Dialoguri celeste - Voi scrie despre L. o carte de cercetare!!!


"Da, azi am fost la Biblioteca Naţională şi am scos articolele acelea. Mi se părea prea puţin, enorm de puţin faţă de tot potenţialul pe care l-aş fi avut, faţă de tot ceea ce aş fi putut scrie... N-am apucat să le recitesc, pentru că atunci când m-am uitat pe telefon, crede-mă că n-am putut trece de prima frază a articolului despre tine şi m-a apucat plânsul...". "Te cred, dar ţi-am mai spus să nu mai plângi... Pentru că am nevoie de dragoste, nu de tristeţe...". "Ştiu, dar mi-am amintit, erau atât de normale, cu titluri atât de banale. Mi-am amintit ce a însemnat cenzura, erai subiectul interzis... M-am săturat de cenzură. Cel puţin acum pot scrie liber, ce-am eu chef. Mi-am amintit de ce-am vrut să plec de la Cronica Română şi să lucrez cu tine". "Iar eu aş fi fost bucuros să o faci. Ştii bine că te-am primit". "Ştiu. Mi-era scârbă de presă, mi-era scârbă de meseria mea...". "Aiureală. Dacă sunt unii dobitoci asta nu înseamnă că meseria în sine e de vină...". "Ştii, m-am uitat pe ultimul articol scris atunci, cel cu pozele alea multe de după întoarcerea din delegaţie. Doar fugitiv că oricum n-am putut să citesc nimic. Am fost şi eu puţin perversă în ceea ce am scris acolo. Cred că ţi-am lăsat o impresie proastă...". "Proastă nu, deloc, ci neaşteptată". "Ştii ce-am făcut acolo, da? În afară de mine şi de tine oricum nimeni nu mai avea cum să se prindă. Putea să citească oricine...". "Mda, ştiu, problema e că mi-ai făcut în ciudă faţă de ceea ce voiam". "Da, ştiu, tu voiai să provoc scandal, mi-ai zis. Tu te-aşteptai să reacţionez exact ca presa, dar din păcate pentru mine te-ai ales cu inima mea frântă pentru o veşnicie. Să ştii că n-a fost corect. Eu chiar m-am îndrăgostit de tine, fir-ar să fie de treabă. Şi eu eram o discretă, nu se punea problema altfel...". "Da, am greşit enorm că nu te-am luat în serios. Mai ales că tu puteai să reprezinţi acel stil de presă altfel... de presă normală. Ai fost o curajoasă. Cea mai curajoasă...". "Asta n-a fost nimic. Puteam să fac mult mai multe... Mult mai multe în materie de război. Doar dacă... dacă şi tu credeai că pot şi că sunt oricum neînfricată. Ştii, dragostea mişcă munţi. Iar eu cred că măcar i-am clintit, măcar atât...". "Văd că... nu mai sunt munţii la locul lor astăzi...". "Glumesc...Ştii, mă gândeam că după ce termin cu problematica lui cel ce nu există - of, Doamne, de s-ar termina odată, aş putea să fac un studiu despre personalitatea ta. Sunt enorm de multe lucruri pe care le-aş fi putut scrie, sunt enorm de multe lucruri care pot fi cercetate. Cu personalitatea ta reală. Ce-i aici rămâne la stadiul de literatură, dincolo aş vrea să fac un studiu serios şi stufos. Nu cred că o face nimeni, acum nu mai are cine să le dea reclamă şi eu cred că ar fi păcat... să nu fie cineva interesat şi de asta...". "Da, chiar vream să-ţi spun că îţi încredinţez această misiune să te ocupi de un documentar despre mine. Ştii, eu chiar am ţinut la munca mea şi chiar am făcut cu pasiune unele eforturi. N-aş vrea să se piardă". "Promit solemn că mă voi ocupa de asta. Ar fi singurul lucru care ar da vieţii mele un sens, sunt extrem, extrem de neîmpăcată... Aş putea merge la universitatea la care ai predat să vorbesc cu foştii tăi colegi, profesorii... ". "Ei vezi că ştii încotro să te îndrepţi...". "Şi cu membrii Academiei, ştiu că mi i-ai prezentat pe toţi cândva, dar cine a mai păstrat legătura...". "Da, dar o poţi relua...". "Şi cu foştii tăi studenţi. De ce nu? Mai ales cu studentele...". "Ei, mai ales cu studentele... să ştii. N-ai decât. O să constaţi că n-am avut cu ele nicio treabă...". "Glumeam, nu mă interesează o astfel de verificare...". "Hi, hi, hi, ştiu că glumeai... Oricum, n-am nicio teamă... Cu fi-mea o să vreau să mai vorbeşti. O să te pun în legătură. O să te apuci în vreo doi, trei ani de treabă...". "Cam aşa...". "Să nu mai spui că nu mai are niciun sens viaţa...". "Cât mi-am dorit cândva să scriu despre tine şi mi s-a dat... interzis... Doamne, ce bine e că s-a răspândit Internetul. Gata cu cenzura. Gata cu Securitatea. Gata! Eu eram jurnalista interzisă, tu erai subiect tabu. Cum, există vreo jurnalistă care mai reflectă şi adevărul, adică mai scrie şi pozitiv? Aşa ceva nu se poate...". "Acum o să ai ocazia... Am încredere în tine totală că te vei ocupa la modul serios de studierea mea". "Cu siguranţă, o să încep aşa, ca în primul articol, 'cu toate că...', ba chiar o să copiez de acolo motamo prima frază şi primul articol o să fie prolog-ul...". "Cum preferi, o să te las să-ţi structurezi singură cartea". "Ce frumos erai în poza din interviu". "Atunci îndrăgosteşte-te de mine încă o dată..."


