L., prizonierul martir al unei epoci neeliberate de comunism nici până în ziua de astăzi


Citind din gândurile lui L. imortalizate într-o carte, mi-am amintit şi de anii mei de liceu şi de studenţie, ca vremuri de cândva, dar am trecut poate prea puţin aprofundat deocamdată şi la gândurile sale despre societatea românească ieri şi de azi ca şi contemporani, cu aceleaşi probleme remarcate. În stilul său pe care îl recunosc uneori atunci când îmi vin în minte tot felul de idei pe care le scriu, luând puţin un rol de medium, mă întreb oare când mi-a furat ideile? Nu de alta, dar ideile acestea, oarecum liberale, hai să le spun, despre societatea românească de acum 16, 17 ani, le-am avut dintotdeauna, poate inconştient că ele converg cu ale lui L. Avea mare dreptate. Şi atunci când vorbea despre vidul legislativ, şi despre lipsa ierarhiei valorilor, şi despre scena politică românească sub forma unei lupte a clasei cu bani în detrimentul valorilor, şi despre campaniile negative duse, până la urmă, împotriva celor care s-au afirmat ca valori sau care tind să se afirme. Vorbea despre lipsa încurajării productivităţii româneşti şi despre consecinţele nefaste ale perioadei comuniste traversate asupra statului de drept românesc.


Ideile sale pe care acum, citindu-le pentru prima dată într-o carte cumpărată în urmă cu 15 ani, dar pe care nu am avut chef s-o citesc, vrând să-l uit pe L, idei pe care le-am catalogat imediat ca fiind liberale şi asemănătoare modului meu de a privi societatea mă uimesc prin realitatea lor. Prizonier al unei perioade de tranziţii sălbatice, prizonier încă, din păcate şi victimă el însuşi a Securităţii de după 1989, L. chiar ar merita să fie un pic mai mult cercetat faţă de realitatea expunerilor sale. Eu, una, personal, chiar vreau s-o fac, pentru că, sinceră să fiu, fără a-mi aroga drepturi de niciun fel, această cercetare a omului L. şi a valorii sale istorice, nu poate fi făcută mai bine, cred, decât de o iubită, care, involuntar, gândeşte şi promovează aceleaşi tipuri de idei, ale valorilor eliberate de comunism şi de dogme. Din păcate, L. n-a mai apucat să vadă o societate eliberată de comunism, nici o societate în care valorile şi nu grupurile de interese, elitele cu bani să fie cele promovate, o societate a subculturii ca o reminiscenţă a efectului comunist, aşa cum nici eu nu cred că voi apuca, în scurta mea viaţă pe această planetă, să o mai văd vreodată. El s-a îmbolnăvit şi a murit, persecutat din păcate şi neglijându-i-se incontestabila muncă şi incontestabilele eforturi, eu îmi continui oarecum lupta cu morile de vânt, pentru că e clar că dacă nici măcar el n-a putut, eu cu atât mai puţin voi putea schimba această soceietate mizeră a unei ţări pe care amândoi am iubit-o foarte mult, România, dar care parcă nu doreşte să mai iasă la liman niciodată.


Am sentimentul că în 17 ani, nu societatea, ci forţele securităţii, indiferent cine o conduce şi cine subordonează NU vor să înţeleagă că această schimbare trebuie să survină şi că trebuie să se renunţe la comunism, la persecuţiile deşarte şi să se conclucreze pentru productivitate. Veţi spune că e teorie fără sens ceea ce scriu acum. Nici pomenală, e doar o teorie care de ani şi ani şi ani n-a fost pusă în practic. O tranziţie care încă mai se clatină îndreptându-se spre ce? Dacă după 17 ani avem aceleaşi probleme precum cele semnalate de L. şi este cum nu se poate mai clar că le avem, mă întreb şi eu stingher oarecum dacă se va mai putea ajunge la liman vreodată?

