Oare cum arată Dumnezeu? Şi ce este mântuirea versus dreptate? - Dialoguri celeste


Forma mea de dialog cu L. este aceea că-i aud vocea, cea fizică, din timpul vieţii sale, în urechile minţii. Iar asta şi în paralel cu o serie de manifestări exterioare care au fost sau ar fi putut fi percepute şi de observatori obiectivi, precum mişcatul de obiecte prin casă, zgomote fără explicaţie în lumea materială. În plus, o serie de aspecte pe care mi le-a spus L. au fost confirmate în lumea materială, cum ar fi vizionarea unor documente care s-au dovedit a fi şi cele reale, menţionarea unor date care s-au dovedit a fi exact cele reale, denumiri care s-au dovedit a fi existente, date istorice pe care eu nu le cunoşteam şi care s-au dovedit a fi exact cele reale, ba chiar şi cuvinte în limba română al căror sens eu nu-l cunoşteam, deşi în limba română şi, căutându-l în DEX s-a potrivit exact conţinutului comunicării. Pentru mine înseamnă mai mult decât o confirmare că tot acest dialog este real şi, chiar să presupunem prin absurd că n-ar fi, în definitiv, oricum nu produce absolut niciun rău nimănui, în lumea exterioară şi mesajele sunt clar educative, instructive, spirituale şi benefice în primul rând mie pentru dezvoltarea mea spirituală. Nu uit şi nici nu am cum să uit aspectul că discut cu un profesor universitar nu cu un spirit al cuiva care nu şi-a pus la viaţa lui prea multe întrebări şi nu are un grad de cunoaştere oarecare. Am înţeles că pentru a dobândi raiul nu este neapărat necesar să ai o cultură dezvoltată, însă dacă o ai şi o trăieşti în spiritualitate, cu siguranţă eşti mai aproape de Dumnezeu. Bineînţeles că ceea ce am scris eu aici au fost doar câteva frânturi din gândurile bune, benefice şi răspunsurile la întrebări, nu neapărat în deplin acord cu filosofia mea teologică transmise de L. Uneori acest dialog vine, nu e neapărat să-l scriu şi tocmai de aceea aş vrea să reiau acum câteva din gândurile zilelor trecute, pe care nu le-am materializat prin scris, pentru că, sinceră să fiu, chiar vreau să fie aceasta o lucrare. Literară. Nu am putut scrie multe aspecte şi au rămas între noi, motivele fiind mai multe: în primul rând, pentru că am promis că nu-i voi dezvălui identitatea, iar confirmarea unor aspecte prea delaiate legate de L. ar conduce la dezvăluirea identităţii acestuia. E mai bine ca lucrurile să rămână aşa, înţelegând că de viaţa şi de opera sa urmează să mă ocup, însă aceste relatări ar urma să fie de sine stătătoare pentru frumuseţea lor, în primul rând spirituală, dezvăluirea identităţii sale nefăcând nimic altceva decât să creeze deservicii atât mie cât şi lui.

 

"Astăzi am avut extrem, extrem de multă treabă ca şi ieri. Aproape că n-am avut timp nici măcar să respir. Am înţeles ce-a însemnat pe parcursul vieţii tale să ai treabă, să fii stresat şi tot timpul să te ocupi de ceea ce trebuie fără nicio relaxare. Chiar dacă nu sunt lucruri grele, pe care le fac cu uşurinţă, e înfiorător să trăieşti în timp şi să constaţi că nu ai timpul necesar să le termini. Cred că este pentru prima dată când înţeleg la modul real prin ce treci pentru că este pentru prima dată când mi se potriveşte şi mie sintagma ta: nu am timp să dorm. Totuşi, promit în mod solemn că o voi lăsa mai moale cu acest: trebuie, pentru că este absolut necesar să trăiesc şi eu măcar câteva ore pe zi, iar noaptea totuşi să dorm. Până la urmă nu câştig absolut nimic dacă îmi umplu absolut tot timpul cu lucruri pe care trebuie să le fac. Trăirea mi se pare mult mai importantă". "Ai perfectă dreptate. Aici a fost greşeala mea pe care mi-o recunosc: am lăsat timpul să mă conducă pe mine, nu eu să-mi conduc propriul timp din viaţă, până când m-am trezit bătrân, bolnav şi umil, fără nicio satisfacţie, lăsând ocaziile de viaţă să tracă pe lângă mine şi să nu le valorific niciodată. Din cauza lipsei de timp, nu am ştiut nici să preţuiesc şi să analizez faptul că am avut lângă mine exact o comoară existenţială precum tu, care m-ai