Despre comunicări cu lumea de dincolo, vise, halucinaţii şi hipnoză... Dialoguri celeste - Teorii logice


"Am citit multe despre viaţa de dincolo de trecere. Unele teorii se bat cap în cap, însă ele au un element comun: această comunicare cu lumea de dincolo are câteva elemente comune: un stil diferit faţă de cel al mediumului, idei diferite de cele ale lui, fapt pe care l-am remarcat şi eu atunci când scriu mesaje transmise şi care, urmărind, văd clar că atât ideile cât şi stilul mi se schimbă. Deci este clar că nu este al meu. Aş vrea să te întreb câteva chestiuni, ca să mă lămuresc". "Da, în primul rând, vreau să-ţi spun un lucru: noi, suntem spirite, nu Dumnezei. Ca atare, este absolut normal ca opiniile să difere. Pentru că fiecare spirit transmite exact ceea ce crede el celor vii. Nu sunt cu rea-intenţie foarte multe din aceste transmisii, însă dacă eu am recunoscut că la unele întrebări nu ştiu să răspund, alţii dau explicaţii stupide. Iar cei vii le iau drept litere de lege, pentru că ei cred că un spirit înseamnă că ştie totul într-un mod absolut. De aici şi diferenţele evidente de teorii, care se bat cap în cap. Unele spirite cred că mişcă obiecte cu ajutorul unor fluide, altele cred că se pot materializa din când în când, altele că pot căpăta instrumente materiale cu care pot face anumite lucruri ciudate, altele cred că amestecă energia mediumului cu cea a lor şi astfel mişcă respectivele obiecte sau produc respectivele zgomoturi. Eu am spus deschis: nu ştiu să-ţi răspund cum fac aceste lucruri. Şi ţi-am dat atunci un exemplu: inima bate în corpul uman viu şi fără ca omul să ştie cum funcţionează biologic o inimă. Sigur, dacă e medic, dacă începe să înveţe la biologie cum funcţionează sistemul cardiovascular va ştii cum. Dar nu este neapărat necesar să ştie... oricum nu e necesar să ştie pentru ca inima să bată. Nu este deloc neapărat necesar să cunoască sistemul muscular ca să poată apuca în mână un obiect. Nu e necesar nici să ştie cum funcţionează ochiul sau urechea pentru a putea vedea sau auzi. Aşa e şi aici.  Facem anumite lucruri, dar nu toţi ştim cum se pot face. Singurul care ar putea să răspundă acestor întrebări este Dumnezeu, dar prea puţini au fost cei care, de-a lungul istoriei a intrat în legătură directă cu el. Moise sau Isus Hristos de exemplu. În rest, foarte mulţi pretind c-o fac numai că sunt nebuni şi atâta tot". "Tu ai avut o teorie foarte interesantă legată de deja-vu-uri. Cu toţii le simţim, eu cel puţin am fost copleşită de senzaţiile de deja-vu, citeam recent într-o lucrare faptul că acest fenomen nu este explicat ştiinţific nici până în ziua de azi, iar tu mi-ai dat o explicaţie de excepţie, care exclude inclusiv posibilitatea reîncarnării, aşa cum spuneau unii, pentru deja-vu-uri: amintiri din alte vieţi: tu mi-ai spus că timpul şi spaţiul se comprimă şi atunci se poate merge la viteze de ani lumină într-o lume dematerializată. Aşa apar deja-vu-urile. Când spiritul se dematerializează puţin, chiar dacă este în viaţă, adică acţionează prin extrasenzorialitate, poate călători puţin în ani lumină, simţind această comprimare a timpului şi spaţiului şi dacă merge la 10 ani lumină, de exemplu, în trecut sau în viitor e normal să apară deja-vu-ul. Explicaţia ta este atât de logică încât am înţeles-o pe deplin şi nici nu mai poate exista vreo altă explicaţie pentru acest fenomen". "Da, pot să-ţi mai dau o serie de explicaţii despre foarte multe