Lecţia lui L. mă mobilizează şi mai mult în războiul cu cel ce nu există - Sunt pe o cale dreaptă!!!


Nu ştiu cât de potrivită ar fi o paralelă între tipurile de denigrare aduse persoanei mele şi tipurile de denigrare aduse lui L., însă regăsim un element fundamental comun: denigrarea nebazată pe nimic real, pe de-o parte, dar şi un mod diferit de comportament la denigrare. Eu zbier atunci când sunt denigrată. Arăt în concret unde este problema şi fac circ. Dacă se vorbeşte despre maşina lui Călin Popescu-Tăriceanu, arăt că vorbitorul despre asta are paranoia, arăt cu documente că nu este real, nu las ca lucrurile să ia amploare şi chiar dacă iau această amploare, nicio problemă, poate să râdă cine are chef acum de mine, pentru că la un final se va vedea cine râde şi mai cu folos, într-o lume în care NUMAI RĂSPUNSUL CLAR CONCIS ŞI ZBIERAT ESTE CEL CARE POATE REAŞEZA LUCRURILE LA ADEVĂRATA LOR NORMALITATE FAŢĂ DE O CAMPANIE DENIGRATOARE, AŞA CUM A PORNIT-O ŞI CEL CE NU EXISTĂ ÎMPOTRIVA MEA. L. a răspuns, s-a apărat, numai că a făcut-o cu maximă delicateţe, în termeni mai mult decât calmi şi civilizaţi, preferând să se interiorizeze faţă de mizeriile debitate şi fără niciun fundament real despre el. Diferenţa dintre mine şi el este... zbieratul, eu zbier. Partea proastă este că atunci când eu mi-am asumat acest rol de zbierat inclusiv în privinţa lui, pentru că eu îmi cunoşteam personalitatea, perseverenţa şi potenţialul, zbieratul a ceea ce el, din delicateţe şi din construcţia sa psihică interioară, nu o putea face, el m-a privit în lupta această ca pe-o "fată mare" şi m-a trimis la cules de flori albastre. Cam asta s-a întâmplat, plus intrigile meşteşugite şi evident că repetate la adresa mea care să-i creeze convingeri nefondate despre mine, care pe mine m-au afectat, mai ales în contextul în care, dacă după 15 ani e clar că eu încă mai sufăr şi sunt profund afectată de ceea ce s-a întâmplat în timp, e clar că şi-au pus amprenta în mod negativ, complet nejustificat, asupra existenţei mele. A fost o lecţie de viaţă şi pentru mine, nu doar pentru el, deosebit de amară. Nu ştiu, să dau un exemplu, se spunea despre el, de exemplu, că este "hoţ", iar eu ştiam bine că nu este hoţ, că doar fusesem lângă şi văzusem despre ce e vorba, dar nici nu puteam să zbier: "bă, idioţilor, explicaţi-mi şi mie unde e hoţia în asta", din simplul motiv că, la vremea aceea, nu aveam suportul de exprimare, aşa cum îl am acum şi este clar că era nevoie de acest suport de exprimare. Şi mai exista o deosebire fundamentală, drept pentru care eu am putut trece peste în bătălia aceasta cu cel ce nu există şi s-o iau de la cap: spre deosebire de el, eu NU aveam niciun pic de încredere în oameni. Şi-a pierdut încrederea în oameni când a fost prea târziu, se vede clar şi normal că, în context de încredere, dezamăgirea este cu atât mai mare. Iar la mine dezamăgirea aproape că nu a existat din partea oamenilor, câtă vreme nici nu am avut prea mari aşteptări de la ei şi câtă vreme este clar că am preferat oarecum izolarea.