iubit sincer, dar eu n-am avut... timp să mă gândesc la asta, concluzionând pripit că altele ar fi interesele tale în raport cu mine decât dragostea. Acum a fost un ritm de lucru mai alert, dar va fi absolut necesar să-ţi revii la un program normal, în care să faci şi ce te pasionează, ca de exemplu să te joci un joc pe calculator sau să citeşti o carte. nu poţi şi nici nu trebuie să munceşti 14 - 16 ore pe zi din 24". "Voi lua măsurile necesare ca să se întâmple cu siguranţă asta. Îmi voi stabili un program de lucru de maxim 10 ore în decursul a 24, capcana fiind aceea că, de cele mai multe ori lucrând de acasă, depăşesc cu mult... programul. Intru în bucătărie cu groaza de a termina mai repede de gătit, deşi odinioară îmi plăcea teribil să gătesc, acum nu mai am timp pentru asta, citesc două file de carte şi mă... simt vinovată că nu am terminat de redactat nu ştiu ce documente de proces. Dar eu când mai trăiesc, la naiba? Voi avea grijă să nu se mai repete situaţia asta...". "Indiferent cât muncim, tot în rai sau iad ajungem, după faptele noastre...". "Mda, corect, aş vrea să revin puţin la spiritualitate. Spune-mi te rog, tu l-ai văzut pe Dumnezeu?". "Da, cu siguranţă. De altfel, posibilitatea de a-L vedea pe Dumnezeu este certă, ea fiind descrisă în Biblie în timpul fericirilor: fericiţi cei curaţi cu inima, căci aceia vor vedea pe Dumnezeu". "Da, aşa este, în ciuda a tot ceea ce s-a scris sau s-a spus rău despre mine, m-am încăpăţânat cu multă răbdare să rămân un om cu inima curată. Nu, n-o să-ţi pot spune cum arată Dumnezeu, n-am voie! Pentru că încă ţie nu ţi-a venit ceasul să-l cunoşti. În momentul în care îl vei vedea pe Dumnezeu, Tatăl, deja vei fi în lumea cealaltă". "Nu, nu te întreb cum este, însă pe parcursul unei vieţi, noi, toţi oamenii, care credem în El, avem un dialog constant cu Dumnezeu prin rugăciune. Este un Dumnezeu personal sau este o forţă universală supranaturală?". "Bineînţeles că este atât un Dumnezeu personal, cât şi o forţă universală supranaturală. Este Spiritul suprem. E ATÂT DE BUN, ATÂT DE BLÂND ŞI EMANĂ ATÂTA DRAGOSTE... DRAGOSTE... DRAGOSTE ŞI BUNĂTATE de nu o singură dată am avut sentimentul incredibil că nu pot merita atâta dragoste şi atâta bunătate. Iar asta nu din partea oricui, ci din partea Dumnezeului meu, din partea Dumnezeului tău, din partea Dumnezeului fiecărui om de pe această planetă care a ales calea virtuţii şi a dreptăţii, făcând fapte bune în viaţă". "Pe Isus Cristos l-ai văzut?". "Da, l-am văzut, de fapt, alături de îngeri el este cel care te conduce către Tatăl. Pe Isus Cristos l-au mai văzut şi mulţi alţi pământeni, vreme de 33 de ani cât a stat în viaţa materială". "Ce este trinitatea? Chiar citeam deunăzi mai multe concepţii religioase - erau expuse vreo 30 în care spunea, de exemplu, că martorii lui Iehova nu cred în ideea de trinitate. Mi-am amintit că bătând din uşă în uşă, chiar am avut chef într-o bună zi să ies şi mă contrazic cu o martoră a lui Iehova pe considerentul existenţei Sfintei Treimi. Cum poate fi un singur Dumnezeu în trei persoane e un mister, pe care mintea umană nu-l poate elucida, deşi eu adesea am simţit cum se poate, prin inspiraţia Duhului Sfânt, dar e inefabil, nu pot descrie în cuvinte asta". "E foarte simplu şi nu e deloc un mister. Hai să facem o analogie cu lumea materială: creierul, inima şi ficatul sunt trei organe principale ale unui corp, distincte între ele şi totuşi alcătuind organismul uman, una fără cealaltă neavând funcţionalitate. Sigur, aceste organe mor, Dumnezeu nu moare niciodată pentru că este o funcţionalitate a aceluiaşi întreg oarecum distinctă, dar aflată în strânsă corelare. Sau imaginează-ţi concepţia: un bărbat şi o femeie concep un copil, care până la momentul naşterii este distinct de mamă şi de tată şi cu toate astea este acelaşi şi cu mama şi cu tata. Plecând de la aceste aspecte materiale, imaginează-ţi trinitatea ca unitate a unui întreg. Ceea ce vream să-ţi spun este că această unitate în