Despre ce discută cei de dincolo între ei... atunci când... vorbesc despre mine


"Azi noapte, când să adorm, am auzit o voce feminină, necunoscută mie, întrebând: 'Virgil e aici? Virgil e pe aici?', Virgil fiind tata. Mort în 2001. I-am răspuns categoric: 'Nu, Virgil nu e aici. Virgil nu e aici. Pleacă'. Cine era şi ce voia?". "Era bunica ta din partea tatălui. Era supărată că i-ai vândut casa ca să fii cu mine...". "A fost opţiunea mea, iar ea nu trebuie să se bage. Îndrăzneşte să se bage şi să nu mă lase în pace, după ce mi l-a luat pe tata la numai 44 de ani?! Eram prea mică când a murit ea, aveam numai 6 ani, normal că nu i-am mai cunoscut vocea. Nu-i mai permite să intre în legătură cu mine că mă sperii. Nu o vreau în preajma mea". "Ştii, ea nu te-a dorit pe tine de dinainte de-a te naşte". "Ştiu, mi-a povestit mama. Oricum, stai liniştit, nu regret nimic din ceea ce-am făcut. Casa o am, chiar dacă e în Snagov. De ce să rămân în Rahova? Să vină ea şi să mă ia cum l-a luat pe tata?". "Tatăl tău să ştii că nu e chiar supărat. Ţi-a respectat dorinţa, ştie că m-ai iubit. Ştie că n-ai pierdut nimic până la urmă. Te-a ajutat să-ţi găseşti casa din Snagov, tu nu l-ai simţit, dar să ştii că a fost mâna lui. El n-a fost supărat că i-ai vândut casa, el a vrut ca tu să ai o casă, indiferent unde este situată. Ţi-a găsit Snagovul. Lui i-a plăcut la Snagov. Te-a ajutat fără să ştii, de fapt... Iar mie îmi pare rău de ceea ce s-a întâmplat. De nepăsarea mea, de indiferenţa mea de atunci. Trebuia să înţeleg şi eu că tu ai vândut o casă, singura pe care o aveai. Idioţii ăia mi-au spus că banii ţi i-a dat Securitatea să-ţi iei casă pentru a putea să stai să... te ocupi de mine... nu înţeleg de ce i-am crezut. Recunosc că a fost numai vina mea". "Vai... ce nemernici! Cum au putut să-ţi spună aşa ceva?!?" "Lasă-i că-s prin iad acuma, nu te mai supăra!" "Ba chiar m-am supărat. Cum au putut să-ţi spună aşa ceva? Nenorociţii...". "Linişteşte-te, nu înţelegi. Oricum s-a terminat şi lucrurile n-au rămas aşa... aşa cum voiau". "OK. Să revin la povestea de azi-noapte cu vocea feminină. Altă dată să nu mai laşi pe nimeni să mă tulbure. Vino doar tu. Eu doar pe tine te-am acceptat. Nu mă interesează problemele lor de dinainte de a mă naşte eu. Eu am avut parcursul vieţii mele. Şi în viaţa mea, tot ceea ce regret este că n-am avut prea mult timp parte de dragostea ta. Nu mai vreau să mă mai trezesc în noapte cu voci care să-mi spună nimic. În afară de tine...". "Da, astea le-am spus-o şi eu că până la urmă a fost opţiunea ta". "Mă uimeşte tupeul, mai ales că dacă nu mi-l lua pe tata, atât de tânăr, eu nu mai aveam ce casă să vând, nu-i aşa?". "Da, aşa este. Eu... eu îmi asum şi acum nişte obligaţii faţă de tine. Vreau să fiu cu tine, nu mă dau în lături de la dragostea ta. Şi în plus chiar am nevoie de ea". "Şi eu am nevoie. Deci te rog mult nu-i mai lăsa să se implice. N-au niciun drept alte spirite asupra mea. Clar. Spune-mi, te rog, ce-ai mai vorbit cu rudele mele". "Tatăl tău era mai maleabil. Şi el era supărat pe mama sa, din aceleaşi considerente pe care mi le-ai spus şi tu: l-a luat prea tânăr şi nu voia să moară. Ştia că te are în grijă, erai responsabilitatea sa. Dar să ştii că e mândru de tine, de faptul că te-ai descurcat, de faptul că ai luat la momente potrivite cel mai adesea decizii potrivite. El a înţeles că dragostea pentru mine este de fapt oricum opţiunea ta. Am mai vorbit şi cu tatăl tău vitreg, ba chiar ne-am împrietenit... la un pahar de băutură ca bărbaţii...". "Asta-i minunat. Ştii, mie nu-mi dă pace