lucruri, sunt prieteni care mă îndrumă să nu orbecăi pe aici... ". "Spune-mi te rog, un spirit mai învaţă". "Bineînţeles, pentru că învăţatul nu este nimic altceva decât o experienţă pe care este capabil să redea ulterior, s-o reproducă, în măsura în care nu intervine uitarea, chiar şi după un anume timp. Imaginează-ţi că pătrunderea în lumea de dincolo înseamnă o experienţă nouă, senzaţională la început pentru oricine trece aici. Evident că procesul de învăţare, ca experienţă nu poate fi exclus. Nu e însă neapărat să fim savanţi sau să înţelegem cum funcţionează paradisul pentru a ne fi bine şi pentru a fi feiriciţi". "Apropo, cum funcţionează paradisul?". "N-o să-ţi răspund prin nu ştiu, pentru că la această întrebare chiar cunosc răspunsul, chiar dacă nu toată lumea care te va citi, eventual, va percepe adevăratul conţinut. Paradisul este un univers paralel, cel mai purificat dintre toate, o dimensiune a fericirii fără endorfine ca şi substanţe materiale, deşi nicio ştiinţă nu a putut explica până acum de ce sunt produşi aceşti hormoni. Paradisul nu este deloc static, de contemplare, o grădină în care să stai şi să nu faci veşnic nimic ar însemna de fapt tot infernul, pentru că, evident, te-ai plictisi. Paradisul e un univers viu, în care ne desfăşurăm o activitate, aşa cum poate fi percepută o activitate într-un timp şi spaţiu care se pot dilata şi se pot comprima oricând. Uite, de exemplu, eu vin la tine acum, îmi face plăcere, alţii fac orice alteva, efectiv... Comunicarea cu Dumnezeu şi sentimentul de apartenenţă la familia divină ne umple de bucurie, suntem aici, prezenţa lui Dumnezeu e extraordinar de bine simţită, dar e o senzaţie pe care e greu să o explic în cuvinte omeneşti, nu te pot decât face, eventual să o simţi... În timp ce iadul este un alt univers paralel dar de o altă natură, mai densă, opusă paradisului, în care fenomenul este invers: în loc de fericire, ai durere. Mai există, aşa cum spuneam, un al treilea univers paralel, numit purgatoriu, adică acolo unde există şi fericire, şi durere, până la ispăşire. Aici stau majoritatea sufletelor care acţionează foarte uman, pentru că dacă ele vin, bântuie, ciocăne, se întâlnesc cu alte spirite, discută, e clar că e foarte uman ceea ce fac". "Din iad se mai poate ieşi?". "Iadul este exact ca o puşcărie, numai că o puşcărie veşnică, din el nu se mai poate ieşi. Numai că uneori se mai şi evadează. Când se evadează, apar demonii, intră, posedează alţi oameni sau animale sau cadavre proaspete. Asta înseamnă evadarea din infern. Nu sunt flărări veşnice, material nu este nimic, dar când ai senzaţia de ars, de exemplu, senzaţia este una îngrozitoare. Noi putem să vizităm infernul în anumite condiţii, ei de acolo nu mai pot ieşi. Sigur că este comod pentru spiritele decăzute să intre în cadavre, de exemplu, pentru a scăpa fie şi măcar temporar de chin, dar, repet, aceste fenomene înseamnă exact un soi de evadare în lumea materială. La un moment sau altul tot vor trebui să se întoarcă şi va fi pentru ei şi mai dificil". "Cum se împacă ideea cu faptul că satana vrea să-şi facă mult mai mulţi adepţi prin ispitire?". "Foarte simplu: demonii sunt răi şi invidioşi, este normal să vrea ca şi alţii să se chinuie făcând fapte rele, nu să fie alături de Dumnezeu fericiţi. De aici şi necesitatea lor permanentă de a ispiti. Aşa cum Dumnezeu este cel mai fericit spirit, îţi garantez eu că diavolul este spiritul cel mai nefericit".