unicitate nu este doar trinitară, ea este un întreg al triliarde şi triliarde de oameni mântuiţi de pe întreaga planetă şi din toate timpurile". "Spune-mi te rog cum se împacă ideea de mântuire şi de ispăşire a păcatelor noastre pe cruce, ideea de iertare cu ideea de dreptate". "Se împacă foarte bine. Mântuirea este una, ispăşirea este alta. Da, aşa este, orice păcat este iertat de Dumnezeu dacă îl regreţi şi crezi în Dumnezeu, asta nu înseamnă că nu ispăşeşti până la ultima faptă chiar şi regretată. Iar îţi voi da un exemplu din lumea materială ca să înţelegi mai bine: dacă cineva îl iartă pe hoţul de buzunar care a furat de la el, asta nu înseamnă că nu-i pretinde şi repararea prejudiciului, adică să-i dea portofelul înapoi sau, dacă acest lucru nu mai e posibil, echivalentul lui ca preţ şi suma de bani care se găsea acolo. Tot aşa e şi cu păcatul iertat şi mântuit de Dumnezeu: Dumnezeu te iartă, dar asta nu înseamnă că nu-ţi pretinde să dai până la ultimul leuţ, simbolic, pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin păcat. Asta înseamnă practic ispăşirea păcatului iertat. Care poate fi în timpul vieţii sau după moarte. De aceea şi spuneam că ideea de karma este o aiureală. Chinurile sprituale ale unui spirit pot fi mult mai profunde decât cele dintr-o viaţă carnală. Nu pot să-ţi explic în cuvinte cât de prost m-am simţit când, ca om cu păcatele mele inerente, am simţit dragostea şi bunătatea lui Dumnezeu. Faptul că eşti iubit de Dumnezeu în ciuda păcatelor tale, îţi dă un teribil sentiment de ruşine şi de remuşcare. În biserici şi în creştinism prea puţin s-a vorbit despre... ruşinea în faţa lui Dumnezeu pentru păcatele tale. Dar e un sentiment deosebit de chinuitor şi de apăsător pentru cei deja mântuiţi: ruşinea pentru păcatele tale". "Spune-mi te rog, dincolo, un spirit mai poate face păcate?". "E foarte greu să mai păcătuieşi în contextul în care înţelegi ce înseamnă consecinţa păcatului. Dacă discutăm despre încălcarea poruncilor lui Dumnezeu sau despre păcatul suprem, trădarea, este clar că aici acele păcate NU se mai pot face. Adică de aici, din lumea spiritelor, NU ai cum să nu crezi în Dumnezeu, pentru că ştii fără urmă de îndoială că el există, nu ai cum să furi, să ucizi, să faci fapte necurate, să pofteşti ceea ce este al altuia, să mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui, deci nu ai cum să faci păcate". "Şi atunci de ce există totuşi apariţii rele, răzbunătoare?". "Sunt sufletele celor care deja au fost condamnaţi la iad veşnic. Sunt exact demonii. Ei nu mai au absolut nimic de pierdut şi atunci nu fac decât, aşa cum îţi spuneam, să încerce să evadeze şi să se prezinte înfiorător, groaznic. Crezi că ei nu se percep urâţi şi răi? Ba da. Nu stârnesc mila nimănui, tocmai pentru că sunt diabolici, au ales răul inclusiv pentru ei, nu numai pentru alţii şi, pentru că nu mai au nimic de pierdut, încearcă să-şi mai câştige adepţi ispitind pe cei rămaşi în lumea materială să păcătuiască. Din fericire, sunt atât de urâţi încât reuşesc mai degrabă să îngrozească pe cei din lumea materială, de pe pământ, să-i sperie şi să-i îndrepte spre Dumnezeu decât să-i facă să piardă mântuirea. Cei care cunosc că s-au mântuit, adică cei din rai şi cei din purgatoriu NU mai fac păcate, cei din purgatoriu ispăşesc păcate, iar cei din rai sunt deja fericiţi alături de Dumnezeu". "Spune-mi te rog, există un sfârşit al lumii colectiv". "Da, va exista, dar acesta se va produce peste câteva milenii. Nu-ţi împărtăşesc opinia că pentru fiecare om, atunci când moare, pentru el acesta este sfârşitul lumii, luat motamo. Nu, spiritul rămâne în această lume, ba chiar vede mult mai bine lumea materială. Desigur, nu va exista o reîntrupare, Isus Cristos în Biblie a vorbit mult în parabole şi în simboluri, interpretarea grosieră a spuselor lui NU se poate face. Deci El s-a referit la trupurile glorificate, exact trupurile noastre eterice care, materializate, le mai puteţi vedea şi voi din când în când sub formă