L. avea dreptate, dar nu puteam să cred...


Neavând de lucru azi-noapte, l-am invocat pe L. şi m-am cam certat puţin cu el, de fapt am discutat în contradictoriu şi cred că avea dreptate, el e cel care ştie realitatea, eu sunt "oarba" care nu o văd. Nu are sens să povestesc în legătură cu ce, este vorba despre oameni care se pot regăsi pe aici. De fapt, nu mi-a transmis ceea ce aş fi vrut eu să aud. Ci, parafrazând o metaforă de-a mea dintr-o poezie mai veche, mi-a transmis să rămân totuşi la spitalul de nebuni contabilă, nu să mă bag în mijlocul nebunilor. Ceea ce mi se pare absolut corect. Una e să-ţi faci meseria, alta e să te bagi în mijlocul spitalului de nebuni cu pasiune. Şi stând şi analizând ceea ce mi-a spus L. cred că are dreptate în anumite privinţe. Este adevărat că am văzut cu ochii mei anumite lucruri, însă cel mai probabil le-am interpretat  eronat în ceea ce priveşte o anumită situaţie în care i-am cerut sfatul lui L. Din simplu motiv că dacă era vorba despre altceva decât anormalitate pură şi dorinţă de umilire a mea, ca de exemplu, respect, atunci nu ar mai fi existat nici uşurinţa aceasta a nepăsării în raport cu persoana mea. L. avea dreptate: la spitalul de nebuni trebuie să rămân contabilă, e normal să vrei să lucrezi, să ai nevoie de bani obţinuţi dintr-o muncă cinstită şi onorabilă, iată, de contabilă, dar să nu încerci nici să-i priveşti cu pasiune pe nebuni, nici să te implici prea mult în tratamentul lor, nici să ai de la aceştia vreo aşteptare, nu de alta, dar odată sar calul.


Ceea ce mi-a mai spus L. m-a intrigat profund, deşi ştiu că s-ar putea să aibă dreptate, o realitate pe care nu doresc să o accept, o realitate pe care oricum nu o pot expune decât în metafore. Păi, dacă mie îmi place să ştiu doar ca să fiu depozitara unor secrete, în mod inocent, cu care să nu fac nimic, alţii de ce n-ar şantaja cu ele? Nu este absolut nimic ilogic în ceea ce mi-a transmis L. că se întâmplă, însă, dacă ar fi aşa, chiar m-ar dezamăgi profund situaţia. Şi este foarte posibil să fie exact aşa, din simplu motiv că mi-am amintit ce anume mi se cerea şi mie cu vreo doi ani de zile în urmă, când a văzut că nu subscriu şi fac exact ca mine, PLINĂ DE O ÎNFIORĂTOARE GREAŢĂ (da mi-era o cumplită greaţă de acel individ - cum dracu să mă culc cu un individ de care îmi este pur şi simplu greaţă? - Doamne fereşte, Doamne!!!), subiectul a fost lăsat baltă şi nu s-a mai revenit asupra lui niciodată.


"Reacţiile tale au fost cele care ţi-au creat respect. Aş vrea să înţelegi şi tu treaba asta. Nu de alta, dar eu am început să te cunosc, Mirela! Nu te supăra pe mine dacă îţi spun, dar aşa este. Discutăm despre un stil de viaţă aici, pe care eu nu ţi-l recomand, dar asta este mai puţin important, tu însăţi nu te-ai simţi bine în el dacă l-ai aborda. Iar odată intrată într-un cerc vicios, cu siguranţă nu vei mai putea ieşi niciodată! Rămâi pe marginea cercului. Dincolo de aspectele de şantaj care ar pica oribil, groaznic pentru tine, mai ales că tu eşti femeie, oricum n-are de ce să-ţi fie frică. Eu ţi-am recomandat doar să rămâi la spitalul de nebuni contabilă, să nu te bagi cu nebunii, nu să... te temi de nebuni şi să fugi de spitalul de nebuni speriată ca să-ţi pierzi locul de muncă. Nu mă înţelege greşit. Nebunii, simbolic vorbind, nu-ţi pot face niciun rău atâta vreme cât nu-i bagi în seamă. Nu pot să spun că n-ai reacţionat corect, de fiecare dată. Nu, nu te supăra pe mine. Iartă-mi expresia, dar una e să te ştergi la fund cu hârtie igienică, aşa cum toată lumea face, alta e să-l pui pe altul să o facă ştergându-te cu limba. Fă şi tu diferenţa asta! Ştiu reacţia ta, tu ai început să aperi şi să ascunzi ca şi cum nu s-a întâmplat nimic. Inclusiv cu omul ăla, poate v-aţi fi potrivit chiar voi. Aşa cum ţi-am spus şi de A. Omul acela era un om perfect normal într-o lume anormală. Ştiu că nu simţi nimic pentru el ca bărbat, asta nu înseamnă că dacă tot te-ai decis să-l aperi şi afli acum de la mine că de fapt a fost vorba despre umilinţă şi şantaj, el fiind vizatul, n-ai fi deloc încântată". "Măi, tu ai vorbit cu spiritul lui... Cutărică. Şi vrea să-şi apere ruda. Las-o baltă". "Nu n-am vorbit cu nimeni, chiar de mă crezi, chiar de nu mă crezi, cel puţin nu când îţi povestesc acum despre asta. Este ceea ce am văzut eu că se întâmplă acolo în calitatea mea de spirit, care poate penetra materia, timpul şi spaţiul, precum şi gândurile oamenilor, să cunosc ce este în interiorul lor". "Am înţeles. Cel mai probabil timpul o să demonstreze. S-ar putea să ai dreptate şi să fie dezamăgitoare, nu benefică situaţia aşa cum mi-am imaginat eu". "Nu uita, rămâi la spitalul de nebuni doar contabilă... Ca atare, cine se pretinde Napoleon pe acolo nu-i decât un nebun. Nu încerca să crezi că el chiar e Napoleon şi tu l-ai cunoscut pe Napoleon vreodată. Tu îţi vezi de munca ta, care e foarte valoroasă  şi demnă de apreciat, nebunii nu te vor putea percepe decât ca pe-o nebună, altfel niciodată, pentru că nu înţeleg ei contabilitatea asta, e mult prea complicată. De aia ţi-am zis să-i laşi în pace şi să-ţi vezi de treabă"


Sigur, dialogul a fost mult mai lung, eu mă încăpăţânam să nu cred anumite situaţii. Mă încăpăţânam să cred că n-are sens să mai comentez nimic, să las timpul să treacă şi să-mi văd de treabă. Am adormit târziu, cred că era vreo 5 dimineaţa şi l-am visat pe Nicu, prietenul lui L., cel care mi-a făcut de fapt cunoştinţă cu L. Râdea şi-mi spunea că nu e mort, cum am putut să cred eu despre el asta? Şi m-am trezit cu un sentiment... ciudat, eu ştiind că a murit şi el, ca şi L., deci am cam rămas singură pe lumea asta...

 

Mirela Predan


Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (07.30.2018)
Vizualizări: 5 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018