 

"Este  foarte intersant ce-mi spui. Mă întorc puţin la teoria referitoare la fenomenele paranormale de mişcare de obiecte sau de comunicări cu lumea de dincolo. Este foarte posibil ca ele să se producă printr-o combinare de energii. Eu mă simt deosebit de obosită după  ce intru în contact cu tine de exemplu". "Da, pentru că nu este o comunicare naturală, iar orice lucru complicat presupune un efort susţinut. Nu înseamnă că eu iau din energia ta pentru a-ţi comunica anumite lucruri, ci înseamnă că tu faci un efort susţinut pentru a întreţine această comunicare. Este normal. De ce atunci când auzi zgomote, de exemplu, sau vezi lumini, nu ai acelaşi sentiment de oboseală? Pentru că tu nu faci nimic pentru asta, ci pur şi simplu le recepţionezi. Este adevărat, însă, că există anumite condiţii fără de care ele nu s-ar putea produce, iar una din aceste condiţii este existenţa unui medium voit sau involuntar, fără să ştie nici el că el a produs această apariţie, dar care apariţie poate fi apoi percepută de oricine la modul obiectiv. Dar asta nu înseamnă că se ia din energia lui. Hai să-ţi dau un exemplu: se pot produce anumite fenomene paranormale într-un apartament. Mediumul poate fi cineva din cei care locuiesc în acel apartament, involuntar, desigur sau vecinul de vizavi. Fenomenele se produc în apartament, mediumul involuntar, vecinul, nici măcar să nu realizeze că el produce condiţia favorizantă manifestării unor astfel de fenomene. Depinde. Vizibile sunt pentru oricine, în mod evident... Sunt şi mediumi conştienţi de capacităţile lor, dar asta nu înseamnă că pot produce fenomene paranormale oricând şi în orice condiţii mereu". "Şi totuşi, ori de câte ori te chem, vii. Prin 1994, 1995, ori de câte ori o chemam pe Acfel venea la pendul, nu se întâmpla ca uneori să nu vină...". "Da, pentru că ea voia să vină, eu vreau să vin. Eu te ascult şi ţin cont de ceea ce mă rogi. Sunt spirite care n-au chef să ţină cont de ceea ce li se spune, evident şi atunci sunt chemate şi nu vin, în schimb, nechemate vin".

 

"Voi puteţi căpăta sentimente noi?". "Evident. Sentimentele sunt capacităţi evoluate ale spiritului, iar psihologia ca ştiinţă nu poate explica cum se formează nici măcar un singur sentiment, indiferent care ar fi acesta. Se rezumă doar să constate că există sentimente şi atât, să le cerceteze, să acţioneze în baza lor, dar nimeni nu a putut să explice în care celulă a corpului uman se formează sentimentul şi de ce simţim ceea ce simţim". "Corect". "Ba chiar mai mult decât atât, păcatul nu este doar pentru cei încarnaţi, pot continua multe spirite să păcătuiască. Să nu crezi că atunci când un spirit enervează în mod nejustificat pe cineva din lumea celor vii, doar ca să se amuze pe seama lui nu păcătuieşte. Numai că păcatul se reflectă tot în lumea celor încarnaţi într-un trup şi în raport cu aceştia, nu se mai poate păcătui asupra unui alt spirit, pentru că există condiţionalităţi".

 