gândul chinurilor tale de pe pământ, chiar dacă ştiu că acum e echitate sau va fi oricum tot echitate...". "Ţi-am spus să stai liniştită. Şi eu am avut păcatele mele, trebuia să le ispăşesc cumva ca să merit tot ceea ce am acum, pe Dumnezeu aproape...". "S-a văzut clar că aveau cu tine în mod special probleme. Ai fost un fel de ţap ispăşitor, iar ideea asta nu mă bucură deloc". "Da, cam aşa ceva. A trebuit să plătesc eu pentru toate prostiile lor, aşa fusese stabilit planul". "Dar de ce? Pentru că erai mai sincer decât ei, spuneai lucrurilor pe nume şi deranjai? De ce-a fost necesară asta? Pentru că erai mai bun decât ei? Mi-aduc aminte maimuţoiul ăla cum vorbea. Şi tu ai fost prea calm. În locul tău, i-aş fi scuipat în ochi pe toţi cretinii ăia, aş fi făcut urât. Nu se poate aşa ceva...". "Prin felul meu de-a fi, mi-am atras fără să vreau antipatii, invidii, răutăţi.  Când am căzut, nimeni nu m-a ridicat, când s-a acţionat asupra mea, nimeni nu m-a sprijinit şi trebuia să am stăpânire de sine în public. Dar mergeam acasă, mă retrăgeam, plângeam... Dar nu mai contează toate astea, repet: îţi garantez eu că există un echilibru perfect. Fiecare faptă bună atrage o răsplată, iar fiecare faptă rea atrage un dezastru pentru cel care o face. Acum am început să te descopăr pe tine, cu asta mă ocup. Cu ce-ai scris tu, cu ce-ai trăit tu în cei 15 ani". "Insipidă... Insipidă viaţă". "Nu-i adevărat. Tu ai continuat o bătălie poate nevăzută". "Ce ţi-a plăcut cel mai mult şi ce crezi că a avut vreun sens?". "Sincer? Uite, de exemplu, mi-a plăcut lupta ta pentru eliberarea lui Apostol Muşat. Era o cauză nobilă, a meritat. N-ai trăit degeaba. Îmi place ce faci acum, eşti o ziaristă autentică, aşa cum eu nu mi-am imaginat că eşti... Iar treaba asta mă bucură, pentru că tu n-ai fost cu mine... rea". "Cu tine, cum să fiu rea? Ce motive obiective aveam să fiu rea? Tu chiar n-ai înţeles că eu eram jurnalistă, nu plătită de toţi măgarii să fac rele?". "Ba da. Am înţeles asta. Dar... am înţeles târziu. Şi acum îmi place să te citesc. Şi ce scrii acum. Şi ce-ai scris cândva. Şi ce mai e, şi ce nu mai e pe Internet". "Îţi mulţumesc. Mai ales pentru faptul că m-ai lăsat în sfârşit să fac ce-mi doream, adică să scriu despre tine. Vezi că nu e chiar atât de rău ce fac? Voi continua". "Da, am încredere totală în tine, draga mea. Pentru că tu ai pus foarte mult suflet în asta, eu nu mi-am imaginat că... e aşa". "Te rog frumos, ai grijă de mine. La noapte, nu mai vreau să mai vină nimeni în afară de tine, nimeni altcineva. N-am nevoie de contactul cu alte spirite. Ca să ne înţelegem clar. Ştiu că se poate, dar nu mă interesează. Explică-le ceea ce şi ei ştiu prea bine: dragostea mea pentru tine şi sacrificiile din dragoste pentru tine au fost exact opţiunea mea. Exact opţiunea mea. Nu regret nimic în viaţă decât timpul pierdut departe de tine. E tot ceea ce regret, că n-am putut să-ţi alin suferinţa, să-i scuip în ochi în locul tău pe acei idioţi, să le arăt că nici ei nu sunt veşnici pe pământ şi să se simtă prost... E tot ceea ce regret de fapt". "Ţi-ai fi făcut singură rău luptându-te cu ei. Te asigur eu încă o dată că mi-e bine acum şi că nu mă mai afecetează răutatea lor sub nicio formă. Cât despre la noapte, să ştii că vin singur... Nu mai las să te mai enerveze şi bunica ta din partea tatălui... Nu-i convine că ai scris că a fost rea". "Păi, da... La ce se aştepta?".


Mirela Predan


Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (05.21.2018)
Vizualizări: 27 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018