Dumnezeu există, chiar dacă voi nu credeţi! Atât!

 

Pari nebun atunci când crezi nu numai în Dumnezeu, ci şi în toate convingerile şi credinţele creştine, în care eu, una, recunosc, cred cu tărie şi numai acestea mă determină să simt şi să acţionez pe măsură, plutind prin viaţă şi găsind un sens al vieţii mele. Ori de câte ori l-am pierdut pe Dumnezeu, m-am simţit nefericită, fără logică şi fără sens existenţial. Ori de câte ori l-am regăsit, m-am simţit perfect. În lume este prea puţină credinţă, în lume, sunt prea multe rele, pentru că prea mulţi se gândesc că nu vor da pentru ele niciodată socoteală, prea mulţi îndeplinesc simple formalităţi atunci când vine vorba despre viaţă şi despre moarte, cei mai mulţi nu duc o viaţă creştină, iar acest lucru mă intrigă, pentru că numai aşa ne putem crea o punte de legătură spre fericire, numai aşa putem avea conştiinţa şi reprezentarea binelui, numai aşa putem fi noi înşine şi putem fi totodată parte din Dumnezeu. Iar a fi parte din Dumnezeu nu înseamnă să renunţăm la ce ne place, mai ales dacă ce ne place nouă este inofensiv în raport cu ceilalţi şi nu le provoacă rău. Credinţa în Dumnezeu nu înseamnă sacrificii, aşa cum poate greşit înţelegem, credinţa în Dumnezeu nu presupune autotortură, nu înseamnă să stai ore în şir să te rogi, dacă nu simţi nicio chemare către contemplare, rugăciunea şi reculegerea sunt în noi, noi trebuie doar să simţim în fiecare zi, în fiecare clipă, prin tot ceea ce faecm, miracolul existenţei lui Dumnezeu, fără de care, nimic din faptele banale şi trăirile banale nu ar fi posibile. NIMENI NU POATE FI FERICIT FĂRĂ DUMNEZEU şi cu negarea mai mult sau mai puţin conştientă a adevărurilor existenţei noastre efemere: Dumnezeu există, Dumnezeu ne cunoaşte, Dumnezeu ne iubeşte, sufletul omului este nemuritor, există nu doar viaţă de apoi, ci şi judecată de apoi, există doar o altă frecvenţă a sufletului uman după moarte, există o realitate pe care, chiar dacă noi nu o putem percepe prin propriile simţuri, nu poate fi negată şi nu poate fi pusă problema prin inteligenţa artificială, fără Dumnezeu.


Oricât de savant ar fi omul, el nu poate crea nici măcar o muscă pentru a o însufleţi, cu atât mai puţin o planetă şi în toate cele câte există nu se poate vorbi decât despre măreţia lui Dumnezeu. Dumnezeu este însăşi raţiunea şi bucuria vieţii noastre, pe care trebuie să o înţelegem ca fiind efemeră, Dumnezeu este cel care ne inspiră, Dumnezeu este cel care ne călăuzeşte şi fără el noi nu am putea exista şi nu am putea fi nimic. Fără blândeţea lui, în lume nu ar mai exista blândeţe, iar regulile de conduită socială ar fi eminamente goale fără Dumnezeu. Este adevărat că există o oareşce diferenţă între legile umane, Dreptul uman şi Dreptul lui Dumnezeu, legea echităţii universale, însă, în mare, vom observa că omenirea a evoluat exact întru respectarea legilor lui Dumnezeu. Pentru că dacă principalele porunci ale lui Dumnezeu sunt acelea de a nu ucide, a nu fura, a nu mărturisi strâmb, le regăsim ca fundamente de Drept pe toate acestea, care atrag pedeapsa mai întâi umană, dar care poate să fie nedreaptă, superficială, închisoarea de aici poate fi aleatorie, dar care atrag cu sau fără a atrage pedeapsa umană evident că echitatea lui Dumnezeu.


Diavolul vorbeşte prin noi ori de câte ori negăm existenţa nu doar a lui Dumnezeu, ci a întregului set de valori care guvernează raţiunea divină şi a înseşi existenţei noastre. Nu putem să credem în Dumnezeu fără să credem în ideea de dreptate, fără să credem în ideea de recompensă divină, fără să credem în ideea de viaţă veşnică, de judecată de dincolo şi de miracol, de mister al miracolului. Dacă vrem să căutăm dovezi putem s-o facem. Există atâtea mărturii ale oamenilor întorşi din moarte clinică, există atâtea mărturii ale oamenilor cu har şi atâtea mărturii inclusiv despre locuri bântuire, încât nu poţi să nu crezi. Iar dacă crezi nu înseamnă că eşti nebun şi trebuie să fii batjocorit, dacă îl ai aproape pe Dumnezeu, într-o societate desacralizată, nu înseamnă că eşti decât un pic mai fericit şi mai împăcat decât alţii, un pic mai bun şi mai aproape de Dumnezeu.


A fi alături de Dumnezeu şi a-l avea pe Dumnezeu în tine nu înseamnă, aşa cum spuneam, să nu trăieşti. Să nu-ţi placă să ai realizări personale, câtă vreme le raportezi mereu la Dumnezeu, să nu îţi placă o petrecere, să nu-ţi placă viaţa, să nu trăieşti în limitele binelui şi ale plăcerii personale, fără a face rău celor din jurul tău. Însă dacă nu îl ai pe Dumnezeu cu tine, dacă nu crezi că există o forţă care îţi contorizează toate faptele de rele, este clar că de aici provine păcatul. Dumnezeu nu se arată celor care nu cred în el pentru a-i convinge. Dumnezeu se arată celor buni şi blânzi, Dumnezeu se arată celor care îl cheamă cu convingere, nu pentru a exista o confirmare a existenţei sale, ci pentru a exista o recompensă practic pentru credinţă. Fericiţi cei blânzi căci aceia vor vedea pe Dumenezu.


Fără credinţă nu poate exista nici empatie, adică nici capacitate de a te pune în locul celuilalt pentru a înţelege ce simte şi pentru a fi solidar cu necazul său, dar şi cu bucuria lui, pentru că viaţa aceasta efemeră, ca o consecinţă a păcatului originar, este făcută atât din bune cât şi din rele. Pe toate trebuie să le primim, să le acceptăm şi să ne bucurăm.

 

Aşa că degeaba râdeţi de viaţă şi de moarte, cine crede în Dumnezeu şi în viaţa de dincolo nu e cu siguranţă nebun, iar pentru asta eu NU am nevoie de argumente ale convingerii. Pur şi simplu am nevoie de comuniunea mea cu Dumnezeu şi de bucuria sentimentului de apartenenţă în iubire a purităţii. Şi atât!


Mirela Predan


Va urma

 

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (05.23.2018)
Vizualizări: 24 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018