Muzica Porţilor Deschise spre Rai...

Când era să mor în 2005, ştiam, simţeam că voi muri. Nu ştiam când va veni momentul. Otrava era deja în mine, iar eu am realizat asta. Şi ce-am făcut? Am dat drumul la muzică. Toată noaptea am ascultat muzică. Am zis că vreau să mor pe muzică, exact ca o formă de atingere mai degrabă a paradisului prin rezonanţe.


Acum am adormit după-amiaza aceasta, pentru că mă simţeam rău. Şi am visat ceva ciudat. Bine, am visat un aragaz. L-am visat pe el, am visat o casă ciudată de ţară, poate că era casa de cândva a lui şi voia chiftele. Mda, sâmbăta viitoare o să fac şi eu puţină pomană, pentru că aragazul acela din vis era... foarte îmbietor spre a găti. Dacă vrea chiftele, îi fac. Nu se discută. Pe urmă am adormit la loc şi am visat muzică. Muzica lui preferată. Formaţia lui preferată. Şi m-am trezit cu melodia aceea tristă şi duioasă în cap. Am deschis laptop-ul şi am căutat formaţia pe Youtube. Valenţe ale infinitului mi-au răsunat în minte prin această muzică. Avea dreptate să-i placă muzica asta. Mi-am amintit de el şi de vremea când noi eram fericiţi şi ascultam această muzică şi m-a pufnit plânsul.


"Ştii, câtă dreptate ai avut cu formaţia asta. Are acorduri divine. Parcă te transportă într-o altă dimensiune, parcă vezi porţile Cerului deschizându-se atunci când asculţi cântarea ei". "Da, am vrut să asculţi această muzică, te-am făcut atentă, tocmai ca să vezi cât de frumoasă este. De aceea ţi-am transmis melodiile ei. Tu nu o ştiai decât pe cea cu care te-ai trezit în minte, am vrut să asculţi mai multe şi să ai sentimentul beatitudinii transmise prin muzică". "Aşa este. Am ascultat-o cândva împreună, dar am uitat melodiile ei. Cred că o să ascult această formaţie foarte des. Pentru că îmi dă senzaţia de nemurire, de poartă de comunicare cu lumea infinită. Îţi mulţumesc pentru transmiterea ei. Doamne, şi ce fericită eram pe vremea când eram cu tine şi cânta această muzică. Atunci n-aveam nevoie să cunosc paradisul, pentru că starea de beatitudine mi-o dădea prezenţa ta. N-aveam nevoie de mai mult". "Muzica aceasta e mult mai profundă. Am cultivat-o în ani şi am simţit exact ce spui şi tu: deschiderea către infinit". "Vezi că o să iasă o carte monumentală. Aş vrea să pun pe un site separat, mai bine optimizat toate aceste texte. Să poată avea şi lumea de pe Google acces". "Corect. Ştiu, uneori te ţin din treabă, dar o să vezi că merită...". "Toată viaţa am avut treabă, toată viaţa ai avut treabă, nu ne-am ales cu nimic din această treabă, derivată a verbului 'a trebui'. Aşa că lasă-mă să visez, lasă-mă să scriu ceva monumental, lasă-mă să te am pe tine lângă mine. Nu mai trebuie nimic. Vin toate de la sine. Acum mi-ai transmis această muzică divină, în fiecare zi îmi transmiţi ceva constructiv. De aceea spun că va ieşi o lucrare monumentală...". "O să am grijă de asta negreşit".


Acordurile divinului şi ale porţii spre infinit încă mai stăruie. Mai ascult puţin apoi mă apuc de treabă. Sunt 15 ani de când... ne-am cunoscut! Şi el parcă trăieşte prin melodiile porţilor deschise spre Rai. O muzică pe care n-am perceput-o până azi aşa, o muzică uitată în mintea mea. Şi Universul este armonie perfectă, şi Dumnezeu se revelează prin muzică, şi harul divin coboară prin muzică, într-o îmbinare perfectă a tradiţiei cu ideea de nemurire. Valenţele calde, divine ale acelei muzici cântate de formaţia sa preferată de ani şi ani din timpul vieţii capătă inflexiuni ale iubirii eterne. Iubirea, bucuria armoniei nu mor niciodată. Trebuie să ştii doar că dacă nu luăm cu noi nimic din lumea materială, ci doar povara păcatelor şi bucuria faptelor bune, iubirea este veşnică la rândul ei. Ne înalţă acolo, sus, în alte emisfere şi iubirea e eternă în măreţia ei. Iar noi suntem capabili de iubire. E cel mai frumos dar cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. Cel mai frumos dar al existenţei noastre materiale efemere: putem iubi, Dumnezeu ne iubeşte, noi ne putem iubi între noi.


Vacanţa aceasta mi-ar plăcea să merg prin locurile frecventate de L. Ca un studiu al spiritualităţii, pe itinerariul unei existenţe materiale efemere, dar în locuri încă puternic înrădăcinate de prezenţa sa spirituală ca a oricărui om puternic. Da, va ieşi o lucrare monumentală. Deja am scris foarte mult şi n-am de gând să mă opresc... Va fi ca un ecou a ceea ce am început cândva şi mi-ar fi plăcut să fac cândva, dar n-am avut ocazia, adică... să scriu despre el! Nu, nu două, trei articole cât am scris pe vremea aceea, ci... o capodoperă. Cu sute, mii de pagini şi să nu mă opresc aici. Măcar atâta lucru, dorit încă de acum 15 ani de către mine, mai pot face şi eu pentru el. Şi lumânări aprinse, şi pomeni...


Mirela Predan


Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (05.20.2018)
Vizualizări: 28 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018