Dialoguri celeste - continuare (3)


"Acum, în linişte, vreau să fiu numai eu cu tine, vreau să-ţi povestesc ce-am mai făcut între timp. Am citit o carte despre viaţa de apoi, dar care mi se pare o pură fabulaţie, pentru că seamănă mai degrabă a roman de SF, complet depărtată de ceea ce ne-a învăţat pe noi doctrina bisericii, e o carte care vorbeşte despre o sumedenie de stranietăţi aiuritoare, culmea, invocându-se religia creştină, dar adevărurile descrise acolo sunt doar aşa-zise adevăruri, pe care eu nu le simt. Până la urmă, nu e de ajuns să fii cuprins de durere ca să simţi...". "Ai dreptate, aici lucrurile stau complet diferit. Nu, nu mâncăm iarbă şi nu ne reîncarnăm în extratereştri... Noi suntem exact cei care am fost în timpul vieţii, într-un corp eteric, iar aici nu există spaţiu şi timp. Raiul nu e ca o pensiune şi purgatoriul există, acela este locul de trecere, de ispăşire şi rugăciunile şi lumina pe care ne-o daţi voi contează. Ca şi iertarea, de altfel... Dragostea e mai importantă decât jalea. Nu trebuie să fii nefericită, eu exist şi voi exista veşnic, aşa cum şi tu exişti şi vei exista veşnic". "Voi ce mâncaţi?" "Ce mâncăm noi? Exact ce-am dat de pomană pe parcursul vieţii. Dar mâncarea asta nu se termină niciodată, adică poţi să mănânci de 100 de ori acelaşi... covrig... Cum şi o lumânare aici, arde nu câteva ore, ci veşnic, dând lumină... Eu am adunat munţi de mâncare aici..." "În Rai se fumează". "Eu mi-am păstrat condiţia de nefumător. Sevrajul de tutun e doar al corpului, dar unii îl mai menţin în corpul lor eteric. La fel, fumează exact câte ţigări au dat la alţii pe parcursul vieţii şi la fel fac: fumează o ţigară la infinit..." "Eu trebuie să am munţi pe acolo de ţigări când oi veni, să nu mă iei la ceartă, n-o să mă las de fumat, să ştii..." "Nu ţi-am zis să te laşi. Pe mine nu mă deranjează. Tu crezi că dacă eu n-am fumat, n-am murit?" "Tot glumeţ ai rămas. Aşa cum te cunosc de pe timpuri..." "Personalitatea noastră nu se schimbă niciodată. Îmi place când te fac să râzi, îmi place când eşti fericită, veselă, să ştii..." "Nu prea am cum. Zilele trecute, am mai citit o altă carte, de psihologie, chiar m-a ajutat. Folosind tehnicile de relaxare descrise acolo, aseară, am reuşit să mă deconectez de oboseală şi când am repetat ultima tehnică descrisă acolo, chiar am adormit... Ştii, am probleme cu somnul, cu stress-ul, cu oboseala, cu scandalurile interminabile, nu mai suport scandalul, nu mai vreau să fiu perturbată de... lipsa banilor, de bani, maică-mea nu înţelege că eu nu sunt un perpetuu profit". "De fapt, acolo e infernul real, îmi pare rău pentru tine, o să încerc să te ajut oferind pacea şi dând gânduri bune oamenilor...". "În rest, m-am apucat de scris, lucrez, trebuie să o fac...". "Ştii, Mirela, eu abia acum am început să te descopăr, abia acum am început să-mi bag nasul prin scrierile tale şi să le citesc, să înţeleg cine eşti, în definitiv. Pot să spun că o fac cu o doză de mândrie, tu chiar eşti jurnalistă autentică şi e un paradox că m-ai iubit pe mine...". Mda, chiar un paradox, uneori te-am simţit răutăcios, mai mult decât trebuie. Nu cu mine. Ci în stilul tău delicat, uneori loveşti, eu asta fac la un mod mult mai direct, mai 'jurnalistic'. Am o propunere pentru tine: ce-ar fi să te fac ziarist. Tu îmi spui care sunt ideile tale, iar eu le îmbrac în forme adecvate şi le scriu". "O să fii surprinsă, dar accept provocarea, rămâne secretul nostru, în definitiv. N-am fost niciodată ziarist, detestam ziariştii, asta nu înseamnă că nu aveam păreri suprimate, exprimate uneori doar în cercurile apropiate de prieteni şi, nimeni