"Spune-mi te rog, tu chiar eşti liniştit? Mi-am amintit azi de nişte nemernicii, m-au apucat nervii". "Da, chiar sunt liniştit. Ţi-am mai spus: nu mă răzbun eu, se răzbună Dumnezeu, pentru că justiţia divină e justiţie divină şi nu se pune problema: tot ce faci, plăteşti. În viaţă sau pe lumea de dincolo de viaţă...". "Ştii, în prostia mea, când te-ai răcit de mine, am crezut că e vorba despre o altă... femeie. Nici pe departe nu mă gândeam că... e Securitatea. Să-mi facă mie destinul Securitatea....?". "Ştiu, o să te superi, dar mie îmi vine să râd. Tu crezi că dacă erau securişti nu le vine rândul în faţa lui Dumnezeu la judecată?". "Ba da, sigur că da... Cum să nu cred asta?". "M-a durut că ai fost o victimă inocentă. Nemernicii ăştia puteau să-mi lase măcar iubita în pace. Puteau să-mi lase măcar sentimentele în pace, măcar ce mi-era uman şi ce făcea orice om: să aibă o iubită. Dar... tu erai prea periculoasă lângă mine că erai deşteaptă. Prea deşteaptă...". "Ştii ce simt acum? O revoltă cumplită, o revoltă incredibilă, o revoltă inimaginabilă. Am o poftă cumplită de război... De ce-a fost nevoie de un martir? De ce?". "De-ai dracu! Stai calmă. O să vezi ce înseamnă mâna lui Dumnezeu. Nu te agita deloc... Ce, mie mi-a convenit, crezi, să stau cu turnătorul meu la priveghi, atât de nesimţit a fost încât să vină şi să nu mă lase în pace nici când trupul meu era în coşciug... Dacă mă puneam la mintea lui, crezi că-l lăsam în pace? Mă duceam peste el noaptea şi-l speriam, că nu se poate... cam mare tupeu. Dar încă o dată îţi spun: lasă că o să vadă el ce-o să păţească. Şi nu numai el, ca el au mai fost...". "Îmi pare rău, fir-ar să fie de treabă... Vezi? Şi cică de ce mă revolt...". "Vezi tu: când vii aici, Sus, percepi lumea altfel. Vezi că toate au un rost, vezi că există echitate şi atunci începi să te bucuri că toate relele astea nu le-ai făcut tu, ci le-au făcut exact duşmanii... Şi începi să înţelegi că degeaba îţi macini viaţa cu răzbunare. Pentru că Dumnezeu oricum te răzbună, vrând, nevrând. E un nonsens să te răzbuni, în loc să ierţi şi Dumnezeu să aleagă dacă iartă sau nu iartă...". "Închei cu acelaşi: te iubesc! Eşti minunat!". "Şi eu te iubesc. Eşti minunată". "A, stai ca era să uit: te-am ascultat şi m-am făcut înapoi roşcată. Că nu prea a ieşit pe negru vopseaua, eu am încercat". "Îţi stă bine cum a ieşit. Suficient... Pentru mine ai rămas cea mai frumoasă..."

 

Mirela Predan

Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (06.06.2018)
Vizualizări: 22 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018