L. s-a înălţat la Ceruri, dar mi-a trimis Duhul Sfânt care să mă călăuzească...

Acum, în camera mea, doar liniştea răsună. Nu mai aud nimic, nu mai trosneşte nimic, nu se mai aude niciun zgomot ciudat inexplicabil. În ochii mei văd doar normalitatea lumii materiale. Niciun abur de lumină, niciun fulger de lumină, nimic, deşi în mintea mea încă mai răsună vocea lui. La fix 40 de zile, dar fix 40 de zile, fără nicio oră în plus sau în minus, L. a plecat, s-a înălţat. O să-mi fie dor de el, o să-mi lipsească prezenţa lui, dar înţeleg perfect situaţia. El e acum în Cerul cel mai înalt alături de Dumnezeu, de unde nu mai poate să interfereze cu lumea mea materială. Ştiu, a rămas cu mine, mă veghează de acolo, mă voi ruga la el atunci când voi avea o problemă, asemeni unui sfânt, dar lumea materială şi lumea lui sfântă, spirituală, acum nu mai intercalează... Ştiu, poate el e deja cu mine, cu acea Mirela din viitor, când voi muri şi eu, poate el îmi cunoaşte deja viitorul şi clipa în care voi muri, eu ştiu, însă, că el e bine acum şi nici măcar nu e în lumea celor drepţi, ci în lumea celor sfinţi, iar bucuria mea a fost să cunosc această taină. Nu, nu-l chem, pentru că asta ar însemna să-l chinui şi nu-i corect. Ştiu deja destule şi aseară am avut ultima revelaţie: SECRETUL LUMINII. El nu mai poate veni acum, a avut doar 40 de zile timp să se zbânţuie cu mine, vioi şi drăgălaş ca o formă de la revedere, evident, că temporală, în temporalitate. Deja-vu-urile au încetat şi ele, dar evident că au rămas în mintea mea şi clipele frumoase trăite împreună vor rămâne în mine pentru o eternitate. Când va mai dori şi când va mai putea să vină, eu îl aştept, când nu, să mă aştepte el pe mine, mi-a trasat nişte sarcini de care să mă ocup, mă voi apuca de treabă.


Şi cum să nu crezi? Ce-a fost asta? Şi de ce fix 40 de zile? Nu, n-am visat, nu sunt nebună, nu sunt drogată. De ce fix 40 de zile? Pentru că el nu a mai avut de ispăşit păcate, nu mai avea de ce să rămână practic în lumea materială. Chiar dacă a lăsat aici o iubită extrem de îndurerată, dar căreia i-a promis paradisul cândva şi promisiunea aceasta oricum nu o voi uita niciodată, fiind clar că o voi căuta atunci când şi eu, mai devreme sau mai târziu, voi păşi în lumea de dincolo de acum şi aici, de lumea materială.


Mi-a spus că a fost în rai, mi-a spus că a vizitat iadul, mi-a spus că ştie că va fi în rai, mi-a dat o imagine completă a lumii de dincolo, în lumină, iar acum s-a aşezat exact la locul său, alături de sfinţi, lângă Dumnezeu ca un suflet liniştit, care a ispăşit oricum ceea ce avea de ispăşit pe lumea asta, ba chiar şi cu un plus de martiriu prin suferinţele nedrepte îndurate. 6 săptămâni şi-a pus lucrurile nepuse încă la punct, acum a mers exact unde mi-a spus mie că ştia că va merge: lângă sfinţii lui Dumnezeu, unde poate este cu mine deja, cea din viitor, din lumea imaterială, dacă oi merita, cine ştie?, să mă înalţ şi eu atât de sus sau poate unde încă mă aşteaptă.


Fix 40 de zile. Matematic, dacă vreţi. M-am întors din paradis în lume şi-o să-mi fie greu. Chiar dacă acum ştiu ce e acolo, ştiu, aşa cum am văzut şi eu cu ochii mei în 2005, dar n-am putut aprofunda, căci a fost prea puţin, n-am stat mai mult de un minut, aşa cum şi L. a venit să-mi spună interferând cu lumea mea materială.


La fix 40 de zile, dar fix 40 de zile, liniştea s-a aşternut în camera mea. Nimic nu mai trosneşte, nimic nu mai fâşâie, nicio prezenţă imaterială nu mai umblă prin dosare sau prin lucrurile din casă. Nicio pungă nu se mai mişcă singură, nicio manifestare de lumină nu mai văd prin casă. Şi mă uluieşte rigoarea matematică cu care el s-a înălţat fix la 40 de zile. O să-mi fie dor de el, dar înţeleg perfect situaţia: nu pot să-l ţin cu mine aici să-l chinui, el trebuie să meargă lângă Dumnezeu, nu mai are ce face într-o lume a suferinţei depravată. Dar... acum îl simt într-o altă dimensiune, şi mai sus, la modul absolut, în perimetrul lui Dumnezeu şi al Luminii absolute, al fericirii veşnice. De acolo mă veghează mai imaterial decât oricând, mai spiritual decât oricând, inspiraţia sa a rămas în mine şi va rămâne în mine mereu. L. e cu Dumnezeu, eu sunt aici, în camera mea din lumea materială. Dar... va veni vremea când nimeni şi nimic nu ne va despărţi... Nimic nu mai văd sub formă de lumină în camera mea, nimic nu mai aud trosnind prin cameră, ştiu că n-am visat, iar L. a rămas în interiorul meu, ca un Duh Sfânt şi protector, trăind prin mine ca un singur trup şi un singur suflet de doi oameni care s-au iubit şi ducând gânduri, idei, convingeri mai departe.


Isus Hristos le-a promis apostolilor săi, atunci când s-a înălţat să nu fie trişti, pentru că va trimite un mângâietor, care să fie cu ei şi să-i călăuzească. La fel şi L. s-a înălţat, deşi mi-e greu să nu fiu tristă, totuşi nu sunt, el e la Dumnezeu, a rămas în mine revelaţia mângâietoare care să mă călăuzească...


Mirela Predan


Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (05.27.2018)
Vizualizări: 30 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018