 "Psihologia recunoaşte existenţa halucinaţiei, a metodei hipnozei pentru vindecarea anumitor afecţiuni, nu a putut explica raţional nici măcar cum se formează visele, cu atât mai puţin halucinaţia. Ce se întâmplă în corpul uman atunci când o persoană visează sau se află în stare de hipnoză sau are halucinaţii?". "Să le luăm pe rând pentru că sunt trei aspecte diferite. Halucinaţia este o stare de irealitate, nu este neapărat necesar să credem că absolut toate halucinaţiile ar reprezenta poartă spre alte lumi. Unele care se numesc halucinaţii au, într-adevăr, ca bază de plecare, de fapt, comunicarea cu alte lumi, ca de exemplu persoane bolnave care îşi văd apropiaţii decedaţi fără ca şi ceilalţi din jurul lor să-i poată vedea. Atunci nu se poate vorbi despre halucinaţie, ci despre o capacitate doar a persoanei în cauză de a vedea ceva sau de a auzi. Voci pe care ceilalţi nu le aud. Dar există şi halucinaţii pur şi simplu care nu înseamnă nimic decât o minte distorsionată a persoanei care le are. Atunci omul este bolnav psihic, pentru că nici canalul de comunicare cu lumea paralelă, extrasenzorială, dar nici canalul de comunicare naturală materială nu mai este activ. În ceea ce priveşte visele, s-ar putea spune că toţi oamenii au halucinaţii, pentru că absolut toţi visează. Unii visează şi cu ochi deschişi în stare de veghe, de aceea au halucinaţii. Nu e nimic paranormal efectiv. Unele vise sunt premonitorii, reprezintă porţi de comunicare cu alte lumi, altele sunt pur şi simplu reprezentări ale lumii materiale şi atât". "Citeam şi nu eram de acord cu faptul că spiritele ar putea să materializeze substanţe şi obiecte, le-ar putea transporta etc. Nu, cred că este vorba despre o reprezentare mai degrabă. Când spiritul se arată sub formă de fantomă îmbrăcat, nu înseamnă că foloseşte dublura unor haine, ci mai degrabă că el îşi ia o reprezentare a acelor haine şi atât". "Corect. Imaginează-ţi un vis. Tot ceea ce este în vis nu este corespunzător lumii materiale palpabile. Dacă visezi diverse persoane vii sau trecut dincolo, le visezi îmbrăcate, dacă le visezi goale, deja e alt tip de vis, erotic, deci nu visezi oameni lipsiţi de accesoriile lor materiale, hainele. Or, acele haine sunt doar reprezentări ale unor haine reale fără ca ele să existe în materialitate. Noi ne luăm aici înfăţişări prin reprezentări. Şi să ştii că nu este adevărat ceea ce ai citit referitor la faptul că spiritele pot fi atinse. Astea sunt nişte aiureli. Noi ne putem lua diverse reprezentări, e adevărat, dar ceea ce, eventual, devine palpabil, material, nu suntem noi, ci tot o formă de materie. Dacă dai mâna cu o fantomă sau dacă fantoma te zgârie pe spate, înseamnă că foloseşte unelte din jurul persoanei vii, din lumea materială, nicidecum că s-a întrupat, iar apoi a dispărut. Dar aceste cazuri sunt rare, de obicei, pe fantome le vezi dar nu le poţi atinge, treci prin ele, vezi prin ele, totul este translucid. Pentru că noi aici avem corupri eterice, care nu pot fi percepute cu simţurile celor vii în mod obişnuit, iar hainele sunt o reprezentare, că nu stăm nici noi... goi pe aici. Nu pentru că n-am putea, ci pentru că ne-am obişnuit să le purtăm, efectiv. Femeile se machiază, tot ca reprezentare, bărbaţii se pot bărbieri, tot ca reprezentare, fără să existe un aparat de ras material efectiv sau un ruj efectiv... Şi pot sta aşa machiate toată veşnicia sau se pot machia altfel sau putem lăsa să crească barba şi părul tot ca reprezentare sau putem să le retezăm. Tot astfel trebuie înţeleasă şi ideea de pomană. Să luăm exemplul unei sticle de apă minerală. Ea există în materialitatea ei, fiind alcătuită dintr-un reicipient şi un conţinut. Când este dată de pomană, este dată materialitatea ei. Cum ajunge la persoana vizată? Tot sub formă de reprezentare". "E ca în visul acela pe care l-am avut? Am visat unde murisem, mama mă bocea cu capul cadavrului în poală. O vedeam de undeva de prin tavan, de sus. Ţipam la ea să nu mă mai bocească, îi spuneam că sunt bine, dar nu mă mai auzea nimeni, în schimb am început să comunic cu foarte multe fiinţe din acelaşi tărâm cu mine, chiar şi necunoscute mie până atunci şi... am visat că au venit nişte poliţişti să facă anchetă să vadă de ce-am murit. Maică-mea i-a servit cu cafea şi am simţit realmente gust de cafea pe gât. Cu aceeaşi consistenţă lichidă, ba chiar şi temperatură, era călduţă. Mi-era foame, vream pomană, mă plimbam pe lângă maşina care adusese mâncarea de pomană şi nu puteam să fac nimic. Până n-a