L. se întreba atunci, aşa cum mă întreb ca proasta şi eu acum dacă există vreun parlamentar sau vreun şef din administraţia publică locală care să fi dat vreun concurs înainte de a fi trecut pe liste, un concurs de competenţe şi concluziona trist că nu, ceea ce bineînţeles că stătea la baza societăţii acesteia menţinute încă mizerabile. Deplângea doar luptele sterile, adesea inculte, ale unui partid pentru înlocuirea fără sens a sa cu altul, lupte din care evident că România nu se putea alege cu nimic benefic, lupte care se vede clar, haotic, continuă şi astăzi. Mai deplângea şi lipsa retrocedării proprietăţilor, dar care... au transformat spaţiul juridic, politic, şi administrativ într-un adevărat circ, al înavuţirii tot a elitelor, nu o recomensă reală, cu respectarea drepturilor proprietăţii. Avea dreptate.

L. mai deplângea atunci şi politizarea excesivă din administraţia publică, a funcţionarului public, care nu avea ce să caute să fie şi politic pe deasupra, ales pe criterii politice, cu simulacru de concurs, dar şi despre lipsa de morală a justiţiei de la vremea respectivă, despre economia subterană şi despre faptul că... din păcate, mafioţii, infractorii, corupţii sunt cei care guvernează resursele financiare ale României, într-un mod subteran, de unde reieşeau, evident, şi problemele economice vitale.


Din păcate, L. a fost o victimă a oamenilor dar şi a politicii. A FSN, PDSR, PSD, cu toate formele sale comunistoide şi a mentalităţilor sale. Deci atenţie ce spun: o victimă a mamutului care şi azi ne conduce, din păcate, neeliberaţi de nimic, a modului de gândire şi de acţiune totalitar şi comunist, în contextul în care L., prin tot comportamentul său şi prin modul său de gândire nu a fost nimic altceva decât un temerar spre libertate. Da, un om care s-a opus PSD-ului (nici nu mai ştiu dacă despre PSD sau PDSR vorbeam la vremea aceea), delicat, sensibil, dar arătând mizeriile sale incontestabile, drept pentru care trebuia să fie mazilit, exterminat, cu o reputaţie proastă, ceva în genul a ceea ce am păţit şi eu cu PSD-ul lui cel ce nu există: cu bolnava de schizofrenie, cu maşina lui Tăriceanu şi tot felul de elucubraţii. Eu am reuşit să lupt cu ele şi să mai lupt şi acum cu mizeriile astea grosolane, la el lupta aceasta a fost la un alt nivel, mai înalt şi mai puternic, din păcate şi l-a învins. Am înţeles de ce, abia după 15 ani, citind doar o infimă parte din ceea ce scria el de ce a deranjat atât de tare, de ce trebuia "ostracizat" şi trimis ca un martir spre moarte. Nu ştiu câte victime ale sistemului infect vor mai fi, din păcate... Cum tot din păcate, vreau să vă spun că azi nu mai sunt în stare să mai citesc nimic. Deja mi-a ajuns pentru că mă simt groaznic interior, mă simt groaznic, cu un L., care abia acum am înţeles că a fost captiv în exact aecastă lume mizeră pe care chiar el o descria, marcată de dispute sterile pentru putere şi bani, neconstructivă, neproductivă, într-o... JUSTIŢIE AMORALĂ. Foarte frumos spus, mai ales în ceea ce priveşte "amoralitatea", adică mai mult decât lipsa de morală a justiţiei, ci nici măcar impunerea moralei în justiţiei, într-o justiţie în afara moralei.

Dacă aş spune acum că L. a fost un martir al ideilor sale, pe care a şi încercat, din răsputeri, să le pună în practică, de unde s-a şi lovit de o ostilitate majoră, aţi zice că nu sunt în toate minţile eu, că vezi Doamne, nu-i aşa! SPER DIN SUFLET CĂ VA VENI VREMEA CÂND FĂRĂ PATIMĂ CECRETÂND DOAR ISTORIA RECENTĂ, VOI PUTEA SPUNE CU SUBIECT ŞI PREDICAT ASTA, CA UN ADEVĂR INCONTESTABIL! ŞI SPER SĂ APUC S-O SPUN ÎN VIAŢĂ...


Mirela Predan


Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (05.22.2018)
Vizualizări: 26 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018