De ce simţi teamă în prezenţa unor spirite...


Citeam pe Internet că orice manifestare ocultă, orice contact extrasenzorial căutat ar putea să însemne o portiţă cu satana. Era recomandat să se închidă toate aceste porţi, pentru că, deşi nu neapărat erau acceptate ca fiind rele în unanimitate, ele erau lipsite de cunoaştere pentru cei cu psihicul slab. Ca întotdeauna, extremele nu sunt bune, iar adevărul este pe undeva pe la mijloc. Recunosc influenţa nefastă, ba chiar în timp faţă de orice contact pe care l-am avut în decursul vieţii mele cu astfel de lucruri satanice, în special cu vrăjitoarele ţigănci. Nu multe la număr, dar care m-au învăţat să fug de ele definitiv, convinsă ferm că nu numai Dumnezeu, ci şi satana face minuni, pentru că, fiind spirit, poate să le facă. Asta nu înseamnă că numai satana face minuni! După ce toată adolescenţa, ca şi copilăria am avut o serie de percepţii extrasenzoriale, am închis canalul brusc, nu pentru că... nu mi-ar fi ieşit (au fost o serie de lucruri pe care abia prin maturizare am aflat că nu sunt neapărat normal să se întâmple - deci eu vedeam anumite lucruri, precum cel de-al treilea ochi propriu, cu ochii închişi, ca şi cum aceasta ar fi fost ceva absolut natural şi nu credeam că nu toată lumea poate să-l vadă, de exemplu...), ci tocmai pentru că m-am temut şi NU am dorit să las nici cea mai mică portiţă satanei. Cea mai bună cale de verificare este senzaţia de bine sau de rău pe care o ai atunci când ai astfel de percepţii extrasenzoriale. Aceleaşi bătăi în lemn sau în pereţi fără o cauză materială pot să te înfioare sau să te bucure. Sau te pot lăsa indiferent, pur şi simplu... În funcţie de senzaţia pe care o am, ştiu de unde anume provin, de la spirite bune sau necurate şi ştiu dacă este necesară alungarea lor sau dacă este necesară protejarea. Tata, bunica, L., poate şi alţii pe care i-am cunoscut sau nu i-am cunoscut, aşa cum spuneam, nu vor veni niciodată să-mi lase senzaţia de... groază. Ce mă îngrozeşte de fapt? Zgomotul în sine? Sau apariţia fantomatică, eventual? Nu. Aşa cum nu te îngrozeşti dacă afară plouă, tot aşa nu te îngrozeşti nici de astfel de lucruri, care fac parte din normal, în definitiv. Ceea ce te îngrozeşte este necurăţia acestor spirite decăzute veşnic, demonice, precum şi dorinţa lor de acaparare spre partea răului, ca să te piardă. Şi cum te pot atrage cel mai bine dacă nu arătându-ţi miracole? Numai că, drept armă de protecţie, în definitiv, Dumnezeu a lăsat spaima, teama de aceste apariţii. Spaima te face să te îndepărtezi în loc să le cauţi, ba chiar mai mult decât atât, să revii la Dumnezeu, chemând preotul să facă o slujbă de sfinţire, deci te apropie de Dumnezeu mai degrabă astfel de miracole nefaste. Numai că sunt unii care umblă cu astfel de demoni pentru a-şi satsiface interese personale obscure, de moment, evident că materiale. Să câştige bani, să facă rău duşmanilor, numai că, din nefericire pentru cei care fac asta, este clar că nu au auzit de întoarcerea blestemului şi de întoarcerea vrăjilor. Dacă nu găseşte teren acolo unde este trimis şi dacă nu e nicio şansă să se înfiltreze, diavolul se întoarce şi se întoarce deosebit de înerşunat pe cel care l-a trimis acolo unde nu exista nicio şansă să ia pe cineva slab ca să-l pervertească. Şi pentru că l-ai trimis aiurea, se mai şi răzbună pe tine groaznic. Asta este ceea ce n-au înţeles nenorocitele astea de vrăjitoare care, fără să perertească în niciun mod conştiinţe, pentru că nu pot, diavolul exact la ele se întoarce... NU, nu este absolut deloc doar pentru români acest tip de coningeri. Citeam recent o lucrare scrisă de un american, care credea în blesteme după practici vodoo ale negrilor luaţi ca sclavi, care