Explicaţia ştiinţifică, dacă vreţi, a deja-vu-urilor şi a vizionărilor de filme ale vieţii din lumea de dincolo... (Lecţia I)


Steaua Aldebaran. Cea mai strălucitoare stea din constelaţia Taurului, aflată la 68 de ani lumină de soare. Ani lumină. Iar dacă ar fi să-l concep pe Dumnezeu într-un mod, e clar că el nu poate fi decât LUMINĂ şi BUNĂTATE. Eternă. E cea mai strălucitoare stea din constelaţia Taurului şi a 14-a ca străluicire pe cerul nocturn. Privind cerul nocturn, să nu uităm că noi privim de fapt strălucirea ei emanată acum... 68 de ani. Iar treaba asta a fost demonstrată ştiinţific. Calea Lactee are nu mai puţin de 100.000 de ani lumină de la un capăt la celălalt. Deci ceea ce se produce într-o parte dacă ar putea fi vizualizat în partea cealaltă, ar putea fi vizualizat după... 100.000 de ani. Deci nici măcar un mileniu, ci 100.000 de ani.


Şi atunci cum să nu crezi în eternitate, în iluzia timpului şi spaţiului în alte dimensiuni şi în nemurirea sufletului? Pentru că aşa îmi explic şi, evident, filmul panoramic al vieţii, când amintirile nu se pierd, ci se conservă undeva, fiecare moment trăit străbătând în eternitate anii lumină şi mergând mai departe şi mai departe la infinit, într-un mod pe care ştiinţa nu a putut să-l descopere încă, iar asta pentru că, din păcate, în ciuda frumuseţii şi măreţiei ei, adesea ştiinţa a fost lovită de ateism, de concepţii materialiste, generatoare de comunism şi de dezastre planetare, venite de la satana, cu certitudine. Nu poţi să ignori nici teoria relativităţii, nici descoperirile referitoare la măreţia creaţiei universale în ani lumină. Poate că dacă s-ar pune mai mult suflet şi mai puţină patimă de preamărire materială în cercetările ştiinţifice, cu siguranţă am avea un răspuns inclusiv ştiinţific pentru ceea ce înseamnă frecvenţele dimensiunilor paralele şi viaţa dincolo de moarte, poate inclusiv ce înseamnă Dumnezeu.


Dacă 68 de ani trebuie să treacă pentru ca strălucirea de pe Aldebaran să ajungă la noi într-o noapte cu cer înselat, iar noi să o percepm cu ochiul ca atare, dacă 100.000 de ani ar trebui să străbată de la un capăt al Căii Lactee la celălalt, cum să nu am explicaţii logice, raţionale, pentru deja-vu-urile mele sau să cred că-s nebunii? Un om, pe care l-am iubit enorm, un om ca mine şi ca dvs. moare, adică trece într-o altă dimensiune, într-o altă frecvenţă cuantică. Brusc, amintiri uitate de 15 ani şi care nu mi-au mai trecut prin faţa ochilor niciodată se năpustesc asupra mea. Cum le-a retrăit el sau cum îşi retrăieşte fiecare om viaţa? În cealaltă dimensiune, el a ajuns la o distanţă de 15 ani lumină şi normal că erau acolo. Evident că le-a perceput altfel decât cu corupul material, iar mie mi-au fost transmise sub formă de deja-vu-uri. E foarte simplu şi e foarte logic inclusiv ştiinţific ca explicaţie de cum a fost posibil. Mergeam efectiv pe stradă sau stăteam pe balcon la o ţigară sau în camera mea şi mă trezeam efectiv că sunt undeva, acolo... Adică acum 15 ani într-un alt spaţiu, adică o altă localitate decât cea în care mă aflam. Cu o claritate de obiecte, de culori, de dimensiuni, de tot ce vreţi, ca să nu mai zic despre trăiri şi sentimente identice, legate de aceeaşi persoană. Aşa cum niciodată nu am mai trăit ca experienţă similară până în prezent. El a ajuns la 15 ani lumină, s-a lămurit de dragostea pe care i-am purtat-o şi... mi-a transmis prin extrasenzorialitatea mea exact mesajele pe care probabil că mi le-ar fi transmis atunci dacă ar fi ştiut ce poate şti acum:de dragoste, de linişte, de bucurie, la aceeaşi intensitate pur şi simplu. Pentru că el a simţit dragostea mea de atunci, el a simţit sentimentele mele de atunci şi, aşa cum, logic, apar fiinţe dragi, nici acesta nefiind un fenomen deloc de neglijat, ci unul destul de răspândit în timp şi spaţiu şi putând fi redat acum cu mijloace tehnice moderne (foto, video) a venit imediat la mine să-mi răspundă, să-mi spună ce simte, la rândul său. Explicaţia este fizică, logică, dacă vreţi, ştiinţifică. Ceea ce mă bucură acum este acceptarea lui pentru sentimentele mele de atunci, adică sentimente eterne, care bineînţeles că nu s-au pierdut în materialitate, ci au rămas, aşa cum spuneam, într-o comprimare de spaţiu şi timp dintr-o altă dimensiune, la 15 ani lumină. Iar rapiditatea cu care aceste mesaje au fost transmise, adică în timpul nostru fizic, la câteva ore după trecerea lui în altă dimensiune din nou este absolut explicabilă exact prin această comprimare de timp şi spaţiu din altă dimensiune.