 

Poate că exact în amintirea lui L, sunt mai motivată decât oricând să arăt toate aspectele negative ale lui cel ce nu există, adică un individ care foloseşte exact aceleaşi modele grosolane de non-valoare şi de denigrare, pentru cauze injuste, după care să arate cu degetul la mine că eu sunt... "dracu", cea mai urâtă, cea mai proastă, cea mai cerşetoare, cea mai nenorocită, cea mai diabolică, cea mai mizerabilă, cea mai... cea mai... Un astfel de comportament faţă de el, în puritatea lui, pe L. l-a demobilizat, mai ales că era neaştepat, iar el era născut pentru frumos şi pace, nu pentru lupta aceasta surdă şi nemernică, un acelaşi tip de comportament pe mine mă face să lupt ca să arăt... ADEVĂRATA SITUAŢIE. De aceea poate că avea nevoie de un "general", aşa cum numai eu puteam fi care să conducă lupta aceasta nedreaptă, armată, a vorbelor de ocară şi normal că m-am supărat pe el, atunci când el n-a crezut că eu pot face asta. Pentru că nu se poate. De atacuri din astea neîntemeiate cu toţi ne-am săturat, în timp ce exact hoţii sunt ridicaţi în slăvi şi li se dă dreptate, într-o societate bolnavă, în care, iată, analfabetul ajunge primar, cu susţinere politică şi pârghii şi de toate să poată fura, profesorul universitar este aruncat la coşul de gunoi, iar anormalitatea asta cu răsfrângeri serioase asupra societăţii per ansamblul ei, nu poate face decât rău inclusiv şi implicit României, pornind de la nivel local, mărunt, aşa cum spuneam, dar o situaţie generalizată pentru că cel ce nu există chiar a ieşit din comun, se vede clar, a mai avut şi ghinionul să dea peste o luptătoare neînfricată, numai că metodele astea dictatorial-locale există şi subzistă şi fac rău mare României per ansamblu. Câtă vreme nonvaloarea nu doar că este promovată dar şi încurajată să stea şi să continue o activitate infracţională împotriva adevăratelor valori, este clar că n-o vom mai scoate cu România la cap niciodată!


Din punctul meu de vedere e clar: ia zi, domnule, cel ce nu există despre mine aberaţii, că acum te dau în judecată şi dacă nu mă laşi în pace, nu te las în pace deloc! L., din păcate, n-a dat pe nimeni în judecată faţă de mizeriile lor şi, în plus, în moralitatea lui, se aştepta ca şi ceilalţi să înceteze nemernicia asta. Bineînţeles că din cauză de morală... n-a încetat, pentru simplu motiv că, aşa cum spuneam, întotdeauna e în firea omului un drac, care îl face să amplifice scandalul şi să te ia de prost dacă eşti bun, în niciun caz să te simţi stingher că omul de lângă tine e bun, tu eşti rău şi ar fi cazul să-ţi mai şi revizuieşti comportamentul, ca atare. Nu, hoţii vor fura veşnic dacă nu sunt constrânşi de rigorile justiţiei, nesimţiţii vor înjura în continuare dacă li se permite asta, proştii vor conduce după criteriile propriilor prostii şi şmecherii, inculţii vor fi şefii şi vor lua titluri onorifice de savanţi mondiali, ca o încununare a imbecilităţii şi a nerespectării valorilor prin devalorizarea diplomelor şi aşa mai departe. DIN PĂCATE, SENTIMENTUL DE ONOARE ŞI DE CONŞTIINŢĂ NU EXISTĂ DECÂT FOARTE RAR LA OAMENI. Studiul de caz concret al lui cel ce nu există este deosebit de relevant faţă de valorile la care trebuie să ne raportăm. Eu am simţit pe pielea mea, din păcate, ce înseamnă nesimţire ridicată la rang de virtute în modalitatea de a conduce o societate, L. a simţit la rândul său, pe pielea sa, avea idei prea inovatoare şi le mai şi punea în practică, aici era problema cea mai mare. Însă consideraţiile şi această lecţie amară de viaţă legată de L. m-au convins încă o dată că trebuie să mă mobilizez în acest război cu cel ce nu există şi să-l înving, pentru că este cum nu se poate mai clar că altfel sufăr eu şi ajung eu la cimitir înainte de vreme, cel ce nu există oricum n-o să se schimbe niciodată!


Mirela Predan


Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (05.22.2018)
Vizualizări: 33 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018