Dialoguri celeste intercalate (4)

 

Am vrut să schimb fotografia şi s-o înlocuiesc cu una din 2003. Ei, bine, aşa arătam eu, în anul 2003, pe vremea când eram îndrăgostită de L. Şi pentru ca atmosfera să fie perfectă, am vrut să pun mai bine o fotografie de atunci. Caut în disperare fotografia mea cu el, vreau s-o fac mare şi să mi-o pun tablou în cameră, nu cred c-o mai am, însă filmul de pe care am scos fotografia, îl am sigur, nu trebuie decât să-l caut prin maldărul de vechituri, evident.


Până atunci, cu energii proaspete, parcă aş mai scrie ceva filosofic, teologic poate, în deplină concordanţă cu învăţăturile creştine, ale căror frumuseţe incontestabilă nicio altă concepţie nu o poate înlocui. Cel puţin acesta este mesajul care mi se transmite: un sentiment de credinţă puternică în Dumnezeu, dar şi în tradiţiile Bisericii şi învăţăturile ei. "Ce înseamnă păcatul?". "Păcatul este răul intenţionat pe care îl facem cuiva, oricui, fie chiar şi nouă înşine, din autopedeapsă şi din dorinţa care vine de la necuratul de a fi nefericiţi. Nimeni nu este lipsit de păcate, în afară de Dumnezeu, dar cum există echilibrul divin al celui care a creat lumea, nu discutăm doar despre iertare, ci şi despre ispăşire. În concret, până nu simţim şi noi, fiecare în parte, tot răul sau binele făcut celorlalţi cu care am interacţionat de-a lungul vieţii, nu ne putem mântui. Conştiinţa pleacă încărcată, iar conştiinţa încărcată dă socoteală. Este exact ceea ce voi denumiţi purgatoriu, ca loc de trecere şi de ispăşire". "Tu cum te simţi din acest punct de vedere, ştiu că ai fost un om bun?". "Bunătatea nu este suficientă câtă vreme multe dintre păcatele nedescrise în porunci provoacă tulburări în lumea noastră şi nelinişti. Neglijenţa, nepăsarea, confortul, lipsa de empatie, minciuna, ironizarea, aroganţa, egoismul sunt tot atâtea păcate. Personal, am avut şi n-am avut... Am fost om bun per ansamblu, aşa este, dar relele mi le-am ispăşit prin crucea pe care am dus-o pe Pământ: durerile fizice, boala, spitalul, vorbele umane nedrepte, pedepsele justiţiei şi toate celelalte mi-au ispăşit păcatele şi de aceea pot spune că am avut un traseu lin şi sigur atunci când am ajuns Sus". "Îmi pare atât de rău prin ce-ai trecut, dar cel mai mult regret că n-am fost lângă tine. Cu siguranţă o încurajare ar fi contat. Eu nu doar că n-am ştiut de toată această suferinţă a ta, dar nici măcar nu m-a interesat să aflu...". "Oricum n-aveai ce să-mi faci tu, deşi încurajările tale ar fi contat, cu siguranţă, poate că ai fi fost singura care ar fi făcut asta pentru mine, însă revenim la aceeaşi discuţie care nu-mi face bine... Suferinţa pământeană m-a ajutat să nu mai trec prin purgatoriu acum".


Şi adesea simt cum din senin, fără să vreau, am împrumutat gesturile sale, cum din senin mă trezesc cu câte un gest involuntar care nu-mi aparţine, cu un discurs interior care nu este al meu, cu o personalitate mai puternică decât propria-mi personalitate şi mă trezesc şi cu mustrări de conştiinţă, pentru că dacă nepăsarea e un păcat, acesta, cu siguranţă, îl mai am din când în când şi eu. Numai că nu poţi face bine lumii, în ciuda lumii, cum nici Isus Cristos nu a mântuit pe cel care nu vrea să fie mântuit. Regretele faţă de L. sunt oricum autentice pentru că nu mi-a păsat de suferinţa lui, e drept că nici lui de a mea, dar a mea a fost un pic parcă mai mică, cu siguranţă mai mică, raportat la ceea ce a trăit în ultimii 15 ani el. Am învăţat oricum că viaţa are suişuri şi coborâşuri, viaţa mea a fost lineară şi, aşa cum vă spuneam, fericită, câtă vreme chiar dacă n-au fost bani, chiar dacă n-au fost cine ştie ce lucruri, întotdeauna l-am avut în preajma mea pe Dumnezeu.


"Spune-mi cum e cu iubirea, pentru că e un paradox real ca pretutindeni în creştinism să se vorbească despre iubire, pe de-o parte, iar pe de alta, iubirea să fie considerată un păcat, deşi, cel puţin cu tine, am simţit că dragostea carnală, fizică şi concretă se îmbină divin cu cea spirituală în intimitatea cea mai plină de lumină ca o împlinire absolută către Dumnezeu". "Iubirea nu-i păcat, în schimb, consecinţele iubirii sunt păcate. Pentru că ea produce suferinţă dacă n-are scopul ei de comuniune totală şi mai departe către Dumnezeu. Dacă mănânci te îngraşi, e o consecinţă mai mult sau mai puţin nocivă, dacă bei, te îmbeţi şi uneori faci lucruri regretabile la băutură, depinde de felul tău de a fi, dacă faci sex şi doar plăcerea este finalitaeta dorită, consecinţele acestui fapt asupra răului universal sunt majore, iubirea ca o totalitate fizică şi trupească cu siguranţă nu-i păcat şi cu siguranţă nu va fi nici în eternitate dacă ea e pură şi acceptată".


Azi, când m-am lăsat în pat, aproape că aveam senzaţia că stau în braţele cuiva care mă alintă cu dragi mângâieri. Evident, eram singură în cameră, dar am ştiut că este L. Mi-era atât de drag să-l simt cum adoarme în braţele mele, cum stăm lipiţi unul de altul, aşa, ca pentru un infinit de timp. Acum, trupul său din pământ, s-a întors în pământ, a rămas doar trupul eteric, al meu este încă, aici pe Pământ, dar sufletul său e la Dumnezeu şi comuniunea aceasta din iubire dăinuie încă. Eu n-am căutat un trup, ci un suflet, de aceea cred că unitatea de trupuri eterice se continuă şi mi se pare normal să-l simt...

 

Mirela Predan

Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (05.14.2018)
Vizualizări: 41 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018