De ce spiritul unui mort ia... cu el pe cineva...


"Fenomenul de a lua pe cineva în lumea cealaltă este incontestabil. Mătuşa şi naşa mea de botez a murit. Unchiul şi naşul meu, deci soţul ei, fiind bolnav de inimă, se afla la spital. Nu a ştiut că a murit, nu i s-a spus, tocmai pentru a fi protejat. Nu a trecut o săptămână şi a murit şi el. Fostul meu şef şi-a luat soţia, tot aşa, la un interval foarte scurt de când a murit. Bunica din partea tatălui, l-a luat pe tata, fix în data de 17 mai, ea murind în 1986, iar el în 2001, la vârsta de numai 44 de ani. Fostul meu prieten, Titi, şi-a luat pisoiul. Pisoi tânăr, sănătos, de numai 4, 5 luni, mi-a murit pur şi simplu în braţe şi n-am ştiut realmente ce are şi de ce a păţit aşa. S-a îmbolnăvit brusc. Mi-a fost clar că pe lumea cealaltă a vrut pisoi. Şi sunt mulţi cei pe care îi cunosc şi care au luat după ei pe cineva". "Da, acest fenomen există. Sunt suflete care nu pot trăi unul fără altul, pentru că s-au obişnuit împreună şi le e deosebit de greu să stea despărţiţi. Ei n-au înţeles că e doar o despărţire temporară. Depinde dacă şi cei care sunt luaţi sunt la fel de încântaţi de această perspectivă, mai ales timpurie. Pot să-ţi spun că tatăl tău nu a fost deloc încântat de ce-a făcut mama sa, de a-l lua la numai 44 de ani. Pentru că nu-şi îndeplinise misiunea încă pe planetă şi pentru că tu aveai nevoie de el fiind foarte tânără. Problema este că nu tuturor li se permite să... ia. Depinde de context şi de situaţie. Multora nu li se permite să ia pe cineva, alţii nu vor să ia. Eu nu aş lua pe nimeni. De ce să iau? Ce-mi trebuie de n-am? Am aici destui prieteni pe care i-am cunoscut în timpul vieţii şi destule rude ale mele. Fiecare să moară când îi va veni timpul. Nu ne putem substitui lui Dumnezeu de a lua viaţa cuiva, chiar dacă, uneori spirite fiind, căpătăm multe din puterile divine, inclusiv puterea de a lua sau puterea de a ajuta pe cineva rămas încă în viaţă. Prefer să-mi exercit puterea de a ajuta, de a-i asculta rugăciunile, de a acţiona în favoarea sa. Este exact ceea ce a făcut tatăl tău fără ca să-l simţi şi fără să ştii că el este: te-a ajutat. Aşa cum ţi-am promis, şi eu te voi ajuta". "Se zice că dacă mori cu ochii deschişi, înseamnă că... iei pe cineva. E adevărat? Tata a murit cu ochii deschişi şi totuşi nu m-a luat". "Nu. Asta este o superstiţie. Şi eu am murit cu ochii deschişi. Era amiază. Ultimele mele imagini cu ochi umani au fost cele legate de revărsarea razelor de soare într-un salon de spital, la terapie intensivă. Eram singur şi poate că a fost mai bine aşa. M-am născut seara târziu şi am murit după-amiaza. Ca o compensare poate. Tu te-ai născut ziua şi vei muri noaptea, tot ca o compensare atunci când îţi va veni rândul. N-am luat pe nimeni şi nici nu voi lua...". "Când tatăl vitreg a murit, vărul s-a purtat urât cu mama. Nimeni nu-şi imagina şi nu credea că exact la vârsta tatălui vitreg, mort şi el destul de tânăr, inclusiv vărul va muri. Fix 59 de ani şi două luni... Ce înseamnă când iei persoanele pe care nu le-ai agreat?". "Nu e neapărat să ia cineva pe altcineva. Mai sunt şi compensări ale echilibrului divin. De exemplu, cei care râd sau se bucură de moartea cuiva se poate întâmpla ca şi ei să moară. Cu moartea şi cu cele sfinte legate de moarte nu e de jucărie. Dumnezeu compensează în sensul că dacă te crezi... cumva nemuritor şi te bucuri de moarte, îţi dă ţie moarte şi să vedem cum te descurci în faţa morţii. Nu e de râs de moartea nici a celui mai aprig duşman. Nici motiv de bucurie pentru cineva moartea... Aşa cum ai spus şi tu miza este să nu mori foarte tânăr şi să nu mori chinuit, în dureri insuportabile, ars de viu, tăiat, chinuit de boală. Dar toţi murim şi de această lege a morţii nimeni nu scapă efectiv". "Spune-mi te rog, ţie ţi-a fost greu să mori?". "În