Dialoguri celeste cu L. (IV)

"Mi-ai spus să vin şi eu... am venit". "Dumnezeule, dar cine bănuia că tu chiar o să te ţii de cuvânt şi o să vii?". "Doar ţi-am spus că te iubesc şi vreau să fim împreună...". "...da... mi-ai spus că mă iubeşti şi eu... nu te-am crezut şi de aici... a început drama vieţilor noastre". "Ştii ceva? Eu nu regret banii pierduţi de mine, am cumpărat atâtea amintiri şi dacă am pierdut, am cumpărat de fapt... dragoste în eternitate". "Se putea şi altfel, ştiu. Se putea şi altfel..." "Pe mine nu m-au făcut niciodată banii, am pierdut, am refăcut, nu regret nimic, nu asta mă doare, acum despărţirea de tine de atunci mă doare şi drumul meu neîmplinit mă doare... Eu cred că am fost predestinată pentru tine şi... un demon al neîncrederii, care a fost reciprocă mi-a frânt aripile, pentru a nu putea îndeplini destinul meu iniţial, de am ajuns un nonsens rece, singură şi departe". "Nu, acesta a fost destinul tău. Să pleci şi să trăieşti în Snagov. Mai ai multe de făcut acolo, aşa cum nici nu realizezi că ai, iar eu vreau să te ajut fiind alături de tine şi înfiltrându-mă încet în mintea ta, în mintea oamenilor, dându-le gând bun. Acum pot să fac asta...". "Ştii, dacă ai fi fost mai cald cu mine, măcar de complezenţă, măcar aşa un pic, eu n-aş mai fi plecat. Dar tu te-ai speriat de mine că eu... da, chiar te-am iubit, tu ai crezut că cine ştie cu ce interese vin şi cine m-a pus să fac asta deşi nu eram decât eu. Da, ştiu, ştiu, ştiu că te-a batjocorit Securitatea. Dumnezeule, dar eu NU eram securistă, am avut intenţiile cele mai pure, mai curate... Am preferat să plec, să pierd şi aş fi preferat să mor decât să-ţi fac cel mai mic rău vreodată". "Acuma ştiu, atuncea nu ştiam, de-aş fi ştiut... e greu, e foarte greu să simt ce-ai simţit tu atunci. Tu mă iubeam, eu am crezut absurdităţi şi... nici măcar nu ţi-am dat o şansă..." "Ba mi-ai dat, eu n-am valorificat-o, din păcate, dar dacă erai şi tu măcar puţin mai cald, dacă ai fi venit la mine sau dacă m-ai fi chemat la tine să stăm de vorbă şi să ne iubim, aş fi avut altă încredere atunci, dar tu fugeai şi te fereai să mă mai vezi, iar eu eram pur şi simplu... disperată. M-am gândit că fără tine, oricum n-are rost să mai rămân pentru că nu venisem pentru alţii, nici să-mi găsesc pe altcineva, deşi roiau în jurul meu al naibilor de tare toţi şi ca să nu cad în vreo ispită fără vina mea, atunci mai bine am plecat şi-am luat-o de la capăt. Dar suntem chit, pentru că şi eu am crezut că eşti rău, nu speriat, am crezut că eşti crud şi lipsit de onoare, tu te gândeai la altceva, iar eu la altceva, dacă aş fi ştiut, aş fi făcut orice şi n-ai fi scăpat fără să am cu tine o discuţie serioasă. Da, ştiu, ştiu, am apărut în viaţa ta, prezentată fiind de un colonel de Securitate. Dar eu nu eram el, ce ţi-am zis? Să nu-i spunem despre noi, nu-i treaba lui oricum. Oricum nu pentru asta m-a prezentat..." "Ba da, te-a prezentat exact pentru dragoste". "Dumnezeule, dar eu n-am ştiut nimic, eu am crezut că vrea să-ţi iau un interviu şi atât, ăsta să fie păcatul lui, nu al meu, eu eram complet nevinovată în toată această ecuaţie. Eu nu eram securistă, pentru Dumnezeu, mie chiar mi-ai plăcut şi m-am îndrăgostit de tine şi... n-am avut ocazia să mă disculp niciodată. Ştiu că ţie Securitatea ţi-a făcut mult rău, ştiu asta, dar nu cred nici că Nicu personal, nici că eu, cu atât mai