furat unul dintre bucătari o chiftea de i-am simţit gustul în gură, n-am putut să mănânc...". "E şi realitate aici, dar este şi simplu vis. În sensul că atunci nu te mai chinui. Dacă ţi-e foame, mănânci, n-ai condiţionalităţi de genul, mai bine spus dacă ţi-e poftă de ceva, pentru că foamea este o senzaţie biologică, produsă de stomac. Problema care se pune e alta: fiecare mănâncă exact ceea ce şi-a dat singur de pomană sau ceea ce i-au dat alţii de pomană. De mai multe ori acelaşi produs, aşa cum ai constatat singură analogia cu înmulţirea pâinilor şi-a peştilor de către Isus. Dar n-o să vezi pe cineva din epoca noastră mâncând mâncăruri de pe vremea lui Isus sau pe cineva din perioada lui bând Coca-Cola şi fumând". "Şi cine nu şi-a dat singur nimic de pomană?". "Nu trebuie să dai de pomană în sensul de ia şi celălalt să zică musai: bogdaproste. Înseamnă dărnicia pe care ai avut-o în viaţă cu ceilalţi, înseamnă inclusiv ceea ce ai mâncat tu, nezgârcindu-te să cumperi pentru tine ca să... ţii banii. De aceea unele popoare nici nu au noţiunea de pomană în sensul în care este cunoscut la noi: cu mese, cu pachete, cu colivă. De ce ţi-am spus să nu-mi faci colivă? Pentru că nu-mi place, atâta tot. Nu sunt obligat să o mănânc, e drept, dar nici nu e primit dacă nu-mi place. Dărnicia este cea care guvernează aceste reprezentări. Atât. Nu s-a întâmplat niciodată să mănânci în vis sau să simţi senzaţii de foame, de poftă? Iar mâncând să constaţi că produsele au acelaşi gust ca în realitate? Ei, ele sunt reprezentări ale produselor reale alimentare, dar nu au materialitate. Atât". "Foarte interesant este ceea ce îmi spui". "M-ai întrebat despre vis. Visul este o reprezentare. Halucinaţia este o înşiruire haotică de reprezentări necorespunzătoare adevărului, aşa cum şi visele sunt unele premonitorii sau canale de cominicare, dar altele sunt pur şi simplu, fără niciun sens. Halucinaţia este tot un vis numai că un vis în stare de veghe, atunci când omul sănătos nu visează. Fenomenele paranormale sunt fenomele care pot fi văzute, percepute cu simţurile fizice de către toţi, în mod obiectiv: obiectele mişcate, zgomotele, fantomele vor fi întotdeauna auzite de toată lumea prezentă în jur. Deci halucinaţia se exclude. Numai că atâta vreme cât nici halucinaţia nu este definită ştiinţific, nu se poate spune decât că ştiinţa răspunde unor întrebări cu alte întrebări. În lumea noastră, a spiritelor, STAREA DE VEGHE, DE TREZIE ŞI DE CUNOAŞTERE APROFUNDATĂ ESTE MAI PUTERNICĂ DECÂT ORICÂND. NU, nu este ca în vis sau ca în halucinaţie. Există reguli foarte stricte, consistenţă, continuitate şi fantasticul neelucidat se exclude". "Ştii, psihologia recunoaşte hipnoza ca metodă de tratament, existenţa hipnozei nu poate fi negată, însă mie mi se pare clar că ea ţine mai degrabă de paranormal ca procedeu decât de modalităţile ştiinţifice de acţiune". "Evident. Este o altă cale de a pătrunde în universul paralel de comprimare a timpului şi spaţiu. De acolo îţi iei informaţiile pierdute în conştiinţa lucidă, nu din subconştient, care subconştient nu există sau, mă rog, ceea ce se denumeşte a fi subconştient, nu este decât o găurică, o spărtură pentru a accede în lumea aceasta comprimată în care amintirile niciodată nu se pierd". "Şi atunci cum de omul poate fi influenţat în stare de hipnoză?". "Este doar o părere că poate fi influenţat la modul real. Este doar partea aceea de spirit sfătuită în bine sau în rău. Să nu crezi că noi aici nu comunicăm şi nu ne sfătuim unii pe alţii. Deci există şi capacitatea asta de a ne influenţa imaterial. Nu-i nimic neobişnuit". "Pentru toate există explicaţii logice, se vede. Însă ignorarea lor produce monştri. Ar mai fi multe de întrebat, de elucidat. Mai vorbim".

 

"A, să nu uit, vreau să-ţi mulţumesc. Mi-ai promis că mă vei ajuta să câştig procesele, să mă angajez, te-ai ţinut de cuvânt". "Cum să nu mă ţin de cuvânt? Mă ţin, bineînţeles şi-o să te ajut şi mai mult decât am făcut-o până acuma. Cum fac lucrurile astea o să mă întrebi". "Ba nu, nu te întreb...". "Şi totuşi o să-ţi răspund: pătrund în gândurile oamenilor şi le influenţez, e ca în hipnoză...". "Măi, tu îi hipnotizezi?". "Bineînţeles. Chiar dacă ei nu-şi dau seama de asta şi cred că ideile le aparţin... Aşa fac toţi sfinţii, ba chiar şi însuşi Dumnezeu când este rugat ceva". "Îţi mulţumesc..."

 

Mirela Predan


Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (06.23.2018)
Vizualizări: 23 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018