde pentru că ţin de anumite stări aceste materializări, întotdeauna independente de omul încarnat. Este vorba despre starea spiritului în cauză, nu de factorii externi ca în cazul aburilor sau fumului. Însă legea fizică care guvernează inclusiv spiritele nu pot materializa un spirit mai mult decât în forma translucidă. Se poate contura o fiinţă umană, se poate confunda chiar cu o fiinţă umană de către un om în condiţii de întuneric, de exemplu, dar nu poate face mai mult. Ce-ai citit tu pe Net, cu fantome care vin să facă sex carnal cu persoane vii sau cu fantome care agresează fizic persoane sau fantome care se plimbă pe stradă şi apoi dispar ca persoane nediferenţiate de oamenii normali sunt exact un mit. Oamenii care susţin asta sunt fie şarlatani, fie nebuni". "Asta îmi imaginam şi eu, de fapt, am început să am experienţa necesară încât să sesizez unde sunt şi unde nu trucaje. Unii se dau grozavi, cred că astfel obţin... amuzament ieftin. Exact după consistenţa a ceea ce ei declară misterios realizez că este sau nu ceva autentic. Apariţiile surprinse pe camerele de supraveghere mi se par cele mai apropiate de adevăr. Pentru că, din păcate, există două tipuri de posibile trucaje: cele în care se pune intenţionat un obiect care să semene cu ceva fantomatic, apoi se filmează sau trucajele prin efecte pe o filmare normală, fără nimic în comun. Însă acele filmuleţe care sunt la modul real autentice chiar reprezintă o fascinantă dovadă surprinsă din alte dimensiuni. Confirmă exact teoria mea că dacă vezi spirite şi nu eşti nebun, poate să le vadă oricare alt observator obiectiv cu aceeaşi intensitate şi în aceeaşi consistenţă. Or, faptul că nu doar că au putut fi văzute de mai mulţi, ci chiar surprinse pe camere de supraveghere mi se pare o dovadă clară a dreptului nostru, în definitiv, la sănătate psihică. NU avem halucinaţii, NU suntem nebuni". "Problema aşa-zisei nebunii ar fi ultima care ar trebui să te preocupe, pentru că nebunii sunt de fapt ei, cei care, ancoraţi atât de bine în lumea lor carnală, nu mai au niciun pic de disponibilitate să perceapă şi altceva". "Nu am înţeles niciodată îndârjirea materialiştilor de a nega, de a se considera ei înşişi Dumnezei, dar Dumnezei efemeri pe pământ". "Nici eu. Deşi, ca istoric, pot să-ţi spun că acest materialism, la vremea când a apărut el, pe la 1900, a apărut din considerente comerciale, nu din convingeri. Era mai uşor să subjugi pe cineva dacă îl manipulai făcându-l să creadă că are nevoie de un produs anume, material şi că nu trebuie să-l respingă pentru că oricum nu va mai exista după moarte nimic, trebuie să profite acum. Apoi au venit comuniştii, cu revoluţia bolşevică prin care materialismul a căpătat conotaţii politice. Cum altfel putea obţine un dictator precum Stalin, de exemplu, ascultarea, dacă oamenii ascultau nu de el, ci de Dumnezeu? El le poruncea să ucidă, oamenii aveau conştiinţă şi n-o făceau, atunci intervenea obstacolul: era mult mai comod să fii dictator fără existenţa lui Dumnezeu. Acum, materialiştii sunt din ce în ce mai izolaţi, iar ateii pot fi consideraţi, la rândul lor, de mulţi nişte nebuni. Cum ai cataloga tu acum pe cineva care, cu convingere, s-ar chinui să-ţi explice că omul a evoluat din maimuţă şi că spirit nu există, pentru că numai omul e în centrul universului, iar după ce moare nu mai e nimic? Şi dacă chiar ai constata că e şi sincer, ai spune clar: vai, bietul nebun. Ca atare, este limpede că la baza dezvoltării şi cercetării ştiinţifice materialiste nu a stat convingerea nimănui, care nu putea decât să aibă o urmă de îndoială şi de ipocrizie, iar dacă asta credea sincer, chiar era nebun, ci alte raţionamente, de ordin comercial, economic, respectiv politic. E drept că la început la asta a contribuit şi abuzurile unor preoţi şi capi ai bisericii hoţi şi pervertiţi. Pentru că dacă Dumnezeu există, Dumnezeu e bun, iar tu mori de foame şi preoţii se îmbuibă cerându-ţi tot ţie biruri, atunci reacţia ta psihologică este să... negi însăşi existenţa lui Dumnezeu. Aşa se explică şi absurditatea de care te-ai întrebat că preceptul comunist de a se lua de la