Sclavă a libertăţii absolute, am fugit să-mi împlinesc în Snagov destinul meu de generală...


Eu am venit pe un front de luptă ca şi combatantă. El m-a privit ca pe o femeie şi a zis că nu-i nevoie. Atunci normal că n-avea sens să stau să mă ocup de flori albastre, m-am simţit frustrată, pentru că eu ştiam ce-aş fi putut să fac pe frontul de luptă. Am fost oricum sclava libertăţii absolute, pentru că-mi doream libertatea, neînţelegând că libertatea deplină nu este aici oricum. Şi-am obţinut exact libertatea, pentru că dacă nimeni n-are încredere în tine, este logic că te lupţi cu morile de vânt, or, eu era clar că n-aveam chef să mă fi luptat cu morile de vânt, mai ales când erau atâtea bătălii reale de dus. Poate că de aia am făcut şi blocajul acela mental, pentru că dacă mă pui pe mine să culeg pe lângă front flori albastre, nu să lupt, e normal să mi se pară oribil ce mă pui să fac şi să nu am nici cel mai mic chef, să stau şi să nu culeg nicio floare, iar lumea să se uite la mine ca la o cretină că nu ştiu să culeg nici măcar flori, darămite să... lupt. Tocmai asta era problema mea: eu ştiam să lupt, nu să culeg floricele şi nu stăteam de aşa ceva să-mi irosesc timp... Acesta este până la urmă sentimentul meu, un sentiment al penibilităţii pe care l-am avut atunci. Un bărbat în corp de femeie. Mda, acum ştie, din păcate, prea târziu, şi ce puteam să fac şi care a fost nemulţumirea mea, într-adevăr. Şi am plecat, să lupt în altă parte, unde-oi vedea cu ochii şi mi-a ieşit, se vede bine, la Snagov... Pentru că ăsta era destinul meu: să lupt, nu să culeg floricele. Mă rog... Stupid destin am mai avut şi eu... Dar nu contează. În dimineaţa asta m-am trezit din nou cu un chef de luptă şi cu un chef de front.


Hai, gata şi cu filosofia despre moarte, şi cu filosofia despre viaţă. Nu ai timp de prea multă literatură atunci când eşti pe front, nu ai timp deloc! Când eşti încazarmat aşa ca mine nu ai timp să stai de lucruri paranormale, va fi o veşnicie timp să stai de ele şi va fi o veşnicie timp să iubeşti. Va fi o veşnicie timp să tot ai linişte, pentru că în paradis nu-i război, aici e război.


Hei, şi uneori mă amuz: ce fericit ar fi fost cel ce nu există să fi luptat pentru L., nu împotriva lui, a lui cel ce nu există! Sâc! Mă gândesc ce-ar fi fost să-l văd ca din întâmplare pe... cel ce nu există şi să-mi zic: "cine naiba o mai fi şi bâlbâitul ăsta?", ia să plec cât mai repede din acest Snagov stupid. Dar Dumnezeu, făcându-mi destinul, m-a legat de Snagov, făcându-mă aici eroină. Ce să fac? Aşa mi-a fost scris. Mi-a dat exact libertatea cerută. N-am vrut eu libertate, n-am vrut eu să merg singură pe front? N-am vrut eu victorie, biruinţă? Păi, atunci, până la urmă nu e bine că sunt singură pe front? Ba da, pentru că întotdeauna atunci când îţi doreşti ceva, se poate împlini. Ştiu, dar eu am vrut altceva: am vrut iubire, că nu degeaba l-am ales pe L., era mai greu acolo frontul de luptă, eram o domnişoară, ce naiba să ai c-o domnişoară de împărţit? Fizic, nu mental, că de aici a apărut şi discrepanţa. N-am vrut să stau să culeg floricele pe câmpiile de la marginile frontului şi atunci normal că am dezertat şi am fugit. Nu la vatră, se vede bine, ci în alt front, în alt război, pentru a-mi croi destinul. Sclavă a libertăţii în viaţă, probabil sclavă a libertăţii absolute şi dincolo de moarte, singură şi sălbatică, însă în iubire, adică în lucruri paşnice, e clar că L. a fost destinul meu...


Mirela Predan


Va urma

Categorie: In memoriam | Adăugat de: mirelapredan (05.06.2018)
Vizualizări: 30 | Evaluare: 0.0/0
Total comentarii : 0
avatar


uCoz
Mirela Predan© 2018