s-ar mai repercuta până astăzi. Este foarte posibil. Problema este că nu cred nici în blesteme aleatorii care să cadă pe fiinţe nevinovate, copiii, nepoţi, stră-strănepoţii unora care au făcut rău şi aşa mai departe. Şi, aşa cum spuneam, dacă persoana este suficient de puternică interior, treaba cu blestemele şi vrăjile nu se poate concretiza. Cum să-mi influenţeze mie conştiinţa un spirit necurat? Aşa ceva NU se poate. N-are decât să încerce, aşa ceva nu se poate. Ştiu că există spirite necurate care încearcă. Magie albă nu există, degeaba scriu unii cărţi despre... asta, degeaba încearcă toate vrăjitoarele să pretindă asta. În primul rând, atunci când există serviciul plătit de... paranormal, din punctul meu de vedere şi obiectiv de vedere e clar că nu poate interveni decât diavolulul. Magia albă nu poate fi decât rugăciunea, meditaţia către cele sfinte şi la viaţa de apoi, vindecare prin puterea credinţei şi a rugăciunii, preoţi cu har, icoane făcătoare de minuni. Pentru mine aceasta este singura posibilitate de magie albă. Orice alt tip de magie nu poate fi decât neagră. Cu participarea unor spirite rele, demonii, care bineînţeles că sunt infinit de mulţi, după sufletele negre ale celor care au căpătat pentru veşnicie iadul. Mi-am amintit de ce spunea L. că demonii sunt de fapt sufletele celor care sunt în iad şi care, din când mai evadează pentru a se ocupa de asta. Nu ştiu dacă au sau n-au regrete, pentru că dacă ar fi avut o fărâmă de conştiinţă şi de regret s-ar fi mântuit cu siguranţă. Ar fi ispăşit până s-ar fi mântuit. Sunt cei care au ales în mod voit şi deliberat răul. Şi care, dată fiind natura lor rea, fac rău în continuare. În familia mea sau printre prietenii mei nu am avut niciun demon. Cred că pentru mine şi asta este o încântare. Dar să nu-mi spuneţi că nu aţi auzit de familii unde spiritele celor decedaţi vin şi chinuie făcând rău. Sigur că pot fi şi spirite neliniştite, care au făcut rău şi cărora li s-a făcut rău şi vin răzbunătoare, pentru că, aşa cum îmi spunea tot L., ajuns în lumea de dincolo eşti convins că eşti oricum răzbunat de Dumnezeu, ca forţă de echilibru pentru toate relele pe care ţi le-au făcut alţii în viaţă. Groaza aceasta pe care o transmit demonii, adică sufletele celor care au ales răul în viaţă, după moarte este exact groaza pe care ei o percep şi mai departe nu pot să o disimuleze ca să atragă. Pentru că mi-am amintit şi de judecata de apoi. Groaza pe care o simţi atunci când te înfăţişezi în faţa Tribunalului Suprem plin de nelegiuiri şi de păcate. Nu poţi trişa, NU ai avocat care, cu vorbe meşteşugite să te apere! Nu poţi da în favoarea ta nici mărturie mincinoasă. Proba decisivă este filmul vieţii tale care ţi se pune în faţă, într-un timp comprimat, retrăirea a tot ceea ce ai făcut şi bun şi rău în viaţă. Ai trădat? Nu. Ai ucis? Nu. Ai crezut în Dumnezeu? Ei, şi da, şi ba, şi de toate, ca orice om, dar oricum stai uşurat că nu te vei chinui veşnic. Unul dintre cele mai mari păcate, pe care eu l-aş pune pe acelaşi loc cu trădarea este exact acest făcut de rău prin vrăjitorie. Dacă vream să mă ocup de asta ca să obţin bani până acum aveam grămezi, dacă vream să fac prin asta rău duşmanilor, până acum unu nu mai trăia, evident că mă îngrozesc să constat că puteam să fac aşa ceva. SUB NICIO FORMĂ, ESTE PARIUL MEU NU CU VIAŢA, CI CU ETERNITATEA, IAR CONŞTIINŢA NU MĂ LASĂ. Pentru că nimic nu este mai pătrunzător decât sensul îndemnului lui Isus Cristos de a-ţi iubi până şi vrăşmaşii. Da, acesta este tipul de iubire la care se referea, nu că să fii bleg, să ţi se urce în cap, iar tu să stai că... dacă eşti bun creştin nu te adresezi Poliţiei sau nu-l dai în judecată. Acestea sunt doar interpretări aberante.