mod ciudat, chiar dacă eram bolnav, nu pot spune că am avut dureri. Mi-am pierdut de câteva ori conştiinţa, ceea ce m-a condus mai degrabă în cunoaşterea lumii de dincolo decât să mă chinui fizic. Am murit mai mult decât împăcat, într-o linişte deplină, ştiind bine că dincolo există ceva şi ştiind bine că am dus o viaţă demnă de întrajutorare şi caritate. A contat enorm faptul că am fost un om generos în timpul vieţii, nu un avar". "Ştiu că tu te-ai implicat foarte mult în acte de caritate, erai bun chiar şi cu cei care te huleau şi te nedreptăţeau. N-am ştiut că ai ajutat biserici, n-am ştiut că te-ai implicat în ajutorarea de mănăstiri". "Ştii bine de când eram împreună că eram un om deosebit de credincios şi că mergeam la slujbe...". "Da, îmi aduc perfect aminte". "Toate aceste fapte din timpul vieţii, viaţa creştină pe care am încercat să o duc, cu limitările mele umane m-au ajutat enorm. De aceea am şi vrut să fac o fundaţie de intrajutorare care să-mi poarte numele. De fapt, a fost ultima dorinţă a mea: existenţa acestei fundaţii. Iar asta nu pentru oameni bătrâni, ci pentru oameni tineri, ca mine, şi eu pornind de jos. Dumnezeu m-a ajutat nu ca să păstrez pentru mine, Dumnezeu m-a ajutat ca să dau...". "Povestea un prieten de-al tău că s-a întâlnit cu tine acum vreo trei ani, după ce ai ieşit prima dată din spital. Spunea că i-ai spus că ai văzut viaţa de apoi şi te-ai întors la viaţă pentru a-i ajuta pe ceilalţi...". "Da, aşa este. Mi s-a făcut rău deodată, eram acasă şi până a venit Salvarea n-am mai ştiut nimic de mine. Am fost transportat repede la spital, aceasta a fost prima mea portiţă de întâlnire cu lumea de dincolo. Am văzut lumina divină şi dragostea divină, am fost întâmpinat de oameni pe care i-am ajutat în viaţă, bucuroşi că am făcut pentru ei asta şi... m-am trezit pe un pat de spital, conectat la nişte aparate. Am avut dorinţa să-mi revin pentru a putea continua să-mi ajut semenii....". "Ştiu că răspândeai pace şi bucurie în jurul tău când erai în viaţă. Erai mirific efectiv, făceai să se simtă bine chiar şi pe cel mai nefericit om, pe cel mai sărac şi pe cel mai neputincios. Aveai o deschidere spre oameni incredibilă, parcă divină. Iar asta când te-am cunoscut eu şi nu erai bolnav". "Aşa am simţit că trebuie să procedez în viaţă şi am fost mulţumit şi că am procedat aşa şi că am fost un om bun, deşi puteam să fiu ispitit. De obicei, puterea şi banii ispitesc. Îţi pierzi sufletul, mulţi uită că tot de jos au plecat sau, dacă n-au plecat de jos, uită să preţuiască ceea ce au şi n-au depus niciun efort pentru asta. Oamenii cred că au totul de la ei, prin meritele lor. Nu, eu nu am obţinut nimic prin mine, eu am obţinut totul numai şi numai cu ajutorul lui Dumnezeu, care mi-a dat minte, har şi bunătate să pot progresa material şi spiritual. Tot el m-a coborât ca pe Iov şi m-a înălţat acum de-a dreapta sa". "Sunt ferm convinsă şi te simt aproape ca fiind sfânt". "Nu, nu e chiar aşa. Sunt multe suflete pe aici ca mine. E drept că nu marea majoritate...". "Nu, ştiu că eşti modest. Eu te văd în paradis în locul sfinţilor". "Adevărul este, că, aşa cum ţi-am mai spus, majoritatea oamenilor, după ce mor şi după ce are loc judecata, merg în purgatoriu, unde ispăşesc. Eu am mers... direct în rai. De aceea am şi primit persmisiunea de a intra în legătură cu tine, pentru a te aduce făţiş pe calea spirituală aşa cum ai constatat-o de la bun început. Am rolul de a te întovărăşi şi de a-ţi găsi motivaţia desăvârşirii tale spirituale. Ştiu că m-ai iubit şi acum accepţi cu drag sfaturile mele şi învăţăturile mele. Va fi util pentru dezvoltarea ta şi găsirea drumului promis direct către rai".

 

Mirela Predan


Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (07.09.2018)
Vizualizări: 14 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018