Repetiţia judecăţii de apoi - Între înfiorător şi sublim!


Cu 22 de ani în urmă, porneam cu pasiune şi chemare, cu dăruire şi entuziasm pe drumul iniţierii către moarte. Şi ce putea să însemne asta decât o repetiţie, ca să spun aşa, pentru judecata de apoi? Da, am vrut să ştiu şi uite că atunci când eşti învăţat de altul sau de cărţi, cunoaşterea poate să fie relativă, dar ceea ce simţi tu şi înveţi prin propriile simţuri nu se pierde niciodată. Mă gândesc că milioane de oameni din întreaga lume au primit aceeaşi Lumină ca să fie uşor în drumul către Absolut. Asemeni lui L., dar asemeni şi altor prieteni. Rememorez cu acelaşi fior al pasiunii, dar şi al temerii: coşciugul, moartea, învierea, viaţa veşnică, întunericul, lumina. Eu am reuşit să învii în 2005 şi poate că doar cunoaşterea aceasta sublimă m-a salvat, considerându-se că nu e încă timpul. Alţii au mers pe calea cunoscută din viaţă şi au ajuns într-un rai al sublimului, al cunoaşterii şi al spiritualităţii. "Veniţi de luaţi Lumină", este strigătul Învierii, din tenebrele nopţii de înviere, astfel încât niciodată să nu mai orbecăim. A şti pe unde să o iei, ca ritual din timpul vieţii e atât de frumos, e superb, e sublim! Da, în 22 de ani am mai uitat cuvinte, ritualuri, dar nu semnificaţii, în niciun caz semnificaţii şi am trăit aşa, aşa cum am învăţat că este bine să trăiesc, iar asta nu ca o obligaţie a jurământului sacru, ci pentru că Lumina era în mine, iar lumina mă călăuzea să fac asta. Îmi răsună şi acum întrebările care ar fi trebuit să înfioare: "Ai ucis? Ai furat?". Răspunsul meu e "nu", dar atunci când în faţa Tribunalului Suprem al judecăţii de apoi, unde lipsa de sinceritate se exclude, unde filmul vieţii tale e pus înaintea ta ca probă, aşa cum omenirea n-o să-l poată niciodată reproduce prin metode de înregistrare care nu pot înregistra gânduri şi intenţii răspunsul tău va fi "da" ce te vei face, o, biet nenorocit. Nu, nu te întreabă nimeni dacă ai ucis un om, întrebarea este dacă ai ucis? Şi ce te faci dacă ai dat cu maşina peste o... pisică? Şi nu te întreabă nimeni dacă ai furat dând spargere sau din buzunarul altuia, ci dacă ai furat. Şi ce te faci dacă ai făcut delapidare. Şi te întreabă dacă ai pus pe altul să facă rele. Răspunsul meu senin a fost nu, la fel este de 22 de ani. Acelaşi. Eu m-am păzit de rele şi de a ispiti, dar dacă răsptunsul tău e da, ce te vei face în faţa Tribunalului Suprem. Ehe, inchiziţia nu a fost nimic, pentru că judecata umană oricum nu este nimic. Şi aşa se face repetiţia pentru judecata de apoi. Unde şi acum simt fiorul temerii de păcate necomise niciodată de mine. Căci nu e om să nu greşească cu nimic... Nici eu. Dar eu am păşit curată şi m-am păstrat curată. De ce să reget la bilanţul acestor 22 de ani că am pornit pe un drum de unde nimeni nu se mai poate întoarce, nici opri. Când mergi să-l urmezi pe Isus ori ai chemare, ori eşti Iuda. De aici, de unde am intrat eu în urmă cu 22 de ani, nu se mai poate ieşi. Nu, n-am fost Iuda, ar fi fost groaznic, dar uneori am fost Petru cel lepădător, alteori am fost Toma necredinciosul... Recunosc, ce să fac? Asta e. Şi uite că mă felicit, pentru că, cu aceeaşi emoţie ca acum 22 de ani, pot răspunde la aceste întrebări senină... Am fost sobră, superstiţioasă, am căutat doar onoarea rece şi trecătoare, ascunzând un suflet rău interior? Nu. Cuvinte precum "tabernacol", "trinitate", "pontificare", "revelaţie", cuvinte atât de familiare mie, dar care ar părea neuzuale limbajului comun îmi arată exact calea spre alegere. Eu am ales sau a ales Dumnezeu pentru mine alegându-mă pe mine? Dumnezeu m-a ales, aşa cum Isus şi-a ales ucenicii. Dar ucenicii au avut chemarea necesară. Calmă şi senină pot spune că astăzi mă simt fericită. Pentru că pe parcursul unei îndelungate vieţii am putut să păstrez cu credinţă în Dumnezeu şi dragoste de semeni preceptele dreptăţii. De la reflecţia dintr-o lume a întunericului, unde sunt doar cranii şi doar oase goale, în întuneric, cu teamă, pătrunzi direct în Lumină prin înviere. Mie drumul îmi este cunoscut de la repetiţie, nu mă feresc de aceleaşi întrebări, nici de viaţa de apoi... Da, eu n-am ucis, n-am furat, am fost tolerantă cu opinia şi necruţătoare cu nedreptatea, am propovăduit dreptatea şi credinţa, m-am comportat ca o adevărată ucenică, dar vai de farisei şi de Iuzi cum vor răspunde acestor întrebări. Şi dacă mâine mor, mor împăcată în procesul meu de conştiinţă. Drumul îl cunosc, îl cunosc bine, pentru că am mai trecut acum 22 de ani prin el de am ajuns aici, la gradul acesta de evoluţie spirituală la care sunt acum. Dar vai de cei ce nu-l cunosc şi nu pot răspunde sincer la întrebările din faţa Tribunalului Suprem al lumii de apoi...


Cu 22 de ani în urmă începeam drumul iniţierii spre marea trecere în lumea de apoi. Nu, nu eram deloc prea tânără, din simplu motiv că se poate muri oricând şi se poate învăţa oricând să bei apa vieţii promisă de Isus Hristos. Chiar dacă timpul trece, el n-are nicio importanţă dacă ai băut o dată din apa vieţii. Cu 22 de ani în urmă, cam prin primăvara anului 2016, Dumnezeu, prin Duhul Sfânt parcă a venit şi a zis: "uite-o" şi a făcut o alegere. De atunci am început să văd prin revelaţie ceva ce nu-mi imaginam că există, ceva sublim de frumos. Milioane şi milioane de oameni din întreaga lume au urmat acelaşi drum, care se poate rezuma foarte simplu: credinţă, dreptate, toleranţă, deschidere către lumină şi adevăr, empatie şi iubire. Frumos? Da, dar nu oricine le percepe în această splendoare, nu toată lumea cunoaşte cuvântul magic care le înglobează la modul real pe toate astea. Nu toată lumea cunoaşte unde se face repetiţia zilei judecăţii de apoi. Eu cunosc... Eu cunosc acest templu. Doamne, cât e de frumos! Cât e de frumos!


Mirela Predan


Va urma

 

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (06.23.2018)
Vizualizări: 23 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018