 

Rezumând, este foarte adevărat că extrasenzorialitatea este un pericol major mai ales pentru cel care nu ştie ce să facă cu ea. Am văzut pe pielea mea asta. Am deschis canalul extrasenzorial cu un scop precis, acela de a discuta cu L., un spirit care era clar că nu vrea să-mi facă rău şi pe care l-am simţit apropiindu-se de mine cu enorm de multă dragoste, creându-mi sentimente profunde de linişte şi de pace. Dar odată deschis acest canal, să nu credeţi că nu am simţit tot felul de spirite care voiau să ia legătura cu mine, pentru că găsiseră exact portiţa deschisă, necesară pătrunderii lor. Nu, nu vorbesc despre demoni, aceştia nici măcar n-au îndrăznit, respingerea mea faţă de ei era totală. Ci de alte spirite care pur şi simplu simţeau nevoia să comunice cu mine. Cum a fost... bunica din partea tatălui. Probabil că, aşa cum am simţit, nefiind o femeie taman bună la viaţa ei, voia exact... ce trebuie ca să ispăşească mai repede purgatoriul: o lumânare, o pomenire pe un pomelnic, am făcut şi treaba asta, cel puţin eu mereu îi treceam pe toţi ori de câte ori treceam pe la o biserică. Au mai venit şi alţii, aşa cum v-am relatat, printre care şi sufletul unui preot ortodox. Nu, aceste suflete nu m-au speriat, nu mi-au făcut niciun rău şi era normal să le accept prin preajmă, chiar dacă în timpul vieţii nu am cunoscut trupeşte persoanele în cauză. Extrasenzorialitatea este un pericol major doar pentru cei care deschid canalul din curiozitate fără o cunoaştere aprofundată şi fără o discernere aprofundată între bine şi rău. Nu poţi conduce maşina dacă nu ştii să conduci, mai întâi înveţi să conduci, înveţi şi regulile de circulaţie, iei carnet şi de abia după aia te urci la volan. Conştientizând că a conduce maşina fără să ştii s-o conduci e deosebit de riscant în primul rând pentru tine şi pentru propria-ţi viaţă. Tot aşa şi cu extrasenzorialitatea. Eu cred că oricum am ajuns la un stadiu la care greşeala să fie exclusă în această cunoaştere. Tocmai pentru că mi-e groază, teribil de groază nu neapărat de satana, dacă mă lupt cu el, nu mă dau în lături, ci de ceea ce ar putea să mi se întâmple alegând răul. Iar cum eu nu am ales răul şi singurul scop al acestei extrasenzorialităţi este comunicarea cu cei dragi pe de-o parte, dar şi desăvârşirea mea spirituală pe de alta, astfel încât moartea, atunci când va veni, să nu mai fie pentru mine nicio necunoscută. Faţă de aceştia NU simt nicio teamă, ba, dimpotrivă, mi se pare extrem de benefic că pot comunica cu ei. Mi se pare extrem de benefic că pot face schimburi de idei despre lumea spirituală cu ei. Nu numai că nu mă sperii, dar prezenţa lor îmi dă întotdeauna un sentiment profund de bucurie interioară, de linişte, de pace, de protecţie. Spre deosebire de demoni care transmit starea lor disperată de teamă, spiritele mântuite, chiar şi cele din purgatoriu, aflate în perioada de ispăşire au alt interes de la tine decât acela de a te chinui. Şi a-i ruga să te ajute în lumea materială e exact ca şi cum te-ai ruga exact unor sfinţi. Normal că nu au niciun interes în lumea materială ei, cei de dincolo. O fac complet dezinteresat. Aşa cum şi sfinţii te ajută, normal că dezinteresat... E foarte simplu să diferenţiezi binele de rău şi atunci e absolut logic să nu fie nimic periculos aici...


Mirela Predan


Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (07.06.2018)
Vizualizări: 16 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018