de apariţii, de fantome. Acestea vor fi trupurile pe care le căpătăm imediat după momentul morţii noastre. Iar la sfârşitul lumii, vor exista numai spirite, fără o lume materială. Pentru că la un moment dat nu va mai avea rost existenţa milenară a întrupărilor". "Citeam o carte în care se vorbea despre spirite şi acolo se menţiona faptul că pot exista spirite involuate care să inducă în eroare pe mediumul care îl invocă şi că spiritele apar pur şi simplu şi se înghesuie să intre în comunicare cu oamenii, uneori ca să se distreze, alteori pentru a se da grozavi. Pentru ce ar face un spirit asta?". "Depinde. De obicei, spiritelor le place mult să fie băgate în seamă de cei rămaşi în lumea materială. Unii vor o lumânare, alţii vor de pomană, alţii vor o rugăciune, alţii vor să-şi facă prieteni, fiecare vrea ceva dacă este un spirit bun. Contradicţiile sunt date de faptul că nici ei nu cunosc anumite lucruri şi bravează că doar... dacă un om discută cu un spirit i se pare grozavă treaba asta... Spiritul este la fel ca omul, este doar omul dezbrăcat de corp şi prezent într-o altă dimensiune. Sigur că are exact calităţile şi defectele sale din timpul vieţii. Poate fi vorbăreţ, simpatic, antipatic, vrednic, leneş, lăudăros şi toate celelalte... Sigur că pot fi şi spirite rele care au ca scop să intre în vorbă cu tine, dacă îl invoci, pentru a te ispiti, pentru a te atrage şi cum nu-i poţi vedea forma eterică hidoasă, demonică atunci normal că îl crezi pe cuvânt, ba chiar îl învesteşti cu puteri supranaturale. Şi adevărul este că şi un singur demon, fiind spirit, poate face mult mai multe minuni, e drept că rele, decât un milion de oameni pe parcursul întregii lor vieţi. Probabil că va veni vremea în care nu vom mai considera apariţiile din lumea de dincolo ca fiind miracole...". "Mai poate ispăşi un spirit ceea ce face în calitate de spirit? Adică, de exemplu, dacă minte un medium...". "Depinde de minciună, acuma să ştii că nu orice minciună înseamnă un păcat, ci doar aceea cu consecinţe în coroborare cu alte păcate. Majoritatea minciunilor pot fi inofensive pentru cei care le ascultă şi le cred". "Poate cunoaşte un spirit viitorul?". "Da, de cele mai multe ori îl poate cunoaşte. Pentru că aşa cum putem fi în trecut la ani lumină, putem merge şi în viitor la ani lumină într-o fracţiune de secundă. Asta nu înseamnă că suntem ca Dumenezu. Putem găsi acolo ceea ce ne interesează sau nu, pentru că şi minţile şi cunoaşterea umană sunt, în definitiv limitate, singura forţă nelimitată este Dumnezeu care înţelege nu doar cum funcţionează lumea materială pe care chiar El a creat-o, ci şi pe cea spirituală. Asta nu înseamnă că dacă cunoaştem viitorul ne apucăm să-l şi trâmbiţăm, aşa... pe orice cale. Nu, ştiu că nu ai intenţionat să mă întrebi care va fi viitorul tău, cu toate acestea ţi l-am spus deja: o să-l învingi pe cel ce nu există, o să te ocupi de cercetarea mea, în paralel, de avocatură şi de administraţia publică locală, deşi intenţionezi să te retragi din jurnalism şi din politică totuşi nu o vei face, vei avea şi un copil, ba chiar trei, stai calmă... Când vei muri, vei fi cu mine în paradis. Vei muri la vârsta de 73 de ani... Nimic altceva spectaculos nu mai am ce să-ţi spun. Nu vei mai trece prin tentative de omor, prin lucruri extrem rele ca până acum şi nu vei mai duce o lipsă acută de bani. Sigur, tu ai liber arbitru şi ai posibilitatea să alegi ce faci în viaţă, însă... eu am posibilitatea să văd la ani lumină în viitor ce vei face în viaţă... ". "Ştii, mi se pare amuzant un lucru: oamenii sunt mai interesaţi citind ceea ce scriu, de aspectele de dragoste dintre mine şi tine de când erai în lumea materială decât de cele spirituale... Mi se pare că... denotă josnicia. Nimeni nu-i interesat de spiritualitate". "Hi, hi, hi, chiar că amuzantă situaţie..."


Mirela Predan


Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (07.05.2018)
Vizualizări: 14 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018