fiecare totul şi a se da tuturor după necesităţi îşi are originea în Biblie, în Faptele Apostolilor, dar a fost golit complet de conţinutul divin. Nu vreau să-ţi ţin disertaţii legate de filosofia istoriei, nu vreau să te plictisesc...". "Nu mă plictiseşti deloc, e deosebit de interesant ceea ce îmi spui... Şi totuşi, am avut un prieten care chiar spunea că a văzut o femeie mergând noaptea pe lângă cimitir plângând şi tânguindu-se pentru ca la un moment dat să dispară. Nu-l pot bănui nici de nebunie, nici de povestiri îngrozitoare doar de dragul de a le povesti... Poate exista până la urmă o materializare a unui spirit sau nu?". "În primul rând, este clar că acea femeie putea să se materializeze aşa cum o facem şi noi toţi ceilalţi, căpătând o formă diafană, de abur, care să meargă, să scoată sunete, să vorbească chiar articulat. Problema este că fiind la o oarecare distanţă în spaţiul vostru şi fiind şi noapte, prietenul tău nu a putut distinge efectiv forma diafană a acesteia. De aceea a avut doar iluzia optică şi convingerea că ea este materială fără să fie. A atins-o? Nu...". "Corect. O să revin şi-o să te mai întreb despre zgomote şi despre astfel de manifestări, din nou vizibile pentru toată lumea. Dar şi despre atingeri şi senzaţii fizice. Sunt unele fantome care... am văzut documentare la televizor, zgârie ca şi cum ar fi animale, sunt altele care pot crea efecte fizice precum strângerea de mână sau mângâierea". "Hai să-ţi explic ca să înţelegi. Sunt două chestiuni diferite. Zgomotele se produc prin energie - între timp m-am interesat şi eu - o anumită energie a corpului nostru eteric vine în spaţiul material şi produce anumite efecte acustice. Ca de exemplu, trosneşte un dosar, fâşâie o pungă... Ele există în lumea materială, iar noi le lovim cu o anume energie, atunci se produce zgomotul efectiv. La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte mişcatul de obiecte. O anumită energie a corpului nostru eteric le atinge, iar ele se mişcă. Nu este deloc neapărat ca omul să fie acolo şi sunt false supoziţiile din lucrarea pe care ai citit-o tu (autorul era de bună credinţă, spiritele care i-au relatat l-au indus în eroare că ar fi aşa) că s-ar penetra şi însufleţi materia de către un spirit. Nu, nici pomeneală. Dosarul sau masa rămân nişte obiecte inerte, neînsufleţite, nu sunt penetrate, ci doar împinse de o energie imaterială. Atâta tot de fapt, efectiv. Cât despre atingeri, vei observa că ele, de cele mai multe ori sunt foarte, foarte uşoare, ca nişte adieri ceea ce este o proprietate care se îmbină perfect cu natura diafană a înfăţişării eterice. Sigur, pot fi şi spirite violente, care zgârie, dar acelea sunt spirite demonice, oribile. Ceea ce nu ţi-am spus este faptul că dacă noi, cei care suntem mântuiţi şi mergem în rai, chiar şi în perioada de purgatoriu, ne este permis să ne luăm o înfăţişare umană, corespunzătoare celei din timpul vieţii, într-un moment ales de noi, care să ne definească, celor din iad nu li se permite acest lucru, lor li se dă o înfăţişare urâtă, individuală. Aşa ajung să fie reprezentaţi demonii înfiorător, cu coarne, cu coadă, cu dinţi de vampir, cu capete de câine uneori, cu chipurile schimonosite de răutate şi durere. Demonii nu sunt nimic altceva decât sufletele oamenilor care au ales răul şi au ajuns în iad. Iar ei, fiind tot spirite, sigur că se pot materializa ca şi noi. Luând tot forme diafane sau putând să producă zgomote, atingeri, mişcări de obiecte. Prezenţa lor însă e înfricoşătoare şi de nedorit. Cu siguranţă că în documentarul vizionat de tine, cel care a zgâriat un om vizibil a fost un demon, adică un spirit al unui om decăzut, ajuns în iad, care a dorit să-i facă rău şi a acţionat pentru asta folosindu-se tot de energia corpului său eteric, numai că un corp cu gheare şi schimonosit, înfiorător". "Te îmbrăţişez cu drag. Vorbim mâine... Doar se adunaseră nişte nelămuriri personale pe care era necesar să le discutăm". "Vorbim".


Mirela Predan şi L.


Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (07.01.2018)
Vizualizări: 32 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018