La momentul adevărului - Dialoguri celeste


"Din păcate, în noaptea asta a trebuit să îţi arăt momentul adevărului. Ştiam că o să te revolţi. Ştiam că o să te doară. Ştiam că n-o să accepţi ideea că alţii ţi-au stabilit destinul. De vină am fost şi eu că nu am ştiut să percep acest adevăr, că nu m-a interesat să-l cercetez, că am tratat superficial totul şi am preferat să-mi fie comod. De aceea vreau să-mi repar greşeala". "Da, din păcate mi l-ai arătat, scoţând monştrii trecutului din dulap, şi pe ai tăi şi pe ai mei. De aceea mă doare. Pentru că nu trebuia sub nicio formă cedat. Greşelile ne-au costat şi ne-au marcat destinele. La amândoi, trebuie să recunoaştem. Da, chiar m-am revoltat de ceea ce mi-ai spus în legătură cu R. De aia eram eu ca şi capie. Da, m-am revoltat în legătură cu ceea ce mi-ai spus referitor la ceea ce ţi s-a spus atunci despre mine. Poate că ar fi trebuit să am o discuţie serioasă cu tine şi să-ţi arăt actele. Cu siguranţă m-ai fi crezut dacă ai fi văzut actele". "Ştiu, e vina mea că nu am cercetat. Mie mi-au spus nişte nemernici că banii ţi-au fost daţi ca să-ţi baţi joc de mine, ca să mă spionezi pe mine. N-am bănuit şi era greu de bănuit că tu ţi-ai riscat practic moştenirea din dragoste pentru mine". "Şi totuşi aşa a fost...". "Acum ştiu că aşa a fost, de ce crezi că n-am acum linişte? Puteam să fac mai multe pentru tine...". "Nu voiam decât încrederea ta, pe care n-am mai avut-o şi n-am înţeles de ce, acum îmi explic totul. Ştiu că n-ai fost tu de vină... De fapt, chiar mă alină ideea că n-ai fost tu de vină". "Da, ţi-am povestit şi ce-a fost în spatele tău, tu n-ai ştiut, eu am vorbit atunci cu directorul tău de publicitate. Rămăsesem de acord să încheiem un parteneriat. S-a opus R., nemernicul acela care se ocupa cu idioţenii gen pusul în suc de prafuri. Nemernicul acela din cauza căruia era să mori în 2005". "Trebuia să-mi fi dat seama de asta. Pentru că două reacţii nu pot fi la fel din două părţi diferite. Nici eu nu am coroborat logic, dar, chiar dacă aş fi coroborat, oricum era prea târziu. Dar ce-au avut toţi cu tine de împărţit? Draci pe ei? Eu n-am observat să fii deloc o persoană ieşită din comun, cel puţin în niciun caz în sens negativ. De ce-a trebuit să fii experienţa lor?". "Asta m-am întrebat şi eu multă vreme, să ştii. Enorm de multă vreme... De fapt, dacă n-am ştiut să preţuiesc ce am, dacă am avut un păcat: fidelitatea, oricum fidelitatea faţă de cine nu trebuia, normal că am fost batjocorit... Ideea de a fi crezut aiurelile alea mă doare. Pe tine te-a durut atunci, ai dat vina pe mine, eu n-am ştiut că nu-i real şi n-am mai stat să cercetez, pentru că dacă aş fi ştiut, dacă aş fi ştiut, of, Doamne...". "Din păcate, n-am avut ocazia să-ţi spun. M-am simţit şi eu puţin condamnată fără judecată atunci, fără să înţeleg de ce se întâmplă să ai faţă de mine o astfel de atitudine, am crezut că altă femeie este la mijloc, am crezut că oricum nu pot face nimic pentru a schimba asta". "Nu, nu trebuia să te las să pleci. Nu altă femeie era problema, ci nemernicia lumii care a acţionat la tine pe de-o parte, la mine pe altă parte. Trebuia să te pun să faci un ziar, îţi reveneai oricum, erai pe picioarele tale. Dar eu n-am înţeles ce trebuie să te pun să faci, n-am înţeles nici ce vrei, n-am înţeles nici de ce, n-am înţeles că e prea multă minciună şi n-am înţeles că planul lor era... ca eu să merg la puşcărie, tu, pentru îndrăzneala de a mă iubi să mergi în groapă. Pe tine, te-au lăsat în pace în ani, pe mine niciodată. Nu, nu trebuie să te revolţi, ţi-am zis. Există justiţie divină, există echilibrul divin, există Dumnezeu". "Oricum, nu pot să cred câtă nemernicie pe de-o parte, câtă laşitate pe de alta. Eu am fost puternică, am rezistat, dar nu pot să cred şi nu înţeleg de ce lumea a fost atât de nedreaptă". "Nici eu nu mă aşteptam să constat că n-am prieteni, că toţi au fost interesaţi, că toţi m-au denigrat. Că s-a spart gaşca atât de uşor. Că pentru nimeni n-am contat. Că nemernicii ăia au mai avut şi curaj să vină la... priveghi, la înmormântare... Să se bucure că am murit. Nu-i problemă, stai liniştită, ţi-am zis pe aici pe unde i-am găsit pe cei care au murit înaintea mea: în iad. Şi celorlalţi le văd un viitor destul de sumbru şi lor. Chiar văd asta. Stai liniştită, nu mai fii nici tu revoltată". "Nu pot, pentru că nu înţeleg de ce. Şi nici nu-i pot ierta pentru că mi-au făcut destinul ei. Destinul meu. Pentru că dacă eu am vrut să fiu cu tine, asta era opţiunea mea. Nimeni nu trebuia să se bage. Nimeni nu trebuia să se bage". "Ţi-am spus că există justiţie divină, stai calmă. Cât despre mine, încă o dată îţi spun: acum sunt OK, şi pe mine m-a durut că aveam atâta nevoie de tine şi de dragostea ta, mai ales în timp, dar veşnicia cu tine îmi ajunge. Nu, nu e o consolare tristă, e consolare reală. De ce crezi că n-am vrut să plec de lângă tine? Ştiu că eşti bine, pentru mine e o consolare reală". "Ştii, eu, mai ales după ce şi ştiu ceea ce ştiu acum, n-o să mai pot fi fericită niciodată, nici n-o să pot duce o viaţă normală. O să stau aşa şi-o să trăiesc veşnic doar din... amintiri". "Ba nu, vei duce exact o viaţă normală. Vei lucra normal, vei trăi normal, eu voi rămâne în preajma ta pentru a face ceea ce n-am făcut în viaţă: pentru a te ocroti. Ştii, te iubesc atât de mult, nu vreau să-ţi fie rău. A fost un şoc atât de mare să realizez adevărata dimensiune a iubirii tale. Abia acum, abia aici. Hai, linişte-te, vezi de ce n-am vrut să-ţi spun... Oricum, nici tu nu eşti cu nimic vinovată. Iar eu NU o să-ţi mai vorbesc despre lucrurile astea niciodată. Ţi-am spus doar ca să ştii ce s-a întâmplat atunci. Atât: doar ca să ştii, nimic altceva şi doar ca să te asigur că acum voi avea grijă de tine, o grijă reală".