puţin eram vinovată. Iar eu nici măcar n-am bănuit ce-ţi trece prin cap, nu ştiu de ce-am fost blestemată. Mi-era doar prieten, nu mi-era superior, n-aveam nicio misiune aiuritoare". "Ei... despre Nicu discutăm altă dată, cât despre tine, am realizat că dacă tu ai fi avut vreo misiune, atunci chiar n-ai fi plecat... M-am mai gândit la tine să ştii în timpul vieţii materiale. Dar erai oricum departe... Mi-aş fi dorit oricum mult ca tu să mă iubeşti şi să fii în intenţiile tale curată. Acum ştiu că ai fost şi de aia mă doare, şi de aia am venit la tine ca un suflet pricăjit să-ţi spun că te iubesc şi eu şi că îmi cer iertare. M-ai iubit aşa cum nu m-a iubit altă femeie niciodată. Problemele şi mazilirea mea au apărut mai târziu, tu nu mai erai, alţii erau, alţii aveau misiuni, tu ai fost doar o fiinţă pură şi neajutorată pe care dacă aş fi cunoscut-o cu adevărat cine e, n-aş fi lăsat-o să mai plece de lângă mine niciodată, niciodată, niciodată...". "Deci tu ai crezut că sunt şi eu securistă şi că am venit nu pentru că te iubesc, ci ca să-ţi fac rău... Dumnezeule, nu m-am gândit la asta niciodată". "Nu, nişte imbecili aşa mi-au spus şi eu i-am crezut. Nu ştiu de ce au vrut să-ţi facă răul ăsta nici ţie, nici mie, pentru că nu le făcusem nimic, tu cu atât mai puţin". "Am simţit şi eu că mulţi depun neînţelese eforturi ca, cu orice preţ, să ne despartă. Se temeau de mine, se temeau că nu-şi pot face planul, că nu te pot batjocori de ochii mei, de reacţiile mele, de... Dar ştii ceva? Eu mă bucur că ei au fost cei care de fapt m-au alungat, nu tu, aşa cum realizez şi eu abia acum, pentru că atunci credeam că ei... sunt puşi de tine... Dar dacă erau, în ani am realizat că de fapt, tu nu mi-ai făcut niciun rău niciodată. Şi nu înţelegeam de ce mi-ai face mie rău... cum nici tu probabil nu înţelegeai de ce ţi-aş face ţie rău". "Mulţi mi-au făcut rău. Din invidie, din pură răutate... Când cineva e bine şi e fericit, atunci intervine demonul din oameni. Atunci oamenii vin şi roiesc şi-i fac rău ca să nu mai fie bine, ca să nu mai fie fericit, aşa simt ei fericirea lor pe care într-o bună zi o plătesc toţi. Ştiu cu siguranţă asta. Cu siguranţă". "Dacă aş fi fost cu tine, nu te-aş fi lăsat să mori. Aş fi venit şi ţi-aş fi dat din energia mea până te vindecai...Erai prea tânăr pentru moarte, prea tânăr pentru moarte". "Nu, ştii, până atunci mi-a fost mie dat să trăiesc, dar m-ar fi alinat prezenţa ta. Chiar dacă obiectiv vorbind, n-ar fi trebuit să mor atunci, destinul meu oricum se oprea. Eu dacă eram lăsat la spital, nu adus acasă pe considerente... financiare, atunci când nu mă vindecasem încă, cu siguranţă n-ar mai fi apărut complicaţii. Tu n-ai ştiut nimic, dar de aia am murit supărat. O viaţă întreagă am muncit şi i-am ţinut pe toţi şi totuşi banii, nu viaţa mea au contat?!? De aceea am murit neîmpăcat, dar acum m-am liniştit. În legile nescrise ale universului, necercetate de cercetători vreodată e o lege a compensaţiei divine, a dreptăţii, în creştinism se cheamă judecata de apoi. Legea echităţii divine e la fel de reală precum e pentru voi acolo legea gravitaţiei".

 

Uite aşa descoperim despre noi, încet, încet, într-un terifiant periplu despre noi înşine, viaţă şi moarte...


Mirela Predan


Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (05.16.2018)
Vizualizări: 27 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018