Sentimentul meu în toată această perioadă a fost unul de calm, de pace, de linişte, de bucurie a regăsirii şi, mai ales, a acceptării sentimentelor mele de atunci. Poate că-mi puneam întrebări cum, însă el oricum avea un nivel evoluat, superior de inteligenţă. Despre un profesor, cercetător, scriitor de cărţi, mai degrabă de lucrări, tratate şi cursuri nu poţi spune că n-ar înţelege sau n-ar putea percepe cu personalitatea şi inteligenţa lui ce se întâmplă, iar explicaţiile astea şi demonstraţia aceasta de mai toată superbeţea de ce au fost idei care parcă mi-au venit de la el. Parcă îl simt că studiază acum cu maximă acurateţe istoria lumii şi geografia altor galaxii, fără înşiruiri cronologice ca în viaţă şi delimitări spaţiale, cu atât mai mult cu cât el a studiat şi a învăţat şi pe alţii aici exact istorie şi geografie, adică exact timp şi spaţiu. Şi îl simt că a rămas tot profesor să mai înveţe suflete involuate despre viaţa de apoi, cum e pe acolo cu spaţiul şi timpul. Şi iată ce frumos explică şi mă învaţă şi pe mine... o altă istorie şi o altă geografie, e drept că personală, dar care dă o explicaţie logică despre viaţa de dincolo, despre dimensiunile ei şi despre cum este posibilă privirea vieţii noastre.


Să nu credeţi că eu am făcut ceva special, că am învăţat cumva vreo tehnică pentru percepţiile acestea extrasenzoriale sau că am întreprins vreun demers. Nu, toate au venit de la sine. Pur şi simplu, fără să le chem, fără să le solicit în mod special, dar ele... fizic, obosesc, obosesc foarte tare. În sensul că îmi dau dureri de cap şi o necesitate acută de odihnă. Următoarea lecţie (hai să le spun lecţii, pentru că de fapt sunt ca nişte capitole dintr-un manual de a învăţa lumea de dincolo), iar asta după ce ai perceput-o empiric va fi despre extrasenzorialitate şi îmbinarea legăturilor din lumile paralele. Azi nu mai pot recepţiona nimic, probabil, în următoarele zile.

Mai ales că foarte mulţi, creând best-seller-uri şi tot felul de prostii comerciale descriu alte şi alte realităţi, cele mai multe dintre ele pure fantasmagorii, de nici eu nu ştiu ce anume să cred că sunt: pure invenţii emanate de minţi bolnave, pure invenţii emanate în scopuri comerciale, nici autorii necrezând în ele sau inspiraţii de la demoni, nu de la spirite reale bune sau normale, ale unor apropiaţi de-ai lor, demoni care dacă nu ne conving să fim atei, ne conving să fim... eretici.


Ei, bine, eu mi-am propus, fără să fiu deloc comercială pentru că tot ceea ce fac şi scriu şi caut în legătură cu acest subiect, o fac în memoria unui singur om, ale cărui legături puternice cu mine de după trecerea din lumea pământească m-au uluit realmente, mi-am propus să dezbat într-o îmbinare cu exemple logic ştiinţifice unanim recunoscute şi acceptate exact problema dimensiunii de dincolo. Memoria acestui om este singurul raţionament, iar asta după nu mai puţin de 15 ani de absenţă, pentru că dacă în aceşti 15 ani ar mai fi fost măcar o prezenţă ocazională şi o relaţie perpetuată chiar şi la frecvenţe mari de timp, poate că tot ar fi fost pentru mine mai mică mirarea.


Toată această perspectivă de studiu şi de lămuriri o fac sub o viziune CREŞTINĂ, cu absolut toate convingerile şi credinţele creştine (indiferent de confesiune) legate de viaţa de dincolo. El era cercetător de timp şi spaţiu, adică de istorie şi geografie, era un bun creştin, cu păcatele sale umane şi inerente, evident, faţă de care vorbim prin perspectiva exact a iertării creştine şi a ispăşirii.


Revenind la "lecţia" de azi, păi, dacă noi vedem pe cer stele strălucind azi de la zeci de ani lumină, de ce să nu credem că ceea ce facem azi transcende în eternitate brăzdând exact în mod cum nu se poate mai fizic anii lumină? Explicaţia este absolut logică, plauzibilă, ştiinţifică şi totodată creştină, pentru că creştinii cred în vizionarea panoramică a vieţii, cei care s-au întors din moarte clinică au relatat, potrivit nivelului lor de evoluţie intelectuală, exact această vizionare panoramică şi ispăşirea păcatelor prin a simţi exact ceea ce a simţit şi celălalt căruia ei, pe parcursul vieţii lor, i-au făcut un rău sau un bine, conştiinţa interioară ca factor de judecată, chinul ca ispăşire...


Am înţeles ceva? Da, am înţeles bine...

 

Mirela Predan


Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (05.13.2018)
Vizualizări: 29 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018