 

Am rămas cu ochii aţintiţi aievea la decorurile roşii-cărămizii pe care le-am visat azi-noapte. Ziua a doua a evenimentului. Tu nu mai veneai. Eram tristă şi te aşteptam. Nişte indivizi se dădeau pe lângă mine să acapareze discuţia. Îmi lăsaseşi o brichetă, o brichetă mare sub formă de lumânare. Ca o preluare de ştafetă. Îmi luasem bagajele, se lăsase întunericul, tu nu mai veneai. Şi atunci am văzut ziarele întinse într-o staţie afişate şi m-am mirat cum de au rezistat 15 ani. Am vrut să le iau, am zis că-s ale mele şi-a apărut un băiat şi mi-a zis: "Nu, pune-le înapoi. Aici scrie tot, aici e istoria oraşului". "Dar sunt ale mele, eu am scris-o, eu am trăit aici. Cum de au rezistat?". "Da, tu ai scris, dar... te rog eu frumos, lasă-le... Am avut grijă de ele de aia au rezistat". Şi m-am trezit contrariată, apoi am înţeles o serie de lucruri. Am pornit într-un dialog cu L., ca un moment al adevărului. Mă doare, e destul de trist că s-a întâmplat aşa, dar tot e bine că am aflat. A fost cea mai mare nebuloasă a vieţii mele: răspunsul la întrebarea de ce n-am putut fi împreună cu el. Deşi aparent nimic n-ar fi trebuit să ne împiedice. O poveste de dragoste la superlativ, dar transformată în luptă şi în dramă...


Mirela Predan


Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (06.06.2018)
Vizualizări: 21 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018