nu mă lua în seamă, în definitiv". "Nici pe mine nu mă ia în seamă lumea...". "Asta s-o crezi tu, priveam de aici cu cât respect eşti privită şi cât de mult contează pentru mulţi ceea ce scrii. Eu n-am crezut vreodată că eşti la un asemenea nivel de inteligenţă, te rog să mă ierţi, pentru că puteam colabora perfect şi eficient împreună, dar... acum m-a supărat, m-a supărat ce-ai păţit tu cu cel ce nu există. E detestabil omul ăsta. Şi atunci cum să nu fii cu asemenea persoană jurnalist 'rău'? Am înţeles şi ce înseamnă presă reală, ca tine, nu ca... " "Idioţii ăia care nu făceau presă, ci circ... Ştii, te-am simţit că-mi dai idei în materie de Justiţie, o să fiu foarte atentă cu ele, deodată parcă am început să simt exact ce crezi". "Normal, poţi spune că nu am dreptate când m-am referit sau când mă refer la justiţie? Doar ai citit ce-am scris pe site despre asta". "Stilul tău se simte, tu eşti mai analitic, mai aplecat spre profunzime, spre cercetare, spre istorie, eu sunt mai concretă, mai practică, mai angrenată în prezent, mai puţin filosofică. Da, corect, tu eşti stilul de profesor, explicativ şi pedagogic, eu sunt stilul jurnalistic, fiecare cu meseria lui, în definitiv, dar se poate face o îmbinare..." "Ceea ce spui tu e real, iar tu ai multă credibilitate, aş vrea să transmit prin tine aceste idei, aceste idei ale mele reprimate, neexpuse niciodată, deşi le-am avut, văd de aici evenimente şi am despre ele păreri...". "Perfect. Uneori simt că mă întrerup, că frazele nu sună bine şi că nu găsesc cuvintele, acesta nu era stilul meu de a scrie, eu întotdeauna scriam cursiv şi neatent, nu dădeam importanţă prea mare formei, tu te gândeşti când exprimi. Când am găsit acelaşi stil abrupt şi pe site-ul tău, am înţeles de unde parcă îmi vine...". "Aşa este, toţi avem stilul nostru, eu mi-am format deprinderi profesionale de stil..." "Vorbeşte-mi despre tine mai bine. Oamenii mi-au relatat multe, dar vreau să ştiu... Care a fost viaţa ta, de ce m-ai reales pe mine... ". "E o întrebare care mă blochează pe moment, o să-ţi răspund cu timpul, fii doar atentă. Tot ceea ce pot să-ţi spun este că prin iubirea ta eu am obţinut ispăşirea, nu durerea ne face bine, ci amintirile frumoase şi iubirea. Iubirea ta mi-a făcut o cale dreaptă aici sus în cer". "Dar ştiu că te-a mai iubit şi o altă femeie... Cum rămâne?" "O să-ţi spun cu timpul, ţi-am spus: nu acum, dar nu a fost chiar ceea ce ai crezut tu... Ba, dimpotrivă. De ce crezi că te-am prezentat în mod special ei? Mă agasa, mă enerva şi am crezut că tu o să-i spui totul despre noi, c-o s-o apuce furia, pentru că eu n-aveam acest curaj, când colo tu... tu te-ai împrietenit cu ea, ai stat de i-ai ascultat balivernele şi eu am rămas uluit cum de v-aţi împrietenit. M-am supărat pe tine, am zis că nu eşti bună de nimic...". "Nu, eu nu sunt geloasă, asta nu era problema mea. A vorbit frumos despre tine, eu am crezut că te iubeşte, în definitiv". "De la vorbe până la fapte, sunt căi multe... " "Am văzut-o la înmormântare fără nicio lacrimă...". "Ştii, eu am văzut la înmormântarea mea mai multe decât tine. Cândva o să ţi le explic..." "Mă bucur mult când te înfiltrezi prin gândurile mele, dar energia aceasta mă ameţeşte şi începe să mă doară capul şi nu mă mai simt în stare de nimic... Mai vorbim, hai, vino să lucrezi cu mine... Nu doar că accept ideile tale, dar mă ajută în activitatea mea". "Ca o compensare acum pot face asta pentru tine. O să te ajut cu idei de scris..."


Mirela Predan


Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (05.12.2018)
Vizualizări: 22 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018