Profunda pasiune a lui L. pentru... creştinătate


Cred în Dumnezeu, îl iubesc pe Dumnezeu, cu toată forţa într-o lume care, deşi nu se declară atee, este atee şi decăzută. Citeam cartea scrisă de L. cândva şi descopeream noi valenţe ale structurii sale umane. Vorbea despre creştinism, cu o însufleţire aparte, din rândurile cărţii denotând stilul cu care eram aproape obişnuită şi pe care îl adoram, pe de-o parte, dar şi însufleţirea, pe de altă parte cu care vorbea despre istoria creştinismului. Avea exact ideea mea (necunoscând că el are o astfel de idee) că, în materie de Drept, Dreptul românesc cel puţin s-a bazat în totalitate pe preceptele creştine. Păi, haideţi să facem o comparaţie între poruncile lui Dumnezeu şi Dreptul Penal, pe care le regăsim în totalitate. Crima, furtul, mărturia mincinoasă, dar... odinioară şi faptele necurate, le regăsim incriminate. El a mers mai departe în studierea şi a Dreptului civil, pe care l-a pliat, de asemenea, pe preceptele creştine. Devălmăşia, coproprietatea, Dreptul familiei, ca obârşii creştine la care eu, una, personal, nu m-am gândit niciodată. Istoria creştinismului şi a creştinătăţii, studiate şi expuse cu atâta pasiune, care răzbate în clar din vocea sa interioară expusă în paginile unei cărţi, îmi dau tabloul complet, că autorul unor astfel de expuneri nu putea decât să ajungă un sfânt în viaţa de dincolo. Cu siguranţă. Preocupările sale creştine, pasiunea inclusiv pentru teologie, pe care eu nu i-am cunoscut-o atunci când eram împreună cu el, dar care, acum, realmente mă înfioară chiar îmi dau o stare de bucurie interioară. Ştiam că a trăit în cea mai mare parte după preceptele creştine, cu dragoste faţă de aproapele, cu generozitate şi iubire de oameni, cunoşteam felul lui de-a fi profund creştin ca să mă exprim aşa, dar nu cunoşteam şi valoarea istorică cu care a studiat creştinismul, aşa cum nu cunoşteam nimic despre aceste pasiuni ale sale. Foarte interesant şi nici nu cred că trebuie să mai afirm duioşia şi respectul cu care acum merg spre reconstituirea vieţii şi operei unui adevărat om de cultură, promotor al valorilor creştine şi umaniste în totalitate. Mă simt mică, mă simt bleagă şi mă simt extrem de neînsemnată pe lângă el. De aceea adeseori mă revolt că a avut parte de asemenea soartă, întrebându-mă încă o dată dacă prin suferinţă şi crucificare este neapărat necesar să intrăm în Împărăţia lui Dumnezeu şi dacă totuşi Dumnezeu nu poate face de la suferinţa umană o derogare. Am zis că l-am blestemat şi mi-a părut rău mai ales că am văzut aidoma că blestemul s-a împlinit, dar cred că şi el m-a blestemat pe mine. Păi, dacă de la un asemenea om, cu o asemenea valoare culturală, eu am ajuns la... cel ce nu există să stau să disput... filosofia acordului între subiect şi predicat, precum şi răutatea exagerată şi parada de credinţă, e clar că ăsta a fost, de asemenea, un blestem abătut asupra mea, ceva de genul: "na, mă, ai plecat de lângă mine, ia uite de ce-ai avut parte". E înfiorător şi înfricoşător în măreţia ei ce înseamnă puterea lui Dumnezeu şi mai ales combinaţia aceasta a datului cu vârf şi îndesat atunci când greşim, exact de greşeli să avem parte... Diferenţele dintre valoarea umană şi valoarea culturală dintre L. şi idioţii ăştia de care am dat eu pe aici sunt enorme şi incomparabile.


Aşa cum l-am rugat, L. m-a lăsat să dorm azi-noapte, dar... a intrat în vis şi l-am visat. Este pentru prima dată când îl visez şi visul era unul foarte ciudat. Venise aici la mine acasă, să stea la Snagov... fugind de o condamnare. Pe nedrept, bineînţeles. Şi eu îi spuneam: "stai aici, aici nimeni nu te cunoaşte, nu ştie cine eşti, vezi, mergi pe stradă şi nimeni nu te recunoaşte, asta înseamnă că nu te arestează, pentru că nu te recunoaşte". Şi L. era foarte trist şi abătut, afectat vizibil de condamnare, dar mulţumindu-mi pentru grija şi încrederea acordate şi gândindu-se dacă să... mă expună pe mine riscului de a-l prinde la mine acasă şi de a mă face tăinuitoare sau dacă să se predea şi eu insistam să n-o facă pentru că mă lasă rece, nu mi-e mie frică de justiţia umană. Foarte ciudat vis, extrem de ciudat. Simbolic, eu ştiu ce-a vrut să-mi transmită prin acest vis. Că şi-ar fi dorit ca eu să fiu alături de el în momentele lui dificile, dar... n-am fost. Ştiu, mă mustră conştiinţa suficient de mult, fir-ar să fie de treabă... Şi m-am trezit strigându-l: "domn profesor, domn profesor". Iarăşi ciudat, că nu-i ziceam pe nume, îi ziceam "domn profesor". El nu mi-a fost niciodată profesor, l-am cunoscut într-un cu totul alt context decât cel legat de facultate. Dar se pare că e acum şi-mi dă, din lumea de dincolo, ample lecţii de... viaţă!


Şi omul care vorbea atât de frumos şi de însufleţit despre ideea de creştinătate nu poate să fie azi decât un sfânt. E clar. Omul care l-a cercetat cu pasiune pe Dumnezeu nu poate să fie decât un sfânt. Am luat Biblia alături pentru a o reciti, Noul Testament. Cât de mult mă regăsesc şi-l regăsesc şi pe L. uneori în învăţăturile şi faptele din Biblie, cu martiriu şi cu cruce cu tot...! Dar am aşa un sentiment de bucurie şi de pace. L. vorbea, în cartea sa despre creştinism ca religie secretă la început, înainte de răspândirea sa în masă, L. vorbea despre Lumina creştinismului şi despre importanţa sa uriaşă... Sfântul L. din G. Ce bine sună... desfăşurat! Dar eu, în nemernicia mea, voiam un iubit viu, nu un sfânt, fir-ar să fie de treabă...!!!!


Mirela Predan

Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (06.01.2018)